Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Din stirpea Bibeştilor, neam de voievozi şi prinţi pământeni, România a adăpat literatura franceză, şi încă cu nume de o mare rezonanţă. Prinţesa Marta Bibescu a scris peste 30 de cărţi în limba lui Voltaire, iar Anna de Noailles, născută Basarab-Brâncoveanu, este una dintre cele mai puternice voci ale liricii feminine franceze de la finele secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX. Prinţul Alexandru Bibescu este strâns legat de aceste două românce care au dus geniul neamului lor în panteonul literaturii franceze.
Dar să o luăm cu începutul. Adică… de la Vodă George Dimitrie Bibescu, cel care, după trei fii şi trei fiice cu „doamna ţării”, Zoe, născută Mavrocordat, face din cel de-al patrulea fiu al său, Alexandru, motiv de divorţ. Pentru a se putea recăsători cu Mariţica Ghica, şi ea cândva soţie de domnitor, Vodă Bibescu îşi face păcat cu fiul abia născut, nerecunoscând paternitatea. Alexandru se va numi, până la moartea tatălui său, Mavrocordat, abia la 31 de ani fraţii recunoscându-i dreptul de a fi un Bibescu. Trăieşte în exil, la Paris. E licenţiat în Litere. Şi, în vreme ce fraţii săi, Grigore, George şi Nicolae, fac studii militare şi poartă războaiele lui Napoleon al III-lea, el ia cu asalt doar… Alpii. Contemporanii l-au mai numit şi „prinţul alpinist”, mai ales după impunătoarea culegere de note de călătorie în regiunea Dauphiné, publicată la Grenoble sub titlul „Delphiniana”. Nu este însă singurul lui volum. A mai scris o carte de teorie literară – „Problema versului francez şi tentativa poeţilor decadenţi, cu o scrisoare de la Sully Prudhomme” – şi o culegere de „Sonete intime”. Două coordonate sunt esenţiale în cariera literară a Prinţului Alexandru Bibescu: aplecarea lui către sonet – pe care îl „presară” şi în scrisori, şi în articole, chiar şi în cartea de note de călătorie – şi calitatea lui de preşedinte al Societăţii de Lingvistică de la Paris.
Ca poet, Prinţul Alexandru Bibescu este un reflexiv, extaziindu-se dinaintea naturii. Iată ce scrie el, „În faţa fotografiei din Gastein”: „Îţi mulţumesc, o, soare! Ungherul din Tirol/ Fotografia-l prinse-n lumina ta sublimă!/ Respir cu pinii stâncii, dau pasului ocol;/ şi astăzi, nesecată, fervoarea mea intimă/ Îmi dă aripi deasupra prozaicului sol,/ şi las lumescul zbucium, las şi noroi şi crimă;/ Îi văd pe-Antoine, Ellen, în culmea magnanimă…” (traducere de D.D. Zeletin – n.m.). Sonetul este dedicat soţiei sale, Elena, pe care o şi citează într-un vers. Prinţesa Elena Bibescu, născută Kostaki Epureanu, este nimeni alta decât marea pianistă. Antoine este fiul său mai mic, prietenul pentru o viaţă al lui Marcel Proust şi soţul lui Elisabeth, fiica primului ministru britanic Asquith, ea însăşi scriitoare.
Amestecul acesta de high-life şi salon literar e specific epocii şi Bibeştilor, supranumiţi şi „Bourbonii de la Dunăre”. Martha, prinţesa scriitoare, e nora fratelui lui Alexandru Bibescu, George, şi a soţiei acestuia, Valentina de Caraman-Chimay, fiica fiicei lui Napoleon I. Anna de Noailles e fiica fratelui mai mare al lui Alexandru, Grigore, adoptat de Brâncoveni. Aceştia toţi sunt poate, azi, mai celebri decât Prinţul Alexandru Bibescu. Dar cu el s-a făcut începutul. Cu el, fiul repudiat, nevoit în tinereţe să-şi vândă uneori şi cărţile, pentru cumpărarea cărora făcuse eforturi uluitoare. Iar când nedreptatea îi da târcoale, nu manualul de duel al fratelui său, Prinţul George Bibescu, îi era ghid, ci tot un vers: „Ce spui pe fruntea noastră, o, melancolic pliu?/ – Adânc vorbesc de lacrimi, şanţ ce-n veci nu se umple;/ Deschis, exprim vulcanul ce-aşteaptă treaz sub tâmple;/ Strâns, munca; lax, uitarea ce vine-ntr-un târziu…”.
Citește pe Antena3.ro
