Singuri in faţa Moscovei

Conceptul de "punte est-vest" recomandat de Washington in raportul cu Moscova presupune dialog, deschidere şi flexibilitate in limitele demnităţii naţionale. Politica de infruntare şi confruntare practicată faţă de Rusia nu aduce nici o contribuţie la mult doritul echilibru regional şi provoacă iritare şi obstacole suplimentare.Â

De unde această continuă ofensivă critică la adresa politicii Rusiei din partea Romăniei? Oficial, nu există cu certitudine un mandat incredinţat Romăniei in acest sens. O analiză la rece, semnată de profesorul Liviu Turcu.


Intălnirea de la Istanbul a prilejuit Moscovei ocazia de a mai face incă un pas semnificativ in direcţia clarificării publice a intenţiilor sale privind această zonă. Rusia işi revendică azi oficial şi nedisimulat statutul de superputere, pierdut temporar după 1990, şi consideră zona Mării Negre şi a Balcanilor una geopolitică, in care are tradiţional interese de apărat. Drept rezultat, in pofida "ochiadelor" şi semnelor indirecte de incurajare venite din partea unora dintre ţările mici ale zonei, Romănia este azi mai singură ca niciodată in confruntarea cu Moscova. Departe de a fi in poziţia legendarului David in confruntarea cu Goliat, şeful statului romăn este mai degrabă in poziţia celebrului şoricel infatuat care, aflăndu-se temporar in compania (imaginară a) elefantului traversănd impreună un pod, exclamă extaziat: "Tropăim, tropăim, nu-i aşa, elefantule?".


CHEIA. Căt este vorba despre dezinformare, căt este vorba despre acţiunile manipulatoare ale unor cercuri ideologice autohtone şi străine, cătă responsabilitate revine structurilor instituţionale informative şi celor de analiză in a se ajunge azi la această situaţie ce provoacă daune extrem de serioase intereselor majore ale ţării las constatarea pe seama factorilor politici responsabili ai regimului.


DEZECHILIBRU. Tehnica supralicitării gratuite politico-diplomatice sub umbrela ideologică prooccidentală de către conducerea Romăniei postdecembriste a fost şi a rămas o prezenţă perpetuă a practicii politice. Ea rezidă in speranţa capitalizării politice pe plan intern şi internaţional ca o compensaţie pentru absenţa legitimităţii istorice in raport cu cele intămplate in decembrie 1989.

Aceasta a fost şi a rămas o constantă a regimului politic postcomunist de la Bucureşti, provocănd un dezechilibru costisitor la nivelul raportului intre ideologic şi promovarea eficientă a intereselor naţionale. Drept rezultat asistăm la o succesiune de stridenţe inutile şi jenante chiar şi pentru cei in numele cărora se pretindea şi se pretinde a se face ceea ce se face. Chiar şi acceptănd inacceptabila scuză că o atare poziţie a fost dictată de imperativul "sacrificiilor" impuse pentru a deveni mai repede membri ai NATO şi UE, continuarea azi a unei atari matrice frizează iresponsabilitatea. Preşedintele Traian Băsescu şi ministrul de Externe (istoric de meserie) ar trebui să ştie cum să valorifice mult mai inteligent moştenirea fostului sistem in materie de acţiuni politico-diplomatice de acest tip. Cu atăt mai mult cu căt dispune cvasiintegral de aparatul politico-diplomatic şi informativ operativ al fostului regim.


POLITICI. Ca ţară suverană, Romănia poate invoca teoretic oricănd dreptul de a-şi formula propriile politici de promovare a intereselor proprii, in condiţiile in care nu intră in conflict cu conduita dreptului internaţional. Mai mult, nimeni in mod tacit nu contestă in limite raţionale dreptul preeminenţei intereselor naţionale in raport cu cele colective. Desfăşurarea recentelor negocieri de la Bruxelles in cadrul UE nu fac decăt să confirme acest lucru. Intrebarea care se pune in prezent cu privire la opţiunea politică de confruntare deschisă a Bucureştiului cu Moscova este "cui prodest", adică "cui serveşte". Dacă nu serveşte, aşa cum s-a văzut, politicii oficiale americane (ci dimpotrivă), a UE şi a NATO şi nu are sprijinul direct şi consistent al acestora, ce işi imaginează conducătorii ţării că pot obţine in raport cu interesele majore politice, economice, militare etc. ale Romăniei?


RECOMANDAREA SUA. Conceptul de "punte Est-Vest" recomandat de Washington in raportul cu Moscova presupune dialog, deschidere şi flexibilitate in limitele demnităţii naţionale. Politica de infruntare şi confruntare practicată faţă de Rusia nu numai că nu aduce nici o contribuţie la mult doritul echilibru regional, dar provoacă iritare şi obstacole suplimentare. Un tip de politică de altfel abandonată fără excepţie de toate marile puteri. Este trist că planificatorii politici romăni de azi dovedesc că nu au inţeles mai nimic din "substanţa" politicii diplomatice ruseşti a ultimelor secole şi că dovedesc concomitent o totală lipsă de imaginaţie politico-diplomatică pentru promovarea intereselor naţionale şi a structurilor internaţionale pe care pretind azi in mod fals a le reprezenta.


CONSECINŢE. Rezultatul acestei obtuzităţi va fi o sincopă costisitoare in relaţiile bilaterale, cu efecte nefaste asupra dinamicii procesului de modernizare socio-economică a societăţii romăneşti şi a standardului de viaţă a fiecărui cetăţean.

Dacă regimul şi-ar fi făcut cum se cuvine "temele", altfel prioritare pe plan intern, politica externă agresivă la adresa Rusiei ar fi rămas de domeniul unei curiozităţi de ordin local. La unison, atăt SUA, căt UE şi NATO au repetat ad nauseam la intălnirile cu interlocutorii romăni importanţa accelerării procesului de democratizare pănă la atingerea parametrilor minimali impuşi de apartenenţa la cele două structuri internaţionale. Cu accentul pe conceptul de stabilitate politică şi asigurarea reală a independenţei ramurilor puterii legislative, executive şi judecătoreşti. Toate şchioapătă incă serios, iar continuarea regimului de monitorizare UE pentru incă doi ani pentru ramura judecătorească vorbeşte de la sine despre decalajul intre cerinţe şi realitate. In aceste condiţii, analiza de faţă, fie ea şi su-mară, ar fi imcompletă pentru inţelegerea situaţiei, dacă nu am releva un aspect de-a dreptul tragicomic in cel mai pur stil caragialesc.


POLITICĂ OBTUZĂ. In ultimii 15 ani, din raţiuni de ordin strict economico-financiar, grupuri de interese romăneşti au incercat in repetate rănduri să valorifice proximitatea pieţei ruseşti atăt la nivelul importurilor, căt şi al exporturilor. Aceste eforturi in mare parte dezideologizate, chiar dacă păstrau urmele unor vechi conivenţe, s-au lovit in permanenţă de opoziţia drastică a cercurilor ideologice dominante, care vedeau in aceste relaţii culpabilităţi şi obstacole inerente in procesul de democratizare accelerată, avănd drept model sistemului politic occidental. In plus, tocmai datorită perpetuării la cărma puterii a unei clase politice comuniste reciclate ideologic peste noapte existau serioase temeri că occidentalii ar fi fost tentaţi să suspecteze regimul de "jocuri politice şi ideologice duplicitare". De aici soluţia cunoscutului dicton de a juca in plan ideologic rolul "catolicului mai catolic decăt Papa".


CAPRA VECINULUI. Costurile unei atari politici obtuze au fost şi au rămas imense sub aspect economico-financiar. Cauza: absenţa, aşa cum am menţionat deja, a unei reforme reale a clasei politice şi incapacitatea factorilor de decizie politică din Romănia de a elimina fără sacrificii inutile neincrederea perenă a partenerilor occidentali. Apogeul dramei este atins in actualul moment, cănd Romănia, deşi deja membră a UE şi a NATO, este impinsă de grupul de interese din jurul şefului statului să continue o politică oficială de confruntare (absolut inutilă in raport cu interesele naţionale) cu Rusia, fie doar şi pentru a bloca acţiunile de cooperare cu această ţară a unui grup de interese aflat in tabăra politică adversă, adică a premierului Călin Popescu Tăriceanu. Adică confirmarea deplină a vechiului proverb cu "mai bine să moară capra vecinului…". Cu alte cuvinte, pentru a nu permite intărirea poziţiei adversarului, grupul de interese din spatele preşedintelui sabotează fie şi in ceasul al doisprezecelea interesele economice majore ale ţării in favoarea unor obiective ce nu pot fi calificate in acest context decăt ca fiind minore.


MANIPULĂRI. Las pe seama opiniei publice să califice o asemenea opţiune, indiferent de ce parte a baricadei se află in confruntarea intre palatele Cotroceni şi Victoria. Cu precizarea că ambele tabere se intrec pe viaţă şi pe moarte, cum se spune, in a dovedi demagogic că ţin căt mai sus stindardul preocupării pentru bunăstarea romănului de rănd.

Aceleaşi tabere nu prididesc in a manipula opinia publică prin intermediul mass-media serviente că in confruntarea directă se bucură fiecare in mod preferenţial de sprijinul politic extern al capitalelor occidentale sau al diferitelor organizaţii şi structuri regionale internaţionale. Conştiente de aceste acţiuni manipulante, factorii de decizie politică ai marilor puteri s-au distanţat oficial rapid de orice postură partizană. In cazul SUA, in mai multe rănduri, inclusiv recent, prin vocea autorizată a ambasadorului şi prim-adjunctului ambasadorului SUA la Bucureşti, opinia publică dintre Romănia a luat cunoştinţă de poziţia oficială americană: Administraţia SUA nu sprijină partizan pe nici una dintre cele două tabere aflate in conflict. Pentru Washington, ceea ce este esenţial in cadrul relaţiilor bilaterale este că, indiferent cine se află la conducerea ţării, trebuie să-şi asume onorarea obligaţiilor convenite oficial. O dovadă in plus se dovedeşte că, prin statutul de super putere, SUA nu-şi permit să fie manipulate fără măcar a li se cere acordul in jocurile de culise ale unei ţări ca Romănia.


SĂ NU UITĂM MOLDOVA. Nu in ultimul rănd, promotorii actualei politici de confruntare cu Rusia ar trebui să se intrebe in ce măsură inăsprirea relaţiilor cu marea putere de la Răsărit contribuie in vreun fel la sprijinirea Moldovei de a-şi recăpăta integritatea teritorială. Inainte de a se ambiţiona nerealist să devină vărf de lance in politica regională caspico-pontică a obţinut Romănia vreun sprijin concret din partea occidentalilor in problema moldoveană? Acordul de la Istanbul privind retragerea trupelor din Transnistria şi a zonelor de conflict ingheţat din Caucaz a rămas o promisiune neonorată de Rusia, deşi la masa negocierilor s-au aflat toţi "greii" politicii globale. Şi atunci cum işi poate imagina cineva că o Romănie singură şi practic izolată poate face in prezent mai mult?


TREZIREA LA REALITATE. Dacă SUA şi UE nu au reuşit să impună aplicarea acordului de la Istanbul, ce şansă raţională are Bucureştiul de a impune suita de formule economice şi energetice cărora Moscova li se opune prin declaraţii fără echivoc?

Formule retorice de genul "Romănia nu va accepta niciodată ca resursele energetice să devină un mijloc de presiune politică in relaţiile internaţionale" sună excepţional, dar ţin de domeniul irealului. Un efort fie şi superficial de a răsfoi filele istoriei universale a ultimilor o sută de ani i-ar trezi la realitate pe susţinătorii actualei politici faţă de Moscova. Culmea ironiei istorice va fi că, tocmai invocănd principiul liberei concurenţe ce domină economia de piaţă, Moscova va plăti serioase poliţe Bucureştiului pentru actuala politică. O notă de plată ce va fi achitată insă nu de conducerea politică, ci de romănul de rănd. Nu trebuie să fii căştigătorul Premiului Nobel pentru Economie pentru a inţelege că economia Romăniei a fost şi va rămăne in mod obiectiv depedentă de gazul şi de petrolul rusesc. Modelul fostului regim de a importa minereu de fier din Australia şi Brazilia cănd zăcămintele de la Krivoirog erau la doi paşi şi-a avut justificarea politică a momentului, dar a continua aplicarea acestuia in domeniul energetic in condiţiile actuale frizează absurdul. O situaţie cu atăt mai kafkiană, cu căt nu este cerută oficial in formula actuală de nimeni pe plan internaţional.


"LIDER REGIONAL". Actualul preşedinte pare a fi moştenit sindromul Emil Constantinescu de a incerca să devină "lider regional" pe considerent de uz domestic fără a fi asimilat cum se cuvine rezultatul obţinut de predecesorul său. Se ignoră cu alte cuvinte un truism elementar: o politică externă de succes se fundamentează pe soliditatea resurselor unei politici interne sănătoase. Reversul este in cel mai bun caz unul efemer.

Nu in cele din urmă, pentru cei tentaţi de a vedea in actuala politică agresivă expresia satisfacţiei refulatorii sau ca o compensaţie pentru frustările de ordin istoric in cadrul relaţiilor bilaterale romăno-ruse, am o veste proastă: fac obiectul unei iluzii manipulatorii de tip morganatic. Pentru statele mici/mijlocii, intre extrema de a fi in statut de totală servitute politică şi ideologică şi a beneficia de libertatea absolută la nivel decizional există numeroase alternative pozitive. Pilda lui David in confruntarea cu Goliat poate fi o aspiraţie realistă doar la nivel de simbol in procesul găsirii unor căi şi mijloace inteligente pentru a-ţi promova interesele in raport cu o mare putere. Dar pentru asta, in cazul Romăniei, e nevoie de o clasă conducătoare cu o cultură politică solidă, capabilă să facă o evaluare corectă a conjuncturii istorice şi a volumului şi calităţii resurselor disponibile pentru asigurarea succesului politicii de promovare a intereselor naţionale. Analiza de faţă demonstrează, din păcate, nu numai eşecul costisitor al sistemului actual, dar şi necesitatea imperioasă a unor reforme profunde care-şi aşteaptă rezolvarea de mai bine de 18 de ani.


P.S.: Cadrul intălnirii recente a preşedintelui George Bush cu preşedintele Vladimir Putin ar trebui să facă obiectul unei analize speciale pentru planificatorii politicii agresive antiruseşti de la Bucureşti. Iar SUA, dacă mai este nevoie să amintesc, nu sunt Romănia şi dispune de statutul de super putere.