România aruncă la tomberon o afacere de 2 miliarde de euro

În fiecare an, România produce atât de mult gunoi, că, pentru a-l transporta, îţi trebuie o coloană de camioane lungă de 6.300 kilometri. Cât să înconjori cu ea ţara de două ori. Suntem sufocaţi de un munte de deşeuri care, pe lângă faptul că ne îmbolnăveşte, urmează să ne coste şi amenzi de sute de mii de euro pe zi. Jurnalul Naţional porneşte de astăzi un serial despre cum gestionează România gunoiul.

Suntem în mijlocul Bucureştiului, pe malul unui lac de agrement. În faţa noastră, în apa verde, se ridică din loc în loc insule de deşeuri. De fapt, nici nu mai avem în faţă un lac, ci un munte de mizerie. Un focar de infecţie în mijlocul celei mai mari aglomerări urbane din ţară. „Ce vedem sunt deşeuri menajere şi resturi din reabilitări din construcţii”, constată cu lehamite, de pe malul apei, Raul Pop, un activist de mediu, voluntar la Asociaţia Ecoteca. Se uită cu neputinţă la ce se întinde sub ochii lui: „Avem bucăţi de frigider fără tablă. Freonul s-a scurs, conţine un compost cu efect de seră foarte puternic, distruge stratul de ozon. Și văd un tub de televizor. Conţine foarte multe substanţe periculoase în pulberea fluorescentă cu care este tapetat interiorul”. Locuri ca acestea au împânzit România. Oficiali de la Ministerul Mediului au constatat în ultimul an o creştere semnificativă a gropilor de gunoi clandestine, improvizate pe te miri unde: pe fundul lacurilor, în păduri, în râuri, în parcuri, între blocuri sau pe câmpuri.

Gropi de gunoi care ne omoară

Datele arată că ţara produce şapte milioane de tone de gunoi menajer în fiecare an. Din această cantitate e suficient să ridici un munte care să depăşească în înălţime Vârful Moldoveanu, cel mai înalt din ţară, 2.544 de metri. E o cantitate impresionantă, pe care ţara noastră încearcă de ani de zile să o ascundă sub preş. Sau nu chiar sub preş, ci în gropi de gunoi, multe dintre ele ilegale. În secolul în care s-au găsit zeci de alte modalităţi de gestionare a deșeurilor care să nu afecteze sănătatea, noi îl gestionăm ca pe vremea dacilor, în gropi la marginea așezărilor umane. În ciuda faptului că s-a demonstrat că aceasta este cea mai nocivă soluție. La baza gropilor de gunoi se produce un lichid extrem de toxic, levigatul, un amestec de detergenţi, cianuri, nitriţi, metale grele, o gamă întreagă de substanţe toxice şi chiar cancerigene. Necontrolat, levigatul ajunge în pânza freatică sau în apele de suprafaţă şi de acolo în apa potabilă, în hrana animalelor, în legume şi fructe, mai pe scurt, direct în corpul nostru. În România, există gropi de gunoi ecologice, acolo unde această substanţă e cel puţin teoretic colectată şi tratată. Dar mai există şi alte 100 de depozite neconforme care trebuie închise anul acesta şi alte 68 ce trebuiau ecologizate de mult. Pentru acestea din urmă, Comisia Europeană a trimis în judecată România la Curtea Europeană de Justiție. Dacă vom pierde procesul, urmează să plătim și 120.000 de euro penalități pe zi. Adică să pierdem valoarea a 365 de școli pe an.

Reciclarea, o afacere de 2 miliarde de euro

Și asta nu e tot. O altă amendă ne paște pentru că nu reciclăm așa cum o fac țările din jurul nostru, care au descoperit că există o industrie extrem de profitabilă ce se poate dezvolta în jurul valorificării deșeurilor. Cartonul, plasticul, electrocasnicele, becurile, neoanele, cutiile de aluminiu şi multe altele se pot salva în drumul lor spre groapă și se pot refolosi după ce sunt procesate în fabrici dedicate. Experţii aproximează că, dacă am recicla cantitatea de deşeuri pe care o producem anual, am putea să creştem o industrie de 2 miliarde de euro, cam cât e evaluat Tezaurul României de la Moscova pe care ne chinuim de 27 de ani să îl readucem în ţară. Astfel, noi nu ducem la groapă doar gunoi, ci și un tezaur. „Deşeul este o resursă naţională regenerabilă. Atât timp cât vor trăi oameni în ţară, vor fi şi deşeuri generate de acei oameni. Iar industria de reciclare reprezintă o a doua şansă după IT pentru România, deoarece reciclarea înseamnă creştere economică fără consum de materii prime naturale”, spune Constantin Damov, directorul unui grup de firme din Buzău, care a ajuns unul dintre cei mai mari reciclatori din Europa Centrală şi de Est. După calculele lui Damov, această industrie ar putea aduce în ţară 400 de mii de locuri de muncă. Cam cât să dăm de lucru tuturor şomerilor de azi.

Dar noi, cu fiecare zi care trece, pierdem şi locuri de muncă, şi bani. Până în 2020, ar trebui să ajungem să reciclăm 50% din ce aruncăm la tomberon, altfel vom fi pasibili de sancţiuni care pot ajunge şi la sute de mii de euro pe zi. Astăzi, când mai sunt doar doi ani până la acel termen-limită, ne aflăm încă foarte departe. „Cifrele privind reciclarea oscilează între o rată de 3% şi 14%. Realitatea ne arată că mai avem foarte mult drum de parcurs pentru că toată lumea vede că nu are unde să depună un PET, nu are unde să depună un carton, şi dacă în oraşele mari, Bucureşti, Cluj, Oradea, mai găseşti unde, la ţară e absolut imposibil”, sesizează Raul Pop. Într-adevăr, României încă îi lipseşte o infrastructură serioasă care să ajute reciclarea. „Chiar dacă cetăţeanul este educat în Bucureşti să parcheze şi toată lumea spune: «Haideţi să parcăm frumos!», întrebarea care vine este: «Unde?». La fel şi în cazul deşeurilor: toată lumea ar vrea să separe deşeurile şi să le ducă undeva. Întrebarea este: «Unde?». Mulţi cetăţeni întrebaţi de noi: «Vreţi să separaţi deşeurile şi să ajungă la reciclare?», peste 90% au răspuns «Da». Dar a venit întrebarea din partea lor: «Unde le ducem?»”, rememorează directorul grupului de reciclare din Buzău, Constantin Damov. Și totuşi există cazuri în România unde există şi infrastructură şi tot nu se reciclează, aşa cum vă vom arăta în episoadele viitoare

Suntem groapa de gunoi a Europei

Unul dintre motivele pentru care nu se reciclează este pentru că e mult mai ieftin în România să duci gunoiul la groapă. De ce să pierzi timp şi resurse ca să te apuci să reciclezi? Țara noastră ar fi trebuit să aibă implementate o serie de reguli şi de taxe care să încurajeze reciclarea în detrimentul depozitării, aşa cum se întâmplă în restul ţărilor europene. Dar nu am făcut-o. Și astfel devenim fără nicio exagerare groapa de gunoi a Europei. „Costul depozitării la groapă în Italia, de exemplu, este de 150 de euro pe tonă, în România este de 12-15 euro pe tonă, în funcţie de costurile efective de operare”, a observat activistul de mediu Raul Pop, care trage şi o concluzie dureroasă: „Dacă eu am 150 de euro taxa la groapă relativ în apropierea noastră şi 15 euro în România, în mod normal vom genera un efect de magnet. O să atragem deşeuri de peste tot din jurul nostru unde depozitarea e mai scumpă”. Într-adevăr, presa a scris în ultima perioadă zeci de articole despre gunoaiele italienilor care ne trec graniţa. Legislaţia naţională şi europeană permite acest lucru cu condiţia ca deşeurile importate să poată fi valorificate. Dar nu se întâmplă mereu asta, crede Raul Pop: „Deşeurile vin ca deşeuri supuse unor operaţiuni de valorificare, dar «ghinion de neşansă», ce să faci, că în momentul în care le deschizi şi te uiţi la ele, vezi că nu sunt adecvate valorificării. Și ce o să faci? Le trimiţi la groapă şi plăteşti costul de 15 euro faţă de 150 de euro”. Actualul ministru al Mediului, Graţiela Gavrilescu, promite că suntem pe ultima sută de metri cu crearea unei legislaţii care să încurajeze în al doisprezecelea ceas reciclarea şi să descurajeze depozitarea. „Trebuie să înţelegem o dată pentru totdeauna că avem resurse suficiente pentru reciclare. În toată lumea, cine vrea să aibă o economie puternică foloseşte din plin aceste deşeuri pe care fiecare dintre noi le produce”, conchide Gavrilescu.