Piaţa plutitoare de culori

Amsterdam... Oraşul canalelor navigabile... Oraşul celor 40 sau 50 de muzee, în funcţie de ghidul care face recensământul. Începând cu Rijksmuseum, cel mai mare muzeu din Olanda, cu mai bine de un milion de vizitatori anual, trecând prin colecţiile Van Gogh, apoi Muzeul Lalelei, al Cafelei şi al ceaiului şi terminând cu Muzeul Sexului şi, de ce nu, cel al Votcăi. Părerea mea!

Cu toate acestea, pot spune că muzeul care m-a impresionat cel mai mult indiferent de anotimp sau de oră a zilei, locul numai bun de dus iubita, este „Bloemenmarkt”, Piaţa de Flori. Spun că aş adăuga-o oricând la „muzee” nu numai pentru că este un obiectiv de neratat, un „must do” pentru oricine vine pentru prima sau a suta oară în Amsterdam, dar chiar este, la propriu, un adevărat muzeu în aer liber, un muzeu interactiv care îşi modifică „exponatele” în fiecare zi! Datează din anul 1800 şi de atunci nici măcar războaiele sau molimele – şi au fost destule – nu i-au putut întrerupe activitatea. Şi este singura piaţă de flori plutitoare din lume, magazinele în care intri fără să-ţi ima­ginezi o secundă că s-ar afla altundeva decât pe asfaltul solid al străzii fiind, de fapt, barje ancorate pe canal!

În mod paradoxal, vizita la Piaţa de Flori începe încă din tramvaiele care trec prin apropiere. Parcă aproape toate duc aici! Furat de străduţele înguste pe care le străbat şinele ai tendinţa să te uiţi mai degrabă în casele oamenilor, prin ferestrele lăsate invariabil fără perdele, invitaţie la „peep show” de la un capat la celălalt al traseului. Aproape că s-a obişnuit ochiul cu mobilierul parcă de păpuşi ce te întâmpină la tot pasul când tresari fără să vrei la explozia de culori  de care te poţi bucura în toată voia datorită vitezei reduse a tramvaiului în curba de dinaintea centrului propriu zis. Aşadar, vizita începe de la … magazinul de brânzeturi! Cele şase trepte pe care le cobori cu grija la cap şi la pragul de sus te conduc, iniţial, spre un amalgam de mirosuri.  Nu vezi, nu auzi, doar simţi! Brânză albă, brânză galbenă, brânză fermentată, brânză cu toate mucegaiurile pământului. Odată ajuns în faţa celor două vânzătoare care par a fi dat la angajare proba la zâmbet cu gura până la urechi, ai doua opţiuni. Ori scoţi din buzunar 20 de euro şi cumperi din fiecare câte puţin, de poftă, ori te comporţi „româneşte” şi guşti din toate „moca”, îţi faci plinul pentru o săptămînă şi ieşi bodogănind că brânza e sărată sau caşcavalul e prea gras. Sau fetele prea zâmbăreţe...

Urmează vizita în Piaţa de Flori. Peron pe partea dreaptă. Un magazin plutitor, al doilea magazin plutitor, al 15-lea magazin plutitor. Atât de asemănătoare şi totuşi atât de diferite. Îţi notezi pe telefon sau în agendă să nu uiţi: „de la standul 6 iau lalele, 50 de bucăţi pentru 10 euro, woau!...”, „din faţă de la bănci iau conserve cu bulbi, bune de cadouri la banii aştia”, „trandafiri imperiali! 10 euro pentru 30 de fire, grea alegere...”, „statuia cu copii care se pupă, offf”, „seminţe de canabis, 3 euro, de la şase luni la un an cu suspendare...!”, „cactuşi şi plante carnivore, 8-10 euro, bune şi astea de cadou, nu ai obligaţii numai la prieteni...”, „nu uita certificatele de sănătate pentru plante, poate te întreabă la aeroport”.

Cei mai mulţi turişti, mai ales cei cu experienţă, nu rup gardul la ora 9, ora deschiderii, ci preferă să vină mai spre orele după amiezii, când vizita la „muzeul florilor” se poate încheia la una dintre cârciumioarele de vizavi şi unde seminţele văzute în piaţă se găsesc în ciocolată, ţigări, prăjituri, cafea sau suc şi pot smulge promisiunea unei noi vizite, cât mai curând.