SE EMANCIPARĂ OLTENII!Bă, fraţâlor, nea Mărin dân Băileşti, pă Dividi!

În memorabilele sale farse cu colegii din facultate, Amza Pellea juca rolul unui guest star. Era plauzibil, avea credibilitate ca victimă şi se lăsa cu plăcere “distribuit”. Personajul nea Mărin s-a născut dintr-o dublă nevoie interioară: să spună lucrurilor pe nume şi să se exprime în limbajul părinţilor şi strămoşilor.

Poporul român şi-a creat întotdeauna personaje-supapă, purtătoare de mesaje subversive în vremuri de restrişte: Pepelea, Păcală, Mitică şi, mai nou, Bulă. Toate aceste personaje fictive sunt, de fapt, ţapii ispăşitori ai unor eventuale represiuni din partea stăpânirii, oricare ar fi aceasta, nişte ţinte inventate ca să încaseze loviturile de bici în locul adevăratului autor. Care este, de fapt, un autor colectiv. Un caz cu totul şi cu totul special în această tipologie a fost personajul “nea Mărin”, creaţia sau, poate, identitatea cea mai profundă a lui Amza Pellea. “Nea Mărin a apărut întâi la petrecerile cu prieteni – povesteşte Oana Pellea. Apoi la Radio şi, în cele din urmă, la TV. Succesul a apărut treptat. La început a fost foarte criticat căci, după «Mihai Viteazul», a îndrăznit să apară la tv cu «bancuri cu olteni»… L-a durut o astfel de judecată superficială, dar a avut tăria să treacă mai departe. Şi, încet-încet, nea Mărin a devenit cel mai popular şi iubit personaj. De altfel, tata a luat-o de nenumărate ori în viaţă de la căpat. Una dintre lecţiile excepţionale pe care le-am înţeles este că cel mai important lucru, după ce treci de perioade mai grele sau de critici, sau răutaţi, este ca tu să continui drumul frumos, să nu laşi zgura lumii să se aşeze pe tine! Să rămâi curat la suflet, să nu te laşi înnegrit şi urâţit de partea mai întunecată a lumii”.

SISTEMUL DE PROTECŢIE
Rolurile pe care le-a jucat Amza Pellea pe scenă, în film sau în viaţă erau, de fapt, carcase reversibile cu care-şi proteja “delicateţea suavă” de care avea să vorbească, peste ani, Radu Beligan. Şi tot Radu Beligan avea să dezvăluie “sistemul de protecţie” al olteanului, în strălucita sa traiectorie de artist fundamental: “Cu Domnica în dreapta şi Oana în stânga, el înfăţişa tabloul unei fericiri simple, al unei împliniri pe deplin meritate. Amza era mai mult decât un mare actor. Era un om de care fiecare dintre noi avea nevoie. El aducea în dulceaţa prieteniei un umăr solid pe care te puteai sprijini în clipele grele, o înţelepciune care venea de departe, din străbuni, o cinste şi o curăţenie morală fără nici o umbră. Generos şi bun ca pâinea de la ţară, scăpărător de inteligenţă, plin de fantezie şi de farmec”. Rolul în care Amza Pellea se simţea ca peştele în apă (sau ca olteanul în Jiu) s-a dovedit a fi acea moştenire de familie şi de neam care a fost personajul nea Mărin, varianta oltenească a lui Păcală.

“Nea Mărin este o chintesenţă a inteligenţei ţăranului băileştean – spune Valentin Turcu, profesor de limba română (trecut în “rezervă”) din Băileşti. Era un fel de sinteză a tuturor vecinilor lui. De la fiecare a luat câte ceva. Este o creaţie a lui Amza Pellea, dar nu e un personaj sută la sută original. Nea Mărin dădea cu tifla necazurilor vieţii. Este expresia bărbatului matur, nici tânăr nici bătrân, şi reprezintă umorul local, dublat de inteligenţă, de şiretenie, de dragoste de viaţă, de bunătate. Nea Mărin este un tip înţelegător, tolerant cu semenii lui, dar în acelaşi timp, băşcălios, care îşi bate joc de proşti!”

OLTEANUL UNIVERSAL
Succesul uriaş al lui nea Mărin are, printre nenumăratele explicaţii, pe aceea că e mult mai contemporan decât Păcală şi total lipsit de trivialitatea lui Bulă. În afară de asta el are psihologie, are comportament viu, atitudini complexe şi vestimentaţie specifică. Este real. În ordinea extensiei antropologice, este particular (oltean) şi universal în acelaşi timp, pentru că e racordat la o tipologie reprezentată în aproape toate naţiunile.

O confirmare a celor afirmate este şi aceea că cel mai solicitat film din istoria cinematografiei româneşti a fost “Nea Mărin miliardar” (regia Sergiu Nicolaescu, scenariu Vintilă Corbul) acesta fiind vizionat, înainte de 1990, de 14.600.000 de spectatori. Întâmplarea face ca următorul său rol, în ordinea audienţei la publicul de sală, să fie un personaj la antipod: “Mihai Viteazul” (13.315.000 spectatori). I-a fost dat, aşadar, olteanului din Băileşti să fie campion absolut al box-office-ului românesc din toate timpurile. Dar – iertată fie-ne exprimarea colocvială! – între nea Mărin şi Mihai Viteazul, mai tare este cel dintâi.

 

Băşcălia grotescă

După decembrie 1989, calitatea gusturilor s-a degradat radical: de atunci şi până astăzi, filmul românesc cu cel mai numeros public este “Garcea şi oltenii”, în regia americanului Sam Irvin şi după scenariul lui Mugur Mihăescu şi Radu Pietreanu. Un film îngrozitor de trivial, o caricatură grotescă a spiritului oltenesc, făcută exclusiv cu scopul de a câştiga bani din nimic. Număr de spectatori: 251.891. Aici ar fi de făcut mai multe observaţii, în primul rând aceea că impactul maxim la public al unui film din zilele noastre (fie el românesc sau străin, reprezintă doar 1,7% din performanţa lui nea Mărin). O altă observaţie: oltenii fac audienţă în orice regim. Şi există, în sfârşit, în această paradoxală diferenţiere prin continuitate, constatarea amară că a murit “nea Mărin” şi a rămas “familia Pârţag”. A murit umorul, a rămas băşcălia grotescă.

 

Să râdemcu nea Mărin!

Bă, fraţâlor, p-asta n-o crezui până n-o văzui! Auzi, io, Mărin dân Băileşti, să mă uit la mine ca şi când aş fi şi aici şi acolo… Acolo, de, pă Dividi de Colecţie, la Jurnalul Naţional, la 29 decembrie. Mai precis ca şi când m-aş uita în oglindă şi l-aş vedea pe nea Mărin. Da’ nu p’ăsta d-acum, care nu mai e – p-ăla d-atunci, dă când ieream!... Şi nu o dată, dă 14 ori pă muchie, ca atunci când mă vedeaţi la tilivizor: “Nea Mărin de Revelion” (1979), “Nea Mărin şi adeverinţa” (1977), “Nea Mărin şi bomboanele” (1973), “Nea Mărin şi aeroplanul” (1980, cu participarea actriţei Mariela Petrescu), “Nea Mărin între Sucă şi Sache” (1975), “Nea Mărin şi omul care a făcut un ou” (1972), “Nea Mărin şi putina” (1976), “Nea Mărin şi serialul poliţist” (1976), “Nea Mărin şi biletul de odihnă” (1971), “Nea Mărin iarna” (1973), “Nea Mărin şi farmecele” (1978), cu bis despre “Cum vorbesc oltenii”), “Nea Mărin şi blocurile din Bucureşti” (1971), “Nea Mărin şi năzbâtiile lui Sucă” (1972), “Nea Mărin la mare” (1971). Mare nastuplenie, bă fraţâlor! Mă duc s-o pui pă Veta să mă ciupe dă nas, să văz dacă visez...

 
“De câte ori mă duc în partea Olteniei, se simte imediat cum trenul începe să înmagazineze olteni. Totul devine mai vioi, mai viu, mai cu haz şi am înregistrat o sumedenie de lucruri realmente din tren.”
Amza Pellea

“Îmi plac lecţiile de viaţă pe care le dă nea Mărin. Toate vorbesc despre cinste, despre bun-simţ, despre acel Bun-Simţ de care ne este atât de dor. Sau îmi este atât de dor. Al miticului ţăran român. Mi-e foarte dor de Acel Ţăran Român”
Oana Pellea

“Faptul că, după 25 de ani de când tata a plecat puţin, în sfârşit s-a reuşit să existe o casă memorială. Este un act de recuperare a unei normalităţi. În mare parte această normalitate se datorează unui om de excepţie: primarul actual al Băileştiului, Costel Pistriţu”.
Oana Pellea