"Sa nu permitem ca tancurile sa treaca!"

CREZUL - Aparitia blindatelor Armatei pe strazile Timisoarei in decembrie 1989 i-a intaratat pe manifestanti. Acestia au hotarat sa le opreasca sa ajunga in centru. O declaratie, cea a revolutionarului Radu Mircea, introduce un amanunt care ar putea explica trecerea de la calm la violenta.

MISIUNE. Blindatele au iesit pe strazile din Timisoara pentru a curma revolta

"Cand am ajuns in Küttl, dinspre Bdul 6 Martie se apropia o fanfara militara. La inceput, lumea a aplaudat, totul a fost perfect, formatia si-a vazut de drum, a trecut de brutarie, oamenii se luasera dupa militari, numai ca militienii de pe partea dreapta a bulevardului - pe care pana atunci nu se putea circula - au barat drumul din nou. Asta a iritat, au inceput huiduielile, apostrofarile." Pare evident ca Radu Mircea a surprins evenimentul la inceputul sau, iar Sorin Bocereanu, in faza sa finala. Pentru a nu exista neclaritati, precizam ca drapelul de lupta al unei unitati militare este un simbol al statului, nu al regimului sau al vreunui partid. La ora 12:00, ministrul Apararii a ordonat transmiterea la toate unitatile a indicativului TABELA ABC ANA. "Acest indicativ avea in vedere aplicarea unui set de masuri organizatorice in scopul trecerii, in ordine, la desfasurarea unor activitati care sa asigure ridicarea capacitatii de lupta a comandamentelor si unitatilor. Printre acestea se numarau si asigurarea continuitatii conducerii in afara orelor de program si pe timpul noptii, amplificarea controlului asupra modului cum se executa serviciul de zi si de garda." Indicativul TABELA ABC ANA a fost transmis ca urmare a anuntarii oficiale a vizitei lui Nicolae Ceausescu in Iran si nu a avut vreo legatura cu evenimentele de la Timisoara. Insa, intre orele 12:00 si 12:30, Ceausescu il suna de doua ori pe Vasile Milea, mai intai reprosandu-i ca nu a scos blindatele pentru defilare si apoi informandu-l ca "armata a fost atacata la Timisoara". Era vorba de incidentul cu fanfara. Generalul Guse a amintit scena in declaratia sa olografa din 13 februarie 1990: "Dupa putin timp a sunat din nou cabinetul 1, respectiv Nicolae Ceausescu, deoarece ministrul a spus: "Am inteles, tovarase secretar general, trimitem o companie de tancuri imediat. Am inteles". Dupa care a cerut imediat legatura la Timisoara si a ordonat ca sa pregateasca imediat o companie de tancuri care sa se deplaseze catre centru, atentionand sa fie foarte atenti si sa nu cumva sa se traga sau sa se intample vreo nenorocire".

LA LUMINA ZILEI. Insistenta generalului Guse pe cuvantul imediat demonstreaza cumva si schimbarea atitudinii ministrului Milea. Reincepuse atacul asupra cladirii Comitetului Judetean de Partid si in foarte scurt timp s-a reluat devastarea magazinelor. De data asta, pe timpul zilei, fara protectia noptii. Generalul Vlad arata ca defilarea a produs adunarea unei multimi care a permis mascarea activitatii diversionistilor, insa un alt fenomen a fost mult mai important pentru curajul si insistenta cu care au fost reluate atacurile la adresa fortelor de ordine si devastarile. In jurul pranzului, la Timisoara se conturase o situatie clasica de pierdere a autoritatii, determinata nu numai de violenta atacurilor, ci si de balbaielile fortelor de ordine. Sunt marturiile despre lipsa unei atitudini ofensive din partea soldatilor si a ofiterilor acestora, despre apelul lor la intelegere, la constientizarea situatiei-limita in care se aflau - sub ordin si sub juramant militar - , sunt apoi informatiile despre ilaritatea, dar si iritarea create de o defilare cu fanfara in mijlocul unei situatii atat de dramatice - o marturie inregistrata in anul 1999 la Timisoara afirma ca fanfara canta melodia "Suflecata pana-n brau" - si, nu in ultimul rand, a fost comportamentul pompierilor. Revolutionarul Radu Barzeanu isi aminteste interventia masinilor de pompieri "ca in poveste, in loc sa vezi tasnind un jet puternic, la capatul furtunului a aparut un firicel de apa abia vizibil, ce-a starnit fluieraturi, aplauze, hohote de ras". Indemnurile acelor indivizi "de actiune", care antrenau mereu manifestantii fie prin cultivarea curajului - "N-au voie sa traga", "Nu au gloante", "Puneti copiii in fata ca nu vor trage in ei" etc. - , fie prin exemplul personal, menit, dupa cum arata mai toti martorii consemnati de publicistii timisoreni, sa-i intimideze pe soldati, pe tinerii din trupele de securitate-militie. Este de altfel revelator ca in toate agresiunile facute de acele grupuri de indivizi violenti nu au fost atacati ofiterii - desi se striga "Omorati-va ofiterii!" - , ci au fost atacati mereu soldatii in termen din randul fortelor de ordine. Cand au ripostat cadrele, s-a lasat peste tot cu singe, dar de partea cealalta. In ultimii 15 ani s-a incercat mereu identificarea primului ranit din ziua de 17 decembrie. Conform fiselor medicale de la Spitalul judetean si marturiei doctorului Atanasie Barzeanu, "pe la 13:00 a fost adus un tanar de 21 de ani, lovit la cap. Tanarul facea parte din Garzile Patriotice, mobilizat pentru paza Consiliului. Grupa lor numara vreo 50 de insi. Stateau inauntru, in Consiliu. Cand au inceput sa apara manifestantii, militianul care era cu ei, speriat si el, le-a zis ca nu stia ce sa faca, nu vedea cum ar fi putut impiedica intrarea in cladire, dispunea doar de sase gloante (...). Dintre manifestanti, primul ranit in ziua aceea a ajuns la urgenta pe la orele 14:40. E vorba, de fapt, de un tanar impuscat in gamba, pe care l-am operat imediat, el fiind, cred, cel dintai martir al Revolutiei din decembrie".

NOTA. Ni s-a pastrat forma Notei Telefonice prin care generalul Vasile Milea a dat ordinul pentru alarma de lupta partiala, asa cum a ajuns el la Armata 1.

N(ota) T(elefonica) - A2/0887/17.12.89

Din ordinul ministrului Apararii Nationale, incepand cu 17.12.’89, (ora) 18.30 se executa indicativul RADU CEL FRUMOS in toate M(arile) U(nitati) si formatiuni ale A1.
Parola - OASTEA CEA MARE
Semneaza - Gl.-col. Milea V.
Intocmit - Mr. Mitrus
Trimite - col. Buliga R.

STRIGATUL. Timisorenii si-au spus din balconul Operei nemultumirile impotriva regimului

TANCURI DE INSTRUCTIE. Milea a trimis principalele unitati de lupta spre frontiera de Vest, in timp ce in Timisoara, de exemplu, au fost puse la dispozitia autoritatilor locale subunitati cu valoare combativa redusa. Este suficient sa privim din nou lista subunitatilor descrise de generalul Guse in declaratia sa din proces - "sectia de reparatii, batalionul aprovizionare-transport, scoala de soferi"! Mai intai au fost repartizate doua tancuri de instructie - probabil pentru a satisface dorinta de "putere" a lui Ceausescu; tancurile acelea nu puteau decat strivi oameni - , apoi, o data cu agravarea situatiei, blindate cu munitie la ele. Un aspect al alarmei de lupta partiale este ca militarii, intr-o faza incipienta, inainte de a trece la executarea unor misiuni, sunt adunati si consemnati in unitati. Astfel, din dupa-amiaza de 17 decembrie 1989, toti militarii romani din Timisoara, si nu numai, au fost izolati de orice alta informatie decat cea oficiala, partiala si deformata din interiorul sistemului. In urma sedintelor ministrului Apararii cu adjunctii, generalul Ilie Ceausescu a transmis tuturor ofiterilor politici din tara o serie de ordine si misiuni - despre care nu ni s-au pastrat decat marturiile unor astfel de ofiteri - prin care a cerut tinerea sub observatie si controlarea comandantilor de unitati asupra executarii ordinelor venite de la Bucuresti, precum si izolarea informationala a ofiterilor.

MARTURIILE. Dramatismul intamplarilor de pe strazile Timisoarei este cel mai bine redat de relatarile revolutionarilor, chiar dincolo de unele exagerari si "inflorituri", iar selectia orientata spre reconstituirea unor incidente prin audierea mai multor voci permite si atingerea unui nivel suficient de credibilitate. Multi surprind din nou prezenta diversionistilor. Vom sublinia actiunile lor tipice. Traian Orban, ceva mai vehement si patimas in interventiile televizate, este interesant in marturiile scrise in care descrie intamplarile de dupa degajarea cladirii CJP: "Militarii fugeau dupa noi, incercand sa ne imprastie sau sa ne retina. Noi fugeam, ne retrageam 10-20 metri, apoi reveneam. Dupa un timp au pornit si tancurile, si TAB-urile. In multime, lumea comenta nemultumita traiul pe care-l ducem, frigul din locuinte, se vorbea despre cei care incearca sa fuga din tara si despre nadejdea ca doar-doar se va schimba ceva, ca in tarile vecine. Am fost impinsi pana in dreptul Strazii Popa Sapca. Sus am vazut un elicopter. Numarul nostru crestea, mereu ni se alaturau trecatori nemultumiti si intaratati de desfasurarea de forte, dar si curiosi, care dupa scurt timp se retrageau sau priveau de departe. Cand am ajuns in dreptul bazarului, am vazut o echipa de 4-5 tineri care s-au apucat sa sparga vitrinele magazinelor. Noi am protestat, spunandu-le ca nu asta dorim, dar ei si-au vazut de treaba, indeplinindu-si misiunea. Tinerii aceia doar spargeau, nu furau. Militarii, asistand la aceste spargeri, au devenit mai agresivi, incercand sa retina demonstrantii sau sa-i loveasca cu paturile armelor. Demonstrantii au ripostat aruncand cu pietre si militarii s-au retras. Au venit in viteza tancurile si TAB-urile, care ne-au imprastiat. Noi aruncam in tancuri cu ce apucam (pietre, bucati de bordura, conserve). Chioscul de ziare din Piata Sfantul Gheorghe a fost incendiat. In aceasta piata ne-au ajuns tancurile si TAB-urile. Cu o parte a demonstrantilor am luat-o pe Strada Engels. Cativa indivizi au vrut sa incendieze magazinul de chimicale de la coltul strazilor Engels si Ceahlau. Stiam ca in depozit sunt chimicale inflamabile si am intuit ce nenorocire s-ar putea intampla daca ar lua foc. In casa aceea sta fostul meu coleg de scoala Nicolae Secosan (crainic radio). A zbierat la indivizii aceia sa nu dea foc, ca locuiesc acolo. Tipii s-au retras. Am ajuns in Piata Libertatii. La Cofetaria Macul Rosu, niste tigani se serveau cu sucuri si prajituri, indemnand si pe altii sa ieie. Militarii veneau dupa noi sa ne imprastie. Am luat-o pe strazile laterale. Am ajuns iar in Piata Sfantul Gheorghe si am luat-o pe linia de tramvai inapoi spre Libertatii. Pe straduta aceea a venit un tanc in viteza, cautand sa ne calce, cu o senila pe trotuarul din stanga, calcand balustrada. Era cat pe-aci sa-mi prinda piciorul. Dupa ce tancul a trecut, unii indivizi au scos mobilier din Cofetaria Macul Rosu, au facut o baricada pe linia de tramvai si i-au dat foc. Manifestantii priveau inmarmuriti. Tancurile treceau si pe trotuare, si pe spatii verzi, unul din tancuri a calcat bordura bazinului de apa al porumbeilor. La un moment dat, in dreptul statiei de tramvai s-a oprit un tanc, care a fost inconjurat de tineri care incercau sa-l blocheze. Niste baieti voiau sa bage o ranga sau alte obiecte intre senile. I-am ajutat si eu, bagand intre rotile senilelor cablul de remorcare al tancului respectiv. Tancul a fost blocat, dar motorul ii mergea, iar turela se misca amenintator in toate directiile. Un baiat calarea pe teava. Motorul tancului s-a oprit, iar multimea a izbucnit in urale. Dupa asta, un grup de militari ne-a alungat si a recuperat tancul, care a fost retras".

"DIHANIILE". Ioan Savu a ajuns in Piata Operei in jurul orei 15:00. El a surprins un moment semnificativ, sugestiv pentru morfologia multimii. "Oamenii erau iritati, nu stiau cum sa actioneze si asta ii indispunea si mai mult. Peste 10-15 minute, dinspre Piata Libertatii s-a apropiat un grup - venind dinspre Piata Alba Iulia - de vreo 30-40 de tineri scandand: "Jos Ceausescu!", "Vrem alegeri libere!". Noi am inaintat pe langa ei, sperand ca in directia aceea se intamplau lucruri mai deosebite. Se intamplau. Chiar atunci cand treceam prin dreptul chioscului de ziare din Piata Libertatii, cineva ii punea foc, in intersectia strazilor 9 Mai si V. Alecsandri, pe linia de tramvai deja ardea o masina. Am incercat atunci sa patrundem inspre Continental prin straduta dintre cladirea in care se gaseste Consignatia si Biblioteca Judeteana. N-a fost posibil nici pe aici, la aprozarul din Piata Vasile Roaita - flacari, asa ca inapoi pe K. Marx, apoi prima la stanga pe D. Cantemir." Gheorghe Curpas este un revolutionar foarte entuziast si unul dintre putinii care isi asuma deschis participarea la violente si la acte care puteau justifica reactia fortelor de ordine. Din pacate, relatarea sa este plina de contradictii, unele imposibil de lamurit. Am retinut insa un fragment care surprinde un amanunt important pentru diferentierea celor doua tipuri de participanti: "Ceea ce ne-a unit - ca ne stransesem mai mult de 2.000 de oameni, numai ca eram impartiti pe grupuri si fiecare spunea ce-i trecea prin cap - a fost aparitia altui grup de tancuri. Dintr-o data am avut un obiectiv al actiunii; nemultumirile noastre, revoltele noastre haotice s-au… topit, asa sa scrieti, s-au topit intr-o unica si mare hotarare: sa nu permitem trecerea tancurilor inspre zona centrala! Din clipa aceea nu mai eram o adunatura de insi care nu stiam ce vrem, ci o formatiune de lupta. Unii dintre noi au manevrat doua firobuze (troleibuze, n.a.) in asa fel, incat au barat accesul spre centru de pe la Liceul de chimie incolo, altii au incercat sa ridice o baricada si pe Strada Lidia, la intersectia acesteia cu Calea Girocului, cei mai agili au inceput sa patrunda printre tancuri si cu rangi, cu bare metalice produceau, se straduiau sa produca avarii cat mai mari, iar, dupa ce masinile s-au grupat in fata barajului, o parte din noi am manevrat alte doua firobuze in asa fel, incat am prins tancurile intre doua linii de netrecut (…). Ne uitam la monstrii aia si nu ne trecea prin cap nimic; la un moment dat, am inceput sa ne intrebam daca facuse vreunul dintre noi armata la tancuri, daca stia careva din cei de acolo sa conduca o asemenea dihanie; nu s-a gasit nici unul".

STRIGATUL. Timisorenii si-au spus din balconul Operei nemultumirile impotriva regimului

EXPLICATIA. Scena in care este descrisa prezenta unor indivizi dotati cu rangi si bare metalice, pregatite pentru a bloca miscarile tancurilor, a fost invocata mereu de Armata ca fiind dovada existentei unor oameni antrenati, cunoscatori ai tancului printre manifestanti. Mai trebuie spus ca unele marturii ale revolutionarilor, pe care le-am citat si noi, mentioneaza prezenta grupurilor de tineri inarmati cu astfel de bare inca de dimineata, mult inainte de aparitia blindatelor pe strazi, ca si cum ar fi stiut ca acestea vor aparea mai tarziu. Gheorghe Curpas este cel care arata ca manifestantii nu aveau astfel de cunostinte, motiv pentru care dupa ce grupul inarmat cu rangi si bare a disparut, manifestantii au constatat ca nimeni dintre ei nu facuse armata la tancuri. Atunci, au desfacut butoaiele cu motorina de pe tancuri si le-au incendiat. Iarasi este un act de neprofesionisti, pentru ca in tancuri era munitie brizanta care putea face praf cartierul. Asadar, intrebarea cine erau acei cunoscatori ai tancului si inarmati cu bare de blocaj a rotilor motoare ori ramane fara raspuns, ori primeste raspunsul cel mai plauzibil, intarit cu zecile pagini de dovezi aduse chiar de revolutionari - indivizii hotarati, violenti si agili, care sunt identificati drept diversionistii revoltei de la Timisoara.

MACIUCARUL. Cristian Bogdan, studentul israelian care a facut si fotografii in timpul evenimentelor, a fost martor si in ziua de 17 decembrie la escaladarea violentelor. Marturiile lui sunt parca mai reci, mai obiective, oarecum asezate cu efortul de luciditate al celui care in mijlocul unui eveniment dramatic are rabdarea sa fixeze aparatul la ochi, sa caute imaginea cea mai potrivita si sa fotografieze clipa. El a furnizat unele dintre cele mai credibile informatii. "Primele fotografii le-am facut de la fereastra camerei mele din camin. Am surprins pe (strada) Filipescu militari, militieni, sase masini. Dupa aceea am coborat si am luat-o la fuga spre Piata Libertatii, prin spate, pe Strada Ceahlau; lume multa, agitatie, tinerii spargeau vitrinele, nu furau nimic, dar spargeau tot ce vedeau - tiganusii aveau alte preocupari! - ; in Libertatii: lume multa (aproximativ orele 16:00), un tanc, pe el oameni, un demonstrant lovea cu un ciomag prin trapa, mi-am gasit unghiul, clic declansatorul; numai ca in clipa urmatoare ma trezesc luat de umeri, iar deasupra capului vad o maciuca, cea mai mare maciuca din lume, niciodata nu am vazut una mai mare! "Pentru cine fotografiezi, ma?", mi-a spart omul timpanul cu strigatul lui. Am avut un noroc imens, i-am dat exact replica potrivita: "Pentru tine!". "E, atunci…" si omul i-a dat pe ceilalti demonstranti la o parte, fara sa fi acceptat vreo impotrivire din partea celor pe care-i indeparta. Aici, in Libertatii se auzeau impuscaturi, oamenii se linisteau unii pe altii: "Nu va temeti, sunt gloante oarbe". "Asa e, am fost ofiter, stiu ce spun, armata n-a primit munitie de razboi". In momentul urmator, atentia ne-a fost acaparata de incercarea a doua tancuri care voiau sa intre in piata prin Strada 9 Mai."

ORBIREA TANCULUI. In continuare, Cristian Bogdan inregistreaza una dintre cele mai controversate scene ale revoltei de la Timisoara. El arata ca TAB-ul (Transportor Auto-Blindat, confundat de martorii-femei si de unii barbati neinitiati cu tancul) "se misca mereu, parea turbat, a si inceput sa traga, deci tragea, dar nu am vazut pe nimeni cazand". Iar tancul care se deplasa in viteza de pe Strada 9 Mai a fost oprit intr-un mod neasteptat: "… indrazneala unui tanar m-a blocat: omul, vazand tancul apropiindu-se, s-a repezit spre el, s-a aruncat asupra lui si, tinandu-se de teava tunului cu mana stanga, intins pe tanc ca un Cristos, cu palma dreapta incerca sa-i acopere vizeta conducatorului pentru ca monstrul sa se opreasca, din lipsa de vizibilitate". Scena este stranie, pentru ca a sari pe un tanc sau TAB in miscare, a sti unde este vizeta conductorului si a incerca obturarea ei - militari interogati in timpul anchetei MApN afirma ca tanarul avea o carpa cu ulei in mana - este o actiune specifica vanatorilor de tancuri si se numeste "orbirea tancului". Nu o poate face decat cineva foarte bine antrenat, care a exersat de multe ori aceasta miscare pe alte tancuri similare. La fel ca in cazul pilotilor sinucigasi de la 11 septembrie 2001, numai un naiv poate crede ca pentru a iesi de pe culoarul aerian, pentru a pilota aeronava manual si pentru a lovi cu precizie cu un avion de pasageri o cladire din mijlocul orasului lata de 60 de metri au fost suficiente cele cateva ore de antrenament pe un aerodrom cu iarba si cele cateva sedinte de simulator invocate de autoritatile americane!

Fragment din volumul "Istoria loviturilor de stat in Romania - o tragedie romaneasca" de Alex Mihai Stoenescu, Editura RAO-2004.

Nu ratati!

In numerele viitoare puteti citi o alta analiza a lui Alex Mihai Stoenescu despre evenimentele din decembrie 1989.