Jurnal de vacanţă. Chişinău, o capitală tristă, plină de “omor” (umor)

Întâmplări dintr-o vizită la Chişinău. Plină de neprevăzut, mai ales de sărbători este viaţa “chişinăuenilor”! (expresie intrată demult în uz în Republica Moldova). Nici nu s-a “încheiat” bine Festivalul Levănţicăi, că se apropie în capitala Republicii Moldova ziua “limbei române” (cum scrie într-un serios ghid turistic local), ziua independenţei, apoi noi sărbători: hramul Chişinăului, urmat îndeaproape de “festivalul vinului” şi, imediat, de cel al “plăcintelor şi al tulburelului”. Şi asta an de an, de decenii. Curat moldovenesc! Farmecul uşor comic al graiului, peisajul idilic, plin de pomi şi verdeaţă, tradiţia culturală, obiceiurile ies uşor în evidenţă la faţa locului.

Gavarit Chişinev. “Mănânci o gogoşică şi un cârnăţel, apoi bei un tulburel (n.r.- vin) foarte gustoşel”

E bine să nimeriţi aici în timpul unei sărbători. Nici nu e greu având în vedere că sunt atât de multe. De aceea, poate, cea dintâi grijă a primului locuitor întâlnit în capitală a fost să înşiruie lista anuală cu evenimente, poate şi pentru a-şi puncta ospitalitatea caracteristică: turiştii străini nu trebuie să se plictisească, ei trebuie să se simtă cât mai bine. Aşa că luăm de la capăt firul reperelor importante ale anului, dat fiind şi aerul lor uşor hazliu. Toamna, după “Miss Chişinău” şi alte festivaluri de muzică, atenţi şi la alte date mai puţin importante, moldovenii se gândesc deja la marile sărbători (cu paritate dublă faţă de noi): Crăciun (25 decembrie), Anul Nou (1 ianuarie), Crăciunul pe stil vechi (7 şi 8 ianuarie) şi, din nou, la rând, tot cârdul anual de festinuri, printre care şi sărbătoarea “omorului”. Da, aţi citit bine!, în aprilie este “Ziua omorului” şi “Festivalul de omor Dănilă Prepeleac, pentru că plină de omor (n.r. - a se citi umor) este viaţa “chişinăuianului”… Cale lungă până să ajungem aici.

Vegetaţie

Cel mai simplu mod de a ajunge, de exemplu, de la Iaşi, la Chişinău, este drumul parcurs cu maxi-taxi. Încă de la autogară, şoferii particulari te îmbie la o călătorie cu “maşina mică”, numai că trebuie să plăteşti un pic mai mult. Şoferul e avid de clienţi români. Am ales varianta cu microbusul. Pe drum îmi amintesc de o călătorie mai veche, pe când sârma ghimpată marca frontiera (asta se întâmpla după 1990!). Vameşul român, meticulos, a întrebat doar dacă are cineva de declarat mai mult de 10.000 de euro, şi atât. Cel moldovean, cu o caschetă rotundă, ‘naltă cât un stadion de fotbal, a “gavarit”, privind pe fiecare în ochi - ce vrem să facem la Chişinev? Pe nesimţite, microbusul a trecut frontiera.


FOTO: Cristinel C. Popa

“Dubiţa”, cum zic ei, cu călători a alimentat la o pompă “Lukoil”, apoi şi-a croit drum pe şoseaua destul de bună, printre Mercedesuri si autoturisme Lada cu numere europene sau moldoveneşti. Peste tot, vegetaţie intensă, reclame numai în limba română, foarte multe persoane care circulau cu bicicleta - chiar şi la ţară, ateliere mecanice ce te invită să-ţi reglezi “balansul”. Linii blânde ale dealurilor, flori şi frunze, încă verzi. Mii. Trecem prin sate cu case mari cu etaj, făcute, cum aveam să aflăm, ca şi la noi, din banii câştigaţi de tineri la muncă în străinătate. Tragem în piept, agăţaţi de geam, aerul curat al micuţului orăşel Călăraşi, un fel de Buzău mai mic, şi, după trei ore de mers, ajungem la Chişinău.

Ieftinătăţuri, peste tot

Staţia terminus, o gară auto, cum zic locuitorii capitalei moldave, loc unde toată lumea vorbeşte ruseşte. Liuba e operatorul de la o casă de schimb valutar. Aflând că e vorba de români, îşi reglează din mers rusa colorată nedefinit înspre o moldovenească stâlcită. “O cazare foarte ieftină este aceea la un fost cămin studenţesc, mai curând o aripă a acesteia transformată în mini-hotel”. Într-o altă aripă a căminului se zăresc rufe la balcon: se vede de la o poştă că familiile care locuiesc aici nu-s prea înstărite. În Chişinău călătoria cu mijloacele de transport în comun e mult mai ieftină decât la noi. Foarte multe parcuri, copaci plantaţi la marginea benzilor asflatate de circulaţie, multe edificii culturale.


FOTO: Cristinel C. Popa

Şi mâncarea e foarte ieftină - o shaorma mică făcută chiar de arabii prezenţi la universităţile moldoveneşti echivalează la noi cu 4-5 RON. Cea mai mare pizza e mult mai ieftină ca la noi. Şi dulciurile şi produsele de patiserie sunt ieftine, vinul e cam cât o pizza, iar berea, din aceea care a stat la fermentat atât cât trebuie (garantează pentru ea ghidul ce ne-a luat în primire la hotel), e şi ea ieftin. Pentru moldoveni, o călătorie cu taxiul costă enorm, pentru străini e grozanic de ieftină. Cu toate acestea, taximetrele nu circulă goale niciodată. Există şi o pătură de oameni bogaţi care preferă această soluţie în locul folosirii maşinilor proprii. Oraşul e plin de automobile unul şi unul, care sunt fie înmatriculate, fie au numere “evropeneşti”.

“Maladieţ: eşti bravo!”

La autogara de vest staţionează maşinile pentru România. Undeva, prin preajmă se poate servi prânzul: “ciorbiţe, borşuleţe, cârnăţei şi ceiuţ” ruso-moldovenesc. Majoritea preferă “sorbituri”, adică lichide. Alături, dintr-o măgăoaie zvâcnesc manele româneşti, însă ceva mai încolo se vând şi CD-uri cu muzică rusească, moldovenească şi destulă românească. Pe un CD cu Toto Cutugno tronează un autograf în “grafie latină”: “Moim druziam” şi, la un moment dat, celebrul Salvatore italian se aude cum cântă despre cât de frumoasă este Moscova seara pe limba lui Putin. Moldovenii de la taraba cu muzică şi de la “mama Rossia” traduc de acum celebra exclamaţie “maladieţ” prin: “eşti bravo!”. Ei nu spun: eşti OK, ci, eşti bravo! Cool.

Femei frumoase, elegante. Haraşo!

Cum se ştie, moldovenii sunt gurmanzi, peste tot îi vezi molfăind, fie un pateu cu cartofi, fie unul cu varză, fie altceva. Tochitura moldovenească o poţi găsi, unde altundeva, decât la un restaurant cu specific, “Taifas”, unde se mănâncă, cu metodă, din nou, pe lângă altele şi plăcinte calde, faine de tot, stropite cu vin servit la ulcele. Lucrul care te şochează vizual în Chişinău sunt imensele blocuri cu peste 20 de etaje, asemănătoare celor ruseşti şi care, cum ştim, garnisesc din plin şi Moscova. Printre uriaşii de beton, grămezi uriaşe de “harbuji” aşezaţi în cântare rudimentare. Femei elegante, pe tocuri, unele îmbrăcate în costume cu zeci de zorzonele şi macrameuri, poartă în mână sacoşe imense.



“La noi se păstrează tradiţia ca femeile să fie îmbrăcate cât mai sofisticat, spre deosebire de voi, rumânii, unde îmbrăcămintea lejeră, sport, a pătruns mai adânc”, îmi spune Victor P., un tânăr student. Seara, mulţi orăşeni merg la teatru sau la operă. Clădirea Teatrului Naţional de Operă şi Balet este una impunătoare, dar poţi merge foarte bine la Teatrul “Mihai Eminescu sau “Eugen Ionescu”, după cum poţi foarte bine să fii prezent la circ. La operă, unde se prezintă de exemplu “Evgheni Oneghin”, cu solişti ruşi în rolurile principale, toate locurile sunt de cele mai multe ori ocupate.

Reclame, reclămele, grafie latină

Majoritatea magazinelor poartă în coadă diminutive. “Gogoşel”, “Gustoşel”, “Miaunel”, “Bucurel”. Pe lângă aerul democratic, cel puţin vizual, o victorie importantă se vede cu ochiul liber la Chişinău de atâţia ani: grafia latină a “izbăvit” peste tot, puţine reclame fiind în limba rusă, cu toate că găseşti destui “rusnaci” care vorbesc greu româneşte sau care pur şi simplu, chiar şi în vârstă fiind, nu prea cunosc oraşul şi chiar Moldova. Un uşor aer antiromânesc, dar şi unul foarte pro-românesc (în special la tineri) se vede cu ochiul liber. “Problema e că nu mai avem o piaţă concretă nici către Rusia, aşa cum era odată, dar nici spre România. De ambele părţi ale Prutului s-ar putea face mai mult”, mi-a spus Leonid B.

Obiective

Oraşul Chişinău se întinde pe o suprafaţă de 162 de kilometri pătraţi având 662 de mii de locuitori. Obiectivele turistice sunt numeroase, printre ele numărându-se Muzeul Naţional de Istorie al Moldovei, Casa Muzeu “A.S. Puşkin”, Palatul Naţional sau Combinatul de Vinuri de Calitate. Foarte multe străzi ce amintesc de România: Calea Ieşilor, str. Bucureşti şi altele. Moldovenii sunt aproape de tradiţii, de folclor, de lucrurile simple şi “cu cheag”, cum spun ei, chiar dacă uneori la modul exagerat (motivat sau nu). De aceea se laudă (şi, parţial, se verifică) cu acel “puţin artificial” în toate. “Noi avem puţine spoieli de doi bani cum din păcate pătrund în societatea de consum”. Munca lor şi lucrurile serioase executate cu răbdarea şi migala caracteristică sunt deja cunoscute. Unii dintre ei se grăbesc până şI sâmbăta şI duminica spre locurile de muncă. Şi adaptate la ritmul cotidian, în capitală, magazinele nu se închid uneori nici duminica. Cu tot aerul de festivism care îl degajă aglomeraţia de sărbători, moldovenii îşi văd zilnic şi bine de treabă, nivelul de trai în Chişinău fiind unul acceptabil, şi doar firea molcomă şi veselă a omului de rând obligă la punctarea timpului, vesel, prin astfel de prilejuri. Însă geografia, ţinutul în care se scaldă toamna în soare Republica Moldova, cel puţin până să ajungi la Chişinău, e unul frumos. “Şi plin de peripeţii”.


FOTO: Cristinel C. Popa

Un obiectiv interesant din capitală este Gradina Zoologică. Ca să ajungi la Grădina Zoologică, trebuie să traversezi centrul oraşului, întrucât grădina e situată dincolo de căminele studenţeşti ale Politehnicii. Privelişte cu a tot felul de jivine: unele aproape îmblânzite de obişnuinţa cu omul, iar altele de-a dreptul stresate de îngrămădeala în care stau. Tigrul şi leul au un spaţiu special, dar urşii graşi sunt tare îngrămădiţi. Lupii se frământă de colo-colo, parcă ar suferi de depresie. Vulturii au un spaţiu mai vast, dar tot suferă. Cea mai fotografiată e pantera neagra, dar copiilor mai ales le plac şi măgăruşii, păsările de apă, pău nii, cămilele, zebrele şi simpatica maimuţică. Revenind în oraş, în zona centrală constatăm că sunt puţini cerşetori, iar poliţişti îmbrăcaţi în negru îi supraveghează intens şi pe cei care nu sunt “de-ai locului”. E un amestec de românism şi rusism: unii “buchinişti” etalează cărţi în limba rusă, iar afişele anunţă mai ales trupe ruseşti dar şi româneşti. Cleopatra Stratan este încă în vogă.

Fierbere, mai ales odată cu multitudinea de sărbători

În zi de sărbătoare, Chişinăul este în fierbere. Dacă în România magazinele sunt închise în astfel de momente, ca toată lumea să simtă sărbătoarea, la Chişinău, lumea merge la cumpărături, chiar dacă nu mulţi stau bine cu banii, sau la terase cu diferite meniuri, inclusiv de tipul “Mc Donald’s”. Nu mai spunem de zecile de sărbători anuale care se ţin aici, din ianuarie, până-n decembrie. La Chişinău, până şi ziua pare mai scurtă dacă te nimereşti în apropierea unor militari. Purtând cu toţii imensele lor caschete cu cozoroc căzăcesc (mare cât un cosmodrom sovietic, ca să impresioneze), s-au apropiat unii de alţii şi s-a făcut întuneric. Konieţ.