Senzaţionalele farse timpurii. Viaţa lui Adrian Păunescu povestită de Andrei Păunescu

31 martie 1987

Petrecem seara cu Nicu Leahu si Mirela Stanescu, colegii mei, pe care A.P. ii invita, special, la un schimb de ganduri. Nicu innopteaza la mine. Dupa ce ne luam noapte buna, pe la doua si jumatate, A.P. ne recheama, sa punem la cale farse pentru ziua de 1 aprilie, in care abia am intrat. Sub directa indrumare a lui A.P., Nicu Leahu da telefon familiei Alex Stefanescu. Raspunde Domnita. Nicu se recomanda “Locotenent Grigore, de la Inspectoratul General al Militiei' si ii invita sa coboare in fata blocului, pentru ca niste hoti de masini au provocat incendii automobilelor parcate pe Calea Mosilor. Domnita simte ca nu e in regula ceva si intreaba daca nu cumva sunt eu la telefon, semn ca ii cunoaste tatalui meu predispozitia pentru astfel de glume.

Urmatorul vizat este doctorul Constantin Bacanu. Farsa ne reuseste. Nicu Leahu se prezinta drept Catalin Popa, presupus fiu al inginerului Valeriu Popa. Nu intamplator, A.P. l-a ales pe doctorul Bacanu, pentru ca abia s-a incheiat, acum cateva zile, o confruntare dura de idei (“Cacanarule!', “Labarule!') intre domnia sa si Valeriu Popa. In plus, Autovaccinul (total-microbian-complex) Bacanu este o metoda de tratament intinsa pe perioade lungi. Si, tocmai de aceea, asa-zisul Catalin Popa spune:

– Domnule doctor Bacanu, sunt fiul lui Valeriu Popa, prietenul dumneavoastra. Tata e foarte bolnav si numai in dumneavoastra ne-a ramas speranta ca-l puteti salva. E urgent, altfel n-as fi sunat in miez de noapte.

In cateva minute, suna telefonul la noi. Doctorul Constantin Bacanu il cauta pe A.P.:

– Dom’ Paunescu, moare Valeriu Popa! Ce facem, cum il salvam?

– Nu moare nimeni! De ce ma sculati noaptea, Popa nu se imbolnaveste niciodata, nu stiti? (se preface A.P. ca tresare din somn)

– Moare, domnule! M-a sunat fiul sau si mi-a spus ca abia mai respira. Sa chemam Salvarea?

– Nu, Valeriu Popa nu primeste sfaturi de la doctori. Parca nu stiti!? N-ar accepta Salvarea.

Dupa ce A.P. si C.B. convin sa ia din nou legatura, foarte curand, sa vada ce e de facut pentru inginerul bolnav, A.P. isi marturiseste placuta surpriza ca doctorul Bacanu este nu numai un mare descoperitor, dar si un medic de adevarat caracter, pe care suferinta unui semen, cu care de-abia s-a certat, il impresioneaza intr-atat, incat nu tine cont de disputele personale. In acelasi timp, A.P. remarca obiectivitatea cu care medicul si-a subliniat neputinta de a actiona in caz de mare urgenta.

Paradoxul este ca, tocmai in noaptea asta, Valeriu Popa s-a gasit sa raspunda la telefon, dupa ce, cu lunile, il cautam si are telefonul scos din priza. Iata dialogul, reprodus de doctorul Bacanu, care l-a sunat pe V.P.:

– Dom’ Popa, ce e, sunteti grav bolnav?

– Ei, nu chiar asa, raspunde Popa razand si il face pe Bacanu sa fie convins ca farsa a initiat-o insusi Valeriu Popa si ca el, la randul lui, l-a deranjat din somn pe A.P. pentru o gluma. Valeriu Popa nu intelege nimic si-l suna pe tata, pe la 3 dimineata:

– Tov Adrian, nu stiu ce are doctorul Bacanu, ca se tine de bancuri noaptea.

– Nu doctorul Bacanu se tine de prostii noaptea, ci matale, nea Valerica, prin fiii matale, pe care-i pui sa dea telefoane la oameni si sa-i sperie ca esti pe moarte. E posibil asa ceva?

A.P. nu se multumeste cu avalansa de situatii confuze pe care a creat-o lansarea presupusei boli a lui Valeriu Popa. Continuam lucrarea. A.P., personal, ii da telefon doctorului Florin Bratila si-i spune ca ministrul Sanatatii, Victor Ciobanu, ii transmite sa-l sune urgent acasa, chiar atunci, in plina noapte. Florin Bratila, din somn, tresare si ii cere o favoare lui A.P.: numarul de telefon al ministrului Ciobanu. A.P., generos, il asteapta sa-si ia pix si ii dicteaza telefonul. Doar ca nu-i da numarul ministrului Ciobanu, ci al doctorului Radu Ozun. Se poate usor deduce noul lant de confuzii creat, Florin Bratila sunand la Radu Ozun si adresandu-i-se, probabil, cu “tovarase ministru' sau “domnule profesor', Radu Ozun sculandu-se din somn, in mangaierea dulce a unor asemenea titluri, pe care nimeni nu le respinge, daca sunt mai mari decat cele reale. E interesant si momentul adevarului, cand se asteapta ordinul ministrului, care nu e ministru, iar ministrul de o clipa e obligat sa restituie titlurile, dupa ce identitatea reala ii e descoperita. Si inca nu e nimic, in noaptea asta! Pentru maine, ne propunem noi farse de anvergura, mai ales ca avem invitati incitanti.