K-1, secretele Piramidei

Ce se poate spune în plus despre Bucharest K1 World Grand Prix 2010? După ce am văzut în direct atâţia pumni, picioare, low kick-uri şi râuri de transpiraţie revărsate pe ring, s-ar zice că nimic... şi totuşi Alexandru Amarfei, antrenor la Respect Gym, ne-a dezvăluit şi partea nevăzută a competiţiei care a adus în premieră o pleiadă de sportivi de mare clasă la Bucureşti.

Aşadar, gala i-a testat la limită pe sportivii români, cu excepţia lui Cătinaş, care a avut un oponent dur, dar uşor de anihilat. Cătinaş, că veni vorba, este băiatul ţinut pe nedrept în umbră şi pe care doar un transfer fericit l-a salvat de colaps în carieră. Este adevărat, Cătinaş are 21 de ani neîmpliniţi. Dar este, probabil, singura valoare "negociabilă"pe piaţa internaţională pe termen lung dintre greii români actuali. S-a spus despre el că n-a avut adversari notabili.

La vârsta lui Cătinaş, adversarul lui de zilele trecute (Williams) era necunoscut şi bătea necunoscuţi. Leko era în divizia B. Daniel Ghiţă lupta la amatori. Singurul greu care a obţinut maximă performanţă la 21 de ani a fost Aerts. Nu cred că-l putem certa pe Raul că nu e Aerts.

Iftimoaie a ajuns la limita rezistenţei cu Sefo, într-un meci care poate oricând face sarea şi piperul unei gale mari de oriunde din lume. Amarfei i-a infiltrat cu anestezice un os fisurat, fiindcă "Ifty"nu agreează să i se ofere scuze. Am auzit "texte"că l-a menajat Sefo. Înseamnă că Sefo avea dinamometru în pumn ca să ştie cât să-i dea ca să se audă "poc"până în fundul ROMEXPO (inclusiv la "down") şi totuşi să nu fie KO! Iftimoaie, deşi după o pauză destul de lungă, redevine băiatul care câştigă şi când pierde, pentru că inima lui cucereşte oricând inima sălii.

Multă lume a vorbit urât despre Moroşanu şi despre Ciobanu, pentru că au pierdut. Ciobanu se va pedepsi pe sine mai mult decât oricine altcineva, pentru că a avut "Final 16" la distanţă de câţiva pumni şi nu i-a putut trece pragul. S-a spus că n-a avut condiţie fizică... Aiurea! Kemayo, mai experimentat, i-a "găsit"bărbia după două reprize jumătate de schimburi interminabile.

"Condiţionarea fizică a bărbiei este un secret pe care nici eu, după aproape 26 de ani de sport şi 16 de medicină, nu-l stăpânesc", spune doctorul-antrenor Amarfei. Atât la Ciobanu, cât şi la "Moro" se vede o limită: sunt sportivi urcaţi la grei din categoria mijlocie. Ei vor trebui să acceadă repede la nivelurile tactice superioare, altfel există un risc de plafonare.

Zmărăndescu, în ciuda curajului de a face la bătrâneţe ceea ce alţii nu fac la tinereţe, trebuie să abandoneze stilul "una caldă, una rece". El a forţat şi cu alte ocazii (Wallis) oponenţi prea duri, dar, când treaba s-a lăsat cu ricoşeu, s-a refugiat în zona unor nume care abia dacă pot fi ţinute minte. Problema reală în cazul lui este găsirea unei căi de mijloc şi a unui matchmaking mai decent, fără extreme, fără atâtea pariuri de orgolii.

Lungu este nedreptăţitul unui şir de ghinioane, oponentul lui fiind schimbat de trei ori. Este un exemplu cum dificultăţile la negocierea cu diverşi luptători pot eşua în soluţii de compromis, care nu fac decât să strice lucrurile. Lungu nu are nici o vină. Merită însă adversari mai capabili.

S-a pus întrebarea de ce Barbu a luat al treilea meci cu Salmon. Răspunsul e simplu, e rară ocazia să faci şcoală de divizie A cu un oponent atât de "simetric". Stângaci (Barbu e dreptaci), rapid ca şi Barbu şi amândoi cu stil de contraatac, speculând la greşeala adversarului. Meciul a fost şi pentru antrenori o experienţă formidabilă, acel soi de meci unde simţi că orice amănunt contează, unde situaţia s-a tranşat pe ultimul minut al ultimei reprize.

Promotorul Eduard Irimia a considerat drept cele mai meritorii prestaţiile lui Iftimoaie, Ciobanu, Cătinaş, Barbu, Atodiresei, ceea ce este evident un motiv de satisfacţie pentru toţi aceştia. Atodiresei este, în sfârşit, fericit că în K-1 există oficial de anul acesta categoria unde el a făcut maximă performanţă (63,5 kg), unde are meciuri pe cinci reprize şi unde se şi simte cel mai bine, forţarea lui la 70 kg în perioada 2006-2007 fiind o eroare, dar şi un lucru inevitabil: pe atunci, categoria 63,5 era aproape neluată în seamă.

"A fost o gală a accidentaţilor, dar şi o ocazie de fairplay şi show sportiv, nu la rivalităţi de echipă, spune Amarfei. Imaginaţi-vă, eram la colţuri opuse de ring cu echipa lui Kemayo la meciurile lui Atodiresei şi Barbu şi totuşi imediat după aceea am tratat o întindere ligamentară a lui Kemayo, subiect delicat medical, pentru că era şi într-o zonă dificilă ca anatomie, cu numeroase filete nervoase.

Riscam, cu o greşeală, să-i paralizez un membru, vă imaginaţi răspunderea... Ignashov a avut genunchiul (din păcate...) dislocat din nou, este o mare pacoste şirul de accidentări al acestui sportiv altfel formidabil, care, înainte de lupte, când noi toţi eram cuprinşi de adrenalină, se plimba agale într-un parc lângă ROMEXPO, cu aerul că urmează să fie spectator la un concert de muzică clasică. Mai adăugaţi şi Iftimoaie accidentat, şi vă imaginaţi emoţiile dinainte de meciuri."

Bucharest K1 World Grand Prix 2010 a fost una dintre cele mai bune gale din zona aceasta a Europei. Şi, în afară de cele olandeze, una dintre cele mai bune care se puteau face, ţinând cont şi de bugetul nu tocmai mare, cam un sfert dintr-o gală mare olandeză. S-a spus despre unii "profeţi"ai dezastrului că "vaaai, priviţi, românii nu fac faţă". Românii, spre mândria noastră, în şase ani de profesionism, au sportivi care în ţări vecine precum Cehia, Slovacia, Ungaria sau Bulgaria ar fi eroi naţionali.

La noi, gala care tocmai s-a încheiat cu destule şi spectaculoase victorii autohtone nu este considerată decât un pas spre marea performanţă, spre Divizia A a sporturilor de contact.