x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje O pictură de Rembrandt, care ar putea valora şi 100 de milioane de euro, se află la Iaşi

O pictură de Rembrandt, care ar putea valora şi 100 de milioane de euro, se află la Iaşi

de Cristinel C. Popa    |    18 Sep 2012   •   06:42
O pictură de Rembrandt, care ar putea valora şi 100 de milioane de euro, se află la Iaşi
Uimitor! Expertul national in domeniu, prof. univ. dr. Ion Sandu, a verificat tabloul care i se atribuie lui Rembrandt aflat in capitala Moldovei si spune ca este autentic, insa nu a emis un certificat de atestare pentru ca l-ar costa prea mult pe proprietar. Oricum, documentul ce ar fi fost eliberat de profesorul moldovean nu le-ar fi ajutat celor ce-l detin pentru a-l vinde in strainatate. Acesta ar putea fi instrainat doar dupa o certificare internationala foarte costisitoare, insa deocamdata proprietarii nu doresc sa renunte la el. "Daca o piesa de Munch s-a vandut cu 120 de milioane de euro, e posibil ca tabloul meu sa valoreze si 100 de milioane de euro. Evident ca nu il tin acasa, ci la banca, sa nu vina cineva noaptea sa-mi dea in cap pentru a-l sustrage. Insa nu ne grabim sa il vindem, mai asteptam. O astfel de opera de arta este mai usor de cumparat decat de vandut. Este un tablou vechi, datand din perioada 1660. Sunt aproape convins ca e Rembrandt intrucat respectatul profesor Sandu de la Universitatea "Cuza' a certificat acest lucru dupa o analiza minutioasa facuta cu aparatura profesionista. Numai nu mi-a eliberat actul in acest sens! E greu de gasit insa un expert international rezonabil care sa elibereze un certificat de autenticitate. Am contactat unul la New York, insa voia pentru acest lucru cinci milioane de dolari', a spus avocatul, care chiar daca sustine ca ar detine tabloul impreuna cu alte persoane, amici din anturajul sau spun ca ar fi de fapt numai al sau.

Intre o legatura de patrunjel si una de salata a cumparat un tablou de Rembrandt

Pentru a nu-i crea dificultati, in eventualitatea problemelor pe care le-ar putea avea cu hotii, nu-i vom dezvalui ieseanului decat prenumele: Mihai. Acesta este o persoana care nu pozeaza in cineva cu mari posibilitati financiare. Atat el, cat si sotia sunt avocati. Barbatul locuieste intr-un apartament modest din Iasi. Un om obisnuit care isi face cumparaturile la piata. Asa a ajuns ca intre o legatura de patrunjel si una de salata sa achizitionize, pentru casa, si pictura de Rembrandt, opera de arta pe care profesorul Sandu o evaleaza la o suma cuprinsa intre sapte si zece milioane de euro. Opera ar putea fi evaluata ca valoare de patrimoniu mondial, cum putine exista in Romania. Acum, avocatul si-ar dori si un Picasso. Are deja postat un anunt pe un site de profil. Insa pana una-alta, trebuie sa-si faca cumparaturile de toamna. Ceva muraturi pentru iarna n-ar strica, pana sa vanda tabloul. Noroc ca nu-l tine acasa, ca s-ar fi potrivit de minune o imagine de toamna suprarealista: natura moarta cu gogonele langa un tablou de Rembrandt.

Opera de patrimoniu mondial, in curtea unui iesean

Anul trecut a vazut pictura ilustrul profesor Ion Sandu. "Este clasata ca opera de patrimoniu mondial, si nu e o lucrare oarecare, ori una mai slaba, cum are fiecare autor, ci este una de prima mana. Prezinta insa interventii de repictare, redublare, rearanjare pe sasiu, inramare cu rama noua, operatiuni ce ii aduc unele mici prejudicii. Insa este o piesa autentica foarte valoroasa, care a avut un traseu curios, justificabil, dar asupra caruia au avut loc interventii foarte dure'. Pictura a apartinut unui consul roman in Iran si nu se stie cum a ajuns in mana unui om de afaceri iranian. Acesta, intrand in conflict cu regimul, a venit in Romania, unde si-a adus toata averea. A dat insa faliment si a incercat sa-si recupereze cate ceva din ce i-a mai ramas. A vandut o parte din avere, printre care si acest tablou ce a ajuns la avocatul iesean, intre altele specialist in lichidari judiciare. "La inceput nu stiam ca e Rembrandt, a stat sub pat la mine la birou cateva luni pana cand, cu ajutorul prietenilor, mi-am dat seama ca e o piesa valoroasa. A ajuns la mine dupa ce l-am scos de la cineva care ii imprumutase proprietarului niste bani. Printr-o cunostinta am facut rost de 100.000 de euro, plus ce am mai imprumutat, si l-am luat', a spus avocatul Mihai. "Achizitia a fost mult favorabila romanului. Lucrarea se ridica la cel putin sapte milioane de euro. Insa juristul a luat-o cu cateva sute de mii de euro, o pleasca, pentru ca proprietarul a fost nevoit sa o vanda'. Il intreb pe profesor de ce iranianul nu a incercat sa o vanda mai scump. "Pentru ca erau prieteni si l-a ajutat mult asistandu-l din punct de vedere juridic. Pentru patrimoniul cultural national este o valoare deosebita. Pictura (vezi foto) de 60 de cm pe 80 de cm reprezinta o baroneasa si dateaza din 1654-1656. Personajul poarta peste rochie o roba cu guler din blana. O realizare deosebita, se vede mana artistului, tusa, stilul. Mi-am dat seama ca e autentic prin analize comparative: nas, ochi, pometi, iar vechimea, printr-o extragere neinvaziva a unui microfir pentru analiza. Tablourile de peste un milion de euro se tin de regula la banci', a spus Sandu. Este cea mai valoroasa piesa la care a lucrat profesorul, insa cercetatorul iesean nu i-a eliberat certificat de autenticitate pe lucrare intrucat acesta ar fi trebuit sa plateasca mai mult decat a dat pe tablou. Taxa pentru serviciul de autentificare se situeaza intre unu si zece la suta din valoarea operei de arta. "Ar fi trebuit sa plateasca 700.000 de euro, ori el a dat de 20 de ori mai putin (sapte milioane inseamna 20 ori 350000 de euro – n. red.).

Cercetatorul iesean a ajuns la banca cu aparatura mobila insotit de fiul sau, inginerul Victor Sandu, cei doi fiind singurii romani care au vazut pictura. Aici au verificat in mod minutios panza.

Povestea achizitiei, spusa de avocat

Mihai a povestit si el cum a reusit sa dea de tablou. "Am avut un prieten care se pricepea la antichitati. Si el m-a invatat sa caut asa ceva. Pana acum s-au bagat in el sute de mii de euro. Nu am o copie a sa, cum se procedeaza cu marile tablouri, insa am o fotografie a acestuia. Ca sa il cumparam a trebuit sa imprumutam bani. Amicii mei au facut rost de bani dupa ce au vandut niste terenuri din Bucuresti. Nu a fost atat de usor! Daca domnu’ profesor Ion Sandu a zis ca e autentic, asa e. El nu se inseala, are un CV cum nu are nimeni in Romania. Tocmai de aceea m-am si hazardat sa spun ca e un Rembrandt, dupa ce a spus el. Insa pana nu se pronunta un expert acreditat al unei mari case de licitatii de arta este, practic, lipsit de valoare de circulatie. Sper ca anul acesta sa obtin un certificat de atestare a autenticitatii'.

Cum de proprietarul nu l-a vandut mai scump? Era la anaghie!

Il intreb pe actualul proprietar al tabloului cum de detinatorul sau anterior nu l-a vandut la un pret mai mare. Nu stia, sau care a fost motivul? "Stia, dar n-a avut incotro, avea prea mari datorii. Si a fost nevoit sa il lase'. Aici explicatia avocatului se complica. Dar dvs spuneti ca l-ati pus undeva la birou. Nu stiati ca e Rembrandt cand l-ati luat? Nu v-a spus cel care vi l-a dat?, il intreb pe Mihai. "El zicea ceva ca e posibil sa fie Rembrandt, dar nu l-am bagat in seama', explica avocatul nu foarte convingator. Ati riscat sa tineti sub pat pictura aceasta atat de importanta, ii sugerez. "Am riscat, dar nu mi-am dat seama'. Sau poate ca tocmai acolo era locul cel mai sigur! Profesorul Ion Sandu are si el o versiune cu privire la achizitia tabloului. "A fost ca un cadou pentru ca omul a fost nevoit sa o cedeze. Pentru Romania, pentru patrimoniul cultural national, este o achizitie buna. Mai avem piese Rembrandt, la Sibiu si Bucuresti, mult mai mici ca dimensiune, dar nu la particulari. Lucrarile de Rembrandt le numeri pe degetele de la o mana, sunt cel mult cinci. Am muncit mult la verificarea lui. Cum am verificat? UNa din piste. In general, la picturile din tarile de jos vorbim despre lianti pe baza de ou. Liantul are niste markeri de degradare pe baza de ou si acizi lipidici. Expertizele le execut de regula la mine la laborator. De aceasta data a trebuit sa merg la banca cu aparatura portabila', a mai spus prof. Sandu.

"Cand am aflat ca e Rembrandt nu mi-a venit sa cred, am ramas ca la fotograf, nici acum nu realizez'

"La un moment dat trebuia facuta o expertiza la o univesitate prin Polonia. Acum o sa vedem in alta parte. Daca reusim sa-l vindem ii platim o cota parte domnului profesor Sandu, pentru ca el e cel care l-a descoperit mai intai. Este expert autorizat la Ministerul Culturii, dar doar pe teritoriul Romaniei'. Sunt curios sa aflu ce-a simtit atunci cand a realizat ca ar putea fi intr-adevar un Rembrandt. "O perioada nu am crezut nici eu. Cand am aflat, am ramas ca la fotograf. Nici acum nu realizez. Si acum cand cineva imi sugereaza in gluma ca nu ar fi un Rembrandt, in ziua aceea nu cred nici eu ca e Rembrandt. Unul spune ca este, altul spune ca nu este. Pentru ca in domeniul acesta al artei sunt foarte mari orgoliile, chiar si intre experti', a mai spus Mihai.

Ce alte tablouri au fost verificate de specialistul in opere de arta prof. univ. dr. Ion Sandu

Profesorul iesean Ion Sandu a sublinit faptul ca pictura avocatului Mihai este cea mai valoroasa piesa expertizata de el. A mai certificat ca fiind autentica o vioara Stradivarius cu ani in urma. "In ultima perioada am certificat trei tablouri de Turner achizitionate din Anglia, chiar din orasul natal al pictorului. E interesant ca proveneau din aceeasi colectie. Erau picturi in ulei. Unul din ele mi-a trezit suspiciuni. Toate trei erau cu interventii de reintegrare, mai ales de la vernisari, doua din ele erau si cu reasezare pe suport, cu sasiu mai nou. Altul era intr-o forma impecabila, dar au stat deauspra unor seminee si au acea degradare a stratului pictural de tip coaja de portocala. Am mai certificat si multe lucrari ale unor pictori ieseni, dar si crocheuri de Victor Brauner, o lucrare de Andreescu, altele de Costache Agafitei, Craiu, printre care si multe falsuri. In cazul Mihailescu-Craiu era vorba de lucrari ale studentilor sai semnate de fratele sau in perioada cand acesta era bolnav', a povestit prof. univ. dr. Ion Sandu, care este cunoscut si ca parintele inventatorilor din Romania, el avand mai bine de 100 de brevete de inventii cu zeci de medalii de aur si premii internationale primite la saloanele de creatie tehnica din lume la care a participat.

×
Subiecte în articol: rembrandt milioane de euro