Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Impresii de călătorie, crochiuri sentimentale, amintiri despre oameni şi locuri, care denotă marele interes pe care l-a purtat României baronul belgian Emile de Laveleye. Paginile sale de memorialistică – traduse azi pentru prima dată în limba română – sunt utile şi în plan istoric. Le-am extras din cartea sa “La Peninsule des Balkans”, publicată în 1888, în urma voiajului întreprins în Europa orientală.
__________________________
Plec, nu fără oarecare regret, înapoi, către Occident. Ministrul Aurelian are grijă să vină, la opt dimineaţa, să mă ia cu trăsura şi să mă ducă la gară. La scurt timp după plecarea trenului, trecem pe lângă fabrica de zahăr de la Chitila care pare destul de solidă. Alături, se întinde o pădure de puieţi de stejar amestecaţi cu alti arbori care nu vor creşte niciodată cât ar trebui. În grădina gării, câteva begonii înflorite.
Pe câmpurile uşor ondulate, văd, din loc în loc, câte o aşezare alcătuită din colibe sărăcăcioase, fără verandă, fără livadă. Câteva crengi aşezate pe araci alcătuiesc un jalnic umbrar, la intrare. De ce nu-şi acoperă, oare, casele cu plante agăţătoare, ori cu viţă de vie? De ce nu sădesc pomi fructiferi în jur? Exigenţele boierului, ca şi ale fiscalităţii otomane, să fi omorît simţul prevederii la români? Când omul e prea necăjit, a avea o vizune estetică se dovedeşte, probabil, la fel de străină ca la un sălbatic...
Printre dealurile de sub Carpaţi
Pe partea dreaptă, desluşesc, în depărtare, vârfurile azurii ale munţilor Carpaţi. În apropiere de Găeşti, am surpriza să văd o pepinieră. Semn bun! Cineva se gândeşte, deci, să şi planteze. “Pinus nigra austriaca”, specific munţilor Carpaţi creşte foarte bine, chiar şi la câmpie. Nu departe, văd câţiva nuci. De ce nu sunt mai mulţi? Din miezul de nucă s-ar putea extrage ulei bun la export iar lemnul folosit pentru patul de puşcă se vinde foarte bine în Europa. Înainte de Leordeni, trecem printre coline care ar putea fi plantate cu viţă de vie nobilă. La Piteşti, observ că, la acoperirea clădirilor, se foloseşte, în locul acoperişului din zinc, ţigla pictată, ca în Rusia. E, totuşi, ciudat...Costul pictării şi al repictării, devine, în timp, mai mare decât cel al acoperişului, astfel că ţigla ajunge să se vândă pe nimic, ducând la moartea lentă a unei industrii!...
Traversăm câmpii întinse, aproape necultivate şi doar din loc în loc vedem câte un ogor de grâu galben care se detaşează din mijlocul pustiului. Un smoc de arbori, ici-colo, serveşte drept adăpost pentru animale, vara şi iarna.
Dincolo de Olt
Traversăm Oltul, care-şi face loc prin acest ţinut argilos şi neîmpădurit; un râu ale cărui braţe se ramifică în nenumarate canale dezordonate, inundând, fără milă, terenurile din bazinul său. După Piatra, remarc şi câteva sate mai acătării, unde clopotniţele cositorite strălucesc la soare, ca minaretele din Bosnia. Gările par mai îngrijite, sălile de aşteptare sunt proaspăt văruite; toate acestea dau sentimentul că Orientul a rămas în urmă. Străzile sunt pietruite, cu toate că pietrişul se găseşte destul de rar prin locurile acestea cu teren argilos. S-ar putea face, însă, ca în Olanda, drumuri pavate cu cărămizi foarte bine arse (klinkers); doar că ele au nevoie de o întreţinere continuă şi inteligentă.
În această regiune, pământul e foarte rău cultivat. Buruienile năpădesc grâul şi porumbul. În mijlocul câmpurilor, au fost lăsate o mulţime de tufişuri... Aproape de Segarcea, observ, totuşi, plantaţii de vii şi de nuci, în plină câmpie. Deci, solul este excelent! Văd câteva bordeie ascunse în pământ unde probabil nu e nici cald, nici rece; doar că n-au ventilaţie şi nici nu inspiră vreun semntiment de confort sau de proprietate.
Popoarele care au cunoscut o mai lungă perioadă de libertate, cum sunt elveţienii şi olandezii îşi fac locuinţe comode şi elegante; altele, aflate sub jug secole de-a rândul, se mulţumesc cu o vizuină, la fel ca omul preistoric.
Animalele lor n-au staule şi suportă temperaturi de minus 25 de grade! În Engadine, unde clima e ca la Polul Nord şi în tot Oberlandul, vacile sunt ţinute la caldură, la parterul marilor chalets-uri. De aceea, ele pot da lapte iar carnea le ramâne fragedă. Aici, însă, pentru a lupta cu îngheţul, vacile trebuie să-şi consume propria grăsime, devenind aproape nefolositoare pentru proprietarii lor. După Craiova, aspectul locurilor se schimbă, aducând mai mult optimism călătorului. Coline graţioase sunt acoprite de vii.
În gări, văd inscripţia cel mai des căutată: “Pentru Bărbaţi”, “Pentru Dame” , uşor de tradus. În Suedia, ea sună “Karlar” şi “Quinnor”. Karlar, pluralul de la Karl, Charles, “bărbat”. “Quinnor”, pluralul de la “Quinna”, în engleză, “queen”, “femeie” prin excelenţă.
Traducere din limba franceză de Tudor Cireş
Continuarea în numărul viitor
Citește pe Antena3.ro
