Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Scandalul declanșat de situația de la azilul din Voluntari vine și pe fondul unei strategii aprobate de fostul Guvern, în decembrie 2022. Conform acesteia, ar trebui să desființeze toate formele de instituționalizare, iar oamenii să se descurce singuri. Costurile de la un azil de stat sau privat sunt mult mai mici decât cele pentru îngrijitorii care ar trebui să supravegheze permanent mai ales persoanele nedeplasabile. Fiecare familie care a reușit să găsească un loc la azil pentru un părinte sau o rudă a trecut printr-un calvar, pentru că sunt locuri puține și se poate obține cu mare greutate internarea. Mulți spun că merg permanent în vizită și în multe locuri din țară oamenii sunt îngrijiți bine. Acum ar putea rămâne fără soluții, dacă nu va mai exista posibilitatea de a-și ține rudele internate în astfel de centre.
Sunt mii de români internați la azil, în toată țara. Unii sunt prea bătrâni pentru a-și mai purta de grijă singuri, alții au suferit accidente vasculare cerebrale sau alte tipuri de accident și nu se mai pot deplasa. Cineva trebuie să aibă grijă de ei permanent. La azil ajung mai ales cei care au nevoie și de îngrijire medicală permanentă. Familiile celor internați la cămine de bătrâni sau centre de îngrijire, de stat sau private, din toată România, sunt îngrijorate acum de comentariile pe care le aud de la politicieni.
Veronica este o femeie de 55 de ani din județul Constanța, a cărei mamă a suferit un atac cerebral, cu doi ani în urmă, având acum semipareză. După câteva luni de spitalizare a mamei, Veronica și soțul ei s-au chinuit să găsească o soluție pentru bătrâna care trebuie să fie îngrijită permanent. Ambii lucrează și nu și-ar permite nici să renunțe la locurile de muncă, pentru a o îngriji pe bătrână acasă, nici să plătească pe cineva care să aibă grijă zilnic de femeia nedeplasabilă. În plus, bătrâna are nevoie de îngrijire medicală, zilnic, iar acasă nu poate fi angajat personal medical.
„Am vrut să o internăm la un azil de stat de la Mangalia, dar acolo sunt doar 45 de locuri. Ne-am interesat, cât timp era internată la spital, după accidentul cerebral, dar am aflat că lista de așteptare este foarte lungă și doar dacă moare cineva se intră pe locul eliberat. Am fost acolo, să vedem care sunt condițiile și părea totul în ordine, dar nu aveam cum să așteptăm, așa că am reușit să o internăm la un azil privat de la Costinești, unde mergem frecvent, o vedem, vorbim cu ea și știm sigur că totul e în regulă. E curățenie, ea e îngrijită permanent cum trebuie și chiar se simte mult mai bine, după aproape un an și jumătate. Dacă s-ar închide centrele acestea, nu știu ce am face”, spune Veronica.
Ar plăti 3.500 de euro pe lună
Oamenii și-au făcut și niște calcule financiare. La un azil de stat, anul trecut erau costuri de 3.500 de lei pentru cei care se pot deplasa și 3.800 de lei pentru cei nedeplasabili care au nevoie de îngrijiri suplimentare. Anul acesta au crescut puțin costurile, ajungând la 3.800 de lei prima categorie și 4.100 de lei cea de-a doua.
Dar ei spun că dacă ar aduce pe cineva care să o îngrijească acasă ar trebui să plătească până la 3.500 de euro pe lună, costurile incluzând salariul de cel puțin 1.500 de euro al îngrijitorului - pentru că astfel de oameni sunt foarte greu de găsit și au pretenții financiare mari - la sumă s-ar adăuga taxele și impozitele plătite statului, pentru că suma reprezintă venitul net, dar ar mai fi de plătit mâncare, medicamente, lenjerie intimă specială, absorbantă, de unică folosință și multe altele.
Unii dintre cei care au căutat îngrijitori în ultimii doi ani spun că nici nu s-ar găsi persoane disponibile care să accepte acest job pentru mai puțin de 2.000 de euro net, plus cazare și trei mese pe zi asigurate. Alții spun că au găsit doar varianta de a angaja mai multe persoane pentru îngrijire, care acceptă să lucreze în schimburi, vor zile libere, inclusiv de sărbătorile legale, iar orele de noapte să fi plătite dublu. În total, ar depăși suma de 2.000 de euro pe lună, plus taxele și impozitele plătite la stat pentru salarii. Sumele pe care statul le oferă sunt mult mai mici decât costurile reale. Dar nimeni nu garantează că acești îngrijitori se pot ocupa de bătrâni mai bine decât angajații unui azil, unde se cere și pregătire profesională, există medici și asistente medicale, există tratamente administrate conform unor protocoale etc.
Se tem de posibila desființare a căminelor
Într-o situație similară este și o femeie din județul Timiș care a găsit un azil bun pentru mama sa, după ce bătrâna a suferit un accident vasculat cerebral. „O am pe mama de aproape două luni într-un cămin, cu 3.200 de lei pe lună. Mama e îngrijită, curată, hrănită, are medicație, este scoasă cu scaunul cu rotile la plimbare, la aer. Am acces în toată clădirea, nu stă nimeni după mine”, spune femeia, medic de profesie, care acum se teme că scandalul acesta nu va aduce nimic bun, pentru că se vorbește despre toate căminele de bătrâni ca și cum ar fi în aceeași situație cu cel din Voluntari.
Mulți dintre cei care au rude internate la azil, în județe diferite, au început să se teamă de o posibilă desființare a acestora și poartă discuții pe rețelele de socializare, în speranța că pot contracara o astfel de posibilă decizie politică.
Oamenii sunt speriați de abordarea subiectului, în condițiile în care există deja o directivă europeană și o lege care ar trebui să elimine formula instituționalizată de îngrijire a bătrânilor și a persoanelor cu dizabilități, iar cei mai mulți români nu-și permit să plătească 3.000-3.500 de euro pe lună pentru îngrijitori care să vină acasă. Mulți nici nu au posibilitatea să-i cazeze în același loc, neavând camere disponibile.
Strategia asumată forțat, prin PNRR
Prevenirea instituționalizării nu este însă o invenție a Guvernului României care a modificat legislația, ci e o măsură asumată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) - scris de fostul ministru USR-PLUS Cristian Ghinea, care acum încasează și bani pentru consultanță.
Noua strategie a Guvernului, aprobată în decembrie anul trecut, vizează „prevenirea instituționalizării” și dezinstituționalizarea adulților cu dizabilități din România, adică nu le mai dă posibilitatea nici măcar celor deja internați în centrele de îngrijire să fie ajutați.
Strategia naţională privind prevenirea instituționalizării persoanelor adulte cu dizabilități și accelerarea procesului de dezinstituționalizare 2022-2030 a fost aprobată de Guvern, în decembrie 2022. Pentru familiile celor care nu se pot deplasa nici măcar până la baie și care nu pot să mănânce singuri este o lovitură puternică, mai ales pentru că cei mai mulți nu-și permit nici să renunțe la locurile de muncă, pentru a-ngriji rudele cu probleme, nici să angajeze pe cineva care să se ocupe de bolnavi.
Posibilitatea de a interna o persoană cu dizabilități într-un centru de îngrijire era limitată și până acum, din cauza costurilor foarte mari, pe care nu și le pot permite familiile celor care au astfel de probleme, dar și din cauza numărului limitat de astfel de centre și de locuri disponibile. Ministerul Muncii a considerat, anul trecut, că ar trebui să se renunțe total la această șansă a familiilor celor care nu pot fi îngrijiți acasă. Mai gravă este acum situația celor care nici măcar nu au rude care să-i îngrijească pe bolnavii nedeplasabili.
Prevenirea instituționalizării persoanelor adulte
„România și-a asumat, în cadrul PNRR, ca în perioada 2022-2026 să accelereze procesul de dezinstituționalizare început din anul 2015, prin două acte legislative importante: hotărârea de guvern pentru aprobarea strategiei naționale privind prevenirea instituționalizării persoanelor adulte cu dizabilități și legea pentru susținerea procesului de dezinstituționalizare. Prin aceste angajamente, România urmărește reducerea numărului de 16.911 persoane adulte cu dizabilități instituționalizate în anul 2020, la 11.500 de persoane până la data de 30 iunie 2026 și la 10.349 persoane instituționalizate până la sfârșitul anului 2030”, se arată în documentul aprobat în decembrie 2022 de Guvern.
Strategia dezinstituționalizării, scrisă în mod evident de cineva care nu cunoaște realitatea din România, laudă schimbările majore care se vor face astfel în „șase direcții de acțiune cu impact asupra sistemului de protecție a persoanelor cu dizabilități”. Se spune că „furnizarea serviciilor sociale se va orienta spre comunitate și nu spre instituții rezidențiale” și se vorbește despre „centrarea pe persoană” a ajutorului care va fi acordat de stat.
Un alt punct care sună foarte promițător, dar nu se va putea aplica este „dezvoltarea serviciilor în comunitate pentru viața independentă a persoanelor adulte cu dizabilități, inclusiv pentru prevenirea instituționalizării”, care ar presupune ca aceste persoane nedeplasabile și care nu se pot hrăni singure să fie îngrijite de niște persoane care nici măcar acum nu pot fi găsite sau plătite corespunzător.
Reîncadrarea în gradul de invaliditate
Prin același pachet legislativ, fostul guvern a trecut și la reîncadrarea în gradul de invaliditate. Pentru a putea face imposibilă internarea în centre de îngrijire a persoanelor cu dizabilități, Ministerul Muncii a făcut mai dificilă și acordarea gradului de handicap, prin „noile criterii şi norme de diagnostic clinic și funcţional şi de evaluare a capacităţii de muncă pentru încadrarea în gradele de invaliditate, adoptate de Guvern, 19 decembrie 2022”, și acestea s-au aprobat deja, prin Hotărâre de Guvern, afectând diagnosticul clinic, funcţional şi de evaluare a capacităţii de muncă pe baza cărora se face încadrarea în gradele I, II și III de invaliditate, care să le înlocuiască pe cele stabilite prin HG nr. 155/2011.
„Pe baza noilor criterii, în evaluarea pacientului se urmărește eliminarea subiectivității și reducerea baremelor medicale impuse, ceea ce conduce la un plus de viziune medicală, manifestată printr-o mai mare libertate a judecății medicale și printr-o evaluare orientată pe persoană și pe afecțiunile prezentate de aceasta. Normele și criteriile stabilite de HG nr. 155/2011 au reprezentat, la momentul apariției, o aliniere la precizările şi reglementările medicale aferente acelei perioade, însă, în prezent, nu mai sunt în concordanță cu standardele medicale naționale și internaționale actuale și nici nu mai reflectă cu acuratețe evoluția și structura morbidității din România”, arată documentul.
Doi ani de îngrijiri acasă costă cât un apartament în București
Cei care nu își vor permite să plătească în jur de 3.500 de euro pe lună pentru a aduce îngrijitor permanent acasă la persoana bătrână și bolnavă nu vor mai avea alternativa oferită acum de existența centrelor de îngrijire, fie ele de stat sau private. Fie se vor sacrifica, renunțând la locurile de muncă și, implicit, la pensie, în unele cazuri, dacă bolnavul va trebui să fie îngrijit un număr mai mare de ani, fie familiile vor renunța la casele pe care le-ar moșteni de la rudele bolnave, pentru a plăti îngrijitorii. Cu o sumă medie de 3.500 de euro pe lună, o familie ar avea de plătit 42.000 de euro pe an, dar salariul mediu pe economie este de circa 800 de euro pe lună, respectiv 9.600 de euro pe an. În doi ani, cheltuielile ar ajunge la 84.000 de euro, cât costă un apartament cu două sau chiar trei camere, în Capitală. Nici dacă ar pune două salarii medii pe economie și n-ar mai avea alte cheltuieli, o familie de români n-ar putea plăti costurile îngrijirii la domiciliu pentru persoanele adulte cu dizabilități.
România și-a asumat reducerea numărului de adulți instituționalizați de la 16.911, câți erau în anul 2020, la 11.500 până pe 30 iunie 2026, apoi la 10.349 până la sfârșitul anului 2030. Strategia a fost inclusă în PNRR.
