Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Lăsatul secului pentru Postul Paştilor este un moment cu totul special pentru români. Finii se întâlnesc cu naşii, părinţii cu copiii, iar toată această rânduială, deşi astăzi şi-a pierdut din tăria semnificaţiei, îşi duce mai departe menirea…
Odinioară, reunirea familiei de lăsatul secului şi întâlnirile cu naşii, intra în ritualul de iertăciune. Copiii îşi cereau iertare de la părinţii naturali şi de la cei spirituali, îngenunchind şi sărutându-le mâna, pentru a putea începe Postul Mare cum se cuvine. Parcă o văd şi astăzi pe mamaia, pregătindu-se, dis-de-dimineaţă, să-şi viziteze mama (străbunică – pe care am avut norocul s-o cunosc ) şi să-i sărute mâna: “Aşa am pomenit! Aşa se face la noi de lăsatul secului!”, ne spunea cu blândeţe, apoi, la întoarcerea acasă, ne povestea despre obiceiurile din copilăria ei. Pentru deliciul copiilor şi amuzamentul celor mari, de lăsatul de sec era nelipsită “bătaia alviţei”. Bătrânii aveau grijă să cumpere pentru nepoţi, din vreme, de la târg, o bucată de alviţă, pe care o legau cu o sfoară destul de scurtă, şi o suspendau de un cui bătut în grindă. În timp ce alviţa era balansată, cei mici încercau să prindă, cu gura, câte o bucăţică… “Când erau eu tânără, spunea mamaia, în seara de lăsatul secului era vai de fetele rămase nemăritate! Se adunau băieţii, se urcau într-un pom înalt şi strigau cât îi ţinea gura: « Fata lui cutare a rămas nemăritată…» Şi râdeau…” Focurile de pe dealuri, din aceeaşi seară, se aprind şi azi în multe locuri ale ţării însă, rareori, tinerii mai folosesc lemne, ci ard cauciucuri uzate ce răspândesc un miros încecăcios şi un fum, aşişderea.
La aproape 20 de kilometri de Bucureşti, pe vechiul drum spre Litoral, se află satul Brăneşti. Aici, localnicii au grijă ca, an de an, să reînvie în prima zi de luni de după lăsatul de sec, un străvechi obicei. i se spune “Cucii” şi personajele principale sunt neapărat flăcăi şi bărbaţi îmbrăcaţi… femeieşte.
Am poposit pentru câteva ore la Brăneşti, lăsând în urmă vacarmul Bucureştilor… O zi mohorâtă de primăvară calendaristică, destul de rece din pricina ploilor care au pus stăpânire, de câteva zile, peste zona Capitalei. E aproape de miezul zilei, iar localnicii din Brăneşti îşi văd de ale lor… Pe uliţele satului nu este forfotă, deşi afişele şi bannerele anunţă “Ziua Cucilor” din loc în loc. Pe şoseaua principală este pregătit centrul paradei fiindcă, mi se spune, costumele cele mai frumoase vor fi premiate. Copiii de la Şcoala Generală din Brăneşti au pregătit măşti festive pentru cei care vor dori să-şi rezerve un suvenir. Se fac probe de sunet şi boxele duduie în ritmuri de muzică populară, cu voci cunoscute sau mai puţin ştiute.
Pe uliţele laterale domneşte liniştea. Din loc în loc, se văd urmele cauciucurilor arse de tineri, cu o seară înainte: multă cenuşă şi sârme... Contrar stării de acalmie pe care am constatat-o, în seara de duminică spre luni, în jurul acestor focuri, copiii au agitat clopotele purtate în această zi de cuci, strigând: «Uralie! Uralie!». În apropierea unei cârciumi, degihizat femeieşte şi bine machiachiat, un “cuc” trage tacticos dintr-o ţigară, pe marginea drumului, spre amuzamentul celor din jur care-l încurajează: “Hai, că-ţi stă bine…!” Din când în când, îşi fac apariţia grupuri restrânse de flăcăi, îmbrăcaţi cuceşte: unii poartă straie tradiţionale, alţii au împrumutat câte o rochie sau vreo fustă de la mame sau bunici, deghizându-se în babe, femei uşoare, mirese şi fel de fel de personaje ciudate, însă, cu toţii, şi-au prins la brâu, de jur împrejur, clopote mai mari ori mai mici, numite acioaie. Poartă măşti: chipuri înfricoşătoare, confecţionate din carton şi pânză sau cumpărate de la magazinul din sat – cu specific de Halloween şi câte un băţ în mână. Cu toţii au o misiune în această zi: de a impune ordine peste “haosul” cotidian, lovind pe umăr, cu palma sau cu băţul, persoanele întâlnite în cale, pentru a fi astfel – spun ei - ferite de boli şi de orice rău. Protejaţi de mască, mai în glumă, mai în serios, cucii mai trosnesc uneori câte un băţ pe spinare celor pe care îi consideră mai vânjoşi…
Dacă la 24 februarie, în ziua de Dragobete, se spune că păsările de pădure îşi fac cuiburi iar tinerii “ochi dulci”, sărbătoarea fiind numită şi Cap de primăvară, iată că, în prima zi de după Lăsatul de sec, tinerii, îmbrăcaţi în straie femeieşti, alungă iarna, spre a face loc primăverii şi, ocolind satul cu măşti şi clopote numeroase, izgonesc tot răul din comunitate, pentru a înlătura, în acest fel, dezordinea şi a instaura liniştea ce precede sărbătoarea Învierii Domnului (postul), ce trebuie parcursă în rost.
De unde vine această sărbătoare? Unii cercetători spun că ar fi de origine tracică, precreştină, în timp ce alţii o încadrează în sfera sărbătorilor de provenienţă slavă. Cea din urmă opine este însă mai aproape de realitatea istorică, în ceea ce priveşte populaţia din Brăneşti unde, după războaiele ruso-turce, s-a constituit o importantă comunitate bulgărească iar obiceiul “kukerilor” s-ar fi instaurat şi aici, preluând numele de “cuci”. De altfel, cucul, ca şi ursul care, în această perioadă iese din bârlog, aunuţă venirea primăverii.
În lunea curată (prima zi din Postul Mare), femeile curăţă cu grijă blidele de mâncarea de dulce, le opăresc şi, în unele cazuri, chiar le înlocuiesc cu vase speciale pentru perioada de post. “Pentru a-i dezvăţa pe copii să mănânce de dulce, prin sat umblau în această zi mascaţi cu coarne de cerb care-i băteau uşor pe copii. Umblau prin sat kukeri, (kukuri, kukove, cucii – cum spun românii – alte nume, arapi, geamalari, starţi, maskari, barbuţi, drakusi), mai ales în estul Bulgariei. Participau tineri şi bărbaţi costumaţi. Dis-de-dimineaţă kukerii aţineau calea celor din sat, cărora le cereau plată spre a-i lăsa să treacă”. (Antoaneta Olteanu – Zile şi demoni. Calendar şi mitologie populară bulgară).
În curtea Casei Corpului Didactic din Brăneşti era luni, 3 martie, mare forfotă. Liceenii purtau măşti colorate, cât mai fioroase, peruci şi fuste, rochii de mirese, iar din alaiul nupţial nu lipseau nici popa, nici bradul. Pe trotuarul din apropiere se grupau Kukerii din Kalipetrovo (Bulgaria), care tocmai coborau din autocar. Costumele lor sunt impresionante, în special zoomorfe, iar clopotele pe care le agitau făceau un zgomot asurzitor. Nu sunt singurii invitaţi din Bulgaria. Kukerii Malomir din Tundja poartă straie tradiţionale feminine, fiind însoţiţi de un vânător ce-şi etalează la cingătoare iepuri împăiaţi şi, din când în când, mai “puşcă” pe câte un curios, în scop apotropaic, de alungare a bolilor, cu praf de făină şi funigine. Survakarii Bela Voda din Perenik au venit cu alaiul de nuntă, cu nuntaşii îmbrăcaţi în costume populare, evident… femeieşti.
Cucilor din Brăneşti li se alătură şi invitaţi din alte zone ale României, unde există obiceiuri asemănătoare, cu mascaţi, ce se desfăşoară în diferite momente ale anului. Din Cavnic –Maramureş - Bondoşii desfăşoară un dans ritualic în ritm de zongoră şi dobă. Aici, purtătorii de măşti ies pe uliţele satelor în perioada Crăciunului, iar rolul lor este asemănător cu al cucilor: purificator, protector, pentru alungarea spiritelor rele . Acelaşi rol îl au şi Mascaţii din Păuneşti-Vrancea însă, după cum ne spune Manea Chiriac, directorul Căminului Cultural Păuneşti, obiceiul este practicat de Sfântul Vasile, în cea dintâi zi a anului. Bărbaţii poartă talăngi imense, ce alungă spiritele rele din hotarul satului, menind, totodată, prosperitate şi fertilitate, un rod cât mai bogat în anul următor, prin grandoarea măştilor împodobite cu beteală şi globuri. Nu lipsesc nici Cucii din Lipniţa Constanţa, întregind alaiul. Cu toţii înaintează spre centrul Brăneştiului, urmăriţi de localnici şi curioşi care, dintr-odată, au invadat trotuarele. Numeroşi bătrâni, aşezaţi pe băncile de pe la poartă, privesc cu luare-aminte, iar femeile, se minunează de frumuseţea costumelor de anul acesta. Cucii poartă beţe, bastoane şi ghioage, care au înlocuit pămătuful de odinioară: o nuia lungă în vârful căreia se lega cu un ştreang o opincă. Aceasta era înmuiată în noroi, spre spaima celor care erau “atinşi” şi a fetelor, ale căror case erau însemnate, să mai aibă un pic de lucru, dacă tot vine primăvara!
Semnificaţia ritualului s-a pierdut în negura timpului însă, chiar dacă nu mai cunosc cu exactitate rostul Cucilor, bătrânii se luminează la faţă când sunt întrebaţi de felul în care era datina în tinereţea lor: “ Fetele le dădeau băieţilor ţoale, basmale… Erau frumos îmbrăcaţi, cu rochiţe, nu cu zdrenţe… Ne mai băteau mamele că dădeam rochia bună, de horă”, zâmbeşte tuşa Tudora Stoian, de 74 de ani, cu gândul la vremurile acelea, apoi ne explică: “Ne loveau cu pămătuful atunci. Aşa am pomenit din moşi-strămoşi. Aşa a pomenit şi mama mea, tot din bătrâni. Atunci nu veneau aşa mulţi. Erau doar din sat”.
Localnicii îi privesc cu admiraţie pe invitaţi. Copiii, purtând costume viu colorate, studiază îndeaproape măştile noi, să-şi poată confecţiona şi ei, anul viitor… Cucii din Brăneşti este astăzi un veritabil carnaval al primăverii şi, chiar dacă nu mai cunosc semnificaţia obiceiului, la “punerea în scenă” participă cu mic, cu mare, ca şi altădată, întreaga suflare masculină a locului.
Citește pe Antena3.ro
