Aţi fost vreodată la un concert la care vi s-a spus să nu aplaudaţi? Ei bine, la concertele harpistului Erik Berglund, spectatorii pot eventual să-şi mişte mâinile, în tăcere, pentru că altfel sperie îngerii...
Despre harpă se spune că este instrumentul preferat al îngerilor, că acele sunete scoase de ea vindecă durerile sufletului. Erik Berglund este de origine norvegiană şi a crescut în Minnesota, unde mama sa era cântăreaţă şi dirijoarea corului, iar tatăl său era directorul Departamentului de Artă şi dirijorul Orchestrei la Colegiul St. Olaf.
Crescând într-o familie de artişti, Erik era activ în orice domeniu artistic, de la marionete şi producţie de film până la teatru şi pictură. A studiat pianul, violina, pentru ca în cele din urmă să se oprească la harpă, de care a fost fascinat, şi a început să studieze cu legendara Mildred Dilling, care a fost şi profesoara lui Harpo Marx. De atunci, harpa a devenit forma majoră de exprimare artistică.
Venirea lui în România, pentru al patrulea an, înainte de solstiţiu, când energiile schimbării sunt foarte puternice şi încep să-şi facă simţită prezenţa, într-un fel care, energetic, ne ajută să ne descoperim pe noi înşine şi să ne vindecăm, nu poate fi decât de bun augur pentru noi.
VINDECARE
Autocunoaşterea, care te ridică pe culmile celei mai subtile vibraţii, poate fi la îndemâna oricui.Totul este simplu atunci când este adevărat. "Harpa este un instrument mult îndrăgit de îngeri. De multe ori ai impresia că nu eşti tu cel care o face să cânte, ci ea singură se lasă «cântată» de îngerii care se adună în preajma ei, de vântul care i se strecoară printre corzi", spune Erik Berglund. "Sufletele rătăcitoare vin în jurul harpei şi-şi vindecă rănile din trecut, tocmai pentru că harpa este considerată un aspirator al durerii.
Cine cântă cu dăruire la harpă vindecă inimi şi suflete, chiar fără să vrea, pentru că harpa este croită pe măsura inimii. Ating alţi oameni, iar ei pot atinge alţi oameni. Simţim doar o mică părticică din ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Există o vibraţie mai înaltă, pe care n-o percepem, iar îngerii sunt parte din această vibraţie. Ei sunt în jurul nostru oriunde ne-am afla, fiind o altă formă de viaţă inteligentă şi divină.
Atunci când unii dintre noi îi chemăm pe îngeri în inima noastră, ia naştere o torţă, un spaţiu luminos, precum soarele topeşte ceaţa şi străluceşte după o lungă aşteptare."
ÎNCEPUTURI
"Cred că mai întâi am luat contact cu spiritualitatea înainte de a cânta la harpă. La şcoală, în anii '60, am aflat despre Edgar Casey, atunci a fost începutul vieţii mele spirituale. La liceu am început să studiez şi să compar religiile, dar am crescut în sunetul muzicii. Dragostea adevărată o poţi învăţa acasă, în acel loc numit acasă. O duci cu tine toată viaţa. Iubesc îngerii de când eram mic. E interesant, pentru că sunt norvegian la origini, iar în Scandinavia toată lumea este lutherană.
În America, unde am crescut, toată lumea era lutherană. Nu prea se crede în îngeri, e ceva mai mult catolic. Chiar dacă am fost crescut în acel mod, iubesc îngerii. Îmi plăceau colindele de Crăciun, iar Crăciunul era perioada mea preferată, pentru că îmi plăcea atmosfera aceea, făceam îngeri în zăpadă... De când am stat în New York şi am aflat despre îngeri am fost în paradis. Pentru mine a fost extraordinar să cânt la harpă şi să mă conectez la muzica îngerilor.
Intenţia contează, când îţi doreşti cu toată mintea şi sufletul să faci un lucru, atunci se creează o cale, ţi se dă o energie care să mişte lucrurile în acel sens. Toţi putem face asta cu mintea, intenţiile şi sufletul. Mie mi se deschide o poartă spre a mă conecta cu îngerii şi las muzica lor să vină. În cele din urmă, pentru mine, îngerii înseamnă vindecare. Emoţie. Eu nu îi văd, dar alţii oameni văd îngeri în jurul meu şi când cânt. Eu doar spun ce vreau şi simt. Îmi pun în minte şi simt... Eu simt că pot vorbi cu ei de câte ori vreau."
BUCURIE
"Viaţa mea este pe drumuri acum. Nu prea am timp să dorm. Este o bucurie imensă, provocări, oportunităţi, am şansa să călătoresc, să fiu cu oameni frumoşi de pretutindeni. Viaţa este preţioasă, timpul este preţios, drept pentru care mă bucur şi cer ca oamenii pe care îi întâlnesc să fie cei care să primească, să preţuiască şi să aprecieze muzica mea. Nu este loc pentru îndoieli. Oamenii care se îndoiesc să meargă în altă parte, căci sunt multe pe care le poţi pune la îndoială.
Viaţa este preţioasă, de aceea este bine să petrecem timpul cu ceea ce este mai important în viaţa noastră. Sunt recunoscător că lucrez pentru vindecarea oamenilor, cred că este un dar mare, minunat. Sunt binecuvântat că trăiesc viaţa aceasta şi pot dărui oamenilor speranţa. Toată lumea zâmbeşte, feţele strălucesc... oamenii simt bucurie şi speranţă, iar asta îmi face inima să cânte.
Îmi place viaţa pe drumuri, să merg prin diferite ţări, continente, dar câteodată simt că sunt prea departe de casă. E minunat să avem un loc pe care să-l numim acasă. Intenţionez să stau acasă mai mult, aşa pot crea mai multă muzică, chiar să scriu. Poate oamenii mă vor vizita.
Vin din mai multe ţări. Totul vine în valuri în viaţa noastră, un val ne duce la şcoală, altul la căsătorie... Am fost în acest val în care am tot călătorit, dar acum simt că vreau să stau mai mult pe acasă şi mai puţin pe drumuri", a încheiat Erik Berglund.
Citește pe Antena3.ro