Secerisul la romani: intre invocarea ploii si combinele cu aer conditionat

Jurnalul National va prezinta trei episoade ale aceleiasi povesti - secerisul la romani. Astazi, despre cea mai slaba recolta de grau din acest an, in judetul Iasi, unde taranii inca mai ara cu plugul tras de cal.

Secerisul

Pana in urma cu 15 ani, ziarele aveau in planul redactional de peste vara "ample reportaje" de la seceris. Nu lipseau condeiele - aliniate-n sirul nesmintit al politicii oficiale - si nici metaforele vremii: combinele zumzaiau idilic "ca niste albine", culoarea graului era a doua in steagul oficial, iar "taranimea cooperatista" era exaltata si plina de constiinta patriotica. Nici productia nu era mai prejos: spicul - ca vrabia, paiul - ca trestia, iar miile de kile de grau la hectar bateau mereu planurile gogonate peste productiile din tarile "capitalismului exploatator". "Eroismul in munca" se desfasura intins, fara probleme, fara sincope, fara noduri.

Decenii la rand, secerisul asa a si fost prezentat: o mascarada trimfalista, din care fusera alungate si stravechea dragoste a omului pentru pamantul din care supravietuia, si truda si bataia de cap cu aratul, semanatul, culesul si apoi vanzarea productiei. Asa se face ca, dupa Revolutie, presa nu s-a mai atins de acest subiect, contaminat pe termen lung de toxinele unei ideologii care mistificase cele mai simple si curate indeletniciri.

Secerisul vazut - poate pentru prima oara dupa Revolutie - prin ochii celor care asteapta totul de la pamantul lor. Jurnalul National se apleaca astazi, si in zilele ce vor urma, tocmai asupra acestui moment din viata satului romanesc. O incursiune la fata locului, intr-o agricultura pe cale sa se aseze: de la dilemele insurmontabile cu privire la motorina de arat, insecticidele si pesticidele scumpe si vreo seceta sau vreo grindina - si pana la dezvoltarea marilor proprietati, a problemei pietei de desfacere si a pretului de referinta de pe piata angro. Pret din care trebuie sa rezulte dincolo de orice "plan cincinal" - al dracu’ capitalism - un minim de profit.

Iasi: Pierderi grele in batalia pentru paine

Taranii din judetul Iasi au pregatit painea pentru la anul cu o mana intinsa catre guvern (dupa subventii), cu cealalta inspre ceruri (invocand o ploaie). Acum aduna grau in hambare cat sa le ajunga lor de turte, imbufnati ca atat guvernul cat si Dumnezeu au dat cu taraita: subventii, respectiv oleaca de ploaie.

Se raporteaza productii mari la grau, cum n-au mai fost de multi ani. O sa fie paine, o sa fie bine. Guvernantii, cu zambete de satisfactie lipite pe gura, anunta ca painea se va ieftini. Sunt optimisti chiar si iesenii, care pana la Sfantul Ilie au recoltat, in medie, 1.765 kg de grau la hectar. "Pana acum s-a recoltat mai ales din zonele cele mai afectate de seceta, spune dr. ec. Neculai Olariu, directorul executiv adjunct al Directiei Generale pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala Iasi (DGADR). Estimam ca, dupa ce vom recolta si din zonele mai putin afectate, productia medie pe judet va urca undeva pe la 2.500 kg la hectar".

Asadar, turtele iesenilor vor fi mai subtiri decat pogacele banatenilor, dar, in orice caz, ceva mai dolofane decat anul trecut, cand in judetul Iasi nu s-a recoltat mai mult de 500 kg/ha. Si nici mamaliga n-a avut resurse mai generoase...

CU CARUTELE IN UE. In biroul directorului Olariu, painea pentru anul ce vine dospeste in registre cu scoarte lucioase. E pusa pe sortimente, etalata frumos pe rafturile tabelelor, intreaga sau pe felii procentuale: un deliciu pentru consumatorii de statistici. Insa abia pe ogoare se vede cat de greu se aduna, bob cu bob, painea putina a iesenilor.

Pe tarlaua Mosie, din comuna Bivolari, pe malul Prutului, doua combine hodorogite molfaie holda incinsa de dogoarea amiezii. Aerul iti arde plamanii. Te astepti din clipa in clipa sa naboiasca pufarine din spice. In cabinele combinelor, mecanicii stau fierti ca in conserva. Tata Floarea aduna paiele, din urma, cu furca. "Usurel, tata, striga unul din carutasii care isi asteapta caii sa rasufle, nu zgaria pamantul, ca nu ti-l primeste in UE".

Poantele cu intrarea in UE au alt zvac in peisajul acesta dominat de grau des ca dintii de baba, de furci, funii de canepa si carute trase de cai uscati. In afara combinelor, si ele gata sa-si imprastie prin miriste tablaraia flendurita, totul e ca in Evul Mediu. Romantic, dar ineficace.

AGRICULTURA CU SFINTE MOASTE. Tata Floarea se sprijina in coada furcii si le da carutasilor o replica taioasa: "Da’ parca voi aratati ca oameni de UE? Si nu mai fumati in lan, ca scrum ne faceti grausorul nostru!" Pentru ea graul e "grausor", parca e intr-o relatie afectiva cu recolta. Are si motive sa-si alinte, grijulie, postata de grau. Anul trecut s-au facut numai 24 de kile la hectar, nici cat sa hranesti hulubii. Asa seceta a fost. Graul, cu spice mai mici decat supozitoarele pentru bebelusi, a ramas netreierat pe camp, fiindca nici nu putea fi apucat de valul combinelor. Si cum taranii din Bivolari n-au avut bani sa-si asigure culturile, nimeni n-a primit nici un bob de grau si nici un leu despagubire. "Anul asta a mai tarait oleaca, ca cu biberonul, zice tata Floarea, s-a facut olecutica de grausor, da’ anul trecut a fost jale. Era cerul oglinda, nici un nour. Ei, ei, ei, daca nu furau romanasii nostri tevile de irigatii, nu faceam noi paine, cu seceta cu tot? Au scos preotii moaste de sfinti si prapurii, au luat-o pe dealuri cu slujbele, sa ploaie. Si nu zici ca a dat Dumnezeu ploaie? A dat, da’ era de-amu tarziu, n-a mai ajutat graul cu nimica. Ei, ziceti si dumneavoastra ce agricultura moderna facem noi, cu sfinte moaste, da’ nici pe acelea nu le stim scoate la vreme".

"SA NE SE DEIE!" Constantin Salaru este presedintele Societatii Agricole Bivolari Nr. 1 (Mai exista una, Nr. 3. Cea cu numarul 2 a falimentat). Isi poarta sprinten prin grau povara celor aproape 70 de ani si aduna, ca amintire, spicele cele mai frumoase din lan - productie 2004. Anul asta, societatea agricola condusa de el a avut noroc: va scoate 1.500 de kilograme de grau la hectar. Grau a fost semanat numai pe 120 de hectare, de trei ori mai putin decat in alti ani, pentru ca n-au fost bani pentru mai multa samanta. Toti cei 500 de membri ai Societatii Agricole Bivolari Nr. 1 au lasat la societate subventiile de la guvern - cate doua milioane de hectar - si cu toti banii s-a cumparat samanta tocmai din Carei, cu 11.000 de lei kila. Bivolari Nr. 1 nu are alti bani in cont. O taraste de la un an la altul, din ce in ce mai greu. "Noua nu ne place sa stam cu mainile in san, se plange presedintele Salaru, dar avem nevoie de bani de la guvern. Scrieti acolo, la ziar, sa nu ne uite guvernul, sa ne deie bani, sa ne deie subventii, sa ne deie motorina, sa ne deie ajutoare. Sa ni se deie!"

A NU SE FURA! Constantin Salaru isi aminteste cu tremur pe buze de vremurile apuse, cand era presedintele ceapeului din Bivolari. "Da’ ce ceape, domnule!" Numai daca te gandesti ca, sub presedintia lui Salaru, CAP Bivolari avea 10.000 de porci, intelegi ce bogat era colectivul. Pe atunci se scoteau, pe bune, aproape cinci tone de grau la hectar. Bine, erau 3.200 de hectare irigate, nu ca acum, cand satenii stau cu ochii pe cer in asteptarea disperata a ploii... Acolo, pe malul Prutului, in anii ’80 se facuse un sistem de irigatii care si in Sahara ar fi facut grau pletos. "Dar s-a furat tot, s-a stricat tot", zice Salaru la modul impersonal, adica s-a furat asa, ca o fatalitate, nu ca au furat si au distrus exact cei care astazi se plang ca nu da Dumnezeu ploaie la timp. Zicand ca Salaru, s-a sapat cinci metri in pamant si s-au furat tevile, s-au furat dalele de beton de pe canalele de aductiune, s-au furat pana si cablurile electrice care alimentau statiile de pompare. Stalpii stau acum aliniati pe dealuri, goi, buni doar pentru popasul graurilor. N-a scris nimeni pe un panou: "A nu se fura!" Si n-a fost prins nici un hot.

MUNCA IN ZADAR. Societatea Agricola Bivolari Nr.1 a pornit la drum cu un ARO si cu un camion, scapate ca prin minune de furia distrugerii ceapeului. Acum detine noua tractoare, cu plugurile si agregatele aferente, cu care lucreaza 1.200 de hectare. Cele doua combine care treiera in Mosie sunt inchiriate de la un padurar care primeste 11 la suta din ce se recolteaza. Se pune deoparte ceva grau pentru acoperirea creditelor, primesc si taranii cate ceva si, in final, nu mai ramane nimic profit, nimic pentru investitii. In cel mai bun caz, se produce cat pentru acoperirea cheltuielilor. Se da pe pere ce se ia pe mere. "E greu, se lamenteaza Constantin Salaru, sa facem agricultura profitabila cand n-avem nimic. Nu mai avem nimic altceva din ce sa traim in Bivolari, ca s-a distrus mica industrie locala".

CEAPEU CU FATA UMANA. Cam asa, ca in Bivolari, se face agricultura mai peste tot in judet: cu utilaje putine si vechi, mai mult cu calul, caruta si sapa, cu ingrasaminte pe sponci si fara erbicide, fungicide etc. "Daca ma intrebati de nivelul dotarii tehnice de la noi, nici nu-mi vine sa vorbesc", spune, dezarmat, directorul Neculai Olariu.

Dar iata ca la vreo 30 de kilometri de Bivolari, inspre Iasi, la Societatea Agricola "Moldova" din comuna Tiganasi, taranii stau cu nasul in sacii de grau, adulmecandu-i incantati mireasma buna. Dupa ce anul trecut n-a luat nimeni nici un bob de grau, anul acesta toti primesc cate 1.200 de kilograme de pe fiecare hectar. Despre SA "Moldova" Tiganasi se vorbeste ca despre un etalon al agriculturii din judet. Caz cu totul particular, ceapeul din Tiganasi n-a fost carat bucata cu bucata pe la casele cooperatorilor, deci actuala societate agricola a avut cheag de la inceput. Nu-i vorba, si in Tiganasi s-au burzuluit zurbagiii care voiau sa imparta totul, pana la ultimul cui indoit, dar s-au opus cativa mecanizatori cu leviere persuasive: "Oameni buni, sedeti ghinisor, hai sa nu ne furam singuri caciula, ca noi am facut tot ce-i aici!" In afara de zootehnie, totul a ramas asa cum a fost. Prin urmare, se poate spune ca prospera societate agricola "Moldova" este - de ce nu? - un ceapeu cu fata umana, capitalista. "Si comedia se misca, dom’le, merge din bine in mai bine", spune Dan Gavriluta, asistent la Agronomie in Iasi.

METEO-EMOTII. Aurel Placinschi, directorul SA "Moldova" Tiganasi, este totusi nemultumit. "Anul acesta am cultivat cu grau 1.000 de hecatre si am scos, in conditii de seceta, trei tone la hectar, zice el. E bine in comparatie cu alte exploatatii agricole din judet, dar putin, foarte putin fata de ceea ce vrem noi. Ne-am procurat, in timp, un parc de utilaje performant - prin credite si strangand cureaua la salariile celor 200 de angajati, dintre care 50 de mecanizatori - , avem 4.000 de hectare de teren arabil, avem specialisti de prima mana, avem contracte cu firme mari din Europa si din Statele Unite, suntem la un nivel acceptabil, spun eu, dar nu e de ajuns. La noi nu s-a distrus sistemul de aductiune a apei, deci ne-am propus sa ne zbatem sa ne procuram in doi-trei ani utilaje pentru a iriga doua-trei mii de hectare. Asa nu vom mai avea emotii in fiecare seara, la buletinul meteorologic".

SINDROMUL MIHAILESTI. Graul s-ar implini mai frumos la spic, daca i s-ar pune si ceva ingrasaminte in pamant, daca ar mai fi si erbicidat. Societatea agricola din Tiganasi este una care isi permite acest lucru. Insa numai cu mare cheltuiala. Mai ales dupa explozia camionului cu azotat de amoniu, la Mihailesti, cand s-au impus reguli (nu atat justificate, cat costisitoare) pentru transportul ingrasamintelor. "Sunt tot felul de taxe pentru avize din toate partile, ca sa transporti ingrasamintele, care inseamna vreo 50 de milioane de lei pentru un camion", spune Aurel Placinschi. Asta in conditiile in care diamoniul costa 13.000 de lei kilogramul, iar azotatul de amoniu 6.000. "Adica, taxele sunt prea mari in raport cu valoarea transportului, precizeaza Placinschi. De cand lucrez eu in agricultura stiu ca ingrasamintele s-au transportat si pe sosea, si pe calea ferata, si cu sacosa… numai o data s-a intamplat o nenorocire, care nu se va mai repeta, si din cauza asta platim de ne uscam. Statul ia cu doua maini ce da cu una singura".

ARENDASUL ROMAN. Inginerul Vasile Lungu, doctorand in agronomie, este unul dintre cei vreo zece arendasi mari din judetul Iasi. Societatea lui agricola, "Astra", din comuna Trifesti, a arendat aproape 2.000 de hectare de la 350 de proprietari. Lungu a pornit la drum cu un tractor. Acum are utilaje de peste un milion de euro - se mandreste in special cu tractoarele si combinele de ultima generatie, computerizate, cu sistem GPS, cu utilajele de irigat si cu silozul pe care in scurta vreme il va da in folosinta. Va putea sa-si depoziteze singur productia, in asteptarea unui pret rezonabil. Fiindca, de regula, producatorii vand graul la marginea ogorului, pe bani putini, care de cele mai multe ori nici nu acopera cheltuielile. Numai lucrarile mecanice la un hectar de grau de panificatie ajung la 15 milioane de lei. Daca e vorba de un lot pentru producerea semintei, cheltuielile sunt de doua ori mai mari.

Taranul care isi da pamantul in arenda e un fel de functionar cu sapa. Tot anul, el nici nu-si vede ogorul, vine numai la imparteala si-si ia ce i se cuvine prin contract, fara sa miste un deget - in cazul arendasului Lungu: 25 la suta din recolta sau minimum 800 de kilograme la hectarul de grau. (Anul trecut, an de seceta, Lungu a cumparat grau din Calarasi, ca sa nu ramana dator fata de proprietari.)

CUCOANA SAPA. Mos Costica Rusu, de 68 de ani, tocmai isi pune ginerii si nepotii la treaba, sa-i aburce in caruta graul ce i se cuvine prin contractul de arenda incheiat cu Vasile Lungu. Mosul nu si-a dat tot pamantul in arenda. A mai pastrat cativa ari, a pus papusoi si, neavand altceva de facut, mai da cu sapa, sa nu-si piarda indemanarea de taran roman. Stie si el infioratoarele povesti cu arendasi, care sug sangele taranimii, dar "aiestea-s povesti, baietule, eu n-am vazut arendasi, ca domnul Vasile, asa de populari, adica asa, ca om, om serios", spune mos Costica, ridicand spre tavanul magaziei un deget fin, ca de secretara la pensie.

In privinta felului de a face agricultura in secolul XXI, mos Costica e ferm: "Sa se aiba aparate ca domnul inginer. Ca cucoana sapa i-a trecut vremea. Sa se faca pe bucati mari, cu tractoare noi si cu substante, cu stiinta, sa vie ’napoi tineretul la pamant".

Cel putin, in ce priveste superioritatea exploatatiilor agricole pe suprafete mari, mos Costica Rusu are dreptate. Il confirma si directorul Neculai Olariu, nemultumit ca de regula in judetul Iasi cea mai mare parte a pamantului e detinuta si exploatata, la bucata, cu calul si cu sapa, de micii proprietari. Fata de care statul se arata "mamos si naiv, acordand, din banul public, subventii ce de regula sunt topite in bodegi".

"MERITUL AGRICOL" FARA MERIT

"Poate in Dobrogea hectarul e mai mare!", spune Constantin Salaru, cu uimire, afland cat grau s-a scos in judetul Constanta (spre 7.000 la hectar) si uitandu-se la burtile goale ale combinelor lui. In 1987, cand Salaru era presedinte la CAP Bivolari, a trecut Emil Bobu pe acolo si a pus pe cineva sa numere cate fire de grau erau pe metrul patrat. "Au numarat din fuga, povesteste Salaru, si le-a iesit mai mult de 1.200 la metru patrtat. Asa au numarat!… Si mi s-a dat sarcina de partid sa scot o productie cat nu putea sa dea atata pamantul. Eu am recoltat, am cantarit, am scris cat arata cantarul. Dar la judet au scris ca am facut 10.000 de kile la hectar - hai, ca asta nu credea nimeni. Acolo, la judet se umfla. Si, iaca, ma trezesc ca primesc medalia "Meritul Agricol". N-o mai am… am dat-o la cineva si nu mi-a mai adus-o… o puslamaua!… dar eu ma falesc cu medalia aceea… zic ca meritam si "Erou al muncii socialiste", ca ceapeul era bogat, cand eram eu, si toata lumea traia din el".

PE BUCATELE

In judetul Iasi numai 37 la suta din cele 381.000 de hectare arabile ale judetului se regasesc in exploatatiile agricole mai mari de o mie de hectare. - Neculai Olariu, director adjunct DGADR

DESPAGUBIRI

Nimeni nu asigura culturile in caz de seceta sau inghet. In aceste cazuri despagubeste Ministerul Agriculturii, daca s-a facut asigurare de risc general la una dintre firmele agreate. - Ing. Aurel Placinschi director SA "Moldova"

TEAPA

HG 801/2003 prevede ca se subventioneaza cu 50 la suta instalatiile de irigat. Eu am cumparat una, am platit jumatatea mea, 140.000 de euro, dar statul n-a mai mai platit restul. - Ing. Vasile Lungu, arendas