Moartea imparatului - Napoleon Bonaparte

Incepand de astazi, in fiecare sambata, Jurnalul National va ofera paginile de "Mistere ale istoriei" - povestiri romantate despre diferite evenimente istorice, oameni de seama (conducatori, exploratori sau savanti). In aceasta editie: "Cine l-a otravit pe Napoleon?" Incepand de astazi, in fiecare sambata, Jurnalul National va ofera paginile de "Mistere ale istoriei". Povestiri romantate despre diferite evenimente istorice, oameni de seama - conducatori, exploratori sau savanti - vin sa completeze o pagina care se vrea, in primul rand, o agreabila lectura de sambata. Suntem ajutati in acest demers de lucrarea "Mari enigme ale trecutului", aparuta la prestigioasa editura Reader’s Digest, careia ii multumim pe aceasta cale pentru materialele puse la dispozitie.

Odinioara cel mai puternic conducator european, Napoleon si-a sfarsit zilele in exil, pe o insula din Atlanticul de Sud. A murit in 1821, convins ca era ucis de englezii care il luasera prizonier. In 1978 a aparut, insa, o acuzatie senzationala: crima a fost comisa de unul dintre tovarasii sai francezi.

IMPARATUL. Portret oficial al lui Napoleon Bonaparte

"Mor prematur, asasinat de oligarhia engleza si de asasinul ei platit". Cu trei saptamani inainte de moartea sa, la 5 mai 1821, Napoleon a adaugat aceste cuvinte la sfarsitul testamentului sau. Stand in pat, cu o bucata de carton in chip de pupitru, fostul imparat francez, acum grav bolnav, si-a copiat cu dificultate cuvintele dictate mai inainte unuia dintre slujitorii sai. Cuvintele se doreau a fi un repros adresat natiunii care il trimisese in exil pe Insula Sfanta Elena, in Atlanticul de Sud, si o acuzatie la adresa guvernatorului insulei, Sir Hudson Lowe.

AUTOPSIA. In dupa-amiaza care a urmat mortii fostului imparat, sapte doctori britanici s-au intrunit la resedinta exilatului pentru autopsia de doua ore facuta de medicul lui personal, Francesco Antommarchi. Sase dintre doctorii britanici erau militari, deci sub jurisdictia guvernatorului Lowe. Desi nu cunosteau continutul testamentului lui Napoleon, pentru ei era clar ca moartea lui putea avea implicatii internationale. Cum nu au putut sa se puna de acord asupra rezultatului autopsiei, doctorii au oferit patru rapoarte. Concluzia lui Francesco Antommarchi, conform careia moartea a fost cauzata de un ulcer canceros al stomacului, este cea general acceptata. Cand stirea mortii lui Napoleon a ajuns in Europa, lumea a rasuflat usurata: omul care dominase continentul timp de un sfert de secol se stinsese.

ACUZATIE. In anii urmatori, s-au publicat nenumarate carti despre el, inclusiv memoriile mai multor persoane care l-au insotit in exil pe Insula Sfanta Elena. Ultima care prezenta ultimii ani de viata ai imparatului a fost autobiografia devotatului sau valet, Louis Marchand, scrisa pentru fiica sa "ca sa-ti arat - tie si, mai tarziu, copiilor tai - ce a insemnat Imparatul pentru mine", si a fost publicata de un nepot in 1955. Cartea a fost citita pe nerasuflate de suedezul Sven Forshufvud - dentist, toxicolog si admirator al lui Napoleon.

VERSIUNI. Multi istorici pusesera la indoiala versiunea oficiala a mortii imparatului, dar nimeni nu putuse oferi suficiente dovezi pentru a formula o acuzatie. Memoriile lui Marchand, considera dr. Forshufvud, contin informatii care probeaza ca Napoleon a fost otravit. Investigatiile sale l-au purtat prin Europa, prin America de Nord si pe Insula Sfanta Elena si au dus la concluzia senzationala publicata in 1978, la 157 de ani de la moartea lui Bonaparte: Napoleon, sustine suedezul, a fost otravit cu arsenic. Ucigasul? Nu Sir Hudson Lowe, guvernatorul englez pe care Napoleon il dispretuia atat de mult, ci o persoana din propriul anturaj, un companion francez.

MARETIE. "Incoronarea lui Napoleon", tablou al lui Jean-Honore Fragonard, aflat la Muzeul Louvre

PICTURA. "Napoleon in Trecatoarea Great St. Bernard Pass", tablou de Jacques-Louis David

SECOLUL XIX. Caricatura din vremea imparatului infatisandu-l pe acesta ravnind la coroana Marii Britanii

CUCERITORUL. Dupa ce a cucerit cea mai mare parte a Europei, Napoleon a facut greseala de a invada Rusia in 1812, dar a fost silit la o retragere umilitoare, pierzand o jumatate de milion de oameni. Inamicii sai s-au aliat impotriva Frantei si au impus abdicarea sa in aprilie 1814. Un an mai tarziu, Napoleon a plecat din exilul sau pe insula mediteraneana Elena, dar incercarea de a recapata puterea s-a sfarsit printr-o infrangere zdrobitoare la Waterloo, la 18 iunie 1815, si printr-o a doua abdicare.

INSULA SF. ELENA. Sperand sa gaseasca adapost in Anglia, Napoleon s-a predat celor mai inversunati dusmani ai sai, britanicii. Dar el a fost imbarcat pe un vas de razboi si trimis pe Insula Sfanta Elena - "o condamnare la moarte", cum a numit-o furios fostul imparat.

Sfanta Elena, insula de origine vulcanica, are aproximativ 60 de kilometri patrati, la 15 grade sud de Ecuator si la 1.600 km de coasta vestica a Africii. Populatia de 4.000 de oameni includea o garnizoana de 1.000 soldati; fortele trimise sa-l pazeasca pe Napoleon aveau sa tripleze numarul militarilor de pe insula.

EXILUL. Lui Napoleon i se permisese sa ia cu el in exil cativa prieteni si servitori, printre care Henri-Gratien Bertrand, fostul maresal al palatului, si contele Charles-Tristan de Montholon, un membru al artistocratiei prerevolutionare. Bertrand era in slujba lui Napoleon din 1798, dar Montholon era un aderent de ultima ora - dupa prima abdicare a lui Napoleon se grabise sa-si ofere serviciile monarhiei restaurate, dar a trecut de partea imparatului cand acesta s-a intors de pe Insula Elba. El o adusese cu sine si pe tanara si atragatoarea lui sotie, ale carei atentii fata de Napoleon si vizitele nocturne pe care le facea in dormitorul acestuia devenira curand subiect de barfa pe insula.

RESEDINTA. Anturajul a locuit in conacul unui comerciant local pana cand a fost terminata o vila galbena cu 23 de camere, denumita resedinta Longwood.

Situata pe un platou inalt la cativa kilometri de port, Longwood era o resedinta neospitaliera, deprimanta, cu peretii mucegaiti si colcaind de sobolani. Rutina zilnica oferea prea putina variatie; Napoleon isi petrecea cea mai mare parte a timpului dictandu-si memoriile sau reexaminandu-si cuceririle militare pe hartile si globurile aflate in fosta sala de biliard. Dupa cina, exilatii jucau carti si sah sau il ascultau pe fostul imparat citind cu voce tare, pana cand, brusc, acesta anunta ca era timpul sa se mearga la culcare. Unul dintre membrii anturajului caracteriza saptamana ca fiind "plictiseala" de luni pana sambata, si "mare plictiseala" duminica.

GARDIANUL. Generalul de divizie Sir Hudson Lowe a sosit pe Insula Sf. Elena la 14 aprilie 1816. In calitate de nou guvernator, el era, de fapt, gardianul lui Napoleon. Cunoscut pentru ca era nehotarat si se razgandea, Lowe era caracterizat de fostii sai comandanti ca avand "carente de educatie si judecata… prost… suspicios si invidios". Napoleon l-a detestat din primul moment, spunand ca Lowe avea "chipul cel mai ticalos".

OBSESIE. Dinspre partea lui, Lowe parea obsedat de ideea ca prizonierul sau ar putea evada. El a limitat drastic libertatea de miscare a lui Napoleon, i-a selectat vizitatorii, i-a cenzurat corespondenta si ziarele primite, si chiar a redus sumele alocate pentru intretinerea resedintei Longwood. Intr-o discutie furtunoasa care a avut loc la 18 august, Napoleon i-a spus lui Lowe ca face oficiu de calau. "Trebuie sa-mi indeplinesc ordinele", a raspuns guvernatorul. "Si daca ti s-ar ordona sa ma asasinezi, ai face-o?", a intrebat Napoleon. "Nu, englezii nu sunt asasini!", a replicat manios Lowe si a plecat. Cei doi nu s-au mai intalnit niciodata, comunicarea intre prizonier si paznic facandu-se prin intermediari.

PRESIMTIRI. Napoleon era convins ca avea sa moara lent, de pe urma unei otravi administrate pe-ascuns. I-a impartasit aceste temeri lui Barry O’Meara, medicul irlandez care il trata inca de la plecarea din Anglia. Guta il impiedica sa faca suficienta miscare; ii era mereu frig, dar soarele ii dadea dureri de cap; gingiile erau dureroase si sangerau la cea mai mica atingere.

La 15 august 1819, Napoleon a implinit 50 de ani, dar la Longwood evenimentul nu s-a sarbatorit in nici un fel. Exilatul era gras, lipsit de vlaga si deprimat. Ii spusese valetului sau, Marchand, ca se astepta sa moara curand.

NOUL MEDIC. La un an de la plecarea doctorului O’Meara, lui Napoleon i s-a dat un nou medic personal. Francesco Antommarchi, un tanar doctor corsican, a ajuns pe insula la 19 septembrie cu doi preoti si un bucatar trimisi de la Roma de unchiul fostului imparat, cardinalul Fesch. Napoleon i-a spus lui Antommarchi ca tatal sau murise de cancer si l-a intrebat daca boala era ereditara. Incercand sa mai atenueze temerile pacientului sau, doctorul i-a prescris gradinaritul ca exercitiu, si, o vreme, exilatul parea ca se simte mai bine.

ULTIMA BOALA. Pe 19 iulie 1820, dr. Antommarchi a notat in jurnalul sau ca Napoleon avea "frisoane, febra, dureri de cap, greata, tuse uscata si frecventa si voma de tip biliar". Aceste simptome marcau inceputul bolii care a dus la moartea pacientului 10 luni mai tarziu. Deteriorarea sanatatii sale a fost consemnata si in amintirile lui Marchand, studiate cu atata aviditate de Sven Forshufvud dupa publicarea lor in 1955.

CERCETARI. Coroborand relatarea de martor ocular a lui Marchand cu alta anterioara, dentistul suedez a putut sa urmareasca in detaliu evolutia ultimei boli a lui Napoleon. Astfel, el a ajuns la niste dovezi noi si surprinzatoare in sprijinul acuzatiei de otravire cu arsenic. Intre martie si mai 1820, lui Napoleon i s-a administrat tartrat de stibiu si potasiu, care i-au slabit stomacul; o emulsie de migdale amare cu apa de flori de portocale si o doza puternica de calomel, un medicament incompatibil cu migdalele amare. Acesta a fost preludiul otravirii cu arsenic, sustine dr. Forshufvud, "metoda clasica de otravire… uciderea victimei slabite, fara a lasa vreo urma de arsenic".

ULTIMELE DORINTE. Ca ultime dorinte, Napoleon a cerut ca inima sa-i fie scoasa din piept inainte de inmormantarea pe Insula Sf. Elena si sa-i fie trimisa sotiei sale, Maria-Luiza, iar suvitele din parul sau sa fie impartite favoritilor sai. Guvernatorul Lowe i-a refuzat indeplinirea primei dorinte, dar suvite din parul fostului imparat au fost inmanate ca amintire mai multor familii, inclusiv familiei lui Louis Marchand. Din relicva lui Marchand, dr. Forshufvud a obtinut fire care, examinate in 1960, au relevat prezenta "unei doze relativ mari de arsenic" in corpul lui Napoleon inainte de moartea sa.

CONTROVERSE. De atunci, aceasta descoperire este subiect de dezbatere. Bazandu-se pe alte teste, unii cercetatori au tras concluzia ca un nivel ridicat al arsenicului din sangele lui Napoleon putea fi cauzat, printre altele, de tapet. Aparent, un pigment din arsenic si cupru folosit in secolul al XIX-lea la obtinerea vopselei verzi ar fi putut reactiona cu o ciuperca si astfel ar fi putut produce niste vapori fatali, care ar fi contribuit la deteriorarea sanatatii fostului imparat.

Dar dr. Forshufvud era convins ca ceva era putred, si ucigasul, pretindea el, era contele Montholon, actionand la ordinele Casei de Bourbon. In calitatea sa de "paharnic", contele avea sub cheie provizia de vin sud-african a lui Napoleon - importata in butoaie si imbuteliata pe insula. In doua ocazii in care vinul a fost oferit altor doua persoane din greseala, acestora li s-a facut rau.

MAUSOLEU. Mormantul lui Napoleon din Domul Invalizilor, acolo unde a fost montat abia dupa 1840. Ansamblul mortuar este alcatuit din sase sicrie din materiale diferite, strajuit de statui ale Victoriei

EXHUMARE. Dupa inlaturarea Bourbonilor, Franta a trimis in 1840 o delegatie pentru a exhuma trupul lui Napoleon si a-l aduce inapoi in Europa, spre a fi inmormantat cu fast la Paris. Unii dintre fostii sai tovarasi de exil erau de fata cand a fost deschis cosciugul. Desi imbracamintea lui Napoleon era putrezita, corpul sau era uimitor de bine pastrat. Oare contele stia ca arsenicul impiedica putrezirea, mai ales a unui trup care primise doze sistematice din aceasta otrava?

CARIERA SI RUDE

Napoleon s-a nascut intr-o familie corsicana de origine italiana. Pe masura ce a avansat de la gradul de cadet la cel de imparat al Frantei, el a inceput sa faca din numeroasa lui familie o noua dinastie care sa domneasca in tarile pe care le cucerise. Fratele sau mai mare, Joseph, a devenit regele Neapolului, apoi al Spaniei. Doi dintre fratii mai mici, Louis si Jerome, au fost asezati pe tronurile Olandei, respectiv regatului german Westphalia. Surorile sale s-au casatorit cu printi. Nici unul dintre ei nu a rezistat dupa caderea lui Napoleon.

INTREBARI

A fost Napoleon tinta unor conspiratii? De ce i-a ordonat Hitler maresalului Erwin Rommel sa se sinucida? A existat un blestem al lui Rasputin? Ce a stat la baza personajelor Romeo si Julieta? Ministrul Apararii Chinei, care voia sa-l asasineze pe presedintele Mao Zedung, a fost intr-adevar asasinat? A murit Stalin din cauze naturale? A existat, intr-adevar, El Dorado? Cum au vandut Statele Unite Alaska in schimbul sumei de 7,2 milioane de dolari? A existat omul cu masca de fier? Un act de neglijenta a stat la baza scufundarii Titanicului? Care sunt teoriile in cazul asasinarii presedintelui Kennedy?

CARTEA

"Mari Enigme ale trecutului" este o lucrare de dimensiuni impresionante (450 de pagini) aparuta la Editura Reader’s Digest. Structurata pe cinci capitole - "Disparuti fara urma", "Morti in imprejurari suspecte", "Personaje ciudate si enigmatice", "Vinovat sau nevinovat", "Adevar sau legenda", "Intrebari fara raspuns", "Greseli fatale" - , cu o grafica de exceptie, cartea vine cu aproape 100 de delicioase povestiri care se citesc cu sufletul la gura. Pe piata romaneasca, Readers’s Digest nu a publicat decat trei lucrari - toate de exceptie. Pe langa "Mari Enigme ale trecutului", mai exista titlurile "Descoperiti minunile lumii" si "Sanatate cu tratamente naturiste". In martie va aparea un nou volum, tot pe teme de istorie.