Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ferdinand fusese ales moştenitor al tronului României, pentru că unchiul său n-avea nici un fiu. Regele Carol şi regina Elisabeta avuseseră o fetiţă, Maria, care murise la vârsta de patru ani şI, de atunci, n-au mai căpătat alt copil. Regele primise această soartă cu seninătatea unui om care-n orice împrejurare e stăpân pe simţirile şi patimile lui. Dar regina-poetă avea altă fire. Moartea fetiţei şi nădejdea mereu pierdută a altei bucurii de mamă îi striviră viaţa şi atât îi chinuiră sufletul, încât inima ei se găsi cu totul neîmpăcată când sosi clipa durereoasă în care fu nevoită să adopte un moştenitor ce nu fusese născut de ea. Bătrânul Ion C. Brătianu, tatăl lui Ion (I.C.) Brătianu, din zilele noastre, fusese cel care stăruise pe lângă rege să asigure succcesiunea la tron. Regina Elisabeta nu uită aceasta şi până la sfârşitul vieţii păstră o pică împotriva omului căruia i se datora această hotărâre, o pică pe care o arăta şi faţă de generaţia a doua şi care nu-i îngdui să preţuiască din toată inima însuşirile celui de al doilea Brătianu. Smuls din veselia vieţii de la Potsdam, unde era înconjurat de tovarăşi de seama lui şi unde dusese o viaţă cu totul potrivită cu pornirile sale, Ferdinand se găsi deodată osândit la o viaţă asemănătoare aproape cu aceea a unui pustnic. Fără prieteni, fără tovarăşi, aproape ca un exilat în ţară străină, sub călăuzirea unui unchi a cărui primă şi ultimă preocupare era politica şi care era gata să jertfească pentru raţiunea de stat nu numai dorinţele şi fericirea lui, dar şi ale oricărui membru din familie, ce se afla pe lângă el, tânărul prinţ era adevărat foarte singur. Fiind crescut cu multă străşnicie, pentru muncă şi pentru supunere, era şi ascultător şi supus, dar era şi el om şI mătuşa lui, cu toate că nu-i ierta locul ce-l dobândise, privea cu milă singurătatea lui. Înţelegea cât era de stingher şi ce dor de-acasă îl cuprindea, într-o viaţă atât de deosebită de aceea cu care fusese obişnuit, înjugat la o sarcină grea, care nu-l ademenea şi a cărei frumuseţe şi mărire n-o înţelegea încă. Dar Carmen Sylva era poetă şi vedea toate prin prisma închipuirii ei romantice. Avea sufletul fierbinte, plin de avânturi şi o fire nestăpânită şi era fără îndoială cam nechibzuită; văzând toate lucurile “en beau”, nu prevedea niciodată răul, şi de acea în tot cursul vieţii ei, zbuciumate şI tragice, a căzut adeseori pradă celor ce înşelau larga-i încredere, pentru propriul lor folos. Neavând copii, îi plăcea să se înconjure de o droaie de fete tinere care, însufleţite de vorbele-i aprinse, îi stăterau la picioare, slăvind fiece cuvânt ce-l rostea. Îi plăcea să-şi închipuie că-i asemenea unei castelane de odinioară care, la un ceas anumit din zi, aduna în jurul său pe toate tovarăşele ei din palat, pentru a toarce, a coase sau a migăli o broderie. Dar era totodată, sufletul poziei, muza, inspiratoarea. Pentru dânsa, lumea era o nemărginită scenă, iar ea - personajul în jurul căruia se desfăşura toată acţiunea; cu figura ei tragică, însă plină de bunăvoinţă şi de înţelegere faţă de toate durerile omeneşti, Carmen Sylva era, fără îndoială, o fiinţă de neuitat. Părul îi încărunţise de tânără şi acum era aproape alb; ochii ei de un albastru adânc aveau o privire pătrunzătoare. Râdea adesea, căci avea dinţi de-o minunată frumuseţe, dar râsul ei alcătuia un contrast izbitor cu privirea dramatică a ochilor. Fără să fi fost vreodată socotită drept o frumuseţe, avea într-însa un dar nespus de a fermeca şi era cu neputinţă să nu te simţi vrăjit de ea, cel puţin la început. Pentru cei tineri era ca o legendă întrupată pe pământ. Avea o voce nemaipomenit de mlădioasă; când îşi punea în minte să încânte, rareori se întâmpla să dea greş. Nu insufla iubire aprinsă, ci admiraţie, iar umbra tragică ce plutea asupră-i făcea pe toţi să simtă dorinţa de a-i uşura povara.
Firea omului cuprinde într-însa soarta lui. Firea Carmen Sylvei o împingea spre jertfire de sine şi dramă. Vedea tragicul în orice şi schimba în dramă şi în tragedie până şi cele mai simple întâmplări ale vieţii zilnice.
