Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Baia de Aramă, din Ponoarele, Mehedinţi. Unul din cele trei poduri naturale din lume. I se zice "al lui Dumnezeu", fiind marcat de legendă ca locul unde Cel de Sus i-a dat o palmă după ceafă Necuratului, care işi ascuţea ghearele. Pe pod trec camioane. Pe unele le-a impins Dracul in prăpastie, dar nimeni n-a murit. Cineva, acolo Sus, are grijă de acest loc de-o frumuseţe binecuvăntată.Â
Graniţa dintre Gorj şi Mehedinţi, pe la Baia de Aramă, este marcată de o creaţie dumnezeiască. O lespede mare din piatră de calcar, prăbuşită peste două puncte de susţinere, a format un pod aproape unic in lume. Aici, legenda se impleteşte cu ştiinţa şi te năuceşte cu frumuseţea sa atăt de mult, incăt crezi că ai intrat pe un alt tărăm.
Legenda locului te infioară. Multe maşini, căci podul este călcat nu numai de piciorul omului, au rămas fără frăne şi s-au prăbuşit in prăpastie. Paradoxal, chiar dacă maşinile au devenit mormane contorsionate de fier, niciodată nu au fost inregistrate victime. Oamenii spun că Dracu sălăşluieşte pe aceste meleaguri şi impinge maşinile in prăpastie. Doar că Dumnezeu nu doarme şi nu il lasă să-şi facă mendrele.
FRUMUSEŢE SÃ...LBATICÃ.... Ajungi la pod şi te opreşti. Cuprinzi cu ochiul zarea. Pentru moment te crezi ajuns intr-o lume a basmului. Parcă aştepţi ca balaurul să iasă din gura peşterii, să scuipe foc, iar cavalerul imbrăcat in armură argintie să te scape din gheara fiarei. De-a dreapta şi de-a stănga Podului lui Dumnezeu s-au născut legendele. Despre pod, despre peşteri, despre lacul fără fund sau despre lacul care apare şi dispare. O arcadă din piatră, groasă de patru metri şi inaltă de 22 de metri, are lungimea de 30 de metri şi lăţimea de 13 metri. Aceasta este minunăţia din piatră de la Ponoarele. Suntem insoţiţi de Dumitru Borloveanu. Profesor in Ponoarele şi expert al locului. Cunoaşte legendele, dar dă dreptate ştiinţei cănd vorbeşte. Cu toate acestea, nu neagă misticismul zonei, "pentru că doar Dumnezeu ştie ce s-a petrecut in vechime pe aici". Podul lui Dumnezeu, despre care puţini au auzit, deşi mulţi l-au trecut, se află pe drumul principal care leagă Tărgu-Jiu de Drobeta Tr. Severin pe varianta Baia de Aramă. Turistul nici nu are de unde să ştie despre ceea ce se află in zonă. Un banal indicator, lăngă Primăria Ponoarele, iţi spune că te apropii de acest obiectiv. In rest... nimic nu vorbeşte despre complexul geomorfologic unic, despre cămpiile de lapiezuri unice in lume etc. Despre pod, profesorul Borloveanu spune: "Astfel de poduri naturale mai sunt doar căteva pe planetă. Trei după unii, patru după alţii. Cel mai cunoscut este LâArdech, in Franţa. Al nostru insă este singurul pe care il străbat nu numai oile şi oamenii. Pe aici circulă inclusiv maşini de mare tonaj". Borloveanu este supărat pe autorităţi, pentru că "nimeni nu vede că se află intr-un stadiu avansat de degradare. Acţiunea apei şi a văntului asupra calcarului din care este făcut a lăsat semne vizibile. Şi maşinile au contribuit din plin la această degradare. Viitorul ne arată un pod care se va prăbuşi".
MÃ...NA DOMNULUI. Dacă ştiinţa ne vorbeşte despre pod ca rezultat al prăbuşirii tavanului unei peşteri, legenda locului ne infăţişează o cu totul altă versiune. Pe vremuri de mult uitate, se spune, aici locuia Dracu. Chiar in Peştera Ponoarele (Peştera de la Pod) işi avea sălaşul. Răvăşiţi de răul care ii inconjura, sătenii l-au rugat pe Dumnezeu să-i scape de el. A lovit Dumnezeu cu palma tavanul peşterii, acesta prăbuşindu-se peste gura ei, formănd podul. Cu toate acestea, Necuratul a scăpat, ieşind pe sub deal, pe cealaltă gură a peşterii, cea care duce spre Lacul Zătonul Mare. Nervos, Aghiuţă s-a agăţat cu ghearele de vărful Dealului Peşterii, formănd şanţuri in calcar, locurile numite cămpiile de lapiezuri Afrodita şi Cleopatra. Dracu s-ar fi urcat apoi pe Stănca Diavolului, loc de unde veghează la oamenii care intră in peşteră şi pe care uneori ii ineacă in Lacul Zătonul Mare. Alte legende spun că podul ar fi fost construit de Dumnezeu pentru ca Sfăntul Nicodin să treacă spre Tismana după ce oamenii l-au alungat din comună, loc unde a vrut să construiască o mănăstire. Altele vorbesc despre faptul că ar fi fost construit chiar de legendarul Hercule sau de Iovan Iorgovan, personaj de basm care urmărea balaurul ce-i răpise măndruţa. Legenda lui Nicodim chiar se potriveşte intr-o oarecare măsură. "Călugărul Nicodim căuta cascada care i s-a arătat in vis, deasupra căreia trebuia să construiască o mănăstire. S-a oprit la Ponoarele, la izbucul de unde izvorăşte acest părău, insă două familii l-au făcut să plece. I-au pus in traistă o găină tăiată şi un cuţit. Apoi l-au acuzat de furt. A trebuit să plece ruşinat de pe aceste meleaguri. A lăsat in urmă un blestem. Anume, ca apa să se zbuciume, să fie fără peşti şi să o inghită pămăntul. Lucru care s-a şi intămplat. Asta pentru că de-a lungul ei s-au construit opt mori care au fost abandonate, iar in apă nu trăieşte nici o vietate. Apa este inghiţită la propriu de pămănt. Este inghiţită de peşteră, care o aruncă afară atunci cănd plouă indelungat", spune profesorul Borloveanu.
LACUL-FANTOMÃ.... Pentru ca tacămul să fie complet, iar omul să simtă fiori pe şira spinării cănd vine in această zonă mirifică a Olteniei, de o parte şi de alta a Podului lui Dumnezeu se află lacurile carstice Zătonul Mare şi Zătonul Mic. Primul (cel mai mare din Romănia), deşi are o adăncime maximă de 20 de metri şi o suprafaţă de aproape 2 kilometri pătraţi, pe timp de secetă seacă, fiind inghiţit de sorbul Peşterii Bulba, ale cărei galerii se intind pe aproape toata suprafaţa comunei Ponoarele, cănd plouă iese involburat din adăncuri, plin de măl, care-i dă o culoare roşiatică, iar după un timp devine albastru, cănd mălul se depune pe fund.
Despre Zătonul Mic se spune că e fără fund, pentru că nici un scufundător nu a reuşit să-l atingă, dar el, de fapt, este tot o prelungire a Peşterii Bulba, o gură care nu mai poate prelua toate apele din vale, pe timp ploios, aşa că se umple pur şi simplu.
Legenda locului te infioară. Multe maşini, căci podul este călcat nu numai de piciorul omului, au rămas fără frăne şi s-au prăbuşit in prăpastie. Paradoxal, chiar dacă maşinile au devenit mormane contorsionate de fier, niciodată nu au fost inregistrate victime. Oamenii spun că Dracu sălăşluieşte pe aceste meleaguri şi impinge maşinile in prăpastie. Doar că Dumnezeu nu doarme şi nu il lasă să-şi facă mendrele.
FRUMUSEŢE SÃ...LBATICÃ.... Ajungi la pod şi te opreşti. Cuprinzi cu ochiul zarea. Pentru moment te crezi ajuns intr-o lume a basmului. Parcă aştepţi ca balaurul să iasă din gura peşterii, să scuipe foc, iar cavalerul imbrăcat in armură argintie să te scape din gheara fiarei. De-a dreapta şi de-a stănga Podului lui Dumnezeu s-au născut legendele. Despre pod, despre peşteri, despre lacul fără fund sau despre lacul care apare şi dispare. O arcadă din piatră, groasă de patru metri şi inaltă de 22 de metri, are lungimea de 30 de metri şi lăţimea de 13 metri. Aceasta este minunăţia din piatră de la Ponoarele. Suntem insoţiţi de Dumitru Borloveanu. Profesor in Ponoarele şi expert al locului. Cunoaşte legendele, dar dă dreptate ştiinţei cănd vorbeşte. Cu toate acestea, nu neagă misticismul zonei, "pentru că doar Dumnezeu ştie ce s-a petrecut in vechime pe aici". Podul lui Dumnezeu, despre care puţini au auzit, deşi mulţi l-au trecut, se află pe drumul principal care leagă Tărgu-Jiu de Drobeta Tr. Severin pe varianta Baia de Aramă. Turistul nici nu are de unde să ştie despre ceea ce se află in zonă. Un banal indicator, lăngă Primăria Ponoarele, iţi spune că te apropii de acest obiectiv. In rest... nimic nu vorbeşte despre complexul geomorfologic unic, despre cămpiile de lapiezuri unice in lume etc. Despre pod, profesorul Borloveanu spune: "Astfel de poduri naturale mai sunt doar căteva pe planetă. Trei după unii, patru după alţii. Cel mai cunoscut este LâArdech, in Franţa. Al nostru insă este singurul pe care il străbat nu numai oile şi oamenii. Pe aici circulă inclusiv maşini de mare tonaj". Borloveanu este supărat pe autorităţi, pentru că "nimeni nu vede că se află intr-un stadiu avansat de degradare. Acţiunea apei şi a văntului asupra calcarului din care este făcut a lăsat semne vizibile. Şi maşinile au contribuit din plin la această degradare. Viitorul ne arată un pod care se va prăbuşi".
MÃ...NA DOMNULUI. Dacă ştiinţa ne vorbeşte despre pod ca rezultat al prăbuşirii tavanului unei peşteri, legenda locului ne infăţişează o cu totul altă versiune. Pe vremuri de mult uitate, se spune, aici locuia Dracu. Chiar in Peştera Ponoarele (Peştera de la Pod) işi avea sălaşul. Răvăşiţi de răul care ii inconjura, sătenii l-au rugat pe Dumnezeu să-i scape de el. A lovit Dumnezeu cu palma tavanul peşterii, acesta prăbuşindu-se peste gura ei, formănd podul. Cu toate acestea, Necuratul a scăpat, ieşind pe sub deal, pe cealaltă gură a peşterii, cea care duce spre Lacul Zătonul Mare. Nervos, Aghiuţă s-a agăţat cu ghearele de vărful Dealului Peşterii, formănd şanţuri in calcar, locurile numite cămpiile de lapiezuri Afrodita şi Cleopatra. Dracu s-ar fi urcat apoi pe Stănca Diavolului, loc de unde veghează la oamenii care intră in peşteră şi pe care uneori ii ineacă in Lacul Zătonul Mare. Alte legende spun că podul ar fi fost construit de Dumnezeu pentru ca Sfăntul Nicodin să treacă spre Tismana după ce oamenii l-au alungat din comună, loc unde a vrut să construiască o mănăstire. Altele vorbesc despre faptul că ar fi fost construit chiar de legendarul Hercule sau de Iovan Iorgovan, personaj de basm care urmărea balaurul ce-i răpise măndruţa. Legenda lui Nicodim chiar se potriveşte intr-o oarecare măsură. "Călugărul Nicodim căuta cascada care i s-a arătat in vis, deasupra căreia trebuia să construiască o mănăstire. S-a oprit la Ponoarele, la izbucul de unde izvorăşte acest părău, insă două familii l-au făcut să plece. I-au pus in traistă o găină tăiată şi un cuţit. Apoi l-au acuzat de furt. A trebuit să plece ruşinat de pe aceste meleaguri. A lăsat in urmă un blestem. Anume, ca apa să se zbuciume, să fie fără peşti şi să o inghită pămăntul. Lucru care s-a şi intămplat. Asta pentru că de-a lungul ei s-au construit opt mori care au fost abandonate, iar in apă nu trăieşte nici o vietate. Apa este inghiţită la propriu de pămănt. Este inghiţită de peşteră, care o aruncă afară atunci cănd plouă indelungat", spune profesorul Borloveanu.
LACUL-FANTOMÃ.... Pentru ca tacămul să fie complet, iar omul să simtă fiori pe şira spinării cănd vine in această zonă mirifică a Olteniei, de o parte şi de alta a Podului lui Dumnezeu se află lacurile carstice Zătonul Mare şi Zătonul Mic. Primul (cel mai mare din Romănia), deşi are o adăncime maximă de 20 de metri şi o suprafaţă de aproape 2 kilometri pătraţi, pe timp de secetă seacă, fiind inghiţit de sorbul Peşterii Bulba, ale cărei galerii se intind pe aproape toata suprafaţa comunei Ponoarele, cănd plouă iese involburat din adăncuri, plin de măl, care-i dă o culoare roşiatică, iar după un timp devine albastru, cănd mălul se depune pe fund.
Despre Zătonul Mic se spune că e fără fund, pentru că nici un scufundător nu a reuşit să-l atingă, dar el, de fapt, este tot o prelungire a Peşterii Bulba, o gură care nu mai poate prelua toate apele din vale, pe timp ploios, aşa că se umple pur şi simplu.
Varianta Densuşianu
Pentru apariţia podului există mai multe variante. Una o găsim in cartea lui Nicolae Densuşianu, "Dacia preistorică". Acesta inclină spre ipoteza că Podul lui Dumnezeu şi chiar intregul complex carstic sunt făcute de măna omului: "Podul, acel monument pelagic săpat cu multă măiestrie in stănca nativă (...), servea pentru scurgerea lacului ce acoperea intr-o epocă indepărtată suprafaţa bazinului din apropiere. Tot pentru scopul acesta a fost perforat şi dealul ce se află la capătul canalului", adică Dealul Peşterii, ce desparte podul de Zătonul Mare. Specialiştii de azi spun insă clar că Peştera Ponoarele, ca şi Peştera Bulba, aflată sub ea, care găzduieşte peste 900 de lilieci, sunt fenomene carstice, produse de acţiunea apei asupra calcarului.
Crucea, ca omagiu
Oamenii nu prea doresc să vorbească despre fenomenul numit Podul lui Dumnezeu, dar tind să creadă că e adevărat că aici Dumnezeu l-a invins pe Dracu, pentru că se spune că maşinile care ajung pe pod rămăn fără frăne, doar că Dumnezeu stă de veghe să-i salveze pe oameni, ca să nu cadă cu maşinile de pe pod. E drept că doi dintre ei, care conduceau maşini de mare tonaj, n-au reuşit să le redreseze şi au căzut in prăpastie, dar, deşi maşinile s-au făcut praf, ei au scăpat nevătămaţi, la fel ca un biciclist, care a scăpat şi el doar cu căteva zgărieturi. Unul dintre cei doi şoferi, Ion Butaru, a ridicat la Podul lui Dumnezeu o cruce, in semn de mulţumire in faţa lui Dumnezeu că a scăpat cu viaţă, iar in fiecare an de atunci vine la ea să facă parastas, să dea colac zilei in care a văzut moartea cu ochii...
Citește pe Antena3.ro
