x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Romani sub ploaie de foc la Abu Ghraib

Romani sub ploaie de foc la Abu Ghraib

04 Apr 2005   •   00:00

Asistentele si medicii militari romani din Irak si-au ingrijit propriii agresori. Inchisoarea Abu Ghraib a fost atacata violent sambata seara de insurgenti. Cel putin 44 de militari americani si 12 detinuti au fost raniti.

  • de RAZVAN BELCIUGANU
  • OBSERVATOR

  • Armata SUA a anuntat ca, sambata seara, cel putin 44 de militari americani si 12 detinuti au fost raniti intr-un atac lansat asupra inchisorii Abu Ghraib, la vest de Bagdad. Penitenciarul a fost atacat in valuri de aproximativ 60 de insurgenti.
    ATACUL. Rebelii irakieni au tinut sub tiruri inchisoarea Abu Ghraib peste doua ore
    BILANT. Luptele dintre puscasii marini americani si insurgenti s-au soldat cu victime

    "Sapte raniti, dintre care sase militari si un detinut, au fost evacuati. Sase dintre ei au fost transportati la un spital militar si un altul spre Germania", a precizat locotenent-colonelul Guy Rudisill, pentru AFP. Atacul deosebit de violent a constat in tiruri de racheta antitanc si arme automate, dupa ce inainte au explodat doua masini-capcana. Incidentul a avut loc in contextul in care Parlamentul irakian trebuia sa se reuneasca, duminica, pentru a desemna presedintele Adunarii Nationale.

    ECHIPA ROMANEASCA. La Abu Ghraib este dislocata o echipa medicala romaneasca formata din doi ofiteri, doi subofiteri si 16 asistente medicale. Comandantul detasamentului, lt. col. dr. Liviu Tanase, a povestit pentru Jurnalul National clipele de groaza prin care a trecut personalul centrului de detentie. "In jurul orei 19:00 a avut loc atacarea taberei de la Abu Ghraib. Atacul a fost de o violenta fara precedent, atat cu lovituri de mortier, cat si terestru. Atacatorii, cateva zeci, bine condusi si organizati, au incercat sa ajunga la detinutii intemnitati pentru a-i elibera... asta se pare ca a fost misiunea lor!" Potrivit medicului roman, "atacul a inceput brusc cu lovituri de mortier. S-au tras cateva zeci de proiectile de calibre mici si mijlocii, urmate de spargerea zidului exterior al incintei si de naruirea unui turn de veghe prin folosirea unei masini incarcate cu explozibil. Pentru penetrarea in interior s-au folosit si grenade!". "Cand bresa s-a produs, cateva zeci de insurgenti au incercat sa patrunda in tabara, moment in care s-au angajat lupte grele, pe viata si pe moarte, cu puscasii marini ce pazeau perimetrul. In acele imprejurari, din cauza programului, efectivul detasamentului medical romanesc era disipat in mai multe puncte: spital, sala de mese (era ora cinei), dormitoare", ne-a mai spus lt. col. Liviu Tanase.

    SUB FOC. "Eu, comandantul detasamentului, am fost surprins, impreuna cu un american si alti doi romani, in cea mai periculoasa postura, fiind pe drum, in deplasare. Am reusit sa ma adapostesc la timp intr-o "forma" din placi de beton, stand acolo cam 15 minute, rastimp in care o urgie de explozii si de rafale de arme automate se dezlantuira. Primind libera trecere din partea soldatilor americani din dispozitiv, am alergat la dormitoare unde era grosul detasamentului, pentru a vedea care este situatia", declara medicul. Conform spuselor sale, "cei de la dormitoare, organizati de catre capitanul dr. Popa, erau imbracati in echipamentul de protectie si pazeau cu americanii perimetrul. Cand insurgentii s-au apropiat la cateva zeci de metri de cladirea noastra, americanii au inceput sa traga frenetic de la ferestre si de pe culoare, moment in care am strans tot personalul feminin intr-o singura camera si am asteptat calmi... aparitia dusmanului!".

    LUPTE CRANCENE. "Dupa aproape doua ore de lupte, insurgentii au fost respinsi. La scurt timp, medici si asistente am fost chemati urgent la spital pentru a da primele ingrijiri americanilor raniti, care, din nefericire, nu erau putini. Dusumeaua de la urgenta era rosie de sange. Soldati raniti erau mai peste tot... apoi au inceput sa aduca si insurgenti capturati si raniti. Romanii au fost peste tot, atat in sala de operatii, la urgente, pe sectii, in punctele de comanda ale spitalului. Comportamentul lor a fost de un desavarsit curaj si de o aleasa probitate umana si profesionala. Nimeni nu s-a miscat de la postul lui, chiar sub bombardament! Din nefericire, si in randul aliatilor nostri americani au fost pierderi de vieti omenesti... suntem alaturi de camarazii nostri!

    Vom sta aici pana la capat, facandu-ne datoria de medici si asistenti militari ai Armatei Romane!", ne-a mai zis, la cateva ore de la atac, comandantul detasamentului romanesc, lt. col. Liviu Tanase.
    ×
    Subiecte în articol: eveniment