Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În România, crima a devenit un fapt banal. Ştirea că un om a fost ucis, iar criminalul umblă în libertate nu mai îngrozeşte pe nimeni. Suntem ocupaţi: Bianca Drăguşanu şi-a pus botox în genunchi. Breaking news-ul unei crime se răceşte mai repede decât însuşi mortul.
Fără reactivi şi fără reacţii
Când INML a anunţat că nu mai are reactivi în laborator pentru a reface expertizele în cazul Elodia, spiritele s-au inflamat, iritate că se amână mult aşteptatul deznodământ. Nimeni însă nu s-a întrebat: bine, şi dacă mâine li se cere celor de la INML expertiza genetică pentru un caz de omor comis aziĂ Să fim serioşi... Cazul Elodia este, pentru mulţi, ultima crima săvârşită pe aceste meleaguri.
Trăim într-o lume depersonalizată, mărunţindu-ne destinele de pe facebook în faţa televizoarelor. Dreptul la viaţă a devenit o noţiune lipsită de conţinut. Empatia şi implicarea au fost reduse la un simplu click pe butonul „share”. Trăim într-o lume alienată în care criminalii, cei mai alienaţi dintre noi, se bucură de toată lipsa de atenţie.
Un criminal nepedepsit nu este însă „un hoţ neprins” ce devine, printr-o absurdă zicală, „negustor cinstit”. Un criminal nepedepsit e un individ încurajat să recidiveze. Oricare ar fi motivele ce l-au determinat să comită crima, el şi-a depăşit deja barierele şi, în circumstanţe similare, va fi tentat să recurgă la aceeaşi soluţie.
Sute de criminali liberi
Ministerul Public raporta că la 1 ianuarie 2013 în evidenţa parchetelor erau, nesoluţionate, 379 de infracţiuni de omor cu autor necunoscut (A.N.), 40 de pruncucideri şi 30 de LCM-uri (lovituri cauzatoare de moarte) cu AN. Conform datelor statistice, cifrele rămân aproximativ aceleaşi, în fiecare an (în jur de 400 de crime cu AN). Şi asta deşi, anual, se înregistrează noi cazuri. Ne-am putea imagina că unele cazuri vechi au ieşit din evidenţe, fiind soluţionate; în realitate însă, cifra a rămas constantă, de la an la an, mai ales din cauza împlinirii termenului de prescriere a faptei.
Până în luna martie a anului trecut, când a fost adoptată Legea 27/2012, crimele „expirau”, precum borcanele de iaurt. Prescripţia înlătura răspunderea penală. Cel mai mare termen de prescripţie era de 15 ani, la care se adăuga prescripţia specială, aşa încât, pentru o infracţiune pedepsită cu închisoarea pe viaţă sau mai mult de 15 ani de detenţie, prescrierea intervenea în maximum 22,5 ani de la data comiterii faptei. Un lucru absurd şi nedrept, căci criminalii n-ar trebui să beneficieze niciodată, prin lege, de vreo portiţă de scăpare.
În martie 2012, prin adoptarea Legii 27, Codul Penal a fost modificat, prin eliminarea prescrierii faptei şi pentru infracţiunile prevăzute la art. 174–176 (omor), dar şi pentru infracţiunile intenţionate urmate de moartea victimei. România intra, măcar aparent, într-o zonă de normalitate. Omorul nu se prescrie în multe ţări europene (Germania, Marea Britanie, Austria, Danemarca, Finlanda, Olanda, Italia, Cehia, Cipru, Malta, Estonia, Irlanda), dar nici în SUA, Canada sau Japonia.
Principiul neretroactivităţii
Eliminarea prescripţiei în cazul infracţiunilor de omor este dovada de respect a unei societăţi faţă de viaţă. Teoretic, nu ai cum să faci o crimă sau să provoci moartea unui om şi apoi să scapi nepedepsit, doar pentru că organele judiciare au, prin lege, un dead-line.
Mâine, 12 decembrie, Curtea Constituţională a României va confirma sau va infirma respectul pe care societatea noastră îl poartă vieţii. Eliminarea prescripţiei pentru răspunderea penală în cazul infracţiunii de omor şi în cazul infracţiunilor intenţionate care au avut ca urmare moartea victimei are mai multe efecte pe termen lung: creşterea numărului de dosare cu AN din evidenţele parchetelor, dar, mai ales, imposibilitatea invocării unor argumente de ordin procedural în soluţionarea dosarelor Revoluţiei.
Prin urmare, încă din martie 2012, când Legea 27 a intrat în vigoare, mulţi se întrebau deja când va fi ridicată excepţia de neconstituţionalitate, invocându-se principiul neretroactivităţii legii (n.r. – art.15, alin (2) din Constituţia României prevede că „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile”).
Anticipând această mutare, iniţiatorii Legii 27/2012 (Monica Macovei şi Sever Voinescu) explicau, în expunerea de motive a proiectului legislativ, că „Retroactivitatea este interzisă sub două aspecte: 1. să nu pedepseşti astăzi pe cineva pentru o faptă care nu era infracţiune şi nu era pedepsită la data când a fost comisă; şi 2. să nu aplici unei persoane o pedeapsă mai mare decât cea prevăzută de lege la data comiterii infracţiunii. Ori, prezentul proiect nu introduce acum infracţiunea de omor (omorul a fost mereu o infracţiune pedepsită de lege) şi nici nu măreşte sau agravează pedeapsa pentru omor. Aceasta este şi motivarea Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a decis că principiul neretroactivităţii nu se încalcă prin prelungirea sau eliminarea prescripţiei”.
Cu toate acestea, ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a fost admisă, la 5 decembrie 2012, de judecătorii Curţii de Apel Timişoara. Solicitarea a fost făcută de Trebuian N. Nicolae JR, condamnat în 2001 la o pedeapsă de 6 ani de închisoare pentru vătămare corporală gravă.
Trebuian e în Anglia
Trebuian s-a sustras de la executarea pedepsei, iar la 19 martie 2001 el a fost dat în urmărire naţională şi apoi internaţională. Aflat la adăpost, în afara ţării, şi calculând pe degete când se împlineşte termenul de prescriere a faptei, Trebuian a făcut, în octombrie 2012, contestaţie la executare. Tribunalul Caraş Severin i-a respins solicitarea, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel Timişoara. Care a respins, la rându-i, recursul, ca nefondat, dar a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 125 alin. 3 din Codul Penal (n.r. – articolul cu pricina prevede că prescripţia nu înlătură executarea pedepselor principale nici în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 174–176 şi al infracţiunilor intenţionate urmate de moartea victimei - pentru care, la data intrării în vigoare a acestei dispoziţii, nu s-a împlinit termenul de prescripţie a executării).
Excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Trebuian a fost discutată în şedinţa publică a CCR din 24 septembrie 2013, însă judecătorii au amânat pronunţarea pentru 15 octombrie. Apoi, au anunţat că vor da decizia pe 21 noiembrie, zi în care au precizat că lucrurile vor fi tranşate la 12 decembrie. Adică mâine.
Trebuian Nicolae, care a primit doar 6 ani pentru vătămare corporală gravă, n-a executat nicio zi de închisoare. El a fost depistat şi apoi arestat în Anglia în cursul lunii octombrie 2013 şi urmează să fie extrădat zilele acestea în ţară.
Cauze pierdute
Vasiliu Elisabeta, Vasiliu Petre şi Vasiliu Dorin – ucişi în iunie 1997. Ionescu Mihai – ucis în iulie 1998. Ţociu Florin – ucis în noiembrie 1997. Preda Victoria – ucisă în iulie 1998. Fulga Gabriela Mihaela – ucisă în iulie 1998. Săndulescu Petre – ucis în septembrie 1998. Tănase Nicolae şi Moise Niculae – ucişi în iunie 1999. Putu Elena Medeea – ucisă în iulie 1999. Tănase Viorel – ucis în iulie 1992. Vasile Aurel – ucis în iunie 1999. Cazacu Ion – ucis în noiembrie 1997. Voicu Petre Iulian – ucis în august 1998. Iancu Constanţa – ucisă în noiembrie 2001. Begheru Florica – ucisă în iulie 2000. Frenţ Ioan – ucis în august 1997, Burduf Marilena – ucisă în februarie 2000. Konkza Ludovic – ucis în martie 2002. Tofan Brânduşa Maria – ucisă în octombrie 1997. Enache Ştefan – octombrie 1999. Ilisei Florin Claudiu – ucis în februarie 2000. Oprea Marin – ucis în noiembrie 1997. Itoafă Ştefan – ucis în octombrie 1998. Antonof Chirilă - ucis în iunie 1999. Blându Ion – ucis în noiembrie 1998. Ţîrle Mariana Angela – ucisă în decembrie 1999. Băloi Susana Sanda – ucisă în iulie 1997. Creţu Margareta – ucisă în aprilie 1999, Păscaruş Vasile şi Păscaruş Sofica – ucişi în noiembrie 1998. Tudose Daniel – ucis în decembrie 1999. Magda Ramona Florica şi Dan Marinela Ioana – ucise în aprilie 1999, Tomozei Marcela – ucisă în octombrie 2000. Manea Mioara Anuţa – ucisă în mai 2004. Preda Sebastian – ucis în iunie 1996. Şi alţii, până la 400... Plus sutele din urmă, cazuri îngropate prin prescriere.
Victimele au nume şi prenume. Criminalii sunt autori necunoscuţi. Noi ştim, ei ştiu: nimeni nu mai aleargă după ei. Dosarele de mai sus şi celelalte, sute, au cruce. Sunt cauze pierdute. Într-o ţară ca România, unde rezolvarea crimelor e mai mult un hobby personal decât o prioritate la nivel naţional, viaţa unui criminal e lipsită de stress. Poliţiştii n-au nici chef, nici motivaţie, INML-ul n-are reactivi, parchetele n-au procurori, iar procurorii au alte treburi. Condamnarea „pe viaţă” înseamnă eliberarea condiţionată peste 20 de ani.
Ţara mea de crime, ţară de omor... N-ar fi oare mai bine să prescriem din nou, ca să dispară, din pix, şi morţii, şi amintirea neputinţei noastreĂ Gândul că vreodată ar putea fi prinşi şi judecaţi e astăzi singura apăsare a acestor criminali liberi. E singurul coşmar ce-i bântuie, uneori. Iar până în ziua în care vom vrea şi vom putea să le spunem pe nume Autorilor Necunoscuţi, ei trebuie să trăiască în continuu acest coşmar!
