Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Da, îmi amintesc fiece amănunt, până şi de felul cum degetele ei atingeau capacul tabacherelor, totdeauna de mare preţ, înainte de a le deschide, şi cum bătea uşor cu ţigara în masă, înainte de a o vârâ în ţigaretă, pentru că într-un timp mi-a fost foarte dragă; şi, cu toate că, mai târziu, nu mi-a mai fost prietenă, , îi sunt totuşi recunoscătoare pentru încântarea ce găseam într-însa în acele zile de tinereţe nebănuitoare.
Sosirea ei la Coburg sau la Rosenau prilejuia însufleţire şi petrecere. Mişcările ei erau bine chibzuite şi line, ca ale unei pisici; de asemenea, tot ca o pisică, atingea uşor lucrurile; fiecare gest al ei era o mângâiere. Ştia multe, însă nu chiar aşa multe cum te făcea să crezi; totdeauna vorbea ca un cunoscător, fie despre cai, fie despre muzică, flori, bucătărie sau armament şi mulţi ani m-am închinat în faţa înaltelor ei cunoştinţe, până am descoperit ce era ea în adevăr. Printre multe alte patimi o avea şi pe a politicii. Cu toate că putea păstra o prietenie viaţa întreagă şi că putea să arate mărinimie, ba chiar spirit de jertfă, era femeia cea mai nestatornică şi cea mai schimbătoare pe care am întâlnit-o vreodată. Avea ceea ce mama mea numea “des engouements”, “pâlpâiri de entuziasm” şi, când se stingeau, parcă nici n-ai fi cunoscut vreodată persoana, locul sau lucrul care, cu un an înainte, îi inspirase o patimă stăpănitoare, covârşitoare.
Dacă descriu atât de amănunţit această doamnă este că, timp de mulţi ani, a jucat rol însemnat în viaţa mea, şi nu totdeauna un rol fericit.
La această încântătoare verişoară ne dusese mama, potrivit planului pe care-l făcuseră, mi se pare împreună, căci am aflat cu mulţi ani mai târziu, că prin Charly intrase mama în legătură cu părinţii şi cu unchii soţului meu: se aflau tocmai în căutarea unei soţii pentru fiul şi nepotul lor, menit să fie, într-o zi, regele României.
Charly, în casa ei din Berlin, era cu totul altfel decât Charly, iubita noastră musafiră de la Coburg. La Berlin, făcea parte dintr-o societate foparte veselă şi pornită pe petrecere, iar noi eram prea tinere ca să ne placă astfel de sindrofii.
Fiecare îşi avea glumele lui, mofturile lui, un mod special de a-şi povesti dragostele şi fiecare găsea prilejul de a se înflăcăra sau de a urî. Noi nu puteam decât privi, chinuite de cea mai cumplită gelozie, când vedeam pe idolul nostru dând pe o faţă o latură a firii ei, nebănuite până atunci; pentru noi, biete fetişcane cărora le făgăduise minunate petreceri, abia mai găsea vreo privire sau vreo vorbă.
Amară dezamăgire! Săptămâna petrecută în casa lui Charly, la Berlin, e una din cele mai neplăcute amintiri ale tinereţii mele. Prinţul moştenitor al României era unul din tinerii pe care vesela noastră verişoară îi primea mai în fiece zi şi, dacă ar fi urmat să ne întâlnim în casa ei, cred că astăzi n-aş fi unde sunt, căci era foarte firesc ca tânărului prinţ german, ieşit din vârsta de flăcăiandru, mulţumit să se afle iarăşi la Berlin, să fie petrecut mult mai bine în tovărăşia zglobie a lui Charly, decât căutând subiecte de conversaţie potrivite cu nevinovăţia noastră de copile.
În toate ţările, lumea “şic” se poartă nemilos cu cei ce sunt în afară de cercul ei, dar atmosfera de la Berlin avea pentru mine o mireasmă deosebită, răspândită de Charly şi de prietenii din cercul ei şi, deşteaptă în mine o amintire plină de o ascuţită îndurerare.
Cu mulţi ani mai târziu, când Ducky şi cu mine, femei în toată firea, ne cercetarăm împreună amintirile şi retrăirăm, cu gândul, acea vizită la Berlin, ni se umplură iarăşi ochii de lacrimi, atât ne fuseseră de mari umilirea şi dezamăgirea. Totuşi, în pofida tuturor dezamăgirilor, ne agăţam încă de dragostea noastră pentru verişoara Charly, căci fiinţele tinere nu-şi pot sfărma idolii dintr-o dată.
Citește pe Antena3.ro
