Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Păşim în Postul Paştilor cu gânduri de lumină şi, de ce nu, cu ramura de salcie înflorită în sufletele noastre, ca semn al statorniciei.
Am stat de vorbă cu Părintele Atanasie, de la Mănăstirea Cocoş, despre rezistenţa prin credinţă pe aceste plaiuri dobrogene, dar şi despre post. „Începem Postul Mare al Paştilor marcaţi de nevoia curăţirii interioare, de recunoaştere zbuciumată a păcatelor însoţită de o nădejde profundă", spune Părintele Atanasie.
„Postul vine cu bogăţia duhovnicească a şapte săptămâni în care ne străduim, fiecare după puteri, să facem bine şi el reprezintă aşteptarea Învierii Celui care a venit să transforme sufletele oamenilor. Nu întâmplător vorbim despre rezistenţa prin credinţă, deoarece pământul Dobrogei este cunoscut pentru sângele de creştin vărsat aici, despre sfinţii care şi-au dat viaţa pentru a păstra lumina din sufletele lor mai vie ca oricând."
Legenda întemeierii Mănăstirii Cocoş are şi ea un sâmbure de miracol. În anul 1833, trei călugări moldoveni care se întorceau de la Muntele Athos, îndreptându-se spre Mănăstirea Neamţ, au făcut un popas în Dobrogea. Noaptea, toţi trei au avut unul şi acelaşi vis, cu un cocoş ce le spunea să ridice o mănăstire pe locul unde dormeau.
Considerând că este o veste dumnezeiască pentru că ştiau ei bine că pasărea aceea i se arătase şi Apostolului Petru în vis, au renunţat să se mai întoarcă acasă, începând înălţarea Casei lui Dumnezeu. La prima biserică, ridicată chiar în anul acela, s-au folosit nuiele şi chirpici, aşa că ploilor şi vânturilor Dobrogei nu le-a fost greu s-o măture repede de pe lume.
Pe temelia ei s-a ridicat o a două biserică la 1853, construită din pământ. Pe vatra ei s-a ridicat cea de-a treia construcţie, care durează până astăzi şi care la terminare a fost pictată de un artist celebru la vremea aceea - Fernando de Baisse. Se spune că Mănăstirea Cocoş, împreună cu cripta de la Niculiţel, aflată doar la 4 kilometri distanţă, cu Mănăstirea Saon şi Mănăstirea Celic Dere formează o cruce perfectă.
Atâtea secole de rugăciune neîntreruptă pe pământ românesc nu pot decât să ne arate că rezistenţa prin credinţă este aici cu atât mai vie.
CONTINUITATE APOSTOLICĂ
„Prezenţa unor urme creştine, vechi de aproape două milenii, dă semne tulburătoare despre făptura lui Iisus", spune părintele Atanasie de la Mănăstirea Cocoş. Săpăturile arheologice dintr-un loc parcă uitat de lume, Niculiţel, au adus la lumină o criptă ce adăpostea moaştele a patru sfinţi mucenici, primele descoperite pe teritoriul ţării noastre. Scrijelite pe un perete erau numele lor: Zotykos, Attalos, Kamasis şi Filippos.
La doi ani de la descoperirea lor, Sinodul Bisericii Ortodoxe a decis ca moaştele celor patru să fie depuse în patru racle, la Mănăstirea Cocoş, din apropiere. „Biserica, mai ales în Dobrogea, rămâne martoră vie a continuităţii credinţei şi tradiţiilor apostolice neîntrerupte pe acest pământ", spune părintele Atanasie. „Bazilica de la Niculiţel prezintă o mare însemnătate pentru istoria Bisericii noastre, pentru că aici s-au păstrat singurele moaşte de martiri din perioada paleocreştină descoperite pe teritoriul României.
De asemenea, este bine să nu uităm că Dobrogea i-a fost dată în grijă apostolului Andrei chiar de Iisus Hristos, iar gândurile şi dragostea lui se regăsesc în aceste locuri binecuvântate." La nici 50 m de peşteră se află cele nouă izvoare cu apa cea mai bună din toată Dobrogea, aşa spun călugării. Sfântul Apostol Andrei a vindecat suferinţele şi deznădejdile atâtor oameni, dar a şi botezat în numele lui Hristos. „Cei care vizitează Mănăstirea Sfântului Apostol Andrei sunt impresionaţi de tinerii monahi care au lăsat toate cele lumeşti. Pelerinii privesc Peştera Sfântului Apostol Andrei ca un loc sfânt", spune părintele Atanasie.
Un alt lucru ce atestă încă o dată vechimea credinţei noastre a fost descoperirea pe şantierul arheologic Halmyris de lângă Murighiol, judeţul Tulcea, a osemintelor a doi martiri creştini. În legătură cu aceste descoperiri, IPS Teodosie a afirmat la acel moment că ele „sunt extrem de importante pentru întreaga spiritualitate creştină a românilor şi a întregii Ortodoxii". Descoperirea de la bazilica episcopală a Halmyrisului reprezintă o mare binecuvântare a lui Dumnezeu pentru Dobrogea şi pentru întreaga Românie.
Epictet şi Astion au fost legaţi, carnea de pe corp le-a fost jupuită cu gheare de fier, au fost aruncaţi într-un cazan cu smoală clocotită, apoi timp de 30 de zile nu au primit nimic de mâncat şi de băut. În final li s-au tăiat capetele, în acest fel, cei doi martiri sfinţind pământul Dobrogei cu sângele lor. Cum altfel putem demonstra rezistenţa prin credinţă a acestor meleaguri?
Citește pe Antena3.ro
O criptă martirică unică
„La evanghelizarea populaţiei Dobrogei de către apostolul Andrei s-au adăugat de la început misionarii creştini, care aveau strânse legături comerciale şi culturale cu cetăţile de pe malul stâng al Mării Negre. Aceasta o dovedeşte şi numărul mare de martiri din rândul ostaşilor creştini, care au plătit cu preţul vieţii mărturisirea Domnului Hristos, devenind mucenici, mai ales în timpul prigoanei împăratului Diocleţian", spune părintele Atanasie.
În 1971, la Niculiţel, în judeţul Tulcea, a fost făcută o descoperire arheologică şi religioasă care a dezvăluit vechimea creştinismului în spaţiile daco-romane. Cercetările arheologice au stabilit că martirii creştini descoperiţi aici Zotic, Atal, Kamasie şi Filip au fost ucişi, cel mai probabil, în Cetatea Noviodunum, în cursul persecuţiilor anticreştine. Această criptă martirică este unică în România şi în sud-estul Europei. Aceşti sfinţi mucenici au pătimit pentru Hristos sub împărăţia lui Diocleţian şi a lui Maximian. Au fost condamnaţi la moarte prin tăiere cu sabia. Nu se ştie exact data morţii lor, nici locul unde au fost martirizaţi.
Unii cred că au fost surghiuniţi la Gurile Dunării, în nordul Dobrogei de astăzi, unde erau exilaţi numeroşi creştini ai Imperiului Roman, care nu voiau să jertfească idolilor. Moaştele acestor sfinţi martiri au fost aşezate în patru racle de lemn şi depuse spre închinare în Biserica Mănăstirii Cocoş din apropiere, unde se păstrează şi astăzi, având zi de prăznuire 4 iunie.
