x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Şcoală avem, ne mai trebuie elevi

Şcoală avem, ne mai trebuie elevi

de Irina Munteanu    |    21 Mai 2009   •   00:00
Şcoală avem, ne mai trebuie elevi
Sursa foto: Dragos Stoica/Jurnalul Naţional

La capătul unui drum de pământ străjuit de case bătrâne din chirpici, ascunsă de pâlcurile de copaci înverziţi, stă noua şcoală a satului Roşiori, din comuna Buneşti-Avereşti, Vaslui. E galbenă şi are termopane. Şi e inutilă, căci nici un copil nu învaţă aici. Până să fie gata şcoala, tineretul s-a cam dus prin zări străine, iar cei câţiva copii rămaşi bat drumul până la unitatea de învăţământ din satul alăturat.



"Au făcut o grămadă de uşi, şi tot nu se intră pe nicăieri", spune cu jind o puştoaică de clasa a VI-a, zgâindu-se prin termopan la încăperea care, fără bănci şi fără tablă, ar putea fi folosită la fel de bine ca dormitor sau ca sală de mese. Fata nu a apucat să înveţe în şcoala nouă, şi nici vecinii ei, care sunt acum printr-a I-a sau a II-a, n-o vor face, probabil.

În septembrie 2007, pe acel loc se mai afla încă vechea şcoală. "La fiecare început de an, umblam cu pleava şi o licheam", spune primarul Vasile Tărăgan. "Era o şcoală ră (n.r. - rea), cădea tavanul, era pericol social", întăreşte ideea Cătălin Stoica, localnic. Astfel, nevoia de şcoală nouă a devenit evidentă şi inevitabilă. Pe atunci, tinerii din Roşiori nu plecaseră încă prin ţări străine, iar copiii lor încă stârneau praful de pe uliţe cu jocul lor.

"DACĂ AVEAU CAP, FĂCEAU ŞCOALA LA MIJLOC"
Ridicarea noului aşezământ a debutat în octombrie 2007; pentru acest proiect, Ministerul Învăţământului a alocat 7 miliarde de lei, bani pe care, după spusele primarului Tărăgan, i-a dat cu ţârâita, în vreo cinci-şase tranşe. Ultima sumă, de 3 miliarde lei vechi, a fost alocată prin hotărâre de Guvern în septembrie anul trecut şi a ajuns la Primărie în februarie 2009.

Muncitorii de la Ecoloc SRL din Huşi, firma de construcţii care a înălţat şcoala, au mai fost văzuţi trebăluind până în preajma Sărbătorilor de iarnă. Apoi au intrat în şomaj, iar clădirea a rămas la acelaşi stadiu în care o vedem şi la mijlocul lui mai: fără instalaţie electrică, fără fosă septică, fără uşile necesare pe interior.

"Dacă aveau cap, făceau şcoala la mijloc, între cele două sate: Armăşeni şi Roşiori", spune primarul despre înaintaşii săi.
"Sau dădeau banii pentru a adăuga două clase la clădirea şcolii din Buneşti, unde sunt mult mai mulţi copii."

"TINERII S-OR ÎNTOARCE ÎN SAT CU CRIZELE"
Georgiana Lucan are 6 ani şi, deşi e din Huşi de loc, stă în plasament la familia Stoica, în Roşiori. Zilnic, fetiţa merge doi kilometri dus şi tot atâţia întors, pentru a ajunge la grădiniţa din Armăşeni, unde învaţă să coloreze şi să scrie. "O mai duce tata, o mai ţinem acasă când e frig, dar, pentru că e în plasament, eu sunt obligată să o trimit în fiecare zi la cursuri", spune Carmen Stoica, "asistent maternal profesionist", cum se prezintă.




Carmen poartă un şirag de perle la gât, o bluză cu mâneci scurte de dantelă neagră şi o pereche de papuci de plastic; amintirea oraşului pe care l-a părăsit în urmă cu 15 ani îi stăruie în straie şi în gânduri.
"De la Iaşi am venit aici, ca să fiu aproape de părinţi. Eu lucram la o tonetă, vindeam cărţi pe la facultăţi, iar soţul era angajat la întreprinderea de confecţii metalice", spune Carmen.

Soţul ei, Cătălin, o completează: "Am venit la Roşiori să respirăm aerul ăsta nepoluat, am venit să dăm cu sapa. Ne-am gândit că găsim vreun serviciu, dar n-a fost aşa; oraşul e la 18-20 de kilometri. Tinerii care or fost în sat or plecat prin Italia şi Spania, dar acum, cu timpurile astea, cu crizele astea, n-or avea ce face şi s-or întoarce".

"CĂND ÎNCEPE ŞCOALA AICI, CĂ M-AM SĂTURAT DE DRUMUL ĂSTA?"
Dacă nu se înglodau în Roşiori, în vârful unui deal uşor de străbătut acum, când e uscat, dar periculos pentru orice maşină când plouă şi apa curge chiar pe mijloc, fiica lor, Simona, nu ar fi fost nevoită şi ea, ca şi ceilalţi copii de clasa a VI-a, să apuce zilnic pe drumul spre şcoala din Armăşeni.

Regretele lui Carmen, care se tot gândeşte că soţul ei nu are de lucru în satul în care s-au retras şi că la vârsta pensionării vechimea lui va rămâne aceeaşi ca şi acum - nouă ani, devin mai adânci atunci când Georgiana o întreabă: "Când începe şcoala aici, că m-am săturat de drumul ăsta?".

"Mama" ei crede că s-au investit bani buni în şcoală şi spune că a auzit că deja "s-a început a se fura din ea". La fel ştiu şi vecinele, dar nu au nici o idee cine ar putea fi hoţul. Femeile spun că au ridicat la o şedinţă problema transportului celor mici la şcoala din Avereşti: "Am cerut să vină să îi ia şi pe ai noştri un microbuz, dar nu s-a putut".

Magdalena Munteanu, educatorea Georgianei, vine de mai departe, de peste deal, de la patru kilometri; ea trece de la copil la copil şi-i adună în drum spre grădiniţa din Armăşeni. Educatoarea nu ştie nici ea ce se va întâmpla din toamnă, dacă va merge la Roşiori să îi înveţe pe cei mici sau dacă va continua tot la Armăşeni...




"DACĂ DĂ PESTE EL O MAŞINĂ, UN CÂNE, UN CAL SAU UN OM BAT?"
Vulturaş Moşanu,un bărbat de 35 de ani care locuieşte în acest cătun cu 60 de gospodării din 1996, tot dă târcoale noii şcoli, cu două gânduri, chinuindu-l la concurenţă: să-şi vadă fiul elev în clădirea asta nouă şi galbenă, iar el, tatăl, să capete aici un loc de muncă.

"Încă Daniel-Fănel, băiatul ăsta al meu mai mic, nu vrea să se ducă la grădiniţă la Armăşeni, că e drumul prea lung. Acum, când se duce, stăm şi cu frica: dacă dă peste el o maşină, un câne, un cal sau un om bat?

La şcoala asta nouă trebuie o mână de bărbat, nu o babă. Am crescut aici în Roşiori, în casa bunicilor, şi am învăţat în şcoala aia de chirpici; totuşi se învăţa acolo. Mă gândesc că or să aibă nevoie de un om de serviciu şi poate mă angajez eu, că altfel e greu", spune Vulturaş în timp ce păşeşte pe trotuarul din jurul noii şcoli.

Trotuarul, deşi încă de-abia atins de paşi de copil, a început deja să se macine; până să înceapă aici cursurile, timpul o să stingă şi culoarea vie a zidurilor şcolii şi a WC-ului din spate care, ştie toată lumea în sat, chiar şi actualul primar, a costat pe vremea fostului edil 800 milioane de lei vechi.

"Uite, acolo-i cancelaria; dincoace-i clasa!" "Mai este şi acolo o uşă. E baia. Facem şi noi un duş când venim de la prăşit!" "Măcar vrăghiile să-şi facă cuibar în ea, dacă n-are altă prioritate!", îşi strigă una alteia nişte mame de elevi navetişti, vrăbii gureşe şi descurajate. Un tată raţional le opreşte: "La rău timp s-o făcut şcoala asta, când mai sunt aici doar câţiva copii!".

Inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Vaslui, Vasile Mariciuc, a dispus efectuarea unei anchete la şcoala din satul Roşiori. Comisia formată din doi inspectori va prezenta Inspectoratului Judeţean azi un raport al controlului efectuat la Roşiori. Părerea preliminară a inspectorului general este că "mai trebuie elevi la şcoala respectivă"...


Vasile Tărăgan, primarul din Roşiori, e sigur că nici în următorul an şcolar nu se va da în folosinţă camera destinată claselor I-IV, însă ne asigură că micuţii de grădiniţă se vor aduna în încăperea destinată lor şi nu vor mai fi nevoiţi să meargă prin ploaie, arşiţă sau zăpadă câţiva kilometri, pentru a se întâlni cu educatoarea.

×
Subiecte în articol: special scoala roşiori