Fitness-ul de la ţară

de Carmen Preotesoiu | 06 Mai 2008 • 00:00

SCHIMBAREA LA FAŢĂ ● Trasul de "fiare" îi face pe săteni să se simtă orăşeni
Pentru două ore pe zi, femeile din comuna Puieşti uită de munca cîmpului sau de ograda plină cu animale, lasă copiii în grija soţului şi pornesc tacticoase către locul care le face să se simtă orăşence: noua sală de fitness a comunei. Sutele de milioane pe care primarul le-a investit în ditamai sala de sport au dat glas şi nemulţumirilor, cum că "mai bine crea un loc de muncă pentru tinere, că de sport tot avem parte, la prăşit sau trebăluind prin curte!".

Nici nu s-a făcut bine ora 6 seara, că oamenii din Puieşti, judeţul Buzău, mai cu seamă femeile cochete, dornice să-şi mai ajusteze oleacă talia, au şi început să păşească pragul încăperii special amenajată pentru a asuda cît mai mult şi fără să scormonească cu mîinile pămîntul, la cîmp, sau să se spetească dînd cu sapa sau mergînd la vreun legat de vie. Primarul comunei a înţeles că nu-i de glumit cu sănătatea şi nu mult a stat pe gînduri pînă ce a hotărît că n-o fi foc dacă şi în comuna păstorită de el o să fie, aşa cum a văzut el la Botoşani, o sală de fitness. Ca oamenii să îşi poată menţine silueta, dar şi să dea kilograme bune jos, întru binele comunităţii, dornice să fie în pas cu civilizaţia.

DRAGOSTE LA PRIMA VEDERE. Aşa că şi-a adunat consilierii şi a pus ţara la cale. Şi cum a făcut, cum nu, a scos din buzunarul primăriei peste 450 de milioane de lei vechi cu care a amenajat frumuseţe de sală, în care nu s-a zgîrcit să construiască duşuri, vreo 12 la număr, ba şi un mic cabinet în care şi masajul ar putea deveni o opţiune pentru femeile dornice de întreţinere. După ce, în prealabil, cu ajutorul Guvernului, a reuşit să obţină 8 miliarde de lei vechi, prin programul destinat special construcţiilor de săli de sport. Asa că, în nici 6 luni, în mijlocul curţii şcolii a apărut mîndreţe de sală de fitness, dotată cu spaţiu generos, dar şi cu o serie de aparate care mai de care mai sofisticate, reuşind în scurt timp să ia ochii sătencelor. S-au îmbulzit la început oamenii de parcă o minune ar fi apărut în viaţa lor. Cu timpul însă cei vîrstnici s-au mai cernut de cei tineri, mulţi dintre ei abandonînd cursa împotriva kilogramelor, mai ales că, aşa cum spune tanti Lenuţa, întîlnită chiar în faţa intrării în curtea scolii, "cum să mă duc io acolo, femeie la 76 de ani, păi nu rîd ăştia mai tineri de mine, ce să mai caut acolo, io-s bătrînă, ar rîde şi curcile de mine, să se ducă tineretul, că deh, primarul pentru ei a făcut sala". Ce-i drept, ştie femeia ce ştie, căci, aşa cum ne spune instructorul sălii, Ştefan Sandu, "nu-i zi de lune, miercure sau vinere, timp în care sala să fie deschisă şi să nu apară localnicii pentru a se lupta cu aparatele. De la 6 la 8 seara lucrez cu femeile, iar de la 8 la 10, chiar şi 10 jumătate cu băieţii. Am început prin a le explica despre ce este vorba, mulţi dintre ei văzuseră aparatele doar la televizor şi niciodată în realitate. Le-am făcut un program individual, pentru fiecare în parte, tipurile de exerciţii şi dozajul pentru acestea, în aşa fel încît să lucreze părţile care au nevoie de exerciţiu susţinut", ne explică tînărul profesor de sport.

ÎN RITMUL APARATELOR. Pentru Adela nu există seară în care sala de fitness să fie deschisă şi ea să lipsească. Vestea i-a ajuns la ureche de la televizor, deşi doar cîţiva paşi o despart de clădirea mare, albă, construită în curtea şcolii. Apariţia acestor aparate chiar lîngă casa sa i s-a părut un semn că trebuie să se apuce de gimnastică. Acum, lecţia este deja învăţată: se urcă prima dată măcar 10-15 minute pe bandă şi, după un mers uşor, de încălzire, trece la alergat, ba apoi nu uită nici de abdomene şi nici de helcometru, atît de bun pentru tonifierea muşchilor braţelor. "Vin de mai bine de o lună şi îmi place foarte mult. Mă simt mai uşoară, mai sprintenă, ba am încercat să îmi conving şi prietenele, şi părinţii să îmi urmeze exemplul, însă cu mentalitatea mai avem de luptat un pic", spune tînăra de 24 de ani.

GUSTUL PENTRU SLĂBIT. Nela abia dacă mai poate respira. Roşie la faţă, cu broboanele de sudoare prelinse pe frunte, femeia de 35 de ani e de nezdruncinat în dorinţa sa de a slăbi 20 de kilograme, pe care spune că trebuie să le dea jos. Cum s-a înfiinţat sala, cum i-a spus soţului ei că musai trebuie să meargă, ba cu riscul de a-şi lăsa singur copilul, dar şi treaba la magazinul de care se îngrijeşte. "Am fost nevoită să îmi fac nişte analize la dispensar. Cînd m-am urcat pe cîntar am văzut că am 83 de kilograme. Mi-a fost atît de ruşine, că îmi venea să intru în pămînt. De mult nu m-am simţit atît de rău. Am început să ţin şi o cură de slăbit, să mănînc o măslină, să beau un ceai, dar am combinat dieta şi cu mult sport. După patru zile, am fost iar să mă cîntăresc. De data asta cîntarul a arătat 80 de kilograme. A fost o bucurie imensă. Mai am însă de luptat mult cu greutatea mea, dar nu mă dau bătută", povesteşte femeia gîfîind, în timp ce-şi trage mai pe şolduri tricoul, ud de traspiraţie şi lipit de corp. A încercat nora să îşi convingă soacra că bine i-ar prinde şi dumneaei o cură de sport, însă femeia tot cu mentalitatea "grasă şi frumoasă" a rămas.

EXEMPLU. Şi cu toate acestea, prima dintre doamnele mai în vîrstă ale satului, dornice să încerce aparatele, a fost chiar mama primarului, după cum ne spune instructorul de fittnes. Tanti Catiuţa. Deşi se apropie de vîrsta de 60 de ani, femeia s-a înarmat cu putere, a lăsat ruşinea şi temerea că nu ar reuşi să dovedească fiarele care îţi subţiază talia, şi-a pus espadrilele în picioare şi fără tăgadă a ţinut drumul drept pînă în curtea şcolii. "A avut o voinţă extraordinară. De admirat. Pentru că şi medicii i-au recomandat să mai slăbească, tanti Catiuţa a combinat sportul cu o dietă strictă, şi într-o lună a reuşit să dea jos 7 kilograme. A fost un exemplu pentru noi toţi", povesteşte instructorul Ştefan, mîndru de reuşita elevilor săi. Au urmat-o imediat şi nea Vasile, om în toată firea, pe la vreo 50 de ani, ba şi Iulică, pompierul, împreună cu soţia sa, pînă ce numărul abonamentelor la sală a crescut la 18.

MAI UN ABDOMEN, MAI O BÎRFĂ. Preţ de 250.000 de lei pe lună, sătenii din Puieşti au început să se simtă asemenea orăşenilor. Nu mai vor să audă de munca cîmpului şi, aşa cum spune Nela, "mulţi şi-au dat pămînturile în arendă. Aici avem de toate", deşi, ceva-ceva tot s-ar mai găsi de făcut, căci spune ea, îmbujorată, "canalizare, apă curentă dacă ar mai fi, gaze, şi nu am mai avea de ce să ne plîngem. Primarul a avut grijă de noi". Rîde cu poftă şi continuă să dea din mîini şi din picioare, de-ndată ce întîlneşte privirea instructorului care parcă îi aminteşte de zilele trecute, cînd obosită fiind, s-a aşezat pe bancă şi nu mai termina de vorbit cu vecina sa de suferinţă în ale slăbitului. "Se mai întîmplă să vină aici şi să le uite Dumnezeu vobind, ba una, ba alta, de parcă aici ar fi loc de stat la bîrfe", le ceartă părinteşte profesorul.

LAUDE ŞI CÎRCOTELI. Afară, aproape că s-a înserat. Dincolo de geamurile mari ale sălii de sport muzica reuşeşte să răzbată pînă la urechile oamenilor ce trec pe uliţa înnoroită. Tanti Stanca îşi trage mai bine basmaua înflorată pe funte, mă priveşte lung şi cum aude că sînt de la ziar cum începe să-şi laude primarul, că treabă bună face, mai cu seamă că i-a salvat de la înfundatul cizmelor pe strada principală punîndu-le asfalt, iar pe altele pietriş, ba le-a făcut şi obor pentru animale şi, mai mult de atît, le-a dat şi ierbicide pentru culturile agricole. "Să-i dea Dumezeu sănătate, căci are grijă de noi, şi, uite, şi acuma, cu sala asta, păi cine se mai gîndea să ne facă şi pe noi orăşeni dacă nu era el?", spune femeia de 74 de ani, în vreme ce Camelia pare a ceda statutul de orăşean în favoarea realizării unor locuri de muncă: "Nu spun că a făcut rău că a investit atîtea miliarde într-o sală de sport, dar parcă mai bine era dacă făcea o făbricuţă cît de mică, de confecţii, să zicem, unde să poată lucra fetele tinere care sînt cu duiumul aici, dar nu au unde să meargă. Multe dintre ele, cu copii, sînt în puterea vîrstei, dar stau degeaba, pentru că ar trebui să facă naveta pînă la Rîmnicul Sărat, iar de gospodărie, de copii, cine s-ar mai ocupa dacă ele ar fi plecate toată ziua?".

Unii oameni din Puieşti nici acum nu ştiu prea bine ce înseamnă cuvîntul "fitness". O fi o boală, o fi vreun nume de preşedinte, habar nu au. Pentru alţii însă el reprezintă, poate, unicul moment în care simt că fac ceva pentru ei. Îşi dezbracă lucrurile de casă, îşi pun cel mai bun tricou şi pantalon de trening şi pentru două ore se cred în pas cu lumea bună, "de la televizor". Căci, aşa cum spuneau unele dintre abonatele sălii de sport, "nici nu ştiţi cît de mult ne-am emancipat şi noi..."

Planuri

Costurile întreţinerii sălii de sport sunt suportate de bugetul local, iar salariul instructorului este asigurat din veniturile obţinute în urma încasării banilor pe abonamente. Următorul pas pe care primarul comunei, Florin Neaua, are de gînd să-l facă se referăla realizarea unui teren sintetic cu nocturnă, pentru celelalte sporturi, unde copiii şi tinerii pot juca baschet, volei, tenis.

Citește pe Antena3.ro