Roşia de Buzău, vedetă şi cenuşăreasă

27 Aug 2008 • 00:00

IMPORTURILE SĂ TRĂIASCĂ ● Legumele româneşti, exilate la marginea şoselei
Mîini negre, cu degete tăbăcite de rădăcina buruienii ce-şi face loc printre tulpinile de ardei şi călcîie crăpate de apa de irigat şi pămînt călcat zi de zi cu talpa goală... Oamenii ăştia se chinuiesc practic pentru mai nimic. O tîrnă cu ardei, o alta cu vinete şi cîteva lăzi cu roşii.

Odinioară, zonele legumicole de preţ ale Buzăului, Mărăcineni, Măteşti, Săgeata, Glodeanu Siliştea şi Sărat, Lipia sau Merei, erau înconjurate de miliţieni, cîte 60-70 în jurul unui sat, astfel încît recolta sa să ajungă acolo unde trebuie. La tovarăşii aleşi!, spun oamenii. Acum însă...

Imaginea ţăranului cu mîinile şi călcîiele crăpate este de văzut la fiecare margine de sat al Buzăului care are o bucată de pămînt roditor. Povestea începe într-o zi cu 35 de grade C în aer şi vreo zece în plus la nivelul solului. Adăugăm şi nori de praf, gălăgie şi o duzină de probleme, dar şi pasiune şi muncă neplătită. Pînă una alta, grădinarii Buzăului îşi găsesc singuri rezolvare: căldura o combat cu îmbăierea pălăriei de paie, lipsa apei de irigat cu găleata cu apă potabilă, iar absenţa depozitelor pentru legume ori a unei pieţe sigure o suplinesc cu o piaţă angro aşezată chiar pe DN2 E 85 Buzău-Urziceni, la capătul satului înţesat cu solarii, Pitulicea.

Am căutat la Buzău şi gustul care a făcut celebre ceapa, roşia şi varza. Şi l-am găsit tot în grădină. Ceapa de apă e dulce, zemoasă, iar roşia îţi lasă în gură o singură dorinţă: mai vreau.

Pe vremuri, Buzăul era una dintre vedetele emisiunilor Viaţa Satului. Legumele buzoiene erau la fel de celebre ca grînele Bărăganului sau ca lactatele dobrogene, iar recoltele de la Mărăcineni, Măteşti, Glodeanu Siliştea şi de la cel Sărat, din Săgeata, Lipia-Merei sau Cîndeşti – dincolo de raportările pompoase – erau adevărate spectacole în care rolurile principale reveneau celor mai zemoase roşii, celor mai fragede verze şi celor mai dulci cepe...

Am colindat, aşadar, vara asta, Buzăul în lung şi-n lat ca să vedem ce s-a schimbat. Şi nu prea sunt notabile schimbările. Nicolae are 34 de ani. Pe o ploaie mocănească rece, de vară, şi negrul ca pămîntul pe care îl răscolea cu plugul tras de cal, sîrbul din Buzău – sîrbi, aşa sunt numiţi legumicultorii care şi-au înfiinţat grădini pe malul rîului Buzău – îşi scrîşneşte amarul printre dinţi şi le aduce aminte conducătorilor de azi ai ţării că legumicultorii ca el nu au văzut vreodată subvenţiile cu care ei se laudă în campanii electorale.

Nea Gogu, în fapt Barbu Preda, şi Primaru’, Constantin Plătică, din Pitulicea spun lucrurilor pe nume ştergîndu-şi cu dreapta sudoarea groasă de pe fruntea arsă de soare: facem solarii de 40-50 de ani. Nici nu vrem să le mai vedem. Aici, la noi a mers, dar pe vremea lui Ceauşescu. Atunci din roşiile vîndute îţi schimbi maşina, acu’ strîngem bani de vreo 15 ani ca să ne luăm una nouă.
Oftează amîndoi. Parcă şi soarele e mai aprig. La fel ca aceia din Pitulicea, toţi legumicultorii buzoieni se luptă astăzi cu pămîntul avînd în minte mereu imagini de altădată.

Necazurile sunt: lipsa pieţei de desfacere, politica de importuri a retailerilor şi degradarea sistemului de irigaţii. Dar nu se lasă.
Nea Gogu de la Pitulicea e mai explicit: "Cine nu cultivă roşii în satul nostru e de rîsul lumii. Doar beţivii şi proştii stau degeaba la Pitulicea". Şi astfel, la răscrucea DN 2 E85 Buzău-Urziceni a apărut una din cele mai mari pieţe angro de legume din ţară: Căldăruşanca. E cea mai mare piaţă angro din partea asta de ţară. Şi nimeni nu face un efort ca oamenii ăştia să aibă măcar o tarabă pe care să-şi urce sacii, în aşteptarea samsarilor şi a angrosiştilor.

Producătorii ne povestesc că piaţa este căutată de proprietarii de magazine sau tarabe prin pieţele mari ale Capitalei, Aradului, Timişoarei, Neamţului, Sibiului.

Bat uneori drum lung pentru a cumpăra vestitele legume cultivate de oameni vrednici din sate cu nume care ţi se întipăresc în minte: Glodeanu Sărat, Mihăileşti, Mărgineanu, Glodeanu Siliştea, Mărăcineni, Măteşti şi Cîndeşti.

"Ne doare, domle, ne doare! Marfa se deteriorează şi trebuie să o dăm cu un leu, un leu cincizeci kilogramul de roşii la angro. Pierderile le suportăm tot noi. Nici zece la sută nu-s producători pe piaţă. Pe tarabe nu putem sta pentru că avem de lucru în grădină. Aşa că dăm la samsari." Producătorii nu ar avea nimic împotriva intermediarilor, pentru că ei nu au timp să se ocupe şi de negoţ.

Li se pare însă nedrept ca intermediarii să obţină preţ dublu pe marfa vîndută, în condiţiile în care nu fac decît s-o transporte. Şi se pare că-i o afacere bună, din moment ce intermediarii vin tocmai de la Arad pentru roşiile de Buzău.

Samsarii spun la rîndul lor că ar vrea ei să scoată marfa pe piaţă cu 5 lei, însă n-au încotro şi dau marfa angro cu 1,5-2 lei kilogramul. Or fi sinceri? Sau e o gogoaşă umflată? Pentru că altfel cum şi-ar permite să vină săptămînal la Buzău pentru o dubă cu roşii?

În mod normal, regulile sînt stabilite de cerere şi de ofertă, dar producătorii sînt nemulţumiţi pentru că nu există nici un control al preţurilor şi al pieţelor. Oamenii ar vrea ca marfa veche, fără căutare pe piaţă, să ajungă la o fabrică de conserve. Ca pe vremuri.

Import de tehnologie. Despre începuturile legumiculturii în Buzău ne povesteşte Grigore Buga din Măteşti.

De la el aflăm că afacerea cu legume a fost "implementată de investitori străini": "Prin secolul al XIX-lea a fost adusă tradiţia aici de către bulgari care au fugit de sub turci şi s-au dat drept sîrbi ca să nu fie omorîţi. S-au întins cu grădinile pînă unde au găsit apa de irigat prin cădere liberă, adică pînă la noi la Măteşti".

Azi, cea mai mare problemă a celor peste două mii de legumicultori din zona Glodeanu Sărat şi Măteşti rămîne desfacerea mărfii. Pentru asta, explică unul dintre ţăranii cu pantalonii sumeşi pîna la genunchi şi mîinile crăpate de cît pămînt cuprind zilnic, se face acum o asociaţie la Glodeanu Sărat, însă uşile către birouri sînt cam închise.

Alţii nu mai aşteaptă rezolvări de la nimeni. Îşi iau pur şi simplu marfa şi o vînd la poartă, în stradă.

Pînă una alta, singurele ocazii în care producătorii îşi pot prezenta cu mîndrie legumele sînt aşa numitele sărbători ale recoltei, cum va fi şi cea programată la 28 septembrie la Măteşti, de care primarul Iulian Manea e foarte încîntat.

Ţăranilor le rămîne doar satisfacţia ca fac bine ceea ce fac şi că gospodinele adevărate ştiu să facă la piaţă diferenţa între legumele arătoase, dar fade din import şi cele sănătoase şi gustoase de pe la noi. De la Buzău.

Staţiunea

În perioada de glorie a legumiculturii buzoiene s-a înfiinţat Staţiunea de Cercetare, care, de-a lungul a 51 de ani, a inventat peste 20 de soiuri de roşii, ardei şi alte legume. Se făcea pe atunci cercetare pe 500 de ha de pămînt. Acum, au mai rămas 67, dar interesele imobiliare ameninţă să le împuţineze la 17.
Florica Gheorghe, secretar ştiinţific, ne-a invitat în sera experimentală a staţiunii: cercetătorii au o cultură de castravete hibrid, Favorit, extrem de productiv; un hibrid de tomate, Siriana, rezistent la transport, timpuriu, foarte productiv şi cu gust excelent. Tot în sera staţiunii se caţără pe sîrmă ardei iuţi buni pentru boia, deci pentru babic.

Preşedintele

În birou la preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Victor Mocanu, roşia de Buzău ni se dezvăluie ca o cenuşăreasă la ea acasă şi vedetă în lume. Ce fac autorităţile pentru ca roşia aceasta să fie vedetă şi la ea acasă? Mocanu a promis sprijin în promovare. Spune el că va începe cu promovarea paradei legumicultorilor din Mateşti şi că va încerca să sensibilizeze autorităţile prietene să pună umărul la ieşirea în lume a legumelor de Buzău. Altfel riscăm să le cumpărăm de pe la bulgari ori olandezi după ce sunt culese şi împachetate în grădinile ţăranilor din Buzău.

Cristina Moise
corespondent Radio România Actualităţi – Buzău

Nu rataţi!
Ascultaţi "Roşia de Buzău" azi, la ora 17:30, la Radio România Actualităţi.

Citește pe Antena3.ro