"Fericirea-i un lucru mărunt..."

Miros de stufăriş ud, umezeală la apus. Aşa miroase libertatea. Sunt locuri care nu trebuie schimbate, care în nici un caz nu trebuie "salvate", ci doar conservate.

Locurile astea, pe care voi evita să le numesc, le percepi ca fiind ale tale. Ai grijă de ele şi eşti atent ca nu cumva să mişti ceva din loc. Ţi se suie sângele-n cap când observi gunoaie, mai nou skijeturi, deşeuri menajere plutind pe val şi urli în tine: nu-i corect! de ce şi aici? Noaptea stai în cort. Linişte. Se aude doar marea. Firesc. La un moment dat totul se sparge. O dată cu valurile de mal, deodată... un motor ambalat îţi face praf timpanul şi atunci iar îţi vine să urli.

Tragi fermoarul cortului, scoţi uşor capul şi-ţi spui în gând: ah, să nu le placă aici, să plece, să plece. Unii pleacă, alţii rămân, şi-atunci te gândeşti: stai mă, că poate nu-s d'ăia, poate sunt ca noi şi iubesc locul. Stai pe plajă relaxat, deconectat de la orice nu are legătură cu fărâma asta de plajă. Te amuzi când pe vânt puternic unii încearcă să monteze un umbrar sau când băieţi încrezători în experienţa lor de viaţă turează, turează în nisip, iar apoi transpiraţi ,cu boxerii lor pestriţi din mall, încep să se uite în jur. "Uite-te-njur!". Da, ne-au văzut. Vin spre noi, câinele latră la ei, noi îi lătrăm în gând. Privesc cu speranţă spre trecut, la ARO-ul nostru. Ştim.

În sat bei bere la halbă, e rece, e bună. Pe plajă n-o ai şi de-aia e mai bună. Apreciezi altfel lucrurile atunci când ele nu-s la îndemână. Mergem echipaţi în "Safari" să observăm păsăretul cum se pregăteşte de culcare. Şi pentru noi e un ritual. Nori joşi şi negri se apropie, iar vântul stârnit brusc ne-a zburat un cort în mare. Înoată şi prinde-l.

Trebuie să fii iute, pe fază. Cortul e iar la loc, soarele apune, te simţi bine, adormi. Priveşti cum soarele iese din nou din mare, iar câteodată familii de delfini înoată aproape de mal. Parcă anul trecut veneau mai des! Aici e plin, dar plin de ţânţari şi de tăuni. Apropos, ştiţi cum arată tăunii?