Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Generatia de aur a handbalului romanesc din anii 70 a incantat lumea si a adus tarii noastre doua titluri mondiale (1970 si 1974) si doua medalii olimpice (bronz in 1972 si argint in 1976). Numele lui Voina, Gruia, Gatu, Birtalan, Otelea, Penu, Samungi sau Gunesch trezesc amintiri vii in mintea iubitorilor handbalului care au prins acele vremuri. Un membru al acelei generatii despre care s-a vorbit putin este Gabriel Kicsid.
Povestea lui Kicsid incepe la 2 aprilie 1948 in localitatea Imeni din judetul Covasna. "Eram o familie de oameni simpli, nimeni nu se gandea ca o sa ajung handbalist. Scoala era pe primul plan. Realitatea este ca pe vremea aceea sportul scolar, indiferent de ramura, era foarte bine organizat, inclusiv la nivel de liceu si universitate. Erau traditionalele campionate inter-scolare. Iar primul meu profesor de sport m-a selectionat in echipa de handbal a scolii, culmea, ca portar. Cand am ajuns la Liceul Unirea din Brasov, deja am fost convocat la selectionata scolara a Brasovului, unde erau adunati cei mai buni handbalisti din judet. Cu aceasta echipa am obtinut prima mea medalie, bronz la campionatul national al selectionatelor scolare. Am fost extrem de mandru. Idolul meu inca atunci a fost handbalistul Hansi Moser, un jucator elegant, tehnic si cu o intelepciune iesita din comun pe terenul de joc. De mic le spuneam parintilor ca poate intr-o zi voi ajunge si eu ca el. Nu stiu daca am ajuns ca el, dar cu siguranta am mai multe titluri castigate", rememoreaza Kicsid primii pasi in cariera sa de handbalist.
Medic veterinar sau handbalist?
Medalia de bronz de la campionatul national inter-scolar i-a deschis lui Kicsi perspectivele unei cariere in handbal. "Am primit imediat doua oferte. M-au cautat cei de la Poli Timisoara si Universitatea Bucuresti. In alegerea mea a cantarit decisiv faptul ca la Bucuresti, de handbal se ocupa profesorul emerit Trofin Eugen. El m-a convins savin si asta a fost sansa mea de a ma lansa in sportul de mare performanta. Am intrat la facultatea de Medicina Veterinara, fiindca initial visul meu a fost sa ajung medic veterinar si am sperat ca pot face handbal in paralel. Fiind legitimat la echipa de handbal, aveam scoatere din productie, asa se numea la acea vreme, insa s-a comis o eroare, foarte probabil ministerul nu a transmis la facultate situatia mea. In anul 1967, cand m-am intors cu medalia de aur de la campionatul mondial de tineret din Olanda, parintii mei au primit o scrisoare ca din cauza absentelor voi fi exmatriculat de la facultate. Greseala s-a corectat cu o conditie: renunt la handbal si merg la toate cursurile, sau ma transfer la facultatea de Educatie Fizica si Sport. Am ales a doua varianta. Dupa ce am gustat din miere, imi era greu sa renunt la sportul de performanta. Am mai jucat patru ani la Universitatea Bucuresti sub conducerea domnului Trofin, care m-a facut handbalist", spune Kicsid.
"Titlul din 70 m-a marcat pe viata"!
La doar 22 de ani, Gabriel Kicsid avea sa paseasca pe culmile succesului. A inceput cu titlul mondial din 1970. "Prima performanta deosebita este de neuitat. Titlul din 1970 m-a marcat pe viata. A fost o senzatie fantastica. Trebuie sa admitem ca titlul de la Paris a fost obtinut cu transpiratie. Am suferit ca sa ajungem campioni. Un moment-cheie a fost partida din grupe cu RFG. Ne-au batut si sarbatoreau in vestiarul alaturat ca au castigat grupa. Dupa 10 minute, s-a anuntat in sala ca nordicii s-au impus in grupa din care urma sa ne aflam adversarul, iar URSS a terminat pe 2. Instantaneu am inceput sa tipam noi de bucurie, iar la ei s-a asternut o liniste totala. In finala aveam sa ne reintalnim. Prelungirile finalei au reprezentat un examen pentru psihicul nostru. Eram in stare sa revenim si di mormant. Asta a caracterizat forta acelei generatii. Era nebunie totala dupa meci. Veniseraromani de pretutindeni, chiar si din America si ne pupau si ne felicitau. La revenirea intara ne-am bucurat de o primire extraordinara. Aeroportul Baneasa s-a dovedit neincapator pentru cei care venisera sa ne felicite", isi aminteste Kicsid.
Bronz olimpic, umbrit de "Masacrul de la Munchen"
In 1971, Kicsid incheie studiile la Universitatea Bucuresti si ajunge la Steaua, formatie cu care avea sa obtina 9 titluri in urmatorii 10 ani. Cand vine vorba de viata de sportiv, Gabriel Kicsid nu are intotdeauna amintiri placute. "Au fost si momente dificile, unele chiar absurde. Nu vreau sa dau vina pe nimeni, dar de cate ori s-a ocupat domnul Kunst-Ghermanescu de pregatirea noastra fizica am clacat. La Mondiale nu s-a ocupat el si am avut prospetime si in finala. Pe langa cantonamentele draconice care ne-au epuizat fizic in fazele finale ale ambelor Olimpiade, au aparut si reactii ciudate din partea antrenorilor. Dupa finala cu RFG din 74, ne-a spus ca i-a fost rusine sa vada o national` a Romaniei jucand atat de murdar. Tocmai castigaser`m finala. Oprea Vlase a fost mereu un dur. El chiar si cand venea la cate un sprit cu noi, ca doar nu o fi crezand lumea ca toata viata am baut doar lapte si apa, vorbea doar de handbal. Imi amintesc ca dupa turneul din 70, federatia franceza ne-a recompensat cu o vacanta intr-o statiune de lux de pe Coasta de Azur. Eu si Gatu aveam mari dureri la spate si i-am explicat lui Vlase ca nu putem participa la turneul amical din Iugoslavia. Ne-a lasat acasa si ne-a exclus din delegatia pentru vacanta din Franta".
Cat despre Olimpiada de la Munchen din 1972, Kicsid o caracterizeaza astfel: "Nu vreau sa pun semiesecul pe seama atacului terorist asupra delegatiei israeliene, chiar daca asta ne-a marcat pe toti. Pur si simplu trebuie sa admitem caIugoslavia a fost cea mai buna echipa la acel turneu si a castigat pe merit. Noi am fost cosmarul germanilor, fiindca i-am batut in finala mica. Pentru mine a fost un turneu bun, fiindca am jucat titular in toate meciurile si am marcat 12 goluri. Iar peste doi ani, in 74, le-am suflat din nou titlul mondial, de data asta chiar pe terenul lor".
Birtalan sau Gruia? De ce nu Penu?
Cand vine vorba despre a alege cel bun handbalist roman din toate timpurile, Kicsid are un favorit cert. "Pentru mine, Hansi Moser, reprezentant al generatiei de aur de la Dinamo Bucuresti, a fost un handbalist complet si ramane cel mai bun. El facea si faza defensiva, dadea pase decisive si marca multe goluri. Este parerea mea. Daca maintrebati cine a fost Hagi al handbalului romanesc, atunci va zic fara ezitare c` Vasile Stanga. Ca sa ne intelegem, ca vad ca unii incearca sa minimalizeze rezultatele noastre, spunand ca se juca un alt handbal la acea vreme Urmaresc handbalul de atatia ani si va spun ca se joaca cu aceleasi scheme ca in anii 70. Doualucruri s-au schimbat care au adus o dinamica superioara jocului. Introducerea pasivului, adica noi tineam mingea cat puteam si vroiam, si faptul ca la repunerea mingii in joc dupa gol adversarul nu este obligat sa fie cu toata echipa in propriul teren. Evident ca in acest mod noi castigam foarte mult timp.
Glumind putin, as putea spune ca regulile erau facute in asa fel atunci, incat Cristi Gatu sa ajunga handbalist. El cu stilul lui nu s-ar fi putut apropiat de o sala de sport fiindcaera mereu in pasiv. Ca toata lumea vorbeste de Birtalan sau Gruia ca fiind in topul ierarhiei, nu ma mira, fiindca ei au fost cei mai buni marcatori. Au fost mereu remarcatii presei. Consider ca amandoi au fost cei mai buni, insa in perioade diferite. De exemplu, Birtalan in 70 era in lot, dar nici nu si-a scos treningul de pe el, in timp Gruia era in varf de forma. In 74, Birtalan a fost cel mai bun jucator din lume, datorita eficientei pe care o avea. Dar de ce nu vorbim despre Cornel Penu? Faraun portar de clasa lui, Romania nu ar fi avut niciodata aceste rezultat formidabile. Sa nu omitem nici faptul ca Romania domina sportul mondial la handba si volei avand o singurasala de sport, Sala Floreasca din capitala. Acum avem sal in toate comunele si nu avem sport", spune Kicsid.
Lectii de handbal in Spania si Franta
Romania ajunsese la inceputul anilor 70 profesorul de handbal pentru anumite tari din Europa. "Dupa succesul de la Paris, Spania ne-a invitat sa stam douasaptamani la ei si sa le predam abecedarul handbalului, teoretic si practic. Vreo 12 zile am stat. Spania nu conta atunci in handbal. Acum elevii spanioli au intrecut doctorii docenti din Romania. Gruia a fost tema de dezbatere in Universitatea de la Paris. Federatia franceza a trimis o echipa de filmare ca sa surprinda toate miscarile lui Gruia. Apoi acestea au fost supuse unui studiu de cercetare. Gruia practic a fost voleibalist si a ajuns un mare jucator datorita capacitatii de a se ridica intr-o jumatate de metru, cand alti handbalisti aveau nevoie de trei pasi. Elanul este foarte scurt si adversarul nu are timp pentru blocaj. El avea cele mai corecte aruncari de la linia de noua metri", considera Kicsid. "Fuga" lui Gruia l-a afectat din multe puncte de vedere pe Kicsid. "Gruia avea bilet pentru Germania in 72, chiar ne-am luat ramas bun. Adrian Paunescu scria \n Flacara: sa-i dam drumul si lui Gruia sa se realizeze. Pe lista erau si Mircea Lucescu, dar si alti sportivi de
performanta, iar Elena Ceausescu i-a blocat pe toti. Apoi cand s-a pus problema ca Romania sa trimita profesori de toate felurile in Mexic, Gruia s-a imbarcat ca profesor si a plecat, insa nu s-a mai intors. Si a gresit, tot o viata de roman duce si acolo, in saracie si tristete. Pentru mine a insemnat sa preiau postul lui Gruia in echipa nationala si sa invat jocul de stangaci. M-a dat peste cap, parca am reinvatat handbalul".
"Finala din 1976- regretul vietii mele"
Olimpiada de la Montreal din 1976 a marcat nu doar cariera lui Kicsid, ci si viata lui. "Generatia 70 a fost cladita pe scheletul echipei Steaua. Eram o familie. Petreceam vacantele impreuna si eram extrem de uniti. Finala din 1976 est subiectul discutiilor noastre si dupa atatia ani. Ne intalnim periodic si vorbim. Nu stiu ce s-a intamplat atunci, fiindca URSS nu ne batuse niciodata pana atunci. Si daca tot au trecut atatia ani atunci sa spunem lucrurilor pe nume. Antrenorul Oprea Vlase a incercat inaintea finalei sa isi forteze jucatorii de la Dinamo in echipa de start a nationalei, el fiind antrenor si acolo. Probabil se saturase si el de suprematia jucatorilor de la Steaua. A fost un conflict verbal dur inainte de meci intre portarul Penu si antrenorul Vlase. Penu a refuzat sa intre in teren daca nu eram si eu titular. Aceasta ceart` a creat o atmosfera nepotrivita care a dus la pierderea meciului. URSS nu avea nimic in plus, dovada ca in 1977 urma sa ii batem in finala Ligii Campionilor, Steaua-TSKA Moscova. Avem toate medaliile posibile si imposibile, insa ne lipseste aurul olimpic. Eram atat de siguri pe noi in finala, incat nici un moment nu ne-a trecut prin minte ca am putea pierde. Rana nu s-a vindecat nici macar astazi".
15.000 de lei pentru un titlu mondial
Recompensa financiara nu a reprezentat o motivatie in plus pentru componentii nationalei Romaniei. "Stiu c` dintr-un interviu cu un sportiv nu poate lipsi intrebarea cat are sau a avut salariul, iar daca este de etnie maghiar`, atunci si cum s-a simtit in nationala Romaniei. Eu va raspund sincer ca nu am nimic de ascuns. Pana am ajuns la Steaua, eu nici nu am stiut cum arata banii. Pentru titlul din 70, am prim 15.000 de lei. Era o prima pentru patru ani de munca, in conditiile in care un ofiter avea un salariu de 2.000 de lei lunar. De la universitate primeam o camera unde sa stau si mancare de trei ori pe zi. Dar nu conta asta. Noi am vazut lumea. Aveam stagii de pregatire in Cuba si SUA. Era ceva de vis. Si mai faceam si performanta. Pentru al doilea titlu din 74, cei care bifaser`m ambele turnee am primit 18.000, tot pentru o munca de patru ani. Am fost decorat cu Ordinul Muncii clasa I si maestru emerit al sportului. Nu este un secret ca un jucator de fotbal de la Steaua castiga atunci aproape 20.000 de lei pe luna. Statul roman ne-a apreciat munca si acum ne bucuram si de o renta viagera pe baza succeselor noastre", spune Kicsid.
"In 78 ne-au facut dezertori de patrie"
Meciurile cu Ungaria au fost mereu speciale pentru jucatorul nationalei. "Ne intalneam destul de des, mai ales in meciuri de pregatire. Oprea Vlase ne spunea mereu in vestiar: ii bag pe ungurasii mei titulari, Kicsid, Birtalan si Orban, cadaca pierdem meciul, ei sunt vinovati. Eram foarte motivati, jucam cu mare ambitie, tocmai ca sa nu lasam loc la nici o interpretare. Eram o nationala multiculturala cu romani, unguri, sasi si aromani. Eram ca fratii si am ramas la fel. Prin rezultatele si prestatiile noastre am dovedit ca suntem mult mai patrioti deca asa-zisii patrioti, iar recompensa in 1978 a fost c` un activist de partid, desemnat sa insoteasca delegatia Romaniei la Campionatul Mondial, ne-a facut dezertori de patrie pentru clasarea pe locul 7. Penu s-a enervat atat de tare, incat vroia sa i loveasca cu cheile in cap, insa am reusit sa il oprim. A fost un schimb de generatii. Eu am ajuns pe ultima suta de metri in lot, la rugamintea antrenorului Otelea. S-a fortat o intinerire prematura a lotului si asta ne-a costat ", spune Kicsid, care s-a despartit de Steaua in 1981 si lauda perioada petrecuta sub comanda lui Otelea.
"Otelea venea si ne spunea direct: baieti, si eu am fost ca voi, deci nu ma luati de prost. Nu va opresc sa mergeti la sprit. Singura rugaminte e ca fiecare care a fost la sprit sa vina dimineata sa imi spuna ca il trimit direct la masaj si refacere. Daca nu imi spuneti si va alerg, o sa suferiti rupturi si nu e bine nici pentru mine, nici pentru voi. De rusine nu mai mergea nimeni. Cu cateva zile inainte de meciuri puteai sa ne aduci bautura in camera ca nimeni nu se atingea de ea, atat de fixati pe performant` eram. Nu puteam suporta sa pierdem", spune acesta.
Kicsid a cochetat o perioada si cu antrenoratul, in mandate scurte la Brasov si Ploiesti, insa a preferat o cariera in armata. "Din perspectiva handbalului, m-am considerat util ca un consilier, nu neaparat ca antrenor, fiindca nu mai exista stofa de modelat, insanu am putut tolera ca un pustan ajuns primar sa imi dicteze mie cum sa fac lucrurile in handbal. De aceea, de peste doi ani nu am mai calcat intr-o sala de sport".
"Actuala generatie nu are caracter"
In incheiere, Gabriel Kicsid vorbeste despre perspectivele handbalului masculin romanesc. "In 1981 am spus ca vor mai trece 20 de ani pana cand se va naste o nouageneratie care sa se apropie de performantele noastre. Am gresit, si au trecu 30 deja. Eu zic sa mai adaugam 20, insa nu bag mana in foc ca se va mai naste vreodata o asemenea generatie. Handbalul este un sport de echipa si noua acum ne lipsesc jucatorii cu caracter care sa puna interesele echipei nationale inaintea celor personale. Nesimtirea predomina in randul jucatorilor, iar lipsa de valoare si promovarea pe pile sunt aspecte la ordinea zilei. Nu cred ca avem doi jucatori in Romania care sa arunce 65 de metri cu mingea de handbal si atunci despre ce discutam? Iar daca echipa nu este ca o familie, nu ai cum sa obtii rezultate la un joc sportiv. Am omorat competitia interna si evident ca nationala a avut de suferit. Cu sadai salarii de 5000 de dolari unor jucatori de duzina? Marea campioana de la Constanta nu reprezinta nimic in handbalul de mare performanta. Marea echipa de galactice de la Valcea umflata cu aer si mii de dolari din bani publici nu reuseste sa castige Liga si nici nationala medalia de aur, fiindca nu avem interi care sa dea goluri de la distanta.
Avem probleme mari la nivel de selectie al copiilor si juniorilor. Antrenorii nu sunt interesati de selectie, ci vor primul titlu cat mai repede ca sa ceara mai multi bani de la patroni sau sponsori. Ei termin` o generatie si din 100 de juniori nu au un inter. Asta e problema, ca nu are cine sa arunce la poarta. Tot schimbam antrenorul nationalei si ce rezolvam cu asta? Haideti sa renuntam la orice obiective timp de patru ani. Sa scoatem presiunea rezultatelor din discutie si sa incercam sa construim o nationala pe criterii corecte si sa o lasam sa se omogenizeze, apoi dupa patru ani sa discutam despre ce s-a obtinut. Poti sa pui toata generatia noastra pe banc echipei ca n-ai ce sa faci cu actuala generatie de jucatori. Nu in ultimul rand vreau sa profit de ocazie si sa ii transmit comandatului Boroiu ca este principalul vinovat pentru ce s-a intamplat la Steaua. El a ingropat echipa de handbal Steaua Bucuresti. Sa dispara Steaua este cea mai mare rusine a Romaniei. Noi sponsorizam partidele in loc sa investim in sport. Iar cum partidul este o echipa slaba, se vad si rezultatele", a incheiat Kicsid pentru Jurnalul National.
Citește pe Antena3.ro
