x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Românul care ar putea conduce lumea . Albert-László Barabási dezvăluie pentru Jurnalul Naţional că în scurt timp toate lucrurile vor putea fi controlate

Românul care ar putea conduce lumea . Albert-László Barabási dezvăluie pentru Jurnalul Naţional că în scurt timp toate lucrurile vor putea fi controlate

de Carmen Dragomir    |    04 Dec 2011   •   16:08
Românul care ar putea conduce lumea . Albert-László Barabási  dezvăluie pentru Jurnalul Naţional că în scurt timp toate lucrurile vor putea fi controlate

Practic, toate lucrurile, de la organismele unicelulare pana la retelele sociale, ar putea fi controlate. Si asta pentru ca tot Universul e o retea. "Traim intr-o lume de retele. Toti! Oriunde privim! Ne alimentam cu energie de la o retea electrica si de la una termica, vorbim printr-o retea telefonica, ne informam si ne distram apeland la retele radio,TV si Web', explica profesorul Andrei Dorobantu- fizician cercetator, printre putinii romani care sunt familiari cu munca de cercetare a lui Albert-László Barabási.

Profesorul Dorobantu l-a cunoscut pe tanarul Barabási pe vremea cand acesta era un student la Universitatea Bucuresti, foarte pasionat de teoria haosului. Despre el, cea mai prestigioasa revista de stiinta din SUA a titrat recent ca este "omul care ar putea conduce lumea'. Fizicianul Albert-László Barabási s-a nascut in Romania, iar descoperirile sale recente au revolutionat teoria sistemelor. Experimentele sale arata ca orice retea, de la cele de socializare, cele 5 bilioane de websiteuri, lantul trofic, afacerile si comertul, evolutia asezarilor urbane, comportamentul uman, metabolismul proteinelor intracelulare, toate pot fi descrise prin aceleasi legi matematice. Orice retea este organizata in noduri-elementele sistemului si muchii sau linii- care reprezinta interactiile dintre aceste elemente.

Totul a inceput in 1998, cand Barabási a avut ideea de a apela la site-ul Web al Universitatii Notre Dame, unde era profesor si a putut experimenta pe un numar de peste 300 000 de pagini web. Rezultatul sau a fost surprinzator. "Exista pana atunci o imagine "democratica' a retelelor, adica desi distributia link-urilor era aleatorie, majoritatea nodurilor aveau aproximativ acelasi numar de link-uri. Barabási a descoperit ca democratia nu exista!' , povesteste fizicianul Andrei Dorobantu.

Asa cum, de exemplu, in societatea umana indivizii sau organizatiile ar reprezenta nodurile retelei, iar interactiunile sociale ar reprezenta muchiile sistemului, tot asa in WWW, nodurile ar fi reprezentate de documentele HTML, iar muchiile ar fi reprezentate de link-uri. In acel an, fizicianul si colegii sai au descoperit ca erau sisteme in care doar cateva noduri dominau. Site-uri ca Yahoo sau Google "confiscau' majoritatea link-urilor. "Descoperisera existenta a ceea ce au numit "sisteme independente de scala'. Nu conta natura sistemului: celulele vii, Internetul, relatiile
sexuale in Suedia, legaturile actorilor de la Hollywood, toate se supun unei legi-putere. Un numar mic de noduri "hotaraste' totul: hub-urile', ne lamureste cercetatorul Andrei Dorobantu.

"Teoria huburilor' a lui Barabási a fost folosita apoi de oncologi in cercetarile pentru tratarea cancerului -pentru a intelege modul in care proteinele ajung sa suprime o tumora, biologii au folosit-o pentru a determina tintele antibioticelor in retelele metabolice ale unor bacterii reszistente la medicamente, iar serviciile secrete pentru a identifica retelele teoriste.

Ce era si mai interesant insa avea sa urmeze. In 2006 lui Barabási i se ofera posibilitatea de a-si testa teoria pe sase milioane de abonati telefonici. Echipa lui reuseste sa construiasca un algoritm prin care sa identifice cu precizie utilizatorii care urmau sa-si schimbe operatorul si, mai mult, au obtinut si localizarea apelantului!

"Deci, pe langa descrierea sistemului, avem in plus predictie. Mai ramane ceva? Controlul. Pentru ca, daca ai posibilitatea de a prezice, este aproape evident ca ti se ofera in acelasi timp si posibilitatea de a controla. O parere generala este ca primele aplicatii vor fi in medicina. Barabási, de altfel, spune ca unele boli sunt determinate exclusiv de lipsa controlului … Daca esti capabil sa exerciti control la livel celular sau neuronal, atunci ar fi posibil sa vindeci boala', ne explica fizicianul Andrei Dorobantu.

Ideea ca cineva ar putea controla si monitoriza in permanenta miscarile umane ar putea fi insa infricosatoare. Din aceasta perspectiva, fizicianul Barabási spune: "Controlul este un progres natural al procesului de intelegere. Dar controlul este o problema de vointa, iar vointa poate fi controlata prin legi. Trebuie sa ne strangem la un loc ca o societate si sa decidem cat de departe il putem impinge. "

In exclusivitate pentru Jurnalul National, Albert-László Barabási a raspuns catorva intrebari, intre mai multe conferinte si un adevarat asalt al mass media internationale. Fizicianul apreciaza ca, in foarte scurt timp, 'teoria controlului' va putea fi aplicata oricarui sistem.

● Jurnalul National: Unii au vorbit despre problemele de etica care s-ar ridica o data cu monitorizarea comportamentului oamenilor...
● Albert-László Barabási: "Fiecare avans stiintific are aplicatii benefice importante, dar poate fi, de asemenea, utilizat in mod abuziv. Acest lucru nu este nou - ne-am confruntat cu asta de la descoperirea energiei nucleare, la ingineria genetica. Asa este si aici: responsabilitatea omului de stiinta este de a comunica in mod clar impactul descoperirii sale - societatea este cea care trebuie sa isi exercite controlul. De aceea am scris o carte exact despre acest subiect, "Bursts', dedicand un capitol intreg problemei vietii private si modului de aplicare a acestor descoperiri'

● A venit vreodata cineva dintre aceia care se ocupa cu probleme de securitate sa va avertizeze ca descoperirile dvs ar putea reprezenta o problema din acest punct de vedere si nu ar trebui facute publice?
● Aceasta este o conceptie gresita: eu nu am de-a face cu probleme de securitate. Eu sunt om de stiinta, pot publica lucrari si tot ceea ce facem este public. Nu acceptam proiecte care nu pot fi facute publice.

● Cercetarile dvs. au avut un urias impact in biologie, medicina, chiar si in contraspionaj. S-a spus ca va trece ceva timp pana cand ele se vor dovedi utile. Cat credeti ca va dura pana se va intampla asta?
● "Multe aspecte ale cercetarii noastre sunt deja folosite in aplicatii. Companiile de medicamente se folosesc de ele pentru a proiecta noi tratamente ale bolilor, le folosesc marile companii pentru a manageria mai bine organizarea lor interna si pentru a imbunatati comunicarea in cadrul departamentelor lor, specialistii IT le utilizeaza pentru a proiecta protocoale de comunicare mai bune. Despre alte aspecte, cum ar fi cele despre controlabilitate, este prea devreme sa spunem cand vor intra in lumea reala. Dar in aceste zile drumul dintre cercetarile noastre si aplicatii este destul de scurt, asa ca asta se va intampla probabil in curand'.
Fizicianul Andrei Dorobantu apreciaza ca, "dincolo de genialitatea inutitiei sale, ceea ce face Albert-László Barabási prin aceste cercetari ne deschide o noua perspectiva asupra lumii, nu sa ne arate ca suntem manipulabili, ceea ce oricum stiam, ci sa ne arate modul in care putem fi manipulati. Cunoasterea aceasta nu ne elibereaza neaparat de manipulare, dar cel putin ne face constienti de ea. Decizia finala, evident ne apartine'’.

Cine este "cel care ar putea conduce lumea'
Albert-László Barabási are 44 de ani. S-a nascut la Carta, o localitate din Harghita, intr-o familie de etnici maghiari. A studiat fizica si ingineria la Universitatea Bucuresti. Inca de atunci, pasionat de teoria haosului, a inceput sa publice lucrari de referinta. Barabási a plecat din Romania imediat dupa terminarea facultatii, in 1989, si s-a stabilit in Ungaria, unde a urmat un master la Universitatea Eötvös Loránd din Budapesta. Trei ani mai tarziu avea sa obtina doctoratul in fizica la Boston University. In 2002, Barabási a devenit cel mai tanar profesor al Notre Dame University din Indiana, iar in 2004 a infiintat Centrul pentru Studierea Retelelor Complexe. Trei ani mai tarziu a devenit director al Centrului pentru Stiinta Retelelor de la Northeastern University. Cele mai cunoscute carti ale sale sunt "Linked'- despre cum fiecare lucru este conectat cu restul lucrurilor si ce inseamna asta pentru afaceri, stiinta si viata de zi cu zi- si "Bursts' –tiparul ascuns din spatele fiecarui lucru pe care il facem , de la e-mail la cruciadele sangeroase.
Albert-László Barabási are tripla cetatenie, romana, maghiara si americana.

×