Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Monstrul cu două capete
Nu e nevoie de pază, nu fug nicăieri. A trebuit doar să aud că sunt arestat şi, dintr-o dată, s-a rupt ceva în mine, dar parcă mi s-au rupt şi picioarele. Ceva mă ţine locului. Şi stau. Dar nu pentru că ştiu că e inutil să fug. Brusc mă îmbată umilinţa prizonieratului. E o beţie, nu curiozitate . Îmi vine să le strig poliţiştilor: "Vedeţi? Sunt un arestat exemplar. Răsplătiţi-mă cu laudele voastre, daţi-mă de exemplu, luaţi-mă în braţe, arătaţi-mi cât îmi sunteţi de recunoscători pentru cuminţenia mea, pentru smerenia cu care mă las pus în lanţuri. Vă las să-mi faceţi asta. Ca să mă iubiţi şi să plângeţi când mă legaţi, pentru că voi ştiţi că nu sunt vinovat de nimic şi totuşi vedeţi cu câtă seninătate intru în maşina de tocat, dacă aşa trebuie…” Aşa trebuie. Pentru că aşa s-a hotărât. Şi când afli că aşa s-a hotărât te decuplezi de conştiinţa ta, ca albina, şi intri pe pilot automat. Stupul conduce. Numai că la albine dungile nu-s verticale.
Paşi pe coridor. Vin ăştia de la masă – bună fasolea! – şi imediat plecăm. Poate e mai uşoară puşcăria decât aşteptarea puşcăriei. Dar sigur e o greşeală, de la Iaşi mă trimit acasă. Eu să fiu condamnat? Dar pentru care fapte?
– Domnu’ comandant, vaca mea era la buhai, domnule. Nu mi-a furat-o nimeni.
Moşul ăsta a intrat hotarât şi cu mesajul pe ţeavă. Vede că nu-s eu omul lui, se apropie de mine încetişor, privindu-mă pieziş şi vorbindu-mi din mers.
– Aoleu, am crezut că eşti comandantul. Semănaţi oleacă... dintr-o parte şi cu valijoara asta în mână... Ştiţi, la amiază am făcut o plângere la dânsul că mi-a furat unul vaca de pe marginea drumului. Ieri am priponit-o acolo să pască. Seara, ce să vezi? Am găsit numai priponul şi lanţul rupt. L-am pus la bănuiţi pe unul de-al lui Căpete, care nu se poate să nu i se lipească lui ceva de mână. Ãla şi când se descalţă noaptea de ciorapi îi asunde în sân, că zice că i-a furat, nu că s-a descălţat. Dar de data asta n-a pus el mâna, nu vreau să-mi fac păcat cu dânsul. Vaca mea a rupt şi a fugit la buhai, domnule. S-a montat şi a venit singurică acasă de vreo jumate de oră. Ştii ce cuminte e acum? Stă frumos la iesle şi roade strujeni.
Îi spun că îmi pare bine atât pentru el, cât şi pentru vaca lui. Şi că şeful e la masă, trebuie să apară. Şi chiar îi aud vocea. Strigă la cineva pe-afară.
– Dumneata eşti ziaristul de la noi din comună, nu? Care-l duce la închisoare…
Simt că parchetul se înmoaie sub mine şi mă scufund ca într-un aluat. Mă aşez la loc pe scaun. Nu mai apuc să-l întreb pe nea Caisă ăsta de unde ştie că eu sunt ziaristul… care-l duce la închisoare… Intră şeful de post, Costică, Milică şi încă un subofiţer, unul slab şi lânos, doar vârfurile degetelor i se văd din blană. Nu l-am mai văzut până acum. Ãsta nu e ciobanul din banc, făcut miliţian peste noapte, ăsta e berbecul.
– Acuma-şa plecăm, zice şeful, frecându-şi mâinile bucuros, de parcă m-ar scoate dintr-un necaz.
De fapt, m-a băgat şi mai adânc. A spus la tot satul sau a lăsat să afle tot satul. Cred că şi vaca lui nenea ăsta ştie, i-o fi spus şi boului la care a fost, iar boul a spus şi el mai departe la toate vacile sau a lăsat să se afle… Dimineaţă vor şti şi curcile şi vor cârâi, învârtindu-se în lemne: "Fa, ai auzit? Domnu’ secretar are ginere puşcăriaş! Fata lui a luat un infractor! Ia uite cine îi învaţă pe copiii de la noi din sat!” S-a dus dracului tot. Statul îţi mai lasă un căpeţel de speranţă şi tot depeni, depeni, te duci la instanţa următoare, ajungi până la Curtea Supremă şi, dacă tot nu scapi de închisoare, se mai poate să n-o faci pe toată, ieşi mai devreme, după un timp ţi se şterg petele… Dar când te condamnă satul nu mai ai nicio cale de atac. Pentru ai mei satul va fi o închisoare mai grea decât a mea. Eu voi ieşi într-o zi, ei rămân pe viaţă.
– Vă mulţumesc pentru masă şi pentru tot, îi spun şefului de post.
– Să-ţi fie de bine. Mai stai oleacă aici. Opresc băieţii o maşină şi plecăm chiar amu.
Sunt antrenat de mic să gândesc una, dar să spun alta. Sunt omul cu două capete. Lume, lume, intraţi să-l vedeţi! Monstrul sosit la noi după un lung turneu prin Republica Socialistă România! Cu un cap gândeşte, cu alt cap vorbeşte. Aşa, veniţi, zgâiţi-vă la mine. Nu veţi vedea că plâng cu patru ochi.
Milică şi cârlanul dau să iasă afară, după maşină, dar din uşă îi împinge înapoi un zdrahon fălcos, tuns scurt. Se năpusteşte în cameră şi începe să urle:
– Ce e aici, bă, restaurant? Unde trebuia să fie arestatul la ora asta?
Poliţiştii de la post înlemnesc. Şi eu. Civilul ăsta care ţipă la ei ca la argaţi e peste dânşii, e vreun şef de la judeţ. Moşul cu vaca se strecoară afară pe uşa rămasă deschisă. Şeful de post încearcă să spună ceva, dar nu-i iese niciun cuvânt, buzele îi fug în toate părţile ca jeleul, nu reuşeşte să le adune una peste alta Costică pune farfuriile una în alta şi le împinge mai încolo pe birou. Părosul îşi numără pantofii de la stânga la dreapta şi de la dreapta la stânga. Milică tuşeşte în pumn. O dată, de două ori.
– Să trăiţi, dom’ maior!, îl aud vorbind tremurat. Arestatul a declarat că nu a mâncat nimic toată ziua şi i-am acordat acest drept la hrană, care îl are. Căci este bolnav cu ficatul şi trebuie să mănânce la ore. Arestatul a cerut dreptulcare îl are, să deie telefon, am făcut comanda şi acum aşteptăm, văd că cam întârzie. Ridică receptorul şi strigă furios la centralistă: – Adeluţa, cât durează, fa, să-mi dai legătura la domnu’ secretar acasă?
Citiţi: Roman-foileton: Paişpe (13), Paişpe (14), Paişpe (15), Paişpe (16), Paişpe (17)
Vezi toate episoadele romanului foileton Paişpe
