Secretul bijuteriilor pe care le aveau Ceauşeştii la execuţie

Un ceas de mână Rolex şi câteva podoabe femeieşti confecţionate din aur. Câteva obiecte mărunte care, în ciuda aspectului lor modest, au alimentat o mulţime de legende postdecembriste.
Aceste obiecte alcătuiesc micul „tezaur" pe care l-au avut asupra lor ultimii doi condamnaţi la moarte, executaţi în România: soţii Elena şi Nicolae Ceauşescu.

Majoritatea celor care au văzut filmul procesului desfăşurat la 25 decembrie 1989 în cazarma de la Târgovişte au observat că Nicolae Ceauşescu s-a uitat de mai multe ori la ceasul pe care-l avea la mână. Atunci, pe fondul psihozei „teroriştilor", s-a şi afirmat că acela nici nu ar fi fost un simplu ceas, ci un aparat de emisie-recepţie, prin intermediul căruia Ceauşescu ţinea legătura cu presupuşi acoliţi. S-a vorbit deseori şi despre bijuteriile spectaculoase pe care Elena Ceauşescu le-ar fi purtat în ultimele clipe de viaţă şi s-a spus că toate acele obiecte de preţ ar fi dispărut fără urmă. De fapt, toate obiectele de preţ pe care Ceauşeştii le-au avut asupra lor au fost luate la scurt timp după execuţia acestora. „Ridicarea" obiectelor s-a făcut oficial, într-un mod aproape birocratic: s-a întocmit un proces-verbal, în cuprinsul căruia fiecare „piesă" a fost menţionată şi descrisă în mod sumar.

Din acel document aflăm că Nicolae Ceauşescu purtase „un ceas de mână bărbătesc, marca Rolex-Oister-perpetual day-date, confecţionat din metal alb, cu brăţară din acelaşi material şi de aceeaşi culoare". Tot potrivit documentului, Elena Ceauşescu purta „un colier de culoare galbenă, probabil din aur, compus dintr-un lanţ şi şapte cilindri; o brăţară din metal galben, confecţionată din zale, prezentând la unul dintre capete, pe partea interioară, monograma «EC 7.01.1989»; al doilea capăt de prindere şi două zale alăturate prezintă deformări; 27 de agrafe de păr, din metal de culoare galbenă". Aşadar, toate bijuteriile găsite pe cadavrul Elenei Ceauşescu sunt o brăţară, un colier şi 27 de agrafe. Deformaţia de pe cel „de-al doilea capăt de prindere" este în realitate urma unuia dintre gloanţele trase asupra Elenei. Alături de aceste obiecte, inventarul bunurilor luate de pe cadavrele soţilor Elena şi Nicolae Ceauşescu mai menţionează şi „două chei safe, de format şi dimensiuni diferite, cea mai scurtă având înscrisă menţiunea «843»„, şi „două chei yalle tip «Elzet»„. Cele patru chei erau prinse într-un inel metalic, prevăzut cu un breloc rotund din material plastic, pe care este gravat „P-25".

Cei care au preluat primii, în mod oficial, obiectele personale ale soţilor Ceauşescu au fost maiorul Mugurel Florescu şi colonelul Ion Baiu, doi dintre reprezentanţii noilor autorităţi. Ei sunt cei care au întocmit, olograf, primul proces-verbal privitor la acele obiecte, la 25 decembrie 1989. Există şi o variantă identică a lui, dactilografiată. În ambele documente se menţionează, sub semnătura celor doi: „Obiectele pe care le-am primit de la cadrele militare care au pus în executare sentinţa de condamnare la moarte a lui Nicolae şi Elena Ceauşescu". Ceasul şi bijuteriile au avut un traseu sinuos, iar acum, teoretic, acestea se află în seifurile Băncii Naţionale a României. Aceasta deoarece Secţia Parchetelor Mi­litare de la Parchetul General le-a predat, în scris, la 4 aprilie 1992.
Cei de la BNR care au preluat obiectele au fost Cornel Croitoru, viceguvernator, şi Petru-Horia Ozorchevici, director adjunct al Direcţiei Trezorerie şi Casierie.