x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje Popas duhovnicesc la Mănăstirea Christiana

Popas duhovnicesc la Mănăstirea Christiana

de Luminita Ciobanu    |    03 Dec 2011   •   21:00
Popas duhovnicesc la Mănăstirea Christiana

In cartierul Aviatiei, in imediata apropiere a sediului Politiei Rutiere, iti atrage atentia un indicator prafuit de atata pulbere provenita de la construirea noului pasaj, pe care scrie: Sfanta Manastire Christiana. De vei ridica privirea vei zari turla sfantului lacas care te indeamna sa pasesti dincolo de gardul inalt, sa descoperi aici o gura de rai, unde iti gasesti linistea sufleteasca, dincolo de vacarmul orasului. Strada pe care se afla Manastirea Christiana nu este tocmai „primitoare”. Este la fel de plina de hartoape, asa cum era si anul trecut, cam pe vremea aceasta, cand am descoperit eu sfantul asezamant, in totala contradictie cu frumusetea ce ti se dezvaluie.

Manastirea, unde vietuiesc 17 monahi si surori, dintre care doua sunt medici, iar 11 asistente medicale, a fost infiintata la initiativa medicului Pavel Chirila. Intr-o „lupta permanenta si grija a datoriei fata de Dumnezeu si de aproapele”, maicile se ocupa indeaproape de ingrijirea a 27 de batrane gazduite in asezamantul social, varstnice care si-au dorit ca in ultimii ani de viata sa traiasca aproape de Dumnezeu, in linistea si pacea manastirii, mai ales ca se ocupa de ele personal specializat, medici si asistente si primesc totodata indrumare duhovniceasca. Asezamantul are un cabinet medical si o sala de tratament, ultramoderna, iar batranele beneficiaza aici de asistenta medicala curenta de geriatrie, cardiologie, recuperare, stomatologie, terapiile fiind asi­gurate si de specialisti voluntari.

Maica stareta Benedicta Chirobocea le este intotdeauna aproape, iar maicile din asezamant le ingrijesc si le indruma de fiecare data.

Baranele sunt nelipsite din biserica. Sunt evlavioase, tin toate posturile de peste an, dupa putinta si sanatatea fiecareia. Apoi se spovedesc si primesc Sfanta Impartasanie. Maica Dositeea are grija sa le noteze pe cate o coala de hartie din greselile constatate de-a lungul timpului, iar parintele ieromonah Ghenadie le intreaba despre ele. Uneori, batranicile se rusineaza de faptele lor sau le uita, dar sunt bucuroase ca au reusit sa faca o marturisire buna si sa capete iertare.

Manastirea Christiana a fost inclusa in 1992 in proiectul ce viza construirea unui complex medico-ecleziastic, initiativa sustinuta de un grup de preoti si de medici din Bucuresti, urmand sa cuprinda: o policlinica, patru clinici de specialitate si o manastire. Cu binecuvantarea Preaferi­citului Parinte Patriarh Teoctist, in 1993 a fost pusa piatra de temelie si a fost sfintit locul. Prin osardia Maicii Starete Benedicta Chirobocea a fost construit primul corp de chilii, pentru ca, in 2001-2005, sub directa indrumare a Prea Sfintitului Sebastian Ilfoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor, si cu sprijinul multor credinciosi, sa fie ridicata biserica, sfant lacas care devine neincapator duminica de duminica si la fiecare sarbatoare. Iar acest lucru se datoreaza maicii starete Benedicta Chirobocea si frumusetii liturgice la care contribuie parintele ieromonah Ghenadie Joita, cat si corului de maici care inalta cantari ingeresti, in perfect acord cu harul preotului cu vorba blanda, clara si apasata, care traieste Cuvantul Sfant si il picura in suflet credinciosilor.

Intotdeauna e liniste la Manastirea Christiana, iar credinciosii care fac aici popas duhovnicesc se inchina la icoana facatoare de minuni care cuprinde o particica din moastele Cuviosului Antipa de la Calapodesti, praznuit la 10 ianuarie, singurul calugar athonit roman trecut in randul sfintilor, canonizarea sa avand loc la Sfantul Munte in urma cu 100 de ani.

×