Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ce (mai) înseamnă azi mai ’68? A fost “o revoluţie spontană” sau “o psihodramă”? Au schimbat contestatarii, mai ales cei din Franţa, instituţiile rigide ale societăţii “de consum” sau, mai degrabă, au dinamitat fundamentele etice ale politicii?
Mai ’68 - Imposibila moştenire
Ce (mai) înseamnă azi mai ’68? A fost “o revoluţie spontană” sau “o psihodramă”? Au schimbat contestatarii, mai ales cei din Franţa, instituţiile rigide ale societăţii “de consum” sau, mai degrabă, au dinamitat fundamentele etice ale politicii?
Anul revoluţiilor şi al deziluziilor: 1968. În ianuarie, trupele americane din Vietnam comit masacrul de la My Lai. La 4 aprilie este asasinat pastorul Marthin Luther King, iar la 5 iunie Robert Kennedy, candidat cu mari şanse la preşedinţia SUA. La 5 noiembrie, Nixon este ales preşedinte. La 21 august trupele celor cinci “ţări frăţeşti” curmă brutal “Revoluţia de catifea de la Praga”. România este singurul stat membru al Tratatului de la Varşovia care are curajul să se opună intervenţiei şi să o denunţe public.
Fenomen. Cotidianul Le Monde consemnează: “În 1968, în toate ţările occidentale, pe scena politică apărea un nou personaj colectiv: clasa vîrstei adolescente”. Totuşi, revoltele declanşate la Universitatea din Nanterre sau la Sorbona au căpătat în Franţa caracter naţional. Jean-Phillipe Legois, animator al GERME (Grupul de studiu şi cercetare asupra mişcărilor studenţeşti), a realizat un inventar al sloganelor anului ’68: “Îndrăzneala este una dintre cele mai mari arme revoluţionare”; “Gîndirea care stagnează este gîndirea care putrezeşte”; “După uzine şi facultăţi, să ocupăm opinia publică!”; şi, fireşte: “Este interzis să se interzică!”.
Evoluţia. Preşedintele De Gaulle a replicat dur: “Reformă da, mascaradă (la chienlit) nu!”. Riposta nu a întîrziat: “La chienlit este el (De Gaulle – n.n.), anarhistul sînt eu!”. Vorba deocheată – “chienlit” –, luată după Rabelais, dar, mai ales, atitudinea inflexibilă aveau să îl coste pe general.
Revista Courrier international a urmărit evoluţia principalilor actori ai lui mai ’68. Cel mai realizat este Daniel Cohn-Bendit. Expulzat de generalul De Gaulle pentru incitare şi susţinere a revoltelor studenţeşti, a devenit, prin apartenenţa la mişcarea ecologistă, “Dany cel verde” şi este copreşedinte al Grupului Verzilor din Parlamentul European. În această calitate a fost primit de preşedintele Sarkozy, care se pretinde “urmaşul lui De Gaulle” şi care a făcut din aversiunea faţă de “imposibila moştenire a lui mai ’68” calul de bătaie în campania sa electorală. Comentatorii au legat întîlnirea de apropiata preluare de către Franţa a preşedinţiei UE.
