x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje Dan Spătaru: Patru ani scurşi din eternitate

Dan Spătaru: Patru ani scurşi din eternitate

de Anca Alexe    |    07 Sep 2008   •   00:00
Dan Spătaru: Patru ani scurşi din eternitate

Mîine, 8 septembrie, se împlinesc patru ani de la moartea îndrăgitului Dan Spătaru.

Mîine, 8 septembrie, se împlinesc patru ani de la moartea îndrăgitului Dan Spătaru.


Despre Dan Spătaru, memoria lui şi pregătirile pentru Festivalul ce-i poartă numele, Sida Spătaru ne-a mărturisit cîteva lucruri: “Mă pregătesc sufleteşte de festivalul ce va avea loc la data de 2 octombrie. Tot în acea perioadă va fi gata şi noul album de care s-a ocupat Casa de discuri Electrecord. O altă surpriză, ca să continuu în aceeaşi notă, va fi reprezentată de o carte cu privire la viaţa fostului meu soţ. Îi mulţumesc astfel lui Aurel Storin, cel care s-a ocupat de editarea ei. Cartea conţine o sumedenie de informaţii, de la colegii care au lucrat cu el, regizori, oameni de teatru, prieteni, fani, de la sora lui, de la mine, de la fiica mea. Am vrut să iasă o carte interesantă, de aceea am tot aşteptat apariţia ei. Descrie întocmai viaţa lui. Am promisiunea că va ieşi bine şi ştiu că este un textier foarte priceput şi sensibil”.

 
În ceea ce priveşte festivalul dedicat marelui artist, Sida Spătaru dezvăluie: “În urma certurilor pe care le-am avut cu fostul primar nu am mai participat. Acum însă, la Medgidia este un primar extraordinar, domnul Marian Iordache, cu care am comunicat bine şi ne-a dat mînă liberă să facem aşa cum trebuia făcut. O să avem 20 de interpreţi, spectacol, festivitate. Mi-a fost foarte greu să mă descurc singură. Nu găseam sponsori... pînă la urmă am reuşit să satisfac acel public care e dornic să vină la festival”.

Un mic simbol. Sida Spătaru susţine că nu simte trecerea celor patru ani. “Am impresia că e plecat într-un turneu mai lung şi trebuie să vină, nu m-am obişnuit cu acest gînd. Apoi îmi dau seama că nu am ce să aştept. Nu-mi vine să cred nici acum, parcă nu e adevărat, parcă nu s-a întîmplat... Am avut o emisiune la N24, la Doru Braia, care şi-a adus aminte că va împlini patru ani şi chiar spunea că s-a uitat. Valorile noastre se uită, doar cît sînt în viaţă sînt aclamate. În afară de spectacol nu s-a mai făcut nimic, totul lasă de dorit. Nu există nici măcar o casă de cultură, un nume de stradă... Şi nu este vorba numai de Dan aici, sînt foarte mulţi care ar merita... un simbol cît de mic. Pentru carte tot eu mă zbat. Trebuie să găsesc sponsori şi e greu pentru mine să-l mai ţin în atenţia celor care l-au iubit. Televiziunea Română are tot materialul, pe care l-au preluat atîţia, dar nu mai dă nimeni. A rămas ceva după el... dar nici eu nu vreau să dau. Iar preţurile pe care le cer pentru un material scurt sînt enorm de mari.


Există o casetă video, de trei ore, realizată acum trei ani. De atunci tot dau telefon şi mi se spune că nu se poate difuza, fiindcă nu există «resursele» necesare. O casetă practic originală, cu imagini care nu au mai apărut. Mi-a lăsat un gust foarte amar. Nu ştiu unde să mai apelez şi ce să mai fac.

Apropo de lucruri inedite, am spus mai sus că se va lansa un CD în memoria lui. Completez şi adaug faptul că vor fi două CD-uri cu melodii speciale, neştiute. Nu pot da informaţii exacte cu privire la dată, însă cel mai sigur apariţia CD-ului va avea loc după 2 octombrie”, încheie Sida Spătaru.

×
Subiecte în articol: alte orizonturi spătaru