Povestiri din Conacul Bellu de la Urlati

DIN FLOARE IN FLOARE - Targul ii stia pe barbatii din neamul Bellu drept "iubareti" Conacul Bellu este emblema locurilor pe care le mangaie cu umbra zidurilor sale. Locul in care s-au nascut si au crescut, rand pe rand, generatiile unui neam e invaluit astazi intr-o tristete coplesitoare. Plina de forta si de mister.

EMBLEMA. Daca ai trecut prin orasul prahovean Urlati si n-ai fost, din nestiinta sau din lipsa de timp, sa vezi Conacul Bellu inseamna ca ai trecut degeaba pe acolo

Conacul este, in realitate, un complex de cladiri din care acum nu se mai pastreaza decat cladirea mica - palatul, bucataria si biserica au fost distruse de timp si nepasare ori de bombardament - , care a apartinut familiei Bellu.

BELLU SAU GRIGORESCU? Cele mai multe dintre informatii s-au pastrat la Alexandru Bellu. Acesta, bun prieten cu Nicolae Grigorescu, avea trei mari pasiuni: colectiona obiecte de arta, fotografia chipuri de taranci si iubea cu patima femeile. Toti barbatii din neamul Bellu erau unii "iubareti" si toti au avut copii din flori. Aventurile lor au fost de notorietate in zona. Dar "ei nu-si bateau joc de fete - taranci, de cele mai multe ori, la origini - , ci le dadeau la carte, le cizelau, le gaseau apoi barbati, le inzestrau si le faceau un rost". Alexandru, om rafinat, cu bun-gust, desavarsit, a strans de peste tot din lume portelanuri, tablouri, argintarie, obiecte de mobilier. Toate sunt deosebite si au o valoare inestimabila. Unele dintre acestea provin din secolele al II-lea si al III-lea. Alexandru mai avea si o colectie de carte rara, adunata, de asemenea, de peste tot din calatoriile sale. In ce priveste arta fotografiei, la o expozitie, el a primit de la statul francez Legiunea de Onoare si a fost mentionat in Enciclopedia de Fotografie.

In toate fotografiile sale, Alexandru prezinta femeia taranca. Doar cateva poze, cat sa le numeri pe degetele unei maini, surprind imaginile unor barbati. Cei care stiu fotografiile respective, printre care si muzeograful Gabriela Nicolau, spun ca ele erau facute, pentru acea epoca, destul de sexy. Tarancile isi aratau decolteul, isi expuneau picioarele, pozau in posturi nu tocmai decente pentru acei ani. Se pare ca Alexandru avea o putere de convingere fantastica asupra lor, daca le determina sa pozeze astfel.

Grigorescu si Bellu erau prieteni. Atat de buni, ca se spune ca ajunsesera sa se influenteze unul pe celalalt in ceea ce faceau. Exista chiar, dupa cum spun interlocutorii nostri, un serios semn de intrebare privind renumitul car cu boi: l-a fotografiat intai Bellu si apoi l-a pictat Grigorescu ori Grigorescu a realizat intai tabloul si Bellu s-a inspirat privind si admirand panza? La aceasta dilema nu au raspuns nici specialistii...

PRIN ANI. Alexandru Bellu a fost inmormantat la cimitirul care ii poarta numele din Bucuresti. Unchiul sau, Barbu Bellu, ministru de Justitie in timpul lui Cuza, a donat municipalitatii 20 de hectare de teren, la fel ca si Vacarestii, pe care s-a intins apoi Cimitirul Bellu. Inca de la moartea sa, Alexandrina, sotia, a donat Academiei Romane intreg complexul de cladiri de la Urlati. Cu stiinta si acordul dat inainte de deces, de catre Alexandru, care voia ca toate acestea sa fie locul unui muzeu. Asa se face ca George, unul dintre nepotii lui Alexandru, stabilit la Urlati, a primit o lunga perioada pensie, avand drept sa locuiasca in casa. Ca si bunicul sau, a continuat sa dea film pe o panza mare, amplasata la intrarea in conac, locuitorilor din Urlati, a daruit lucruri de valoare celor de aici, a iubit. Sotia lui, Odette, care n-a vorbit niciodata limba romana, a stiut ca este, sistematic, inselata si ca, desi George nu avea copii cu ea, avea multi alti urmasi, din flori. Prin anii ‘70, cand ea n-a mai suportat umilintele la care erau supusi sotii Bellu de catre comunisti, s-a sinucis. Barbatul ei a murit in Urlati, dar este ingropat la Bellu.

ISTORICUL FAMILIEI BELLU

REFACERE. Desi in prezent se fac renovari la conacul mic, complexul de cladiri nu poate fi inca refacut si introdus in circuitul turistic din lipsa banilor Familia Bellu a venit din Pindul Macedoniei, din localitatea Pella, in anul 1780. Dupa cum ne-a spus Gabriela Nicolau, muzeograf si sef de sectie, tot cam din aceeasi perioada ar data si complexul de cladiri de la Urlati, poate cateva decenii dupa. Sigur ca nu s-au stabilit in orasul dintre vii pentru tot anul, caci mai existau si multe alte locuinte ale neamului Bellu, multe in afara tarii... Dar, dupa toate aparentele, dupa cum s-au implicat in constructia palatului de aici, resedinta de la Urlati le era cea mai apropiata de suflet. Era o familie foarte insemnata, beneficia de averi substantiale si a dorit, ba chiar a si realizat, aliante matrimoniale cu alte case asemanatoare. Astfel, s-a inrudit cu Cantacuzinii, cu Vacarestii, Campinenii, Sturdza si alte familii importante ale neamului. Bunicul lui Alexandru Bellu, cunoscutul colectionar, care a trait pe la 1900, s-a casatorit cu Irina Vacarescu, Stefan, descendent al aceleeasi stirpe, a incheiat o alianta matrimoniala cu Eliza Stirbei, fiica domnitorului Barbu Stirbei. Acum de conac s-a ales praful. Autoritatile au inceput lucrarile de renovare dar, din lipsa banilor, nu a fost reintrodus in circuitul turistic.

FANTOMA DE LA CONAC

Printre localnici se spune ca, din cand in cand, in puterea noptii, in podul conacului se aud zgomote nefiresti. Ca si cum cineva umbla cu pas domol pe acolo. Unii cred ca e vorba de duhul lui Odette, care nu are liniste, din pricina deselor aventuri ale sotului. Altii sunt de parere ca ar fi chiar George cel care bantuie prin noapte, nemultumit de traiul pe care a fost silit sa-l duca in ultima parte a vietii sale. Dintre cei care, intr-un fel sau altul, au innoptat la conac, se gasesc destui care sa spuna ca, la miez de noapte, s-au trezit brusc din somn, ca si cum cineva ii veghea discret. Era senzatia ca mai e cineva in incapere. De altfel, captau, fara sa vrea, o energie... straina. Parca erau ideile si simtamintele altcuiva. Erau, sustin ei, inundati de niste trairi nefiresti, de parca o alta viata venea potop peste ei. Cei de la muzeu nu neaga ca se aud zgomote noaptea, dar sunt convinsi ca e vorba mai degraba de veveritele care umbla prin pod dupa nuci si alune.

BELOAICA

Marita Beloaica, asa este cunoscuta fosta fata in casa de la Conacul Bellu, vine din cand in cand prin locurile tineretii sale. "Pe aici era asa, pe dincolo se facea altminteri..." - povesteste ea muzeografilor plina de emotii. Retraieste, practic, toata perioada vietii pe care a dus-o la conac. Beloaica stie si copiii din flori, a auzit chiar ca doi dintre ei ar fi fost recunoscuti si au primit numele familiei. Povesteste cum veneau taranii vinerea, la conac, sa-si vanda sau sa-si ofere produsele baronilor si cum bucatareasa, insotita de stapana, venea sa aleaga ce era mai bun. Si-si aminteste cu drag de vremurile in care, daca la conac se gatea frantuzeste, era adus un bucatar francez, daca se voia mancare ruseasca, cel care o prepara era un rus si tot asa... Mai venea pe la conac si fostul gradinar al baronilor Bellu, Vasile Tiuta, si povestea, cui voia sa asculte, despre aleile strajuite de arbori exotici, despre imensitatea de bujori si trandafiri, despre parcul ce se intindea pe opt hectare. Si, mai ales, despre cum se implicau baronii, mai ales Radu, in tot ce insemna lucrul cu floarea. S-a stins gradinarul, nu demult, iar florile au ramas fara poveste.

UN NOBIL GRADINAR

Cat despre Radu Bellu, el a avut un alt fel de destin. A fost inchis din cauza unor monede si, dupa eliberare, a lucrat ca gradinar in Ploiesti, pana a murit. Ca si ceilalti barbati din neamul lui, a fost un afemeiat. A renuntat la titlul nobiliar pentru Presura, o taranca din apropiere de Urlati, pe care, dupa ce a scolit-o, a luat-o de nevasta. Inexplicabil, dar nici el nu a avut copii cu sotia lui, dar a avut fii din flori. Se pare ca femeile din neam incercau sa-si pastreze silueta si preferau ca sotii lor sa aiba copii cu altele decat sa se deformeze.