x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Fake Ro-Alert

Fake Ro-Alert

de Diana Scarlat    |    19 Ian 2023   •   08:00
Fake Ro-Alert

Ro-Alert este un instrument foarte bun pentru avertizarea populației, în caz de pericol, însă transmiterea unor mesaje inexacte sau în situații nepotrivite a decredibilizat acest serviciu operat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU). Unele probleme țin de comunicare, altele de modul în care funcționează rețelele GSM, atunci când se emit alerte pentru anumite zone, dar mesajele ajung la populația din alte regiuni, fără a se specifica în text unde urmează să existe un pericol.

Cea mai recentă alertă care a ajuns în zone nepotrivite, în mai multe județe, anunța, marți, cod roșu de viscol și căderi masive de zăpadă, în zone unde temperaturile nu au coborât sub 6 grade Celsius, nu a bătut vântul aproape deloc și a fost soare. Astfel de mesaje decredibilizează Ro-Alert, iar pericolul este acela ca într-un caz real de pericol să nu mai fie luate în seamă avertizările.

Foarte mulți români sunt nemulțumiți de modul în care funcționează aplicația Ro-Alert, după ce s-au transmis mesaje care au creat panică, dar s-a dovedit că pericolele pe care le anunțau nu au existat. Pe rețelele de socializare s-a creat un curent de opinie defavorabil acestui serviciu care ar trebui să funcționeze în caz de cataclism natural sau în alte cazuri de pericol, pentru a informa populația. Însă mulți au ajuns să blocheze aplicația pe telefoanele mobile, considerând că IGSU vrea să provoace panică și o stare generală de frică, nu să informeze corect. „Eram la Bușteni, era soare, iar pe telefon a apărut alerta de cod roșu de viscol. Ne-a stricat ziua. Am blocat imediat aplicația, apoi am văzut că sunt mulți care comentează pe Facebook, din mai multe județe. Oricum nu aveam de gând să urcăm pe munte, iar de obicei urcăm cu telecabina și ne avertizează cei de acolo, dacă nu se poate merge. La fel sunt avertizați toți cei care merg să schieze. De ce mai sunt alerte pentru toată lumea, dacă oricum cei care ar urca pe munte au de unde să se informeze? Foarte mulți au ajuns să blocheze aplicația, ca să nu se îmbolnăvească din cauza panicii. Trăim de mulți ani în România, am mai văzut ierni, am văzut zăpadă pe munte și viscol, iar alertele astea pentru orice nu fac bine nimănui. Doar mențin starea de panică, de frică. Mulți am ajuns la concluzia că asta se urmărește”, spune o femeie din județul Prahova. Același tip de comentarii sunt pe rețelele de socializare de mult timp, tocmai din cauza erorilor Ro-Alert.

 

Uneori este releul de vină

 

Reprezentanții IGSU spun că există unele erori, mai ales din cauza modului de funcționare a releelor GSM care uneori transmit mesajele în alte zone decât cele vizate de ISU, în fiecare județ. Marți, de exemplu, un mesaj care se referea la situația din zona de munte, unde se anunța cod roșu de viscol, la altitudini foarte mari, a ajuns la populația din mai multe județe, din zonele joase, care nu au fost afectate în niciun fel de fenomene meteo extreme. „În astfel de situații, vom avea grijă să se specifice mai clar, în mesaje, la ce zonă se referă avertizarea. Vom discuta modificarea modului de concepere și transmitere a mesajelor, pentru a evita astfel de situații”, a explicat, pentru jurnalul, Adrian Marin, purtătorul de cuvânt al IGSU.

În județul Dâmbovița, alerta de cod roșu de viscol a ajuns în comunele de la poalele muntelui, unde oamenii s-au speriat, marți, crezând că urmează să ningă abundent. Mesajul Ro-Alert avertiza populația să se adăpostească și să evite deplasările, în perioada 17 ianuarie, ora 22.00 – 18 ianuarie, ora 14.00, însă în comunele Moroeni și Pietroșița, unde s-a primit alerta, nici măcar nu a plouat în acest interval, iar până ieri, la ora 14.00, temperaturile au crescut la peste 10 grade Celsius. 

„Nu se poate ținti strict o anumită arie, mesajele ajung și la persoanele din zonele limitrofe, dar în text ar trebui să se specifice zona unde este valabil. Acest mesaj era valabil pentru zona montană, la înălțimi de peste 1.800 de metri altitudine. Cel puțin ar fi trebuit să se specifice faptul că avertizarea este pentru zona montană. Într-adevăr, populația se poate speria, dacă nu se specifică locul în care se produc fenomenele respective”, a explicat, pentru Jurnalul, și purtătorul de cuvânt al ISU Dâmbovița, Gabriel Gătej. 

 

Reacții negative ale populației

 

Mesajele sunt transmise de la nivel național, atunci când există astfel de pericole, însă la nivelul fiecărui județ, ISU transmite o avertizare, preluând ce este mai important în regiunea respectivă. Alerta este foarte bună pentru cei care ar vrea să urce pe munte, însă pentru populația locală înseamnă panică, de unde a rezultat și pierderea încrederii în Ro-Alert. 

Alte erori ale aplicației s-au observat mai ales în timpul verii, când tot în urma avertismentelor meteo s-au emis astfel de mesaje, dar care au ajuns de multe ori fie după ce furtunile deja începuseră, fie chiar la finalul lor sau în alte zone decât cele afectate. Alte tipuri de mesaje care au fost transmise de la ISU, în unele județe, au determinat populația să se revolte pentru alarmă falsă. 

Reacții negative din partea populației au fost și atunci când s-a anunțat, prin Ro-Alert, dispariția unui minor, la sfârșitul lunii septembrie, anul trecut. 

Proiectul Guvernului pentru acest tip de alertă a fost lansat în luna mai 2022, dar primul astfel de mesaj a fost transmis populației abia pe 30 septembrie, când foarte mulți români au spus că vor bloca aplicația, pentru că nu vor să fie ținuți de autorități într-o stare permanentă de panică, primind alerte pe telefon în orice moment, pentru orice subiect.

 

Seria de erori a aplicației Ro-Alert a dus la blocarea ei de către beneficiari, iar astfel s-ar putea ajunge la situații în care mesajele cu adevărat importante să nu mai ajungă la populație, dacă nu se rezolvă problemele de comunicare și cele tehnice.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: RO Alert pericol