x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Scrisoarea unei mame către ucigaşul fiicei ei

Scrisoarea unei mame către ucigaşul fiicei ei

de Adriana Oprea-Popescu    |    26 Apr 2012   •   20:39
Scrisoarea unei mame către ucigaşul fiicei ei

Marta del Castillo (17 ani) a disparut din Sevilla intr-o seara de sambata, 24 ianuarie 2009. Trei saptamani mai tarziu, fostul ei prieten, Miguel Carcano (20 ani), a recunoscut ca a ucis-o, lovind-o in cap cu o scumiera grea. Marturisirea sa are cinci versiuni diferite insa in niciuna din ele criminalul nu indica locul in care a fost ascuns cadavrul. Parchetul a trimis dosarul Tribunalului Provincial din Sevilla, cerand pentru Miguel Carcano o pedeapsa de 52 de ani de inchisoare, iar pentru ceilalti trei inculpati, acuzati de tainuirea crimei, intre 5 si 8 ani.

Instantele din Spania nu au vreo retinere in a condamna pentru crima fara cadavru. O demostreaza practica judiciara. Cat priveste prezumtia de nevinovatie, “avand in vedere natura ei, de prezumtie relativa, poate fi inlaturata numai datorii unei ?activitati probatorii minime?. Pentru a condamna, e nevoie de certitudinea de vinovatie, obtinuta prin valorificarea probelor. Numai certitudinea submineaza prezumta de nevinovatie, se spune in sentinta data de Tribunalul Provincial din Sevilla. Judecatorii au verificat daca incriminarea fiecarui inculpat se justifica printr-un minim probatoriu.

Samuel Benitez Perez (20 ani) a fost acuzat de tainuirea crimei, in urma declaratiilor facute de Miguel Carcano, care a spus ca el ar fi ajutat la transportarea si la ascunderea cadavrului, dar si din cauza a doua declaratii date chiar de el, in care-si recunostea implicarea. Judecatorului de instructie, Samuel i-a marturisit ca a scris acele declaratii la presiunea politiei. Din localizarea apelurilor de pe mobil s-a stabilit ca el se afla in Montequinto (langa Sevilla) in seara zilei de 24 ianuarie 2009, dar si in primele ore ale diminetii de a doua zi. Alibiul lui este confirmat de martori. La ora 23:00, in seara cand Marta a fost ucisa, Alejandra, verisoara ei, l-a sunat pe Samuel, spunandu-i ca fata a plecat cu Miguel si n-a mai aparut, iar el nu-i raspunde la telefon. Samuel l-a sunat si el pe Miguel, iar acesta i-a zis ca s-a despartit de Marta la 21:30. La ora 2:30, Samuel a plecat cu autobuzul la Sevilla unde, alaturi de parintii si de prietenii fetei, a participat la cautarile ei. Nicio urma biologica din cele gasite in camera unde a avut loc crima nu-i apartine lui Samuel, iar instanta a retinut, prin urmare, ca nicio proba obiectiva nu se coroboreaza cu declaratiile incriminatoare ale lui Miguel Carcano. Prin decizia data de Tribunalul Provincial din Sevilla pe 13 ianuarie 2012, Samuel Benitez Perez a fost achitat.

Francisco Javier Delgado Moreno (41 ani), fratele mai mare al lui Miguel Carcano, e si proprietarul casei din str. Leon XIII, unde a fost ucisa Marta. Desi nu locuia acolo permanent, Miguel avea o camera a lui. In seara zilei de 24 ianuarie 2009, Francisco a plecat de acasa la 20:40, a mers la fosta lui sotie, sa-si vada fiica, si a stat acolo pana la 23:30, cand actuala lui prietena, Garcia Mendaro (32 ani) a venit si l-a luat cu masina. Au mers impreuna la un bar, iar Francisco a ajuns acasa la ora 4:00. Desi procurorii sustin ca e implicat in stergerea urmelor si in tainuirea crimei, el a negat intotdeauna ca ar avea vreun amestec in fapta comisa de fratele sau. “A ramas constant in declaratia sa, pe care o poate proba cu martori. Localizarea apelurilor de pe mobil ii sustin versiunea monolitica', noteaza instanta, care a decis achitarea lui. Garcia Mendaro, prietena lui, acuzata pentru aceleasi infractiuni, a fost de asemenea achitata.

Coroborand probele din dosar, instanta a apreciat ca moartea Martei s-a produs pe 24 ianuarie 2009, intre orele 21:00 si 22:15, in urma unei lovituri puternice pe care Miguel i-a aplicat-o in zona capului, cu o scrumiera. Nu s-a putut stabili daca victima a fost sau nu si agresata sexual. Instanta a apreciat ca trupul Martei a fost scos din casa inainte de miezul noptii si ca Miguel a participat, impreuna cu una sau mai multe persoane, la ascunderea cadavrului, utilizand scaunul cu rotile ce fusese al mamei lui.

Patru acuzati, trei achitari. Inainte ca procesul de la tribunalul Provincial din Sevilla sa inceapa, Tribunalul pentru Minori il condamnase pe Francisco Javier Garcia Marin (17 ani), zis si Cuco, la 2 ani si 11 luni de inchisoare, plus o luna sub supraveghere, si la plata a 414.980 euro din suma cheltuita pentru cautarile cadavrului.

Prea putin, au spus spaniolii. Si in 40 de orase din Spania au fost organizate marsuri de protest.

20 de ani de inchisoare plus plata a 428.000 de euro

Instanta e retinut in sarcina lui Miguel Carcano comiterea infractiunii de omor fara premeditare, fapta pentru care Codul Penal spaniol prevede o pedeapsa cuprinsa intre 15 si 20 de ani de inchisoare. Miguel Carcano a primit maximul, apreciindu-se gravitatea faptelor comise ulterior crimei: refuzul de a spune unde este cadavrul si declaratiile prin care a incrimnat persoane care, s-a dovedit apoi, erau nevinovate. In stabilirea pedepsei s-a tinut cont si de varsta victimei (17 ani), dar si de relatia de prietenie ce exista intre inculpat si victima, relatie ce a anulat orice instinct de autoaparare al fetei, ea neputandu-se astepta la un atac din partea lui.

Pe 13 ianuarie 2012, Miguel Carcano a fost condamnat la 20 de ani de inchisoare, interdictia de a locui in urmatorii 30 de ani in acelasi oras cu parintii si surorile Martei, de a se apropia de ei mai mult de 500 de metri si de a incerca sa comunice cu ei, prin orice mijloace. Instanta l-a obligat la plata a 1/7 din costurile cauzei, declarand din oficiu restul cheltuielilor.

In materie civila, Miguel Carcano ii va despagubi pe parintii Martei cu cate 140.000 de euro fiecare, iar pe surorile ei – Monica (12 ani) si Lorena (14 ani) – cu cate 30.000 de euro fiecare, pentru prejudiciul moral cauzat.

Sentinta nu este definitiva, procurorii au facut deja recurs, considerand inadmisibila achitarea celorlalti 3 inculpati, impotriva carora, sustin ei, exista probe suficiente, dar si refuzul instantei de a-l obliga pe Miguel Carcano sa plateasca integral costurile operatiunilor de cautare (616.319,27 euro).

“Moartea fiicei mele te-a lasat gol, Miguel'

In decembrie 2011, Eva Casanueva (mama Martei del Castillo), i-a scris o scrisoare asasinului fiicei ei (Miguel Carcano) si i-a trimis-o la inchisoare.

“Buna Miguel,

Cu siguranta ca nu vei vrea sa citesti aceasta scrisoare, dar ma vad obligata sa o scriu, intr-o ultima incercare de a implora persoana ce poate pune capat interminabilei mele torturi, aceea de a nu stii unde-mi este fiica. De a ma gandi mereu ca, pentru un legamant al tacerii, ea nu se odihneste acolo unde ar trebui, in pamant sfant, de unde sufletul i s-ar inalta la Dumnezeu, unde as putea sa-i duc flori de ziua ei, unde as putea sta de vorba cu micuta mea. De a-mi imagina in continuu ca zambetul care-ti placea atat de mult putrezeste acum intr-o groapa de gunoi, pe fundul unui rau sau ingropata intr-un mormant, care nu-i mormant, ci doar o groapa ascunsa pentru toata lumea sau doar pentru tine.

Te implor inca o data sa ma suni sau sa-mi scrii, eu nu vreau decat sa te ascult, nu sa te insult, nici sa-ti fac reprosuri, doar sa te ascult.

Uneori, ma intreb de ce taci si nu vreau sa-mi imaginez ce ar crede mama ta despre tine, daca te-ar vedea. Ce ar crede despre ceea ce s-a intamplat, despre durerea pe care multi o simtim, despre durerea mea. Ce ti-ar spune ea, luandu-te de mana si mangaindu-ti parul? Ce te-ar ruga, acum, cand esti inchis si ai in fata amenintarea unui viitor atat de negru?

Moartea mamei tale te-a lasat singur, insa moartea fiicei mele te-a lasat gol, acel gol in stomac care nu te lasa sa dormi, pentru ca nu exista fapta mai cruda si mai demna de dispret decat sa iei viata altei persoane. Si mai ales daca acea persoana tinea la tine, asa cum tinea Marta. Pentru ca Marta se bucura intotdeauna atunci cand tie iti mergea bine.

Poate ca aceasta scrisoare o sa te scoata din sarite sau poate o sa razi in timp ce citesti cuvintele scrise din durerea unei mame care se chinuie, dar poate ca, intr-o zi, vei intelege toata suferinta pe care o provoci acum unor parinti si unor surori care, in ciuda a tot ceea ce s-a intamplat, inca iti mai spun ?El Miguel? (n.r. - adresare familiara, ce denota prietenie apropiata si afectiune).

Nu vreau decat sa-mi spui, pentru mama ta, pentru tine sau pentru mine, Miguel, unde este trupul drag al fetitei mele'.

La emisiunea “1.000 de zile fara Marta', difuzata de postul Telecinco, s-a spus ca Miguel Carcano ar fi declarat ca nu stia cine i-a trimis acea scrisoare, pe care nici nu citit-o.

Citeste in editia tiparita a ziarului din 27 aprilie: Despre lectia de democratie si de solidaritate pe care Spania o da, in cazul Marta del Castillo, intregii lumi.

×