Locul unde aş fi vrut să fiu

Extenuaţi de banal, in fiecare vacanţă căutăm locul unde să revenim cu plăcere. Sejurul trebuie să fie neapărat altfel faţă de cel de anul trecut şi obligatoriu repetabil de aici incolo. Ciudat loc. E locul unde spui "nu cred că m-am dus unde voiam să mă duc, dar cred că am ajuns unde voiam să fiu". Vox Maris, din Costineşti, respectă definiţia.

Nu cred că m-am dus unde voiam să mă duc, dar cred că am ajuns unde voiam să fiu. Aşa am găndit la deschiderea porţilor de la Vox Maris, in Costineşti.


Citatul din deschidere ii aparţine scriitorului englez Douglas Adams, autorul celebrului Ghid al autostopistului galactic. Tot cu "ia-mă nene!", dar nu prin Via Lactea (Calea Lactee), am călătorit şi eu intre Nemaipomenitul Golf al Peştilor Veşnic Trăitori - unde omul inghite marea ca să se transforme in hamsie - şi aşezarea generalului Emil Costinescu. Cel care a adus aici, la Costineşti, nemţii şi nemţoaicele ai căror urmaşi şi urmaşe aveau să devină peste ani amanţi de-o vară şi de-o mare cu băştinaşii, strănepoţi ai romănilor intorşi din Cadrilater.


LA POARTĂ. Dacă pentru tinerii indrăgostiţi raţiunea fiecărei seri la Costineşti este plimbarea pe aleile şi pe faleza acestei capitale estivale a Bucuriei, Turismului şi Tinereţii, atunci, pentru vizitatorii pasionaţi de dans, atracţia numărul unu rămăne acel colţ al staţiunii de unde se aude diafan şi imbietor chemarea muzicii: e chemarea sirenă, căreia intr-un sejur nu-i rezistă nimeni, a discotecii Vox Maris, se relata in Almanahul Planeta Albastră din 1985. Indrăgostiţii continuă să se giugiulească pe alei, dar discoteca a fost inghiţită de un club ce se autointitulează numărul 1.

Vox Maris Nr.1 Club e sfidarea de bun-simţ la reclamele pentru litoralul bulgăresc al Mării Negre. Şi nu imi amintesc să fi văzut la Balcik, Albena sau Nisipurile de Aur un spaţiu asemănător celui organizat in Costineşti de Nicuşor Năstase.


IN TEMPLU ...am ajuns unde voiam să fiu. O explozie florală te surprinde imediat după betonul generoasei parcări. Intre nenumărate plante şi flori ornamentale, palmieri, ghirlande de petunia, brazi de la munte şi salcii plăngătoare, vilele Amiral apar ca răcoroase locuri de alimentare cu energie pentru distracţiile de zi şi de noapte. Iar dacă brelocul cheii de la cameră ar fi crosă şi cupele de şampanie ar face sport, atunci, cu gazonul aşa bine pregătit, domeniul Vox Maris e bun şi pentru un Grand Prix de golf. Sportul-esenţă al ideii nobile de competiţie. Şi pentru ca oaspeţii să se simtă pe deplin patricieni, arhitectura mediteraneană este amplificată de coloanele romane ce susţin bolţile culoarelor şi templele gurmanzilor: restaurantele.

O dată cu insemnul aristocratic - brăţara de recunoaştere - primeşti şi privilegiile: draperii de mătase, mobilier de lemn natur, aşternuturi diafane şi puf in perne, gresie răcoroasă la tălpi, băi spaţioase, lumină subtil manipulată. Astea, in reşedinţă. Afară: piscine cu bar la scară, cocteiluri rafinate, zeul Soare la picioare, vocea Mării in timpane, jacuzzi şi saună de relaxare… locul unde voiam să fiu.

Şi vine seara, iar carul de foc ceresc goneşte spre mister. Noaptea se deschide cu salve de şampanie şi se colorează cu negre icre. Sunt gata… Nu cred că m-am dus unde voiam să mă duc, dar imi este bine. Meniul de lume bună e bogat, dar gustările neaoşe mi se descriu mai apetisante: salata de vinete, zacusca - bună rău - , ardei copţi… Petrec patrician, mănănc romăneşte. Hrănesc şi spiritul cu muzică şi dans de calitate. Inchei cu o ingheţată, să-mi ingheţe locul in cap.

Nu mai am timp de somn, căci noaptea a trecut de douăsprezece şi ziua mă cheamă să o iau de la inceput.

Sunt in Golful Peştilor Veşnic Trăitori şi fac autostopul. O să merg in locul unde voiam să fiu.


BUN RĂU. Mofturoasă, capricioasă, exigentă, adică pretenţioasă, am căutat defecte acestui loc. Şi le-am găsit intr-o oarecare nestatornicie a amfitrionului. Omul ăsta, Nicuşor Năstase, şi prinţişor, şi tenismen, sau politician - nu imi e foarte clar - , se mişca prea repede. La pofta lui de inovaţie, locul unde voiam să fiu s-ar putea să nu mai arate la fel şi la anul. O fi rău, o fi bine?

In fiecare vacanţă căutăm locul unde să revenim cu plăcere. Vox Maris Nr.1 Club e locul unde vreau să mai fiu.

Raiul capitalist al tinerilor comunişti

Denumirea comunei provine de la generalul Emil Costinescu, care a cumpărat de la Vasile Kogălniceanu (fiul lui Mihail Kogălniceanu) o suprafaţă de teren foarte aproape de ţărmul Mării Negre, pe care a colonizat-o cu germani. După primul război mondial, multe familii au părăsit satul, iar in localitate au rămas numai 16. Dar o parte din colonişti s-au intors, familiile din Costineşti fiind in număr de 34. Cei mai mulţi coloniştii germani au plecat in 1940 in ţara lor de baştină. Locul le-a fost luat de romăni provenind din Cadrilater.
La inceputurile staţiunii, in 1949, aici a fost instalată o tabără de pionieri - elevii aceia cu cravate roşii. După 10 ani, au venit şi primii oaspeţi din străinătate: tineri cehi şi polonezi in Tabăra internaţională a studenţilor. Astfel lua fiinţă Capitala vacanţelor estivale ale tineretului.
In anii ’60 are loc o dezvoltare rapidă a staţiunii datorită numărului din ce in ce mai mare de turişti. Se deschid cantine, se dă in folosinţă Complexul Sanatorial, se construiesc vilele de tip bungalow, campingul de 1.000 de locuri, căsuţele de vacanţă. In 1971 sunt terminate Teatrul de vară şi Clubul Central. In 1976 se construieşte Hotelul Forum, iar in 1986 se construiesc vilele Amiral. La inceputul anilor ’90, staţiunea putea găzdui peste 60.000 de tineri.
Vox Maris funcţionează din 1990, in formă de club cu circuit inchis din 1997. Imediat după 1989, Nicuşor Năstase a preluat discoteca Vox Maris, locul pe care l-a administrat şi inainte de Revoluţie. Acesteia i-au urmat, incepănd cu anul 2000, şi cele 21 de vile Amiral, evaluate la momentul respectiv la circa 21 milioane de dolari. Intreg complexul oferă 303 camere duble, 18 apartamente şi şapte camere duble de lux.

Spectacolul vine din cer

Trupa The Sky, din Iaşi, performează in fiecare seară. Trei reprezentaţii diferite alungă monotonia şi ating toate gusturile, de la music-hall la dans modern. Membrii grupului sunt foşti sportivi de performanţă şi dansatori profesionişti. Coregraful, regizorul şi impresarul trupei, Andrei Ştefan, are 29 de ani, dansează de peste 12 ani şi este multiplu laureat naţional şi internaţional la diferite festivaluri naţionale de dans. Specialitatea casei este dansul irlandez, dar Andrei aduce in atenţia publicului şi alte stiluri: tribal, can-can, step. "Aici nu ne aşteptăm la aplauze", spune şeful dansatorilor. Nu-i chiar aşa, adulţii apreciază cu decenţă prestaţia celor 18 artişti. Grupa mică este insă criticul cel mai sever. Cu căt numărul prichindeilor e mai mare in jurul scenei, cu atăt spectacolul e mai de calitate.