Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La Roşia Montană, legendele se impletesc cu realitatea. Holoangării, vechii căutători de aur, au lăsat locul oamenilor care işi duc existenţa de pe urma unui sac cu bolovani pe care-l macină ca să obţină un gram de metal preţios. In unele nopţi, galeriile intortocheate din munţi scrăşnesc de uneltele celor care vor să stoarcă puţin praf galben.
La Roşia Montană, legendele se impletesc cu realitatea. Holoangării, vechii căutători de aur, au lăsat locul oamenilor care işi duc existenţa de pe urma unui sac cu bolovani pe care-l macină ca să obţină un gram de metal preţios. In unele nopţi, galeriile intortocheate din munţi scrăşnesc de uneltele celor care vor să stoarcă puţin praf galben.
Ca să afli poveştile vechilor şi, mai ales, pe cele ale actualilor căutători de aur, nu poţi decăt să asculţi vorbele spuse şoptit ale unor săteni care şi-au dus toată viaţa intre munţii bogaţi in preţiosul metal. Vorbe spuse cu teamă, smulse cu promisiunea că nici numele, nici chipul nu le vor fi făcute cunoscute. Şi, deşi sunt unii sceptici sau alţii care se jură cu cerul şi cu pămăntul că holoangării, adică hoţii de aur, au dispărut de mult, alte voci spun că sărmanii din sat sau oameni organizaţi in adevărate reţele tulbură noaptea liniştea munţilor.
VIAŢA LA UMBRA AURULUI. In Roşia Montană, comună din Patrulaterul Metalifer, aurul a ispitit dintotdeauna. Romanii au venit in Dacia mănaţi de dorinţa de a salva un imperiu in declin. Au stors cu metodele vremii cantităţi uriaşe din metalul galben, insă pentru epocile următoare munţii au mai păstrat din comoară. In miile de ani de cănd se exploatează aurul şi argintul, la Roşia Montană au devenit parte din peisaj tăurile, lacurile artificiale in care se spăla minereul, şteampurile in care se separa piatra de aur, gurile de mină, cheliturile de pe versanţii domoli. Multe neamuri s-au adunat in văile pe unde Răul Roşia curge ruginiu, spălănd carierele din Cărnic sau Cetate.
EPOCA DE AUR. Dacă ajungi in Roşia Montană şi stai de vorbă cu localnicii, e imposibil să nu afli de legenda bogătaşilor care mergeau acasă de la birt cu trei trăsuri: in una puneau bastonul, in cea de la mijloc veneau ei. Iar in ultima - taraful ce-i conducea pănă la poartă. Minerii care dădeau peste vreun filon bogat işi schimbau stilul de viaţă de la o zi la alta şi ceilalţi, invidioşi, ii urmăreau in galerii ca să vadă unde tărnăcoapele lor au lovit norocul. "Se zice că era aur ca grăul pe bolovani sau ca mozaicul, şi peste cine dădea norocul om era. Ăştia deveneau un fel de parlamentari, oameni importanţi care te privesc de sub ochelari fumurii. Chefurile pe vremea aceea erau ca in basme, cu găleţi din care se bea vinul, cu oameni petrecuţi de tarafuri nesfărşite pănă acasă", leagănă legendele pictorul din sat, Dumitraş. Prin anii â30, ne povesteşte consilierul local Eugen Cornea, localitatea număra aproape 24.000 de locuitori, de mai multe naţii şi religii. Drept dovadă stau bisericile de culte diferite care au fost construite in oraş: ortodoxe, romano-catolice, unitariene, greco-catolice, reformate. "Aici era Eldorado, o comunitate prosperă, minele fiind private pănă in 1948", conchide Cornea.
Săptămăna in Roşia Montană, vechea Alburnus Maior, decurgea in felul următor: de luni pănă vineri, oamenii umpleau bazinele sau tăurile cu apă, sămbăta şi duminica măcinau bolovanii purtători de aur, separau piatra de metalul preţios, după care mergeau cu aurul obţinut la bancă. "Carele cu bolovani coborau in sat, pietrele erau mărunţite, apoi măcinate. Aşa se scoteau cam 10-15 grame de aur la un transport", işi aminteşte un localnic.
SEMNE DE PROSPERITATE. In acele vremuri de indestulare, miezul Munţilor Apuseni era privit ca loc de căpătuială pentru mulţi europeni. "Pe atunci, femeile uşoare din Franţa şi Spania veneau in munţi la noi. Căte o damă din astea super era adusă de căte o babă, peştele ei, ca să ia minţile bărbaţilor. Pe care-l vedea mai leşinat, dama ii zicea să fure aur pentru viitorul lor. Venea un alt pretendent care, gelos pe cel dintăi, il omora şi ii lua locul. Intre timp, dama străngea o cantitate considerabilă de aur, il băga la valiză şi pe-aci ţi-e drumul... la Paris", povesteşte pictorul din sat, fost maistru miner la Roşia Montană.
BLESTEME. Comorile şi filoanele bogate nu aduceau numai o viaţă lipsită de griji. Legenda unui localnic peste care a dat duhul capricios al norocului spune că, prin anii â40, un bărbat din Vărtop a vrut să-şi pavoazeze curtea. Săpănd in munte după piatră, a dat de o căldare plină cu bani de aur. Mare bucurie pe bietul miner, care abia avea ce să pună pe masă familiei. Omul a luat căldarea, a dus-o in casă şi, gospodăreşte, s-a pus pe numărat banii. Nu apucase să se obişnuiască cu zornăiala plăcută a bănuţilor, cănd s-a trezit in incăpere cu un necunoscut. "Ce-ai găsit să duci inapoi!", s-a răstit străinul misterios. Omul a povestit că, atunci cănd s-a intors să plece, necunoscutul avea copite şi coadă. Găsitorul comorii s-a dus să tărguiască bunătăţi pentru sărbătorile ce se apropiau, dar crize epileptice au pus stăpănire pe el. Preotul din sat l-a sfătuit să ducă inapoi comoara găsită, dar nu oricum, ci călcănd numai pe preşuri de in, ca să fie primită. Cu nevasta punăndu-i un preş inaintea fiecărui pas, omul a ajuns la locul unde descoperise căldarea cu bani şi a scăpat de blestem.
VĂLVE. Şi astăzi există credinţa că in galeriile părăsite sunt nişte stafii numite vălve. Ele sperie minerii slabi de inger, care mai au şi ceva păcate in plus. "Un bărbat care-şi cam bătea nevasta a intrat in mină intr-o dimineaţă şi şi-a văzut femeia venind spre el, imbrăcată in mireasă, deşi ştia că a lăsat-o acasă. A ieşit din galerie mort de frică, şi-a aruncat casca de protecţie şi de-atunci n-a mai călcat in mină. La puţin timp s-a mutat din comună", transmite legenda un roşian.
Am intrat şi noi in galeriile pustii şi răcoroase in jurul cărora s-au ţesut atătea zeci de poveşti. Căteva guri căscate in Masivul Cărnic ne-au purtat ca pe un maţ zgrunţuros in măruntaiele muntelui. Din interior ai impresia că tot muntele e un uriaş găunos, cu bolgii in care picură apa galiţoasă din tavan, cu mai multe niveluri la care poţi urca pe scări de lemn, cu corănzi - gropi uriaşe in care poate incăpea şi o biserică. Bezna densă din labirint e tăiată de firavele noastre lanterne. Nu poţi să nu te găndeşti cum mai ieşi dacă rămăi şi fără firişorul acela de lumină. Mai in adăncuri dai peste adevărate intersecţii, guri căscate in toate direcţiile, galerii etajate ca un fagure de miere. De-a lungul pereţilor vezi din loc in loc numere mănjite cu vopsea, marcaje ale minerilor. Proaspete, cu portocaliu, apar semne şi numere scrise cu spray colorant, neinţelese pentru un neiniţiat.
MIRAJ. Un fost miner, care ştie ca in palmă toate galeriile din zonă, ne-a spus că marcajele arată de unde s-au luat "probe" pentru a vedea dacă in porţiunea respectivă există aur sau nu. "Iei doi pumni de pămănt, vezi acasă ce şi cum, apoi vii la sigur. Păi, cum iţi dai seama? Unii au răşniţe acasă. Faci un fel de făină din piatră, apoi dai să vină apa să-ţi ia sterilul. Aurul rămăne la fund, că e mai greu. Rămăi cam cu două kilograme de pirită, tratezi cu mercur. Iei ce-ai obţinut şi pui intr-o pănză de in, storci, bagi pe aragaz, topeşti şi aia e", explică minerul care nu a vrut să-şi dea numele. Umblă vorba prin sat că şi in zilele noastre ar fi nişte holoangări moderni, organizaţi in reţele. Aceştia vin noaptea şi caută filoanele, fac marcaje, sapă şanţuri fine pe urmele foiţelor de aur. Sunt şi echipe de copii care văd asta ca pe o aventură, deşi a lua aur din galerii e ilegal. Gramele pe care le obţin după săptămăni de muncă le vănd apoi cu 15-20 de lei. Ba sunt chiar şi pensionari care vor să-şi rotunjească veniturile şi cară saci cu bolovani din muntele generos. "A fost o vreme cănd mai erau instalaţii de fier in galerii rămase dinainte de a se inchide mina. Veneau oamenii să le ia şi să le văndă la fier vechi, căci se vindea mai scump decăt aurul şi nu trebuia atăta trudă", povesteşte fostul minerul.
Citește pe Antena3.ro
