De când a ajuns "vedetă" în mass-media, cu fel de fel de afaceri dubioase, senatorul PDL Marius Gerard Necula (foto) este reclamat de tot mai mulţi oameni, chiar şi de cei din anturajul său. De exemplu, dna Ecaterina Nicolau, soţia medicului curant al lui Marius Necula, dr Alexe Corneliu Goarză, ne-a contactat la redacţie şi ne-a spus că senatorul Marius Necula a furat un brevet, pe care l-a folosit pentru accesarea unor fonduri europene.
Dar iată care este povestea, aşa cum ne-a fost ea relatată: "În perioada 2007-2008, doamna Nicolau i-a relatat domnului senator Necula despre brevetul deţinut de soţul dumneaei, denumit «Instalaţie pentru obţinerea şi studiul metalelor pure», iar dl Necula i-a propus o colaborare prin intermediul unei firme, pentru accesarea de fonduri europene. Ulterior, doamna Nicolau a fost contactată din partea domnului senator Necula de doamna Costin Elena, care s-a recomandat ca administrator a SC Data Invest SRL (firma senatorului PDL). Doamna Nicolau i-a pus la dispoziţie doamnei Costin copii ale studiului desfăşurat în vederea obţinerii brevetului, cât şi a brevetului de invenţie, în vederea elaborării proiectului. După discuţia purtată, doamna Costin i-a trimis doamnei Nicolau un e-mail, care avea ataşat un contract de cesiune a drepturilor asupra brevetului menţionat mai sus. Doamna Nicolau nu a fost de acord cu clauzele contractului şi i-a transmis doamnei Costin un alt contract de cesiune, în care erau menţionate condiţiile dumneaei. Apoi, doamna Costin s-a prezentat la biroul doamnei Nicolau, unde i-a restituit actele şi brevetul şi i-a spus că nu e de acord cu condiţiile din contractul de cesiune şi că întrerup orice colaborare".
Dar lucrurile nu au rămas aşa. "După un timp, povesteşte interlocutoarea noastră, pe la începutul anului 2009, o prietenă a doamnei Nicolau i-a adus acesteia la cunoştinţă faptul că, întâmplător, a descoperit pe internet o listă a proiectelor admise în «Programul Impact», sesiunea iunie 2008, iar printre beneficiari se afla şi SC Data Invent SRL, cu responsabil de proiect însuşi Necula Marius. Proiectul se intitula «Cercetare, proiectare şi execuţie dispozitiv privind puritatea atomică a metalelor, implantarea ionică şi obţinerea de nanostructuri»".