x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje Doamne iartă-mă, dar eu cu cine postesc? Credinciosul moldovean faţă cu reacţiunea…la ispitele drăceşti

Doamne iartă-mă, dar eu cu cine postesc? Credinciosul moldovean faţă cu reacţiunea…la ispitele drăceşti

de Cristinel C. Popa    |    25 Mar 2012   •   08:47
Doamne iartă-mă, dar eu cu cine postesc?  Credinciosul moldovean faţă cu reacţiunea…la ispitele drăceşti

Ceea ce se intampla in aceste zile la Biserica Toma Cozma din Iasi e un fapt ce ar putea fi consemnat in Cartea Recordurilor! Mai exista oare in Univers vreun lacas ortodox unde se vand in propria-i ograda “unelte' diavolesti?

Bere, bere la sticla in plin postul Pastilor. Se vinde la liber, cu “ausweis' de la Cel de Sus, tocmai in curtea bisericii. Trebuie sa zici doar “hai noroc!' in loc de “Doamne iarta-ma!'.

Alcool, alcool de cinci grade in spatele zidurilor sfinte ale lacasului. Acolo e organizat un ditamai targul de produse ne-manastiresti, anti-post, pro-lacomie: vant bun pentru o furtuna in plin regim al trupului si al spiritului.

La o metanie distanta de icoane, printre lacrimi si sfinti. Pupi poala catapetesmei si iesi afara in umbra crucii (de pe turla) sa te “dregi' cu o bere neagra… ca dracul. In acest sfarsit de saptamana (a lungului post al Pastilor), credinciosii isi fac cruce cu limba si metanii cu stomacul in fata unei strasnice expozitii.

Bere de ghimbir cu aroma de portocale sau slana. Slana cu grosimea cat turla inimii. Ori caltabosi, carnati, toba, drob, cat sa zici foaie verde, iarta-ma. Toate expuse cu staif in curtea bisericii, sub cateva corturi special amenajate.

Eu, ca un necredincios cu frica de Dumnezeu, am nimerit intamplator prin preajma. Vlaguit de chinurile benefice ale postului, satul de cartofi copti si zacusca, am dat peste “Raiul' lui Lucifer. Am scuipat in san si am spus in soapta rugaciunea atot-stiuta:

“Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!', doar pentru faptul ca privesc astfel de “marfuri'.

De fapt era un eveniment obisnuit in parohia preotului Mihai Margineanu din Iasi. Insa putin cam nepotrivit in plin post al Pastilor. Editia a XX-a, jubiliara, a de acum obisnuitului targ de produse traditionale Ecoagris, organizat de cativa ani la Iasi de lacasul sfant in fruntea caruia se afla inimosul parinte.

Care zice ca sunt sanatoase. Cat de sanatoase sunt in special acele abundente marfuri de origine animala m-am tot intrebat. Mai degraba inimile ce tresalta intre operatii la Centrul la Cardiologie poate ca ar trebui sa raspunda? Ca-s traditionale si gustoase, da, nu exista nici o indoiala.

Poate faptul ca “n-au chimicale' ar putea fi un avantaj in cursa pentru nedobandirea cancerului. Insa, pe de alta parte, grasimile de origine animala sunt hrana cea mai “gustoasa' a celulelor “defecte'.

De ce m-am hotarat sa scriu toate aceastea? Pentru ca o astfel de expozitie a constituit pentru mine o frumoasa “pilda'. Doamne, iarta-ma, departe de mine sa vreau “sa-l ating' pe inimosul si mult prea intreprinzatorul preot Margineanu. Care in afara naturii sale “comerciale' organizeaza frumoase manifestari si ajuta multi oameni necajiti. Propriii enoriasi sunt extrem de multumiti de activitatea domniei sale. Poate de aceea, sfios, nu am avut curaj sa-i pun intrebari ceva mai necuviincioase.

Patimile si ispitele la “sfanta' expozitie de la Biserica “Toma (necredinciosul?) Cozma'

In acest weekend, la deschiderea expozitiei, parintele Margineanu s-a “marginit' la a spune la finalul slujbei de sfintire a bucatelor ca “manifestarea' se adreseaza celor care “nu pot' sa postesca. Da’ de unde, parinte! Targul se adreseaza aproape exclusiv celor care… NU VOR sa posteasca. Intrucat prin curtea bisericii nu am intalnit nici un batran in carja sau vreun copilas cu canula de transfuzie infipta in brat.

Iar cumparatorii nu achizitionau produse pentru sarmanele rude aflate la pat, acasa. Ci pentru propriile burdihane, Doamne iarta-ma! Sos de ardei iute pentru o friptura in sange numai potrivita de Buna Vestire. Bulion cu ingrediente secrete, ideal pentru acompaniat “oastea micilor' in postul… dracilor, ptiu, duca-se pe pustii. Si multe, multe altele.

O incercare pentru suferinta si pentru a nu ceda ispitei? Nu. Poate pentru taranii care s-au chinuit o jumatate de zi ca sa vanda o strasnica zacusca de ciuperci. Credinciosii cu mare frica de Dumnezeu, dar fara sa le pese de acest lucru, fugeau de borcanele rosietice cu bureti ca de “uciga-l toaca'.

Ca un amanunt, o pata de culoare a evenimentului: in curtea bisericii a fost instalata si o stana in miniatura. Acolo, doi ciobani vanjosi au servit balmos “credinciosilor' cu invoire de la produsele de frupt.

Asadar, “targul' constituie pentru multi o utila lectie, motiv pentru care eu insumi m-am invrednicit sa scriu textul de fata. Un excelent motiv de a ma lasa prada ispitelor, insa nu am cedat. La inceput am reactionat furios. De ce trebuie ca tocmai biserica si drept in post sa organizeze asa ceva? Nu exista destui negustori care sa umble cu astfel de “treburi comerciale'? De ce, Doamne iarta-ma, popa “aista', ca sa folosesc o expresie moldoveneasca uzitata, umbla de peste un an de cand e patron (fie si numai spiritual) peste targurile Ecoagris dupa el cu o armata de fotografi si cameramani de parca ar fi un trimis special al unui canal de stiri pe tema “razboiul poftelor in Toma Cozma' din Iasi?

Apoi mi-am dat seama ca, de fapt, nu e rau ca tocmai reprezentantul bisericii pune credinta si taria de caracter a oamenilor la incercare. Dupa ce am facut spasit un tur de targ, disperat, cu inima indoita, am reusit sa dau telefon unui duhovnic sa ma lamureasca. Oare nu cumva e doar inchipuire draceasca tot ce am vazut si am auzit zilele acestea?

Parintele staret Melchisedec de la Manastirea Putna m-a luminat cu o Buna Vestire, ca si sarbatoarea de astazi.

“Toti stim ca trebuie sa postim, si de bucate, si de pacate. Se vinde bere in curtea bisericii? Categoric este un lucru anormal, un lucru nefiresc, si lucrurile nefiresti sunt cele care sunt dupa Dumnezeu si care nu supara pe El si pe aproapele. Dumnezeu e prea bun sa-i lumineze si sa-i intelepteasca pe cei in drept si sa faca acolo randuiala! In momentul in care omul se abate de la legea lui Dumnezeu totul este posibil…Este treaba lor, ei vor raspunde! Vor da seama inaintea Domnului de ceea ce fac. Noi trebuie sa ne pazim. Daca vei crede in Cel de Sus nu te vei impiedica de asta. Ei insa vor raspunde pentru asta', a spus parintele Melchisedec.

×
Subiecte în articol: buna vestire postul paştelui