Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Dacă te plimbi astăzi prin Tabăra de Copii de la Năvodari, ai spune că a început al treilea război mondial. Clădirile, cele care au mai rămas, sunt devastate, cu pereții crăpați, tencuiala căzută, tocurile de la uși și de la geamuri furate, cu acoperișurile pe care au răsărit păduri de copaci groși cât stâlpul de telegraf. În interior, mobilierul a dispărut, caloriferele au fost topite la fier vechi, acolo unde au ajuns până și cablurile electrice smulse din pereți.
Un loc românesc pentru toată Europa
Povestea de succes a taberei începe cu sfârșitul celui de-al doilea război mondial când aici apar primele clădiri destinate cazării copiilor proveniți din familii sărace, aduși gratis să vadă marea. Printre primele generații de copii ajunși la Năvodari a fost și Ileana Gligor, o sexagenară din Șuncuiuș, Bihor. Își amintește și azi cum a fost selectată dintre cei mai săraci elevi ai satului. „Aveam nouă ani, nu ieșisem niciodată din satul nostru. Plecasem cu trenul și, când ne-am apropiat de Constanța, am văzut pe geam acel albastru nemărginit. Albastrul ăla nedefinit unde marea se unea cu cerul! Am avut niște emoții, că nu știam ce să mai credem, unde mergem?”. În anii ’70, Consiliul de Stat cedează Uniunii Generale a Sindicatelor din România (UGSR) un drept de folosință pe perioadă nedeterminată a unui teren de 46 de hectare la malul mării, dar și un drept de proprietate pentru o mulțime de construcții care totalizau o suprafață de 21.000 de metri pătrați: cabane, pavilioane, birouri administrative, cantine. UGSR a investit aici continuu milioane de dolari pentru a extinde tabăra, care ajunsese în 1989 la o capacitate de cazare de 12.000 de copii pe serie. Locul căpătase titulatura de „tabără internațională”, primind școlari din toată Europa de Est. Într-un an puteau ajunge aici și jumătate de milion de elevi. Vestea despre tabără circula prin toată țara. La televizor rulau filme de promovare care sunau cam așa: „Mii de pionieri și școlari își vor fi lansat până în luna cuptorului vaporașul vacanța spre rada fără margini a mării. La Năvodari, în pulsul matinal spre plajă, descifrăm formula pură a vacanței: soare, mișcare”.
La revedere, tabără dragă!
Galina Bănică, o fostă învățătoare din Argeș, își amintește de acele vremuri pe care le-a trăit în calitate de delegată de județ, o funcție care presupunea supravegherea profesorilor care aduceau copii în tabără. „Înainte, în Năvodari, era un peron chiar lângă tabără și, de exemplu, erau garnituri care debarcau copiii chiar aici. Erau trenuri care adunau toți copiii din sudul României, unele din Nord, altele din Moldova, din Dobrogea. Veneau câte patru-cinci garnituri pe zi”. Astăzi, Galina Bănică privește descumpănită tabăra de copii și nu îi vine să creadă cât de pustie e. „Aici era o animație continuă. Mii de elevi, de profesori. Erau cadre care răspundeau de activitatea culturală, altele de activitatea sportivă. Tot timpul era pe plajă animație, și nu numai pe plajă. De exemplu, dimineața erau activități sportive pe plajă, după-amiază erau activitățile culturale în amfiteatru, în fiecare seară era câte un program pregătit pe loc de către cadrele și copiii care veneau din județe”. Se plimbă printre clădirile ruinate și îi dau lacrimile. „E păcat... Nu știu, folosesc cuvântul ăsta în permanență: «păcat». Dar îmi vine să plâng că e situația asta. Vă spun: m-am îmbolnăvit, mi se face pielea găină, m-am îmbolnăvit de ce am văzut”.
Cum a început decăderea
Decăderea taberei a fost posibilă pentru că, după 1989, noii proprietari, Sind România SRL, o societate comercială înființată de noile sindicate democratice, a încetat să mai facă investiții masive pe întreaga suprafață a complexului turistic. Așa că multe dintre clădiri s-au degradat rapid. Nu au mai fost bani, se apără actualii proprietari ai clădirilor de acolo. „ Înainte de 1989 această tabără de copii a fost construită pentru o afluență de 12.000 de copii pe serie, dar după 1989 s-a redus interesul pentru această af luență, au apărut și alte posibilități de călătorie, s-au deschis granițele”, zice actualul director al Sind România, Adrian Boaje. Totuși, și fără investiții capitale, tabăra a mers din inerție o vreme. În anii 2000 încă exista o cerere mai mare decât oferta. Însă a venit anul 2007, care a arătat că locul a devenit un pericol pentru copii. Atunci, aproape 100 de adulți și copii au ajuns la spital după ce au mâncat la cantina complexului, fiind suspecți că s-au intoxicat cu Salmonella. În urma scandalului, cea mai mare parte din tabără s-a închis, Sind România investind în regim de urgență pentru a moderniza doar câteva clădiri care au primit aviz de funcționare.
Se înmulțesc litigiile. Miză uriașă
Astăzi, tabăra a ajuns teren de dispută între SIND România SRL, cea care a folosit tabăra după Revoluție, și Primăria din Năvodari. Instituția locală susține în instanțe că srl-ul sindicatelor nu ar fi proprietar pe clădiri, în ciuda faptului că tocmai primăria a fost cea care a încasat în toți acești ani impozite și taxe locale pe acele clădiri tocmai de la SIND România. În această bătălie a intervenit și o a treia parte care revendică aceleași imobile. Este vorba de o organizație care spune că e predecesoarea de drept a fostei Uniuni Generale a Sindicatelor din România. UGSR-ul de azi spune că cei de la SIND nu au niciun drept asupra taberei din Năvodari, aducând ca probă o rezoluție a Direcției Naționale Anticorupție, care, în opinia lor, ar arăta că patrimoniul a fost preluat ilegal.
Citește pe Antena3.ro
