FREEDOM...cu gust de alb de mireasă

O mireasă în mijlocul unei închisori de maximă siguranţă. Aici, în locul unde şi ca să respiri ai nevoie de permisiunea cuiva.

Aici, printre gardieni care patrulează nervoşi pe margine cu câini de pază, cu chioşcuri de observaţie puse din cincizeci în cincizeci de metri şi cu garduri ghimpate care nu lasă să treacă nici păsările şi aici, unde doar gândurile sunt/ar putea fi libere... aici, în ultimul loc de pe pământ, la puşcăria Jilava... o mireasă.

Cu rochie de mireasă, cu voal alb şi cu multe speranţe. Că îi va fi mai bine, că nu contează pentru ea dacă cel pe care îl iubeşte este regele lumii sau doar un amărât, dacă se mărită în biserica pe care şi-a dorit-o şi visat-o dintotdeauna sau într-o capelă a puşcăriaşilor care pute la fel ca şi restul locului, la fiecare centimetru pe care calci, a păcat şi a făgăduieli încălcate.

De aceea poate soţul ei ar trebui să-şi respecte singura promisiune făcută în locul acela: dacă nu în faţa preotului şi a Divinităţii, care uneori este mult prea scărbită de ea însăşi ca să se uite în jos la muritori, atunci în faţa celei care a venit după el, în infern. În rochie albă de mireasă. Că nu o să se mai întoarcă aici NICIODATĂ.