Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu m-a mirat faptul că remarcabila carte "Titulescu ziditor de mari idealuri", scrisă de Adrian Năstase şi George G. Potra, apărută cu prilejul implinirii a 125 de ani de la naşterea marelui diplomat sub egida Fundaţiei Europene Titulescu, a trecut neobservată.
Nu m-a mirat faptul că remarcabila carte "Titulescu ziditor de mari idealuri", scrisă de Adrian Năstase şi George G. Potra, apărută cu prilejul implinirii a 125 de ani de la naşterea marelui diplomat sub egida Fundaţiei Europene Titulescu, a trecut neobservată.
La noi, unde, de prea multe ori, interesul pentru politică nu depăşeşte apetenţa pentru coteria politicianistă şi pentru denunţul mediatic, Titulescu este, incă, un subiect fără miză.
Ce rezonanţă poate avea pentru infocaţii promotori ai "capitalismului de cumetrie", pentru care sintagma "Interesul Naţional" nu este decăt o reminiscenţă naţionalist-comunistă, crezul lui Titulescu: "Partidul meu de azi se cheamă Romănia!"? Inclin să cred că nu sunt puţini aceia care citesc acum, pentru prima dată, aceste vorbe de un tulburător inţeles: "Dacă omul de rănd este in stare să-şi dea viaţa fără să ştie pentru ce, să-i arătăm cel puţin respectul care i se cuvine, explicăndu-i cu francheţe care este datoria internaţională a ţării şi, prin ea, care este propriul său interes. (...) Cănd va inţelege că tăcerea poate să-l ducă la moarte şi că un cuvănt spus la timpul potrivit poate să-i salveze viaţa, el insuşi va impune guvernelor de pretutindeni să vorbească şi să spună cuvintele necesare care vor face să se incline spadele şi să tacă tunurile".
Mesaj. Totuşi, Titulescu este mai actual decăt ar fi unii sau alţii dispuşi să o creadă! O demonstrează, cu imbatabile argumente, Adrian Năstase: "Nicolae Titulescu nu a ezitat să reamintească marilor democraţii europene că interesele lor nu se opresc la propriile graniţe. El era deplin conştient de indivizibilitatea securităţii europene, precum şi de faptul că - nici un stat al continentului - oricăt de indepărtat geografic de o zonă de conflict potenţial sau efectiv - nu se poate deroba de responsabilităţile ce-i revin in planul apărării acesteia". Există in carte solide argumentări şi aprofundări ale temei: "Nicolae Titulescu, contemporanul nostru". Cel pe care profesorul şi diplomatul Adrian Năstase l-a numit "un Herald al ideii paneuropene". Evoluţia atăt de dramatică a evenimentelor a confirmat, in bună parte, evaluările lui Nicolae Titulescu. In acest sens, analizele de la pag. 214-220, reunite sub genericul "A avut (Titulescu - n.n.) soarta Casandrei" sunt edificatoare. Spre exemplificare, citez aceste premoniţii datănd din 1937: "...trebuie să facem o distincţie intre menţinerea păcii actuale şi victoria intr-un viitor război.(...) Sunt convins că victoria va fi de partea Franţei, Angliei, URSS şi Statelor Unite, chiar dacă acestea din urmă ar acorda Europei doar un sprijin moral. (...) Nu sunt chiar atăt de sigur că, după politica care a fost urmată, pacea nu va fi din nou zdruncinată. (...) Ceea ce doresc nu este a dona victorie, ci menţinerea păcii aşa cum este ea astăzi".
Celalalt Titulescu. Există insă un alt plan al destinului "Marelui Tit", mai puţin cunoscut. Mă refer la scenariul diabolic al demiterii lui Titulescu. Incitanta temă este investigată, cu o impresionantă bogăţie de date şi cu logică fermă, in studiile lui George G. Potra. De pildă, acuzaţia de "comunism" adusă lui Titulescu, pe căt de stupidă, pe atăt de insistent vehiculată, cu şase decenii in urmă, dar şi printre unii contemporani ai noştri. Pe de o parte, se ignoră deliberat faptul că, in 1924, Nicolae Titulescu a fost printre cei care au luat deschis atitudine impotriva Partidului Comunist din Romănia, scos in afara legii pentru că susţinea, in dispreţul realităţilor istorice, pretenţiile Uniunii Sovietice asupra Basarabiei, sau că acelaşi Titulescu a polemizat cu Cristian Rakovski, fostul preşedinte al Partidului Socialist Romăn, refugiat in Ucraina, devenit un fervent slujitor al dictaturii staliniste, iar prin aceasta duşman al Romăniei Mari. Pe de altă parte, o asemenea "băsneală" ignoră temeinicia argumentelor care l-au călăuzit pe Titulescu atunci cănd a luat in considerare problema normalizării raporturilor Romăniei cu Uniunea Sovietică şi a stabilirii de relaţii diplomatice cu aceasta.
Astăzi e limpede că acuzaţia "comunism" era numai prologul unei ruşinoase inscenări urzite sub directa ocărmuire a Regelui Carol al II-lea şi a acoliţilor săi. Culminănd cu inlăturarea lui Titulescu din guvern la 29 august 1936. Urmează exilul şi incercările de marginalizare a proscrisului, cărora li se adaugă campania de contracarare a reacţiilor presei internaţionale, intr-un plan mai larg, a ecourilor politico-diplomatice, precumpănitor negative, faţă de decizia cercurilor de la Bucureşti. Rănd pe rănd, intră in scenă, cu roluri bine stabilite şi cinic jucate: Carol al II-lea ("om foarte inteligent, dar extrem de orgolios, vroia şi urmărea să fie propriul său cancelar"), ajutat, după puterile şi după priceperea fiecăruia, de Gheorghe Tătărescu, Richard Franasovici, Octavian Goga, A.C. Cuza, Al. Vaida Voevod, Gh.I. Brătianu, N. Iorga, Corneliu Zelea Codreanu, Constantin Argetoianu, Mihail Manoilescu, Anton Bibescu, Radu Lecca.
Sentinţa istoricului, faţă de ceea ce Argetoianu numea cu nedisimulat cinism "debarcarea lui Titulescu", este implacabilă: "Procedănd astfel, cercurile guvernamentale de la Bucureşti au lipsit Romănia de o prezenţă de imens prestigiu internaţional, care a vrut să servească interesele ţării pănă la sfărşitul vieţii".
