Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
O ploaie marunta a cernut peste Suceava in dimineata de 12 august. Chiar daca la pranz norii s-au mai ravasit, ploaia a revenit odata cu apropierea serii, raspandind miresme proaspete de lut. Muzicantii invitati la cea de-a saptea editie a Fesivalului Tarafuri si fanfare, desfasurata pentru a treia oara la Suceava, sub patronajul Muzeului Bucovinei si al Asociatiei "Miscarea de Rezistenta', s-au adunat in orasul din Tara de fagi insa nu in Muzeul Satului Bucovinean – asa cum stabilisera initial - ci la sala Dom Polski, in centrul municipiului Suceava. Mai punctuali ca niciodata, in ciuda ploii, sucevenii nu s-au lasat asteptati, ci si-au ocupat rabdatori locurile in sala pentru a asculta muzica din vetrele satelor din Oltenia, din Mures, Maramures si Bucovina. Aproximativ 400 de oameni au vrut sa se convinga ca muzicantii tarani sunt asa cum au auzit ei de la cei care i-au urmarit in editiile precedente. Le-au ascultat cantecele, cu bucurie si cu atentie, apreciind in mod special explicatiile pe care muzicianul Grigore Lese le-a dat, astfel incat, toti spectatorii, indiferent de profesie, sa afle lucruri interesante despre cei care au poposit la Suceava si si-au deschis sufletele prin cantec, joc si strigaturi. Fiecare cuvant a fost sorbit de public, intr-o liniste deplina, in care s-ar fi auzit si caderea unui ac pe podea.
Taraful lui Mihai Covaci, zis Diavolul, a a dus cantecul din Maramures, din Fagetul Sighetului. "Clanul' lui Covaci n-are pereche in tot Maramuresul. Mihai Covaci e ceteras vestit. Struneste cetera ca nimeni altul chiar si dupa ce, in urma unui accident, a ramas cu doar trei degete la o mana. Muzica lui izvoraste din suflet si e slobozita in lume sa bucure ori sa alunge aleanul. Doi dintre nepoti – Vasile si Ghita - ii sunt alaturi. Unul canta la doba, celalalt la zongora si asculta cu sfintenie sfaturile date prin anumite gesturi de Mihai Covaci. Impreuna au zis De baut, Joc de sarit, Horea din vad, Invartita.
Nita Covaci, sotia lui Mihai, este neintrecuta la tapurit, indemnand la joc. Nici barbatul sau nu rezista unei astfel de invitatii iar impreuna fauresc un dans tainic, presarat cu strigaturi si cantec, ce nu se afla la indemana oricui. Pasii nu sunt simpli. In jocul lor, precum a subliniat muzicianul Grigore Lese, amfitrionul Festivalului Tarafuri si fanfare, barbatul are un rol deosebit de important. La Jocul de sarit, pasii sunt cadentati, deosebit de marunti, cu bataie tripla la picior. Femeia il insoteste, insa tehnica de dans ii apartine barbatului, iar aceasta se invarte in jurul lui, "ca o paunita in jurul paunului'. "Clanul Diavolului din Sighetu Marmatiei foloseste instrumente care au patruns mai tarziu in hotarul satului: cetera, doba, zongora. Hoaca, striga, canta la instrumente. Pun in valoare forme stravechi de cantec, aducandu-ne aminte de perioada in care oamenii traiau in randuiala. Balansarile, bataile cu palmele, dovedesc vitalitate', a explicat Grigore Lese, subliniind totodata ca bataia din palme nu este intamplatoare, ci are rol apotropaic. Nita Covaci are o voce de aur. Cantecul pe care l-a adus la Suceava l-a ales dupa cum i-a fost starea "Suparat ca mine nu-i/Numa’ puiu’ cucului/ Cand il lasa mama lui', motivand apoi cantecul printr-o intrebare adresata tuturor celor care o ascultasera: "Cante necazuri n-are omu’n lume?'...
Taraful din Goicea – Dolj este un alt margaritar din lada de zestre a cantecului traditional, neatins de sminteala ce s-a abatut cu furie asupra traditiilor noastre, in multe zone ale tarii. Lautarii din Goicea au mai bine de 80 de ani. Le stralucesc ochii atunci cand canta iar muzica pe care o stiu din batrani, contureaza povesti doar de ei stiute, prin doine, prin balade - despre haiducii de odinioara - , prin cantece de lume, hore si sarbe. "Baladele erau prezente la nunta. Mirele sau altcineva, punea lautarul sa zica o balada si toti mesenii ascultau. O balada putea tine si o ora iar lautarul trebuia sa aiba memorie, oralitate', a spus Grigore Lese, accentuand asupra tendintei spontane spre improvizatie pe care o au lautarii din Goicea. Tudor Musat, cu un timbru vocal extraordinar, canta de nu-l intrece nimeni. Se acompaniaza cu chitara iar Eugen Budulica ii sta alaturi si il insoteste in cant, manuind cu strasnicie arcusul viorii, carpit de curand, dupa ce nepotica sa, de doi ani si ceva, a incercat sa scartaie un cantecel si, printr-o miscare gresita, l-a frant. Asta nu l-a descurajat pe Eugen Budulica. L-a bandajat cum a stiut si a pus vioara la treaba, facand-o sa sune cum doar el stie, inmuind si cele mai impietrite inimi. Budulica ii arunca ocheade nepotului sau, Iulian, sa zica mai cu foc din acordeon. Il asculta pe Musat apoi, impreuna, se avanta intr-un taifas muzical in doi, dupa cum le simte sufletul tanar, intr-un cantec navalnic, de dragoste, de parca ar vrea sa treaca Jiul inotand, ca-n tineretile lor. Marin Starcu li se alatura si incinge jocul, ca pe la Goicea, unde exista o multidudine de dansuri. Marin Starcu le stie pe toate. A invatat pasii intortocheati si executa miscarile cu precizie, sprijinandu-se in bastonul de garant pe care, in tinerete, lega cate o gaina, doua, trei, in momentul in care mergea sa adune tineretul la hora satului. Lautarii trebuia platiti, iar cine n-avea bani, dadea cate o gaina. Jocurile batranesti n-au nevoie de pereche si poarta, dincolo de nume, amintirea celor care le indrageau care, spre a nu fi lasate uitarii, l-au invatat pe Marin Starcu sa le joace. Brauletul lui Faca, A lu’ Nelu (adica dansul lui Nelu, nu Alunelu, asa cum, in mod eronat, este scris in foarte multe carti de muzica!), Galaonul – tot al lui Faca, Poloxia lu’ Badea, jocuri specifice oltenesti, cum doar batranii goiceni le jucau.
O surpriza deosebita a venit din Mures, de pe Valea Idicelului, un sat deosebit, cu oameni care nu si-au uitat datinile, ci au grija sa le pastreze si sa le duca mai departe, ca intr-un legamant tainic cu stramosii. Mazaruc si Cerdac, pe numele real Urs Gheorghe si Lup Lazar, se apropie si ei de 80 de ani. Cantecul lor, usor straniu, nu-l intalnesti in alta parte. Cand Cerdac incepe sa zica din cetera ochii ii stralucesc asemenea unor mure bine coapte. Intra in joc Mihai Moldovan, cu strigaturi nemaiauzite. Cand il vede si privirile li se intalnesc, Cerdac ii zambeste misterios si canta si mai nastrusnic, insotindu-si cetera, ca intotdeauna, cu un sunet gutural, structurand pe fond o gorduna invorata din cosul pieptului sau. De strigat, De-a lungul, Invartita, Tarnaveanca, Razeasca, Iepureasca. Nu mai stie de cand i se spune Cerdac. Stie ca asa i se zicea si bunicului si tatalui, probabil de la vreo isprava de prin sat. Cine mai stie... Insa fara ezitare completeaza: "De ma duc in judetul Mures, ma cunosc si furnicile!' Cetera e cea care n-are secrete pentru el, desi e nevoit sa cante, folosind la tastiera mana dreapta. Dupa 35 de ani de cantat la cetera a ramas fara degetele de la stanga, incercand sa slefuiasca un arcus. S-a straduit sa invete din nou, pe mana dreapta, dupa ce stanga a betegit. A reusit dupa trei ani, descoperindu-i-se darul celeilalte maini. De atunci e neintrecut la vioara, careia ii asociaza si un contrabas gutural, asa cum doar el stie. Gajaitul lui Cerdac, prin care isi tine hangul singur, "este ca o clocotitura sufleteasca', subliniaza muzicianul Grigore Lese. Nici Mazaruc nu e mai prejos. Impreuna canta intelegandu-se din uitatura.
Pe de alta parte, vocea lui Mihai Moldovan e inaltatoare, completata de sunetul fluierului ce-l poarta la brau, intr-un cantec "de-al lui tata'. Alaturi de sora sa, Rafila Petrus, dar si separat, barbateste - insotit de bota- Mihai Moldovan a adus la Suceava jocul de la Idicel Padure, cu pasi doar de el stiuti.
Fanfarele din Forasti si Fantanele au cantat de zile mari. Cantecul batranesc bucovinean de fanfare (care sunt de altfel tarafuri de alamuri) s-a inaltat la caderea serii, izgonind norii si starnind ropote de aplauze in randul spectatorilor incantati.
"In ziua de azi, prioritatile culturale sunt altele. Asistam la desacralizarea lumii satelor. Traim in doua Romanii: una mutilata si alta plina de taina, un joc pagubos de lumini si umbre. Cine uraste Romania, se uraste pe sine. Asta e lumea! Asta e traditionalul! Asta e cultura noastra!', a concluzionat Grigore Lese care, in perfect acord cu povestea conturata prin cantec si prin adevarata lectie de muzica pe care le-a oferit-o spectatorilor la suceveni, si-a deschis sufletul, slobozind in lume un cantec tainic. Caci " Omu-n lume cat traie’/Tot strange si agonise/ Si strange omu’ ca furnica/ Da’ cand moare nu ie nimica/ Numa panza de tri coti/ D’ asta-i averea la toti. Nu intamplator, fiindca "La mijlocul ceriului/Cale nu-i, carare nu-i,/ Ca de-o fos’ candva carare/ Ea s-a prefacut in vale./ De-i carare undeva,/ Nu o stie nimenea,/ Ca-i pierdura semnele/ Padurari cu lemnele/ Si-i pierdura urmele/ Pacurari cu oile', mai ales ca "Lumea mea-i lume legata/ Cu lanturi si cu lacata/ Nu ni-i bine niciodata...'
Dupa mai bine de patru ore de povesti din vatra satului, ascunse de ochii lumii in alte momente ale anului, luminati prin explicatiile pe care Grigore Lese le-a dat, astfel incat publicul sa faca deosebirea intre muzica de duzina si cea autentica, intre doina si cantecul strofic prezentat drept doina chiar si de catre cei care se dau cunoscatori, sucevenii s-au lasat cu greu convinsi sa se indrepte spre casele lor motivand tergiversarea lor asa cum au simtit: "Noi vrem sa mai stam oleaca. Sa ne mai cante oamenii acestia minunati'. O editie exceptionala, cu un public exceptional, cu muzicanti pe masura, ce a dovedit inca o data ca muzica taranesca traditionala este o nestemata pe care n-a scrijelit-o timpul si, an de an, la Festivalul Tarafuri si fanfare isi arata din fatetele mai putin cunoscute, peste care nu se aseaza praful, precum a accentuat muzicianul Grigore Lese, "horile sunt precum stelele. Chiar daca se sting, nu pier'.
Va reamintim ca Festivalul Tarafuri si fanfare a fost initiat in anul 2007 de Marius Tucǎ, in spiritul Recursului la Romania, si s-a transformat, odata cu trecerea anilor, intr-o veritabilǎ Miscare de Rezistentǎ. Evenimentul a debutat la Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti', primele douǎ editii fiind realizate in colaborare cu dr. Marian Lupascu, etnomuzicolog la Institutul de Etnografie si Folclor "Constantin Brǎiloiu'. De la cea de-a doua editie, desfǎsuratǎ la Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti', acestui minunat proiect i s-a alǎturat muzicianul Grigore Lese, care stie sa citeasca in sufletele muzicantilor dupa ce le-a trecut pragurile caselor, unde au stat de vorba, despre cantec si despre viata pe care o duc, de cele mai multe ori, in cele mai modeste conditii. In 2009, Festivalul Tarafuri si fanfare a poposit pe ulitele Muzeului in aer liber din Dumbrava Sibiului iar din vara anului 2010 s-a oprit, an de an, si la Suceava.
Citește pe Antena3.ro
