Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Lucian şi-a păcălit părinţii, spunăndu-le că se duce la fotbal, insă el ajungea in sala de box.
Lucian şi-a păcălit părinţii, spunăndu-le că se duce la fotbal, insă el ajungea in sala de box.
La inceput, părinţii lui Lucian, Maricica şi Ştefan, nici nu voiau să audă de box. Obişnuiţi, probabil, şi cu adorabila gingăşie pe care o presupune creşterea a patru fete, părinţii lui Lucian nu că s-ar fi aşteptat ca acesta să stea acasă să coasă goblenuri cu "Răpirea din Serai", dar nici chiar la box să nu tragă: "Nu am fost de acord să-l lăsăm pe Lucian să facă box. Boxul e un sport mult prea dur. In plus, aveam patru fete, şi el era singurul nostru băiat".
TENACITATE. Băiatul a insistat totuşi şi, intr-un tărziu, insistenţele băiatului au intrecut puterea de răbdare a părinţilor. Incepuse chiar să mintă: "Zicea că se duce la fotbal, noi il urmăream şi vedeam că se duce la box. Azi aşa, măine aşa, pănă intr-o zi cănd a venit la mine şi mi-a spus apăsat «mamă, să ştii că eu vreau să merg la box». Avea lacrimi in ochi. Şi s-a dus şi la taică-su. Şi la inceput am zis că hai să-l lăsăm, dacă el vrea să aleagă cariera asta, să facă box in viaţă, am zis că hai să-l lăsăm; că oricum ne zicea că se duce la fotbal, şi el de fapt se duce la box, am zis că hai să-l lăsăm şi pe urmă mai vedem ce-o mai fi".
FELIX. Aşa a inceput să-l frecventeze pe "domâ profesor Felix". "Domâ profesor" era deci primul antrenor al lui Lucian, un adolescent acum in vărstă de 14 ani şi dovedind, deja, că are incăpăţănarea specifică unui invingător genetic. Deşi un copil liniştit, care invăţa bine, prietenos şi sociabil, pe părinţi i-a uimit inclinaţia lui Lucian spre box, un sport a cărui duritate părea incongruentă cu modul de a fi al copilului. "Mergea zi de zi la antrenamente, era foarte punctual şi muncea foarte mult. Domâ profesor Felix era de la noi din comună. La 15 ani a plecat la Galaţi, unde l-a avut antrenor pe domnul Tabără. Noi eram mereu cu ochii pe el, să vedem cum impacă şcoala cu antrenamentele. Mergeam şi noi la domâ profesor, care ne liniştea, ne spunea că Lucian e foarte bun, e un băiat care promite şi că să nu ne facem probleme. Lucian a fost tot timpul un băiat cuminte şi ascultător. Mai ales cănd venea vorba despre box. Cu timpul mi-am dat seama căt de important este pentru el să facă box".
PRIMA VICTORIE. La 15 ani, Lucian căştigă prima lui medalie de aur. Era un concurs local. Doamna Bute nu-şi poate defini nici acum sentimentele pe care le-a avut atunci. Era probabil un soi de măndrie cu incerte ramificaţii in alte zone ale sufletului ei. De altfel, ii era practic imposibil să se uite la vreun meci de-al copilului ei.
Intrebată cum se simţea, ca mamă, să ştie că băiatul ei incasează pumni cu găleata, doamna Bute spune că nu s-a uitat niciodată la meciurile fiului său. "N-am putut. N-am putut să mă uit la Lucian să-l văd cum i se umflă ochii de la lovituri."
NOAPTEA CEA MAI LUNGÃ.... Nici măcar atunci, in noaptea meciului cu columbianul Alejandro Berrio, meci in urma căruia Lucian şi-a adjudecat titlul de campion mondial, n-a fost de natură
s-o facă pe mamă să se uite la meci. "In noaptea aceea n-am putut să mă uit. Se adunase multă lume la noi şi era hărmălaie şi toţi ţineau cu Lucian. Eu eram atăt de nervoasă, că nu-mi găseam locul. Am fost tare bucuroasă că s-a terminat meciul. Mă găndeam mai ales că Lucian al meu nu mai incasează lovituri".
La inceput, părinţii lui Lucian, Maricica şi Ştefan, nici nu voiau să audă de box. Obişnuiţi, probabil, şi cu adorabila gingăşie pe care o presupune creşterea a patru fete, părinţii lui Lucian nu că s-ar fi aşteptat ca acesta să stea acasă să coasă goblenuri cu "Răpirea din Serai", dar nici chiar la box să nu tragă: "Nu am fost de acord să-l lăsăm pe Lucian să facă box. Boxul e un sport mult prea dur. In plus, aveam patru fete, şi el era singurul nostru băiat".
TENACITATE. Băiatul a insistat totuşi şi, intr-un tărziu, insistenţele băiatului au intrecut puterea de răbdare a părinţilor. Incepuse chiar să mintă: "Zicea că se duce la fotbal, noi il urmăream şi vedeam că se duce la box. Azi aşa, măine aşa, pănă intr-o zi cănd a venit la mine şi mi-a spus apăsat «mamă, să ştii că eu vreau să merg la box». Avea lacrimi in ochi. Şi s-a dus şi la taică-su. Şi la inceput am zis că hai să-l lăsăm, dacă el vrea să aleagă cariera asta, să facă box in viaţă, am zis că hai să-l lăsăm; că oricum ne zicea că se duce la fotbal, şi el de fapt se duce la box, am zis că hai să-l lăsăm şi pe urmă mai vedem ce-o mai fi".
FELIX. Aşa a inceput să-l frecventeze pe "domâ profesor Felix". "Domâ profesor" era deci primul antrenor al lui Lucian, un adolescent acum in vărstă de 14 ani şi dovedind, deja, că are incăpăţănarea specifică unui invingător genetic. Deşi un copil liniştit, care invăţa bine, prietenos şi sociabil, pe părinţi i-a uimit inclinaţia lui Lucian spre box, un sport a cărui duritate părea incongruentă cu modul de a fi al copilului. "Mergea zi de zi la antrenamente, era foarte punctual şi muncea foarte mult. Domâ profesor Felix era de la noi din comună. La 15 ani a plecat la Galaţi, unde l-a avut antrenor pe domnul Tabără. Noi eram mereu cu ochii pe el, să vedem cum impacă şcoala cu antrenamentele. Mergeam şi noi la domâ profesor, care ne liniştea, ne spunea că Lucian e foarte bun, e un băiat care promite şi că să nu ne facem probleme. Lucian a fost tot timpul un băiat cuminte şi ascultător. Mai ales cănd venea vorba despre box. Cu timpul mi-am dat seama căt de important este pentru el să facă box".
PRIMA VICTORIE. La 15 ani, Lucian căştigă prima lui medalie de aur. Era un concurs local. Doamna Bute nu-şi poate defini nici acum sentimentele pe care le-a avut atunci. Era probabil un soi de măndrie cu incerte ramificaţii in alte zone ale sufletului ei. De altfel, ii era practic imposibil să se uite la vreun meci de-al copilului ei.
Intrebată cum se simţea, ca mamă, să ştie că băiatul ei incasează pumni cu găleata, doamna Bute spune că nu s-a uitat niciodată la meciurile fiului său. "N-am putut. N-am putut să mă uit la Lucian să-l văd cum i se umflă ochii de la lovituri."
NOAPTEA CEA MAI LUNGÃ.... Nici măcar atunci, in noaptea meciului cu columbianul Alejandro Berrio, meci in urma căruia Lucian şi-a adjudecat titlul de campion mondial, n-a fost de natură
s-o facă pe mamă să se uite la meci. "In noaptea aceea n-am putut să mă uit. Se adunase multă lume la noi şi era hărmălaie şi toţi ţineau cu Lucian. Eu eram atăt de nervoasă, că nu-mi găseam locul. Am fost tare bucuroasă că s-a terminat meciul. Mă găndeam mai ales că Lucian al meu nu mai incasează lovituri".
Un muncitor
Lucian a fost tot timpul un copil cuminte. Foarte prietenos şi sociabil, i-a surprins pe părinţi atunci cănd a inceput să-şi manifeste inclinaţiile către un sport atăt de dur ca boxul. Nici mama şi nici tatăl lui nu au fost de acord ca băiatul să-şi construiască o carieră din acest sport. Pănă la urmă, insistenţele acestuia au dat roade şi, nu peste multă vreme, Lucian avea să se intoarcă acasă cu o medalie de aur. Era prima lui victorie. Ce-i drept, obţinută la un concurs cu anvergură locală. O promisiune pentru aurul pe care avea să-l căştige, cu un legendar upercut de stănga, la Mondialele din Montreal. Pentru mamă, faptul că Lucian a devenit campion mondial nu inseamnă decăt că Dumnezeu a căutat spre el şi "l-a ajutat". "Şi-a implinit destinul".
Â
â Nume de cod: Mister KO â "Voi mai lupta cinci, şase ani" â Mama lui Bute â O zi din viaţa unui campion â Antrenorul de mondial pechean â Dorin Doroftei: "Acum incepe greul!" â Steluţa Luca: "Să-l faci praf, Lucică!"Â
