x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje VIDEO EXCLUSIV. În casă cu ucigaşul studentei japoneze. „La 3 dimineaţa, m-am întors în pat să mă învelesc şi am dat de mâna lui”

VIDEO EXCLUSIV. În casă cu ucigaşul studentei japoneze. „La 3 dimineaţa, m-am întors în pat să mă învelesc şi am dat de mâna lui”

de Robert Veress    |    Mara Raducanu    |    05 Sep 2012   •   21:00
VIDEO EXCLUSIV. În casă cu ucigaşul studentei japoneze. „La 3 dimineaţa, m-am întors în pat să mă învelesc şi am dat de mâna lui”

Devine tot mai clar faptul ca tanara japoneza Yurika M. si-a pierdut viata pentru ca autoritatile romane nu si-au facut datoria.

Nicolae Vlad, cunoscut in Balotesti drept 'Comisarul', a comis mai multe infractiuni grave (crime, violuri, talharii), in ultimii doi ani, sapte dintre acestea fiind investigate.

Cazul care, investigat profesionist, ar fi putut salva viata Yurikai

In mai toate cazurile au existat probe importante, dar, pana in prezent, Nicolae Vlad a fost retinut o singura data, pentru 24 de ore, de catre politisti, in luna mai 2012. S-a intamplat urmare a unei talharii comise in noaptea de 28 spre 29 aprilie. Victima – Mioara Mitrea, o femeie in varsta de 64 de ani, din Balotesti, ce locuieste la o distanta mai mica de un kilometru de locuinta lui Vlad.

In jurul orei 3 (noaptea), o camera video montata la o intersectie din Balotesti l-a suprins pe Nicolae Vlad intrand pe strada pe care locuieste victima.

Ulterior, un martor a carui identitate nu este cunoscuta, l-a vazut pe Nicolae Vlad sarind gardul, in curtea victimei.

Victima nu dormea la ora producerii atacului. In plus, avea mai multi caini, care au alertat-o. A aprins luminile in toata casa si in curte, astfel ca, atunci cand a fost prinsa de Nicolae Vlad si lovita cu pumnul in figura, a apucat sa-l vada foarte clar.

Victima considera ca doar interventia vecinilor a salvat-o de moarte. Nicolae Vlad incerca sa o tarasca in casa, unde agresiunea ar fi putut continua cu un viol si chiar cu omor, daca e sa tinem cont de ceea ce se contureaza a fi un mod de operare. Strigatele vecinilor care anuntau iminenta interventiei lor l-au facut sa-si abandoneze planul si sa fuga.

In urmatoarele doua-trei zile, Mioara Mitrea l-a identificat pe agresor de doua ori, conform procedurilor legale. O data pe calculator si a doua oara in persoana.

In pofida acestor probe, procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria Buftea l-au pus in libertate pe Vlad. 'Mi s-a spus ca este doar cuvantul meu, impotriva cuvantului astuia. Eu l-am identificat din 170 de imagini de calculator. L-am identificat din prima, fara ezitari, in trei imagini. Erau fotografii ale lui din alte dosare, din trei ani succesivi – 2010, 2011, 2012. Politistul mi-a spus ca o asemenea identificare, atat de precisa, nu a mai vazut', relateaza Mioara Mitrea. Ea si-a exprimat reticenta in a discuta cu presa din Romania, acuzand faptul ca Pro TV a prezentat-o ca 'batrana care locuieste singura', prezentand filmari din fata casei sale, acest fapt sunand ca o invitatie pentru alti talhari 'de care nu ducem lipsa pe aici'.

Sansa noastra a fost ca eram impreuna cu jurnalistul japonez Yutaka Ishiguro, de la cel mai influent ziar japonez – The Yomiuri Shimbun (10 milioane de examplare / editie!). Din respect fata de poporul japonez, din jena fata de cele intamplate tinerei Yurika, doamna Mitrea a acceptat sa-si povesteasca patania.

Discutia s-a purtat, initial, prin gard, pana ce doamna Mitrea a capatat, treptat, curaj si ne-a poftit in curte, pentru a ne indica locul exact al agresiunii. A sfarsit prin a ne oferi flori si struguri din productia proprie.

Dupa identificarea pe calculator, realizata la sediul Politiei Judetului Ilfov (in Bucuresti), Mioara Mitrea l-a identificat si in persoana pe Nicolae Vlad, la Politia Buftea. Acela a fost momentul in care politistii au decis ca se impune retinerea suspectului. Totusi, procurorul de caz, Wilhelm Emanuel Dunca, a decis ca nu exista probe suficiente pentru a se prelungi retinerea si pentru a se cere arestarea. Aurelia Constantinescu, purtatorul de cuvant al Parchetului de pe langa Judecatoria Buftea, ne-a reconfirmat verdictul colegului sau: 'Nu au exista probe suficiente. Identificarea nu a fost concludenta'.

E adevarat, martori care sa confirme, oficial, identitatea atacatorului nu exista. Singurul martor (cel care l-a vazut pe atacator sarin gardul) nu a avut curaj pentru a da o declaratie scrisa, in fata polistilor, multumindu-se cu o declaratie verbala, anonima. Pe de alta parte, atacatorul a furat un telefon mobil si a lasat la locul faptei un cui foarte lung si ascutit. In plus, au fost prelevate numeroase amprente. In plus, Nicolae Vlad se afla in baza de date a Politiei, imaginea sa fiind aratata celor chemati sa-i identifice pe cei suspectati de talharii cu violenta. Asadar, existau numeroase probe materiale si indicii care sa impuna o aprofundare a investigatiilor.

Mama lui Nicolae: “Sa se aleaga praful de cine l-a acuzat pe baiatul meu. Era cuminte ca o fata'

Familia lui Nicolae Vlad considera, pana la proba contrarie 'in sala de judecata', ca acesta este complet nevinovat. Membrii familiei sustin ca n-au avut niciodata, niciunul, probleme cu legea. 'S-a spus despre tata ca ar fi murit in puscarie. A murit de inima, acasa. Sa va arate Politia un act din care sa reiasa ca a fost inchis!', spune sora lui Vlad. 'Copilul meu e ca o fata, n-ar fi fost in stare de asa ceva!', spune mama. 'Fratele meu a fost in casa pe la toata lumea de pe aici, cu fete de 13, 14, 15, 16, 17, 18 ani in casa si niciodata nu s-a dat la ele', spune si David Vlad.

'In noaptea atacului la doamna Mitrea, Nicolae a fost acasa?', intrebam noi. 'Daaa!!', raspunde un cor de voci. 'Atunci, cum se face ca a fost surprins de o camera video, la ora 3 noaptea, pe strada pe care locuieste doamna Mitrea?'. 'A fost la discoteca! Ce, n-are voie omul sa se distreze?!'.

Conform victimei, Nicolae Vlad ar fi explicat prezenta sa in inregistrarea camerei video prin faptul ca era in zona si cauta un loc ferit unde sa urineze...

Vlad Nicolae mai are patru frati si o sora. Acasa, la Balotesti, intr-o casa mica- aflata in apropiere de blocul in care in luna august a fost gasita moarta doamna Tudorita- mama lui Nicolae deplange soarta fiului ei. Sustine fara tagada ca baiatul ei e nevinovat si ca “politia i-a pus in carca toate astea, fara sa fie in vreun fel responsabil'.

“Sigur ca nu este vinovat. Era cuminte ca o fata, nu a avut niciodata probleme cu nimeni. Si ce am acum? Altii se bucura de libertate, iar baiatul meu e la inchisoare. Muncea, isi vedea de treaba lui. Baiatul meu nu e vinovat...A fost acuzat pe nedrept. I s-a pus in carca ce nu a facut. Medicii de acolo de la politia Ilfov au spus ca nu e vinovat', sustine femeia. “Cum sa-l compare cu Ramaru? Se poate asa ceva? Cu ce drept sa faca asta? El nu a pus mana in viata lui sa ia ceva, nu a deranjat pe nimeni', intervine in discutie, de dincolo de gardul din plasa, sora lui Nicolae.

Comisarul', baiat de valize in Otopeni

Dupa ce studenta japoneza a fost talharita, violata si ucisa de catre Vlad Nicolae in padurea de la Corbeanca, un butoi cu pulbere a izbucnit parca in comuna Balotesti. Oamenii de pe aici ar avea multe de povestit. Se tem insa... Traiesc cu frica sa nu li se intample ceva. Tragediile s-au cam tinut lant prin Balotesti in ultima perioada. Cazul mortii tinerei japoneze a fost puternic mediatizat. Pentru ca, dincolo de tragedie, au fost puse inca o data pe tapet “n' motive pentru care un individ, cu profilul unui criminal, se poate plimba nestingherit pe strazi. Fie ca invocam lipsa banilor care impiedica efectuarea diverselor expertize genetice esentiale intr-o ancheta de acest gen, birocratia excesiva, decizia unui procuror de a lasa in libertate un astfel de specimen - neconsiderandu-l in vreun fel pericol public, “securitatea' indoielnica dintr-un aeroport international, problema taximetristilor care “vaneaza' si agaseaza turistii, toate “au contribuit' la curmarea sau distrugerea unor vieti nevinovate. Ca de obicei, se actioneaza dupa razboi. Consecintele raman insa.
Vlad Nicolae- cel care a ucis-o pe tanara japoneza, dar care ar fi violat si talharit alte femei, atat din Balotesti, cat si din Bucuresti- era cunoscut printre sateni drept “Comisarul'. Nimeni nu prea stia cu adevarat “ce invartea' Nicolae. La prima vedere, parea respectuos. Chiar timid... Cand nu era pe la “pacanele', cara valize prin Aeroportul Otopeni. De fapt, e un fel de-a spune. Cativa vecini- care ne-au rugat, de teama, sa le pastram anonimatul- ne-au marturisit ca, de fapt, Nicolae statea mai mult “la ciordeala'. Pe principiul, trebuie sa pice ceva. Si, daca nu pica, facem.

Maria Stroe, marcata de tragedia din 2010: “Mi-a rupt dintii, m-a lovit cu picioarele. Mi-a zis: << Iti arat eu tie, fir-ai a dracului>>'

Maria Stroe, in varsta de 80 de ani, din comuna Balotesti, a povestit pentru ziarul nostru clipele de groaza prin care a trecut prin primavara lui 2010. Desi au trecut doi ani de atunci, de cazul batranei - care s-a trezit la trei dimineata cu agresorul in casa nu s-a ocupat cu adevarat nimeni. S-au luat niste declaratii, insa cazul a fost lasat in voia sortii. Femeia nu poate uita nici astazi ce i s-a intamplat. Ii este inca teama cand vede pe cineva la poarta. Agresorul a batut-o pana i-a rupt dantura si a lovit-o cu picioarele. Daca nu ar fi sarit un vecin sa o salveze, ar fi fost moarta. “In seara aia, dormeam. Ma durea mana ca aveam tija la mana si era frig. Si zic, sa pun mana sa ma invelesc cu coltul plapumii. Si am dat de mana lui. El era in casa, in picioare langa patul meu. Nu l-am vazut, doar am simtit ca am prins pe cineva de mana. In casa era intuneric. A zis sa scot banii. I-am zis de unde bani ca am muncit 40 de ani in fabrica si de unde bani, iau o pensioara ca sa traiesc si eu ca o batrana. L-a sunat nu stiu cine, a sarit pe geamul bucatariei si a zis <>. Mi-a dat in gura, mi-a rupt dantura. M-a lovit tare, tare... Mi-a dat cu picioarele...Avea o ranga pe care a lasat-o in casa cand a fugit. A luat-o atunci politia. Eu nu am mai stiut de mine, am zis gata s-a terminat cu mine... Daca nu sarea vecinul sa ma salveze, eram moarta acum', ne-a povestit doamna Stroe.

×