Straini de Romania - Gülcan, iile si mamaliga

"Imi place la nebunie «mamaliguta in paturi», ca-n Maramures. In Turcia port iile romanesti, iar in Romania ma simt ca acasa", ne-a marturisit doamna Gülcan ÖkIün, sotia Excelentei Sale ambasadorul Turciei la Bucuresti.

Ora 14:00. Ambasada Turciei la Bucuresti. La intrare am fost asteptate de doamna consilier Zoia Pavel. Ne-a condus in salonul turcesc spunandu-ne ca acest loc imbietor, unde culoarea verde, vie si odihnitoare te indeamna la meditatie, are mobiler traditional adus din celebrul palat al sultanilor Top-Kapi. Ne-a intampinat cu un zambet cald, ospitalier doamna Gülcan, sotia E. S. Parca citindu-ne gandurile ne-a spus: "Este si locul meu preferat pentru a sta la taifas". Cunoscandu-ne scopul intalnirii a inceput, in limba turca, cu voce calda de Seherezada, sa depene din fuior impresii despre Romania - oameni si locuri. In acelasi ton, aproape concomitent, doamna Zoia Pavel traducea "pre limba noastra" pertinentele opinii ale acestui oaspete de vaza al Romaniei.

POVESTE. In decembrie 2004, Excelenta Sa Ahmet Rifat ÖkIün a fost numit ambasador al Republicii Turcia in tara noastra. Nu le-a fost deloc greu sa se adapteze, "au descoperit aici o a doua casa". Au strabatut tara in lung si-n lat, fapt ce le-a permis sa descopere ospitalitatea si mirajul locurilor din Romania. Anul trecut, spre exemplu, au vizitat nordul Moldovei: Iasiul, Suceava si Tara de Sus cu manastirile, patrimoniu universal. "Mi-au placut foarte mult aceste asezaminte. Nu stii ce sa admiri mai mult: pictura exterioara a manastirilor, arhitectura caselor taranesti sau felul simplu si direct in care comunicau oamenii tarii, taranii, cum ii numiti dumneavoastra. Ne-am infruptat cu placere din mancarurile traditionale «la mama lor». Am vazut cum se pregatesc bucatele respective, uneori asisti la un adevarat spectacol-ceremonie. Poate de aceea ni s-au parut asa de gustoase.

Despre frumusetile naturii ce sa va mai spun? Fiind vara, «pictorul ceresc» ne emotiona oferindu-ne un splendid tablou, cu o infinita paleta de culori, unde verdele era dominant. Iubesc natura. Sigur, Dumnezeu a creat aceste locuri minunate, sa aveti grija sa nu le «modernizati» in exces."

Anul acesta, isi continua povestea frumoasa doamna ambasador, abia s-au intors din arhaicul Maramures. "Foarte mult mi-a placut coloritul costumelor. Ce munca migaloasa presupune confectionarea lor. Ca peste tot in lume, facatoarele si pastratoarele zestrei arhaice sunt, si aici, femeile. Sufletul si iscusinta lor creeaza minunate vesminte purtate cu simplitate si noblete de la «coconi la mosi» (parca asa am auzit ca ii numiti pe cei care ajung la varsta intelepciunii)."

Desi faima bucatariei turcesti este recunoscuta (unele topuri apreciind ca s-ar situa dupa bucataria chinezeasca si frantuzeasca), preparatele romanesti traditionale nu au lasat-o indiferenta. "Mi-a placut in mod deosebit mamaliga pe care am mancat-o in Maramures. A devenit un viciu! Nu puteam sa ma abtin. Are un gust special, pe care nu l-am intalnit in alta parte. Am ajuns sa simt daca la mamaliga se respecta procesul facerii si proportiile componentelor: malai, cascaval, branza, unt, sare si apa. Imi place cum se pregateste carnea de catre «socaciu» (n.n. - bucatar), in special cea facuta la protap. Despre gustul sarmalelor in foi de varza afirm: este extraordinar. Poate ca dumneavoastra, pentru ca traiti aici, v-ati obisnuit."

RITUAL. In timpul depanarii impresiilor, un "garcon" ne ofera traditionalul ceai. Intrebam: care este ritualul prepararii acestei licori? Doamna Gülcan (aveam sa aflam ca in limba turca numele domniei sale vine de la trandafir) ne spune: "Traditia de a bea ceai isi are originea inca din perioada otomana. Suntem o adevarata tara a bautorilor de ceai. Prepararea si servirea se fac in vase speciale. Paharelele din care se bea ceaiul se numesc «mijloc subtire». Cu cat paharelul are mijlocul mai subtire, cu atat este mai apreciat. Se pune mai putin lichid si in felul acesta se raceste repede. Dupa ce ai savurat primul «mijloc subtire», nu te mai intreaba nimeni daca mai vrei. Pur si simplu ti se umple din nou. In momentul in care nu mai doresti sa bei ceai, pui lingurita deasupra paharelului si mesajul este inteles".

Nemilosul spatiu tipografic ne obliga sa nu consemnam toate marturiile. Il vom mentiona doar pe acesta: "Indiferent in ce tara am pleca, din bagajul nostru sunt nelipsite: cartile si muzica turceasca, ustensilele speciale pentru ceai si... doua ii cumparate din Romania. Ori de cate ori le imbrac, mai ales cand merg in Turcia, sunt admirata si intrebata de unde le am. Raspund: exista pe Lipscani, in Bucuresti, un magazin de artizanat, de unde mi le puteti cumpara. Vanzatoarele cand ma vad exclama «a venit sotia domnului ambasador». Stiu ca va trebui sa-si improspateze stocul de ii!"

Excelenta Sa Ahmet Rifat ÖkIün, ambasadorul Republicii Turcia, a fost declarat "ambasadorul anului 2005" de Fundatia Allegro si revista Balcanii, pentru "capacitatea de a simti romaneste intr-un timp atat de scurt si de a consolida poduri trainice de cooperare si convietuire intre doua natiuni cu afinitati istorice". In anul 2006, E. S., impreuna cu oamenii de afaceri turci, s-a implicat in organizarea actiunilor umanitare pentru ajutorarea zonelor afectate de inundatii. A fost inca o dovada a solidaritatii poporului turc fata de popoporul roman.

"Mi-au placut foarte mult aceste asezaminte. Nu stii ce sa admiri mai mult: pictura exterioara a manastirilor, arhitectura caselor taranesti sau felul simplu si direct in care comunicau oamenii tarii, taranii, cum ii numiti dumneavoastra. Ne-am infruptat cu placere din mancarurile traditionale «la mama lor»." - Gülcan ÖkIün sotia E. S. ambasadorul Turciei la Bucuresti