x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje Credit pentru painea de saptamana viitoare

Credit pentru painea de saptamana viitoare

10 Mar 2004   •   00:00

Intr-o lume in care unii se imbulzesc sa se imprumute la banca pentru o investitie, exista o categorie aparte de credite: pentru cei saraci lipiti pamantului.

Acestia imprumuta de la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor. Batranii cer cateva sute de mii, care le rezolva hrana pentru saptamana urmatoare. CARP "Omenia", Sector 5, Bucuresti, ora 8:00 dimineata. O casa atat de veche incat se misca podeaua. Miros batranesc. Vreo suta de varstnici, cu pensia sub 1.500.000 de lei, stau la coada de la ora 6:00 pentru a primi gratis doua paini. In lumina unei veioze, inconjurat de cruci si sicrie scoase la vanzare la un pret derizoriu, un functionar verifica talonul de pensii si carnetul de membru CARP al fiecarui batran in parte, dupa care ii vara cate doua paini in sacosa. Ei semneaza de primire. Unii duc painea acasa, dar cei mai multi o mananca pe loc. "Cruci in patru rate. Pret: 100.000 de lei, cu scris cu tot", sta afisat pe usa de la intrare. Se mai pot cumpara si sicrie, tot cu plata esalonata, la doar 1.950.000 de lei. In schimbul unei cotizatii lunare de maximum 10.000 de lei, pensionarii se imprumuta la CARP de sume de bani, pe care sunt obligati sa le plateasca in cateva luni. "Acum doi ani in toamna, intra la mine o batranica garbovita, inalta de un metru si cere 220.000 de lei, pe care sa-i returneze in 12 rate. Voia sa-si cumpere medicamente", povesteste cu uimire presedintele CARP "Omenia", Gheorghe Chioaru. Exista si persoane ce imprumuta 10 milioane, dar este covarsitor numarul pensionarilor care cer sume de pana la 500.000 de lei.

"300.000 mi-au ramas ca sa traiesc"

A fost croitoreasa la Uzinele Chimice Romane. Pentru 21 de ani de munca primeste acum, la 78 de ani, o pensie de aproape 1.400.000 de lei. Se numeste Maria Paun si nu are de la cine sa ceara ajutorul. Are o fata care, din cauza greutatilor, a vandut apartamentul si s-a mutat la tara, la Tantava. Sabrina, nepoata de 18 ani, a renuntat la facultate si s-a dus sa spele vase in Italia. Batrana s-a imprumutat la inceputul anului, la CARP, de 800.000 de lei, pe care a promis sa ii returneze in opt rate. Cu 500.000 a platit impozitul la casa, iar "300.000 mi-au ramas sa traiesc". Din pensie nu i-a mai ramas nimic, dupa ce a achitat intretinerea, lumina, cablul si abonamentul la telefon. Noroc cu ajutoarele alimentare pe care le mai primeste de la CARP, de doua ori pe an: un kilogram de malai, unul de ulei, unul de zahar, doua pachetele de biscuiti, un litru de ulei, doua kilograme de orez, un pachet de spaghete. Ii ajung doua luni. "Se intampla la sfarsitul fiecarei luni: nu mai am decat paine si ceai, pe care il beau cu zaharina. Painea nu-mi lipseste niciodata", spune batrana.

"Sunt fericita. Am apucat de mi-am facut cavou"

A fost operata la ochi de cataracta si poarta la ochelari -11. De TBC s-a vindecat. In prezent sufera de diabet zaharat si de Parkinson, dar nu-si permite sa-si cumpere medicamente, mai bea ceai medicinal. "Cand imi tremura capul, mana, ma pun in pat pana ma linistesc", spune lipsita de speranta si adauga: "Cand mi se uraste mai fac o cafea. O iau cu 9.000/100 g, de la taraba, si imi ajunge doua saptamani". Haine nu si-a mai luat de cand a iesit la pensie, din ‘86, dar este bucuroasa ca a reusit sa-si cumpere anul trecut o pereche de ghete cu toc de 3 centimetri pe care a dat 170.000 de lei. "Nu prea pot sa merg pe tocurile astea, dar o iau incet, incet, ca nu am incotro", imi explica. "N-am pus deoparte bani de inmormantare, dar sunt fericita ca am apucat de mi-am facut cavou", spune zambind. Macabru.

"Cand am facut imprumutul, era acolo o femeie care cerea 200.000. Ii trebuiau sa plateasca instalatorul - se stricase caloriferul", povesteste Maria Paun.

"De ce nu vede Dumnezeu necazurile mele?"

Are 70 de ani si ma roaga sa nu-i dau numele in ziar, sa nu se supere copiii si sa nu o barfeasca vecinii. "Ma numesc P.A.", spune batrana. Are cardiopatie ischemica, "veche si dureroasa", sufera cu fierea de mai bine de 30 de ani si o chinuieste reumatismul "in tot corpul ". Din pensia de 2.460.000 de lei da lunar 600.000 pe medicamente. Locuieste cu fata, de 33 de ani, care munceste la o magazie si are un copil de 16 ani. Amandoua impart cheltuielile casei, dar tot scump este. In ianuarie, partea sa la intretinere a fost de 900.000. La aceasta suma s-au mai adaugat 100.000 la cablu, 100 la telefon, 200 la lumina si restul la mancare. De medicamente nu i-au mai ajuns banii, asa ca s-a imprumutat la CARP cu 500.000 de lei. A promis sa-i plateasca in sase rate, cate 85.000 de lei/luna, dar nu s-a tinut de cuvant. O sa achite in martie si pentru lunile din urma. "Mai am 100.000 in buzunar si doua saptamani pana iau pensia", imi spune si izbucneste in hohote de plans, precum un copil, suspinand si acoperindu-si ochii cu palmele. "Eu n-am mai gandit asa, dar astazi vroiam sa ma duc sa iau niste pastile, sa ma duc. Nu mai am nici o speranta. De ce a uitat Dumnezeu de necazurile mele?", se destainuie batrana si-si sterge lacrimile cu maneca unui pulover ponosit. Ar vrea sa-si vada sotul, dar nu are bani sa se duca pana la Ramnicu-Sarat. S-au cunoscut in statia tramvaiului 11, la Leu si sunt impreuna de 40 de ani. El s-a mutat la tara din iarna, intr-o bucatarie lasata mostenire de parinti, fara caldura si lumina. "Nu mai erau bani sa stea cu noi, aici. Mi-e dor de el, ma consoleaza, ma calmeaza. Aici parca nu mai am pe nimeni", ofteaza adanc. La Revolutie s-a pensionat, dupa ce a muncit o viata la tricotaje, la Fabrica Tanara Garda, din Rahova. "Am depus niste ani de munca si nici atatica nu iau", spune batrana si-mi arata buricul degetului. "Parlamentarii au incercat sa traiasca cu 400.000 o sapta mana si n-au putut. Noi traim o luna", zice cu necaz pensionara, facand aluzie la testul de supravietuire initiat de postul de televiziune Antena 1.

"Eram multumita cu comunistii"

Eu eram multumita cu comunistii. Aveau suflet bun. Am facut cerere la Gheorghiu Dej si in doua luni mi-a dat casa. (...) Stateam o zi si o noapte la coada si era frigiderul plin, si al meu, si al fetei", povesteste Constanta Brica, fosta fruntasa la Apaca, pe Sectorul 2, la camasi barbatesti. Are 82 de ani si locuieste cu nepotul si sotia acestuia. Daca ar putea, ar ajuta-o, dar au salarii mici si un copil de 6 luni. Se descurca cum poate, dintr-o pensie de 2.660.000 de lei. A imprumutat la CARP 500.000 si ii da inapoi in trei rate. "Daca ii dau pe toti odata nu mai am ce manca", spune batrana. Critica vehement actuala putere si este convinsa ca ceea ce gandesc guvernantii este "lasa-i dracu pe batrani, sa moara mai repede ", dupa care adauga: "Si noi am construit fabricile...". Critica si medicii. Acum ceva timp a chemat salvarea la ora 3 dupa amiaza si a venit la 11 noaptea. Sufera de spondiloza cervicala si "ciocuri pe coloana". Ii plac mezelurile, dar sunt prea scumpe. "Daca ma duc intr-un magazin si vad sunca, ocolesc, ca e scump. Noi, pensionarii, mancam ce e mai ieftin", spune si se amaraste si mai tare. Si ea e fericita ca si-a luat pantofi. Au talpa din plastic, i-a luat de la o taraba din Crangasi si au costat doar 100.000 de lei. Isi doreste foarte mult un televizor, dar pe piata nu a gasit nici unul alb-negru. A incercat sa cumpere in rate, unul color, dar o ajungea 8 milioane. "Ar fi insemnat sa crap de foame", spune si ofteaza prelung.

10.000 de lei, o cotizatie prea mare pentru unii pensionari

CARP "Omenia" a acordat anul trecut 40 de imprumuturi de pana in 600.000. Dobanzile sunt derizorii, de numai 12%-15%. Aproximativ 400 de persoane au primit ajutoare banesti nerambursabile, intre 150.000 si 300.000 de lei. S-au dat paine in valoare de aproximativ 80 de milioane de lei si ajutoare alimentare de aproape 200 de milioane. Jumatate din costuri sunt platite de Fundatia Principesa Margareta, iar restul, de CARP, din dobanzile de la banii depusi la CEC. Acest CARP inregistreaza un numar de peste 15.000 de membri, dintre care 4.500 au pensii sub 1.500.000. "Ei sunt grupul tinta", spune presedintele Gheorghe Chioaru si adauga ca "o data pe an reusesc sa le dau la toti ajutoare alimentare ". Un pachet cu alimente valoreaza 5 euro. In afara de hrana, CARP le mai ofera batranilor si alte servicii, la preturi derizorii. De exemplu, un tuns costa 10.000 de lei. Dar pensionarii mai beneficiaza si de consultatii medicale si juridice gratuite. Pe langa cotizatia de membru, varstnicii mai platesc 6.000 de lei pe luna, pentru ajutorul de deces. CARP a cheltuit anul trecut circa 350 de milioane sub forma de ajutoare de inmormantare. Transportul sicriului este gratuit. "Umanitatea" este o alta Casa de Ajutor Reciproc, tot cu 15.000 de membri, dar numarul acestora se imputineaza de la luna la luna. Anul trecut au murit 650 de pensionari, iar in 2004, 122. Alti 128 s-au retras, pentru ca nu mai au bani sa-si achite cotizatia lunara de maximum 10.000 de lei.

Pensia medie, 50 de euro

In Romania sunt 4.591.946 de pensionari care au cotizat la Asigurarile Sociale de Stat, iar pensia lor medie lunara este de 2.156.018. Cei 1.520.976 de pensionari agricultori au o pensie medie de 691.829. Salariul minim brut este de 2.800.000 de lei. Venitul minim garantat difera in functie de numarul membrilor fiecarei familii. Astfel, persoanele singure au un venit minim garantat de 825.000 de lei, in timp ce pentru familiile formate din doua persoane acesta este de 1.480.000 lei. Persoanele al caror venit se situeaza sub minimele garantate pot beneficia de o serie de ajutoare din partea statului, cum ar fi subventii la caldura etc. Un raport al Bancii Mondiale releva ca saracia a scazut in timpul actualei guvernari de la 35% la 29%. ( IOANA MOLDOVEANU )

×
Subiecte în articol: reportaj carp