In satul mehedintean Eibenthal traiesc trei sute din cei aproape sase mii de cehi raspanditi prin tara noastra. Satenii au telefoane digitale si Internet, au drum asfaltat si scoala cu etaj. Toate cu bani de la guvernul ceh. Lipseste doar „Rata", cursa de tara. Sutele de turisti din Cehia urca, vara de vara, prin noroi sau praf, cei 6 km de la Dunare pana-n sat. Asta si poate pentru ca, la Eibenthal, nu-i satean care sa nu incalece mandru motoreta lui.

La 500 de metri altitudine, la capatul drumului ce urca de la Dunare spre crestele Muntilor Almajului, doi copii cu plete balaie, de nu stii daca-s fete sau baieti, striga cuvinte cu multi de „ci" si tot pe-atatia de „j". Se incaiera si rad pe iarba, langa patru-cinci vaci, un caine si un Iisus prafuit, rastignit pe o cruce din piatra. De-acolo, o data cu asfaltul, incepe satul. Norii negri ce se-nvart peste culmi ii tin pe satenii din Eibenthal prin curti. Cativa localnici isi sapa palma de pamant de langa casa sau isi repara motocicletele. Batranele stau la panda, din intunericul odailor, doar-doar si-or da seama cu ce ganduri umbla pe ulita niste oameni care nu-s ai locului.

La inceput, le-a parut rau ca au venit

Pe la 1826-1827, austriecii le-au promis saracilor din Cehia ca, daca vor veni pe pamant romanesc, la granita imperiului, le vor da 10 lanturi de pamant (6,2 ha) si ceva bani - vreo 5 forinti de fiecare om (pe atunci, un preot era platit cu 33 de forinti pe luna). Le-au mai spus ca vor fi scutiti de impozite, ca vor avea locuri de munca, iar junilor le-au promis ca-i vor scapa de armata. Ca sa scape de saracie, s-au invoit. Dar multi dintre ei au plans dupa ce au ajuns aici. Austriecii i-au lasat in padure. O vreme, nou-sositi, au trait in gropi sapate in pamant, acoperite cu grinzi din lemn. Apoi si-au facut case din piatra, „nu din chirpici", precizeaza cehii de azi, cu mandrie. Au mai ridicat o biserica din lemn si un cimitir. Masek Nanceslau, preotul care slujeste de patru ani in biserica ridicata in 1912, povesteste ca padurea era a unuia, Magarly, din Oravita, care avea nevoie de mana de lucru ieftina. Barbatii taiau copacii, femeile scoteau butucii, cu tarnacopul. Faceau traverse de cale ferata, pentru export. In primul an, multi cehi au fugit. Era o fabrica de sticla peste Dunare, la sarbi, si s-au inteles cu patronul de acolo sa-i angajeze, ca era ceh si el.

„Caini electrici" si motociclete

Pe Josef Nedved, consilier la primarie, l-am gasit varat pe jumatate sub Oltcit-ul din curte. Am intrat repede in curte, sa inceteze odata zumzaitul soneriei care ne-a anuntat prezenta de cand am apasat clanta portii. „Cainele electric", ii spune Nedved, razand, zbarnaitoarei, mesterite cu priceperea lui de fost electrician la mina. Plin de ulei, manuind cu graba niste surubelnite, Josef isi ajuta ginerele sa dreaga masina, ca a intarziat la munca, la mina din Baia Noua.

Dincoace de plasa care delimiteaza teritoriul gainilor, se odihnesc in cric o Mobra si un Minsk. Altii din sat mai au si motorete Planeta 5. Rusesti. „Un ceh nu e ceh adevarat daca n-are macar o motoreta!", ne explica a noastra gazda. In Eibenthal sunt vreo 60-70 de motorete si motociclete. Piesele de schimb si le comanda satenii la Bucuresti, e vreo 50.000 taxa pentru un pachet de cateva kilograme. Prefera Bucurestiul, ca „rusii astia din zona, care mai fac rost de piese, te jupoaie. Iti iau dublu".

Satul fara primarie

De la 32 de metri inaltime, turla bisericii vegheaza satul. Preotul tine slujba in fiecare zi, in ceha. Daca vin la biserica si cei 15-16 romani casatoriti cu cehoaice si trecuti la catolicism, parintele spune ceva si in romana.

Satul mai are o scoala, un magazinas si doua carciumi. „Krajanek", asa le spun ei. Si o casa cu poarta incuiata si o placuta pe care scrie „Posta". Farmacie nu este, iar cel mai apropiat spital este in Orsova, la 50 de kilometri de Eibenthal. „Poti sa mori pana ajungi acolo", rabufneste nevasta lui Josef, Veronika. Nu se baga in discutie si nu sta la masa cu barbatul sau, ci alaturi, putin in spatele lui, in semn de respect. Asa-i la cehi.

Nici primarie nu mai e in sat, de prin ’68. „S-a mutat la 20 de kilometri mai incolo, la Dubova, comuna de care tinem. Si nici autobuze nu sunt", se revolta Josef Nedved, ginerele celui mai batran ceh din sat. Batranul, Jan Pospisil, are 95 de ani. A fost miner. Acum e bolnav, vrea sa fie lasat in pace. De altfel, nici nu stie prea bine limba romana, vorbeste mai degraba romana veche, din care nu se stie daca mai intelege cineva ceva, ne explica Josef.

Huila hraneste toate gurile

Astazi, in Eibenthal mai sunt vreo 300 de oameni, 98% cehi. Prin ’90 erau vreo mie in sat, dar foarte multi tineri au plecat in Cehia. Cei ramasi traiesc din huila. „Antracitoasa", explica Josef, sprijinindu-se de coarnele motoretei Minsk. Tinerii inca isi infunda plamanii, „pentru 3-4 milioane" la mina din Baia Noua, la un kilometru-doi de Eibenthal, iar batranii au iesit la pensie tot din galeriile negre. Pana in ’95, era huila peste tot. In apa, in mancare, pana si in dulap ajungea, pe haine. Oamenii isi tineau respiratia cand treceau camioanele cu carbune, ce lasau in urma lor un praf negru si uleios. „Nu puteai sa mananci un strugure, o rosie din gradina. Nici cu apa nu se spalau!"

Asfaltul, prima minune

Prin ’95-’97, statul ceh a hotarat sa dea comunitatilor cehe 100.000 de dolari, cu care sa faca ce au ele nevoie. „Ca o minune, toate satele au ales sa puna asfalt", se mira, si acum, Josef. Noi am vrut asta ca sa nu se mai darame casele de la duduitul camioanelor cu carbune si sa nu mai fie praful ala negru peste tot". Daca in Eibenthal alegeau sa toarne asfaltul pe cei 6 kilometri de la Dunare pana-n sat, drumul s-ar fi distrus imediat, din cauza camioanelor. Si nici nu scapau de praf. Acum, basculantele ocolesc Eibenthalul, pe „varianta pe linie", un fel de sosea de centura. Acolo a fost o linie ferata, pe care mergea trenuletul cu carbune de la mina pana la Dunare. In ’86 s-a turnat beton si a devenit drum de camioane. Legat de drumuri, un singur lucru ar mai fi de facut: sa se asfalteze si cei 6 kilometri. Macar de dragul turistilor din Cehia, care vin in sat cu sutele, in fiecare an. Unii stau la sateni, altii la pensiunea din sat, cu 30 de euro, trei zile. Si-au facut si trasee turistice prin munti. Unul marcat cu galben, pe care se urca la picior, iar altul cu rosu, „pe unde merg cu biciclete de-alea de-ale lor, aduse din Cehia", ne lamureste Josef. E rusine, cand vin turistii cehi, sa nu fie un autobuz, sa urce prin noroaie: „Vorbim de agroturism si nu suntem in stare sa asfaltam 6 kilometri de drum?"

Sala de sport pe bani din Cehia

Deasupra intrarii in scoala flutura steagul Cehiei, in stanga, si steagul Romaniei, in dreapta. Se preda in ambele limbi. Aici lucreaza un profesor din Cehia, platit de acolo, care preda limba materna. Curtea scolii este un santier. Cativa oameni cu salopetele pline de var cara bolovani si fac ciment. Sunt veniti si trei muncitori din Cehia, sa „impulsioneze lucrarile, ca stagnau. Si pentru ca cehii platesc". Au dat pana acum, din 2001, echivalentul a trei miliarde de lei. In 2002 a dat si partea romana, pentru consolidarea scolii, un miliard. Muncitorii straini sunt a cincea oara in Eibenthal. Au lucrat in etape, dupa cum a putut si guvernul ceh sa dea bani. Spun ca, daca ar fi fonduri suficiente, in doua luni ar termina totul, inclusiv fatada. Cei 50 de elevi invata deja la etaj si, cand lucrarile se vor termina, vor face orele de sport intr-o sala mare, la parter. Tot aici, intr-o sala separata, vor fi adusi la gradinita micutii.

„In cateva secunde, pot vorbi cu fi-miu’, in Praga"

Mai bine de 10 ani, oamenii din Eibenthal au fost aproape rupti de lume. Drumurile care ies din sat sunt greu de strabatut, mai ales iarna. Chiar si cu masina. Cand erau zapezile mari, luni intregi satenii nu schimbau nici o vorba cu straini. De vreo patru ani insa, au centrala de telefonie cu fibra optica. „Nici in Bucuresti nu era cand am facut-o noi, aici", zice Josef, si-i creste inima mai sa-i rupa coastele. El a fost cel care a umblat pe la RomTelecom, la Drobeta, si a obtinut sa se puna linie telefonica digitala. Aproape fiecare gospodarie are telefon. „Daca vreau, in cateva secunde am legatura cu fii-miu’, in Praga", se mandreste el. Victor, fiul, a plecat in Cehia de vreo 10 ani, are deja cetatenie. E om la casa lui, are si doi copii. Au fost sa-l viziteze de doua ori. Ultima oara, in ’97. „Comunisti am fost si noi, si ei. Da-i mare diferenta!", spune Josef inghitindu-si restul cuvintelor. Ceilalti doi copii ai sai, doua fete, nu vor sa plece in Cehia. Sunt maritate, au copiii lor. Cea mica, Jarmila, sta in alt sat de cehi, in Bigar. Aproape de Eibenthal. Sotul ei, dupa ce a fost dat in somaj de la mina, s-a privatizat. Tot in buza galeriilor de huila. Face mancare pentru muncitori.

La mina lucreaza si oameni din satul vecin, Svinita. Se saluta, ca-ntre mineri, cu cei din Eibenthal si Baia Noua: „Nazdan, nazdan!" (Noroc, noroc!). Svinitarii sunt singurii care au privilegiul de a se plimba cu autobuzul prin satul cehilor. In Eibenthal nu exista transport in comun. Cand se duc cu treaba prin vecinatati sau la oras, satenii merg cu motoretele. Inainte, mai aveau oamenii si carute, dar acum nu le mai folosesc, ca nu mai au vite sa le traga. Prietenele devotate ale cehilor au ramas motoretele, al caror zbarnait umple vaile.

Dintr-un IMS a facut tractor, iar dintr-un vagonet, gater

Vichente Cipera, si el ceh get-beget, pare cel mai inventiv din sat. Si-a facut singur o masinarie cu care finiseaza lemnul in atelierul din fundul curtii; dintr-un vagonet de mina a facut un gater de toata frumusetea, iar dintr-un IMS a facut tractor. Da’ nu-l mai are. L-a dat, ca acum vrea sa-si faca altul, dintr-o Lada ruginita ce zace-n curte. „Vreau sa cumpar un motor Diesel mai mic, cu doi cilindri, ii fac o caroserie si gata! E mai ieftin pe motorina". Cand rade, ochii mici de sub sapca sugubeata se fac doua dungi. Dupa ce a intrat greu in vorba cu noi, gura lui Vichente turuie fara oprire pe fata-i ascutita. Daca e vorba de transformat ceva in altceva, se pricepe. Tot singur si-a facut un cazan imens, inalt de vreo trei metri, in care fierbe la abur lemne, dupa care umbla zile intregi prin padure. Fiertul la abur dureaza vreo 18-20 de ore si este o etapa esentiala. Nu se mai deformeaza dupa prelucrare. Dupa ce pune lemnul la uscat, la soba pe rumegus facuta tot de el - asta dureaza inca vreo doua-trei zile - se apuca sa faca din el mese sculptate minutios, rame de tablouri si de oglinzi, suporturi de flori, masute de telefon cu etajere mobile. Nu prea are unde sa le vanda, ca nu sunt seriosi comerciantii astia. Iti dau banii dupa ce vand marfa. Vichente, pana una-alta, daltuieste pe la cunostinte seturi de bucatarie, usi de dulap sau suporturi pentru bradul de Craciun, isi mai aranjeaza vreo „pila" pe unde are nevoie... Se chinuieste acum sa ia autorizatie pentru atelier, dar e cam suparat pe ai de trebuie sa i-o dea: „Eu fac artizanat si mobilier mic, dar in nomenclatorul de meserii asta nu este. M-au incadrat la "alte lucrari din lemn", adica umerase si suporti de pantofi! Asta inca-i bine, ca au vrut sa ma treaca la dulgheri si tamplari!"

„Pomul batran se prinde greu"

Vichente a fost in Cehia, ca si fiul lui, Jan, care a terminat Arte Plastice la Timisoara, lucreaza acolo, de vreo 6-7 ani, la o fabrica de cauciucuri. A stat Vichente un an in Cehia si a muncit ca mecanic in centrale electrice si in termocentrale. Ramaneau cu gura cascata colegii lui, cand el rezolva tot felul de situatii de care ai habar n-aveau. „Nu stiu nimic aia, acolo... Se rupsese un capat de furtun si ar fi stat doua zile daca nu-l faceam eu. La-nceput, nu m-au lasat, cica stai sa vina ala de se ocupa cu astea, nu te baga! Ce sa nu ma bag? Am pus un colier la furtunu’ ala si se uitau cehii, nu credeau c-o sa tina. Si-a tinut!", se amuza Vichente. N-a vrut sa ramana in Cehia, desi stia limba. N-avea atelierul lui. Si-apoi, pomul batran se prinde greu. I-a placut acolo doar pentru ca a stiut ca se va intoarce in Romania.

Dolky, knedliky si skubanky, mai ales la sarbatori

Sarbatorile cehilor din Romania s-au imputinat, mai ales de prin ’93-’94, cand multi tineri au luat drumul Cehiei. Se mai tin „Farsang"-ul, un fel de carnaval al copiilor si tinerilor, care se petrece in februarie, apoi „Dansul sub pom", in luna mai, Ziua Recoltei - la sfarsitul verii. De sarbatori satenii mananca ciorbe cu smantana acrite cu otet (cehii nu folosesc borsul), dolky - un fel de colaci cu branza, cu marmelada sau cu smantana, knedliky - un soi de galuste cu prune, cu marmelada sau cu alte umpluturi si skubanky - din aluat pe baza de cartofi fierti si faina.

Cea mai importanta sarbatoare a cehilor este Nedeea, hramul bisericii, care se tine de Santamarie, pe 15 august si 8 septembrie. In august, tinerii din Eibenthal marsaluiesc aproape trei zile pana la Manastirea Maria Ciclova, aflata la poalele Muntilor Aninei, in Oravita. Ca sa se intoarca de acolo, le mai trebuie doua zile. Tot de mers pe jos, ca asa umbla si Hristos. O traditie care nici in Cehia nu se mai pastreaza, cel putin asa zice preotul Masek Nanceslau, este aceea a binecuvantarii parintesti inaintea cununiei religioase. Rudele mirilor se strang la mireasa acasa, preotul tine un discurs despre rolul parintilor, apoi tinerii insuratei primesc binecuvantarea de la acestia.

Fac tuica si asculta muzica populara romaneasca

In judetul Mehedinti au mai ramas sase sate de cehi. Sfanta Elena/Svatá Helena, Garnic/Gerník (cel mai mare), Sumita/Sumice, Bigar/Bigr, Ravensca/Rovensko si Eibenthal/Ajbentál. Dintre toti cehii mehedinteni, doar cei din Eibenthal sunt mineri. Ceilalti lucreaza pamantul, „znamana". Fac tuica din ce da Dumnezeu. In ultimii ani nu prea s-au mai facut prunele, din cauza secetei, si au facut tuica din corcoduse si din mere. Nu beau mult cehii din Eibenthal. Doar la sarbatori si cand au musafiri. Atunci pun paharutele pe masa si asculta muzica populara romaneasca de la televizor. La postul national, ca numai pe asta-l prind. Mai au si cate un „caset", dar il folosesc rar. Sunt nemultumiti, de la o vreme, ca platesc abonamentul la radio „cam degeaba". Douascinci de mii! Si nu pot asculta nici macar Romania-Actualitati, ca se tot bruiaza. In schimb, pentru ca au telefonie prin fibra optica, au Internet. Daca au si computer. La scoala sunt patru calculatoare, din care doua dintr-o donatie. Din Cehia, normal.