Cum ne-am distrus profesionist școlile profesionale

Investitorii străini își găsesc tot mai greu angajați calificați în țara noastră pentru că ne-am pus pe butuci sistemul de învățământ profesional, considerat odinioară unul dintre cele mai eficiente din Europa. Anual, mii de români nu își găsesc de lucru pentru că școala nu i-a pregătit cum trebuie.

Era o zi a anului 1960 când Ludovic Peter trăsese după el poarta casei sale din satul din care nu ieșise niciodată. Era prima lui călătorie. Pleca la Câmpia Turzii, la școala de oțelari, acolo unde trebuia să ajungă, se spunea, orice băiat destoinic din satul lui și din satele din împrejur. Când a pășit în curtea școlii profesionale, i s-a părut că îl ia amețeala. Nicăieri în viața lui nu mai văzuse atâția copii laolaltă. „Erau 1.400 de elevi. Făceau cursuri în două schim­buri, că nu erau săli de clasă destule: jumătate învățau dimineața, iar după-amiază fă-ceau practică în uzina de sârmă de vizavi, iar cealaltă jumătate se duceau mai întâi în fabrică și după aceea la școala unde erau fel și fel de specialități. Aproape nu exista meserie care să nu se facă în domeniul siderurgic și să nu fie reprezentată la cursuri: erau oțelari, trefilatori, electricieni, strungari, sudori”, povestește astăzi Peter, aflându-se după o jumătate de veac exact în același loc. În curtea plină tot timpul de copii, acum e pustiu. Unele din clădirile neîncăpă­toare atunci au ajuns o ruină. Lăsate fără geamuri și fără uși, cu tencuiala sfărâmată și prizele smulse din pereți stau mărturie unui sistem de învă­țământ ajuns o epavă, deși odinioară era printre cele mai bune din Europa.

Un deceniu de continuu picaj

În cifre, dezastrul arată așa: în ultimii zece ani am ajuns să pierdem 90% din numărul de elevi din învățământul profesional. De la 300 de mii de elevi, abia mai avem 20-30 de mii. Și datorită unei scăderi acute a locurilor de muncă în industrie, și din pricina unei percepții greșite a părinților asupra unui astfel de loc de studiu, dar mai ales pentru că statul nu a știut cum să înno­iască acel sector. „S-a desființat sistemul de școli profesionale pentru că după 1990 au ajuns la conducerea ministerului Învățământului persoane care nu au înțeles cum evoluează economia modernă. În 2013, s-a prezentat cu mare succes la nivelul Uniunii Europene că din fonduri de la Bruxelles s-a finanțat înfiin­țarea a șase școli pro-fesionale la nivelul Uniunii. Era prezen­tată ca o mare per-formanță. Eu sunt din Ploiești și îmi aduc aminte când eram elev la liceu în Ploiești erau opt școli profesionale și nimeni nu se lăuda”, face o comparație Ovidiu Nicolescu, președintele Consiliului Nați­onal al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România. Astăzi, nici puținele școli profesionale rămase deschise nu se mai umplu. Există județe unde nu se ocupă nici măcar un sfert din locurile puse la dis-poziție de inspectorate pentru astfel de învățământ. Cum este cazul Gorjului. Aici, în comuna Albeni, stă nou-nouță și pustie o școală profesională. De opt ani de când a fost terminată autoritățile de aici nu au găsit niciun elev nici în sat, nici prin vecini, dornic să învețe o meserie. Au vrut să deschidă clase pentru două calificări: «brutărie» și «electri­cian auto». Dar când au făcut strigarea în sat, a urmat deza­măgirea. „Eșecul a fost unul major. Am avut doar patru elevi înscriși care și aceștia până la finalul înscrierilor s-au retras, văzând că ceilalți copii din sat se duc la oraș la liceu. Dar părinții, din păcate, nu văd că sunt foarte mulți elevi care termină liceul teoretic și facultatea la oraș și apoi vin și stau acasă. Iar acasă consumă de la părinți pentru că agri­cultura e singura îndeletnicire de bază, și aceasta de subzis­tență”, povestește primarul Dumitru Cornea.

Situația actuală nu îi privește doar pe cei care au copii de vârstă școlară, ci ne vizează pe toți. Căci lipsa școlilor profesionale trage în jos întreaga țară. „Faptul că în ultimii ani se reduc investițiile străine în România să știți că nu se datorează doar crizei ce a trecut, se datorează și faptului că e din ce în ce mai greu să găsești forță umană calificată. Acum 12 ani am cunoscut patronul unei firme japoneze care a cumpărat un activ de la o uzină din București. Și, când am întrebat de ce a cumpărat, mi-a dat un singur răspuns: «Aici am găsit muncitori cali­ficați pe care nu îi aveam în Japonia»”.

A venit soluția nemțească

Unii dintre investitorii stră-ini și-au pierdut încrederea în statul român că ar putea să mai reformeze vreodată școala profesională românească și, când au venit la noi, au decis să preia ei problema. Așa a apărut o școală profesională paralelă cu cea românească, ultraperformantă și ultrado­tată. Una din cele mai mari firme germane din indus­tria auto care a investit în România peste patru sute de milioane de euro a decis să aducă modelul nemțesc al școlii de meserii și să îl copieze la noi în țară. Știau că fără măsuri imediate, grupul avea să rămână fără muncitori calificați în România. Prima asemenea școală a apărut la Brașov, acum cinci ani și de atunci se află în continuă expansiune. Căci imediat a eclipsat sistemul românesc aproape abandonat, învechit și din ce în ce mai decuplat de la realitatea din piața muncii. „Cei care veneau la anga­jare din școlile profesionale vechi veneau nepregătiți. Li se predaseră totul la modul general, neavând o setare pe partea practică, nu știau chestii elementare pentru un om tehnic. Am avut ocazia chiar să primesc la interviu absolvenți de facultate care terminaseră Electronica și ei nu știau să măsoare cu multimetru, un aparat de măsură elementar”, spune Ion Spătărelu, reprezentantul unui investitor german.

Pe lângă cursurile adaptate la ce trebuie să știe un viitor angajat în fabrică, nemții au adus și utilaje pe care copiii să lucreze și să învețe. În școlile românești acestea erau inexistente și se preda doar în teorie. „Am predat câțiva ani partea de utilaje cu comandă numerică, dar noi în școală nu aveam un asemenea aparat. Să predai aşa ceva numai teoretic şi practic să nu vezi cum arată, să nu vezi cum lucrează, e imposibil”, povestește o profesoară care predă astăzi într-una din școlile profesionale ale investitorilor germani din Brașov.

Înscrierile în şcolile profesionale cu durata de trei ani nu sunt condiţionate de participarea la Evaluarea Naţională. Absolvenţii de clasa a VIII-a care vor să meargă la aceste şcoli trebuie să completeze întâi fişa de înscriere, la secretariatul şcolii unde au învăţat, după care să o depună la instituția pe care o aleg. Urmează testări şi inter­viuri. Reprezentanţii companiilor partenere iau parte în unele cazuri la interviuri şi pot solicita introducerea unui probe de preselecţie pentru toţi candidaţii. Acolo unde numărul candidaților este mai mare decât numărul de locuri oferite de școală, se dă obligatoriu examen de admitere. La învăţământul profesional se pot înscrie şi absol­venţii din promoţiile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor.

„Erau 1.400 de elevi. Făceau cursuri în două schimburi, că nu erau săli de clasă destule: jumătate învățau dimineața, iar după-amiază făceau practică în uzina de sârmă de vizavi, iar cealaltă jumătate se duceau mai întâi în fabrică și după aceea la școala unde erau aici fel și fel de specialități. Aproape nu exista meserie care să nu se facă în domeniul siderurgic și să nu fie reprezentată la cursuri: erau oțelari, trefilatori, electricieni, strungari, sudori”.

Ludovic Peter

Şcoala profesională este forma de învăţământ care are cei mai puţini elevi, doar 1,4% din totalul populaţiei aflată la vârsta şcolară. Asta în condiţiile în care doar 80% dintre tine­rii cu vârsta între 15 şi 18 ani participă la o formă sau alta de învăţământ. Restul de 20% au părăsit complet băncile şcolilor şi fie s-au angajat, fie stau acasă.